Gusturi şi parfumuri din copilăria mea


Am avut o copilărie bogată. Una suprasolicitată de multe parfumuri și gusturi!
Îmi amintesc cum primăvara, bunica și mama mă răsfățau cu ciorbe diverse, din care emana îmbietorul miros de pătrunjel sau leuștean, salate din ceapă verde, salată și roșii sau spanac. Toate erau proaspete și, adaptându-mă limbajului contemporan, erau „bio”. Le savuram cu o poftă ce te-ar fi făcut să crezi că nu mâncasem de mult timp. De fapt, eram, și încă sunt, un pofticios remarcabil, asemeni lui Rex, câinele primit de bunica din partea unei rude, care răbdase mult de foame la fostul stăpân.
Îmi plăcea să-mi apropii nasul de pomii ce explodau de-atâta floare. Cireșul, vișinul, mărul, părul, înmiresmau grădina din fața și din spatele casei. Mai târziu, trandafirii, din a căror petale ieșea o dulceață delicioasă. Toate acestea transformau proprietatea bunicilor într-un colț de paradis.
Nu pot uita perii din fața casei. Rodeau niște fructe atât de zemoase, dulci și parfumate, încât aș fi mâncat o pară dintr-o singură înghițitură.
Astăzi, perii nu mai există. S-au uscat și au fost tăiați cu fierăstrăul care habar nu avea ce „făbricuțe” de fructe delicioase demolează. Fierăstrăul a gustat puțin doar din lemnul sec și uscat prin ale cărui canale și nervuri nu mai trecea acum seva acelor peri.
Vara savuram căpșuni cu zahăr. Țin minte că, odată, la vârsta de cinci-șase ani, i-am auzit pe bunici vorbind de buruienile dintre căpșuni ce trebuie smulse. Erau plecați de-acasă când, dorind să le fac o surpriză, m-am apucat să smulg buruienile, fără să realizez că smulg, de fapt și căpșunii. Surpriza a fost neplăcută… „Producția” de căpșuni a acelui an a fost compromisă.
Îmi făcea o plăcere deosebită să miros florile de tei de la poartă. Undeva în iulie, teiul te înnebunea cu florile lui ce emanau parfumul în exces, ce te-mbăta și aproape te adormea, instantaneu. Tudor Gheorghe ar fi slăvit, probabil, teii, în locul salcâmilor înnebuniți, lângă teiul de la poartă…
Îmi amintesc și de iarba proaspăt cosită al cărei miros mă urmărea în serile când jucam „ascunsa” sau „pac-pac” cu vecinii.
Apropo! Primăvara, până toamna târziu, strada bunicii era însuflețită de glasul nostru, al copiilor. Nici iarna nu lipseau urmele din zăpadă. Nicu, Dani, Cristi, Tibi, Pavel, Vasile, Dani 2, Radu, Gabi, eu și alții, ieșeam pentru a ne da cu sania sau a juca hockey pe lacul îngheţat al lui Sorin. Astăzi, strada e tăcută. Iarna, doar roțile mașinilor și pașii mari ai adulților lasă urme pe zăpada din fața casei. Copiii sunt puțini… și, oricum, calculatorul le acaparează toată atenția.
La sfârșitul verii (…)      continuarea în:

coperta cartea mea

Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s