M-ai iubit?


iubit

Întrebarea aceasta persistă în mintea mea uneori, asemeni unui coșmar ce revine. Sunt în dubii. Am trăit o prelungă nesiguranță cu tine, căreia i se putea pune, uneori, sinistra coloană sonoră din Twin Peaks. Simțeam pe-atunci doar suspansul ce anunța dramatismul unor secvențe.
Am trăit cu tine momente în care credeam că mă iubeai. Finalul a dat peste cap însă acest crez, imprevizibil, asemeni unui gimnast de performanță ale cărui mișcări nu le poți intui în reprezentația sa, datorită iuțelii. Mișcările ce urmează se află doar în mintea sa și a antrenorului său. Iar reprezentația sa este, cu siguranță, un rezultat al multor ore de antrenament presărate cu durerea efortului depus.
Dac-am sta la masa dialogului, mi te și imaginez depunând eforturi titanice, pentru a-mi demonstra, la nivel discursiv, că răspunsul la întrebarea-obsesie a mea, este afirmativ. Neconvingător! Gestul final, de abandonare a luptei în favoare iubirii, în brațele altui bărbat, boicotează toate eventualele eforturi de a mă convinge că m-ai iubit.
Privind în trecut, percep orice gest de iubire, asemeni unui simulacru. Mi-e dificil să (mai) cred iubirea pe care mi-ai purtat-o. A fost o imitație excelent realizată. A fost o minciună pe care mi-o livrai zi de zi. Dac-o detectam la timp, m-aș fi salvat de timpul dăruit Zădărniciei.
M-ai iubit vreodată când mă țineai în brațe? Sărutul tău a fost sărutul iubirii și nu al pasiunii carnale însetată de atingerea buzelor mele? Ai fost vreodată ființa ce absorbea iubirea brațelor mele și „secreta” iubirea pe care s-o pună în locul rămas gol iubirii dăruite?
Ai reușit să transformi vreodată 1 Corinteni 13, pe care am plăcerea să-l redau aici, la sfârșitul acestui paragraf, în trupul viu al dragostei tale pentru mine? Nu aveam pretenția (…) continuarea în:

coperta cartea mea

Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s