Din Paradis, în deșert


desert

N-am pășit niciodată în paradis. Mi-am imaginat doar acea grădină cu frumusețea virgină, nemodificată de mâna omului.
Probabil că Dumnezeu a dorit să păstreze intactă imaginea paradisului gândită de El, fără a-și asuma riscul schimbării acestei imagini de către om. De omul căzut. N-a vrut să împartă drepturile de autor cu nimeni. Altfel, paradisul risca să devină o caricatură, apreciată, probabil, doar apelând la estetica urâtului.
Lăsând și paradisul la discreția omului, asemeni pământului, cel dintâi loc ar fi putut avea înfățișarea tristă a lumii de azi, cu ape poluate și păduri decapitate, cu animale sălbatice împotriva omului și cu omul ridicând mâna împotriva animalelor. Cain ar fi vărsat sângele fratelui său, Abel, în paradis.
Fiindcă paradisul e locul odihnei și al relaxării, al sublimului, ce nu mai putea fi păstrat. Prin cădere, omului îi era destinată o altfel de viață – bărbatul aștepta o viață marcată de suferința provocată de trudă și transpirație, iar femeia, o viață a suferinței nașterii copiilor. Astfel, n-am mai fi avut reprezentarea idealului, fiindcă totul ar fi devenit „o apă și-un pământ”.
La sugestiile șarpelui, omul s-ar fi apucat cu siguranță să maltrateze și natura paradisului. Și de aceea Dumnezeu l-a izgonit, salvând paradisul de amprentele și urmele pașilor săi și ai urmașilor lui, incapabili să mențină frumusețea originară.
Și noi – tu și cu mine, am maltratat paradisul. L-am ciopârțit prin durerea ce ne-am provocat-o singuri, până ce n-a mai fost paradis, ci infern. Atunci m-ai părăsit și am ajuns în deșert.
Interesant cum primele rezultate ale motorului de căutare consacrat (google) oferite cuvântului „paradis”, nu au de-a face cu sensul originar al său. I se atribuie semnificații mercantiliste, gastronomice, turistice. Abia la a treia pagină, apare poezia lui Lucian Blaga, Paradis în destrămare, ce începe cu versurile:

„Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.”

E semn că paradisul e pustiu și nelocuit. Nimeni nu mai dorește cu adevărat paradisul, nimeni nu mai luptă pentru a ajunge acolo. Mai există oare, vreo femeie, ce dorește să aducă paradisul în viața unui bărbat?
Îngerul responsabil cu paza intrării în paradis șomează plictisit. Nu mai luptă cu vreun om care-ar veni să redobândească minunatul loc dăruit primilor strămoși.
Știi, fiecare bărbat e un Adam în relație cu o Evă. Suntem un tandem indivizibil. Fiecare din noi este jumătatea componentă a întregului, ce conferă sens și împlinire fiecărei părți componente.
Luați separat, despărțiți, suntem incompleți. Ne lipsește celălalt. Cunoaștem asta prin aceea că, atunci când există în proximitatea noastră, celălalt umple marea absență. Astfel, celălalt este marea prezență după care tânjim cu toată ființa noastră, ce vrea să se interconecteze, cu toți atomii și receptorii lui, la atomii și receptorii corespunzători ai celeilalte ființe.
Ne dorim contopirea cu celălalt. Ne dorim contopirea identităților, simțurilor și ființelor noastre, singularul „eu”, devenind, astfel, „noi”, rodul de mai târziu al acestei contopiri – copilul/copiii, fiind expresia imuabilă a eternei contopiri dorite în geneza relației. De ce mulți dintre noi se răzgândesc și uită eternitatea dorințelor incipiente?
Nu știu dacă pentru tine am fost vreodată Adam. Nici dacă-ți doreai eterna contopire cu mine. Pentru mine, tu ai fost Eva, ființa cu care-mi doream tandemul etern al iubirii. Erai singura femeie la care visam, singura variantă a sufletului meu. Prin tine am ajuns să cunosc Paradisul. Sufletul meu era în Paradis atunci când ne sărutam sau ne îmbrățișam cu acea strânsoare ce-mi oferea acea beatitudine.
Oare de ce ea și numai ea, femeia, aduce în viața unui bărbat paradisul? Să fie de la asemănarea de forme – rotunde, dintre paradis și femeie? Căci nu-mi imaginez un paradis pătrat, nici dreptunghiular, nici rombic. Cum nu-mi pot imagina existența vreunei femei cu linii drepte. În orice caz, doar formele rotunde ale unei femei sunt atrăgătoare în ochii unui bărbat. Dar sufletul unei femei, oare ce formă are? Cel mai probabil, e sferic. Altfel, cum ne-ar putea face fericiți, pe noi, bărbații?
Când ai plecat, ai luat Paradisul cu tine: cu apă și verdeață, cu triluri de păsărele și răsărituri de soare, cu palmierii la umbra cărora ne adăposteam de arșiță. Ai lăsat în locul lui deșertul – un spațiu întins, (…)    continuarea în continuarea capitolului este în cartea Din Paradis, în deșert, o carte ce poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

coperta cartea mea

3 gânduri despre „Din Paradis, în deșert

  1. Din descrierea ta pare o carte interesanta perfecta pentru o fata visatoare si curioasa de necunoscut cum sunt eu.
    Unde se poate comanda cartea? Nu vad nici o pagina de comanda, exista in librarii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s