Nokia E51 și ceasul deșteptător


e51

O discuție telefonică consultativă, între mine și soția. Eu, adresându-mă ei:

– M-am gândit mai bine, doresc să-mi schimb cartea de identitate.
– Să nu o faci, nu te prosti, nu mă fă de râs, ripostă ea.
– Ba da, vreau să dorm liniștit la noapte, fără riscul ca cineva să facă un credit la bancă pe numele meu, cum s-a mai întâmplat…!
Mi-a închis telefonul.

Discuția apărea în contextul unei comenzi făcute pe internet, în care furnizorul produsului comandat mi-a cerut o imagine scanată a cărții mele de identitate. I-am trimis-o, regretând apoi.
Trec câteva minute. Primesc un sms de la ea. Îmi scrie câteva rânduri urâte. Și termină prin a-mi spune că dacă merg la poliție să îmi schimb cartea de identitate, ea mă denunță. Începusem deja, de o bună perioadă de timp, să mă simt în pielea așa numitei victime a degradării umane…
Ulterior, mă sună și îmi repetă pe un ton apăsat și ridicat, parafrazându-mi ceea ce mi-a scris în mesajul anterior…
În următoarea fracțiune de secundă de la finalizarea convorbirii telefonice, mi-am pierdut controlul. Am trântit de beton telefonul mobil, un Nokia E51, de care eram atașat. Era un telefon costisitor și, pe lângă rolul propriu-zis de terminal telefonic, juca și rolul ceasului deșteptător. Ziua aceea a fost ultima zi în care am auzit ceasul deșteptător la acel telefon.
M-am întrebat, într-un monolog tensionat, ce se întâmplă cu mine? Unde voi ajunge cu această femeie? A fost un semnal de alarmă (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf 🙂 Costul cărții este REDUS de la 14,9 lei la numai 9,9 lei.

IMG_0056

Vila, Merțanul și lingura de ciorbă


M_Id_397282_Mercedes

Ziarele și revistele de scandal încearcă să privească pe gaura cheii familiilor bogate. Doresc să le vadă mișcările, reacțiile și replicile în orice moment. Încearcă să le surprindă mai ales în momente compromițătoare. Pentru că orice element senzațional produce audiență.
Puțini sunt cei „adoptați” de un clan cu un statut material și financiar bine conturat. Mulți râvnesc să ajungă acolo. Puțini din cei ce nu ajung se gândesc mai profund la implicațiile statutului de persoană adoptată de o astfel de familie.
După o relație de prietenie relativ scurtă, m-am căsătorit. M-am trezit lăfăindu-mă într-o vilă imensă, de curând renovată, cu un merțan în garaj (ambele cadouri de nuntă), cu locul de muncă sub nas. Boierie curată! Dintr-o cameră de cămin pe care o împărțeam cu alți colegi, am ajuns în provincie să împart o casă întreagă cu soție cu tot.
În familiile bogate situația nu e chiar atât de roz precum își imaginează unii. Centrul de greutate al unor astfel de familii, sau, cel puțin, al familiei în care am existat cât am fost căsătorit, îl reprezintă banii – obiectivul fundamental al respirației, existenței și activităților curente al acestor familii. Relațiile – altele decât cele familiale, sunt chestiuni periferice, care au ca scop tot banii!
Soacra ca soacra, era o femeie în general ok. Își vedea de „lungul nasului”. Dar să-l vedeți pe socru. Mmm, ce personaj interesant. I se potrivea un ginere rupt din peisajul grupărilor interlope, care să-i aplice corecțiile fizice necesare, când situația o cerea. Să-i schimbe cineva poziția verticală, bipedă, cu una orizontală, caracteristică animalelor de companie.
În viziunea lui, nu aveai voie să gândești și să vorbești altfel decât gândea și vorbea el. Nu aveai voie să ai altă opțiune politică sau religioasă, diferită de a sa. Altfel, „ai grijă, Ioane…”, mi-a spus într-o zi, avertizându-mă… când „interceptase” ceea ce debitasem într-o discuție particulară cu un coleg de muncă… M-a amenințat voalat cu pierderea locului de muncă…
Mare rău se produce când în căsătoria copiilor se bagă părinții unuia sau ai celuilalt. Complicele acestei situații este chiar soțul care le permite părinților să se bage în propria căsătorie! În cazul meu, socrul a generat cel mai mare rău prin spiritul său dictatorial ce nu se limita doar la afacerea pe care o controla, ci se extindea asupra copiilor lui, asupra opțiunilor și alegerilor lor.
Culmea grijii părintești față de scumpa lui fiică s-a dezvăluit într-o seară geroasă de ianuarie. A venit (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei.

IMG_1557

Educația financiară a oamenilor de afaceri din România văzută prin lupa serviciilor de recuperări creanțe.


euro-447214_640
Chiar crezi că partenerii tăi de afaceri, despre care spui că îți împărtășesc necazurile lor, îți vor mărturisi și faptul că îi paște falimentul, iar pe tine o gaură financiară cât Groapa Marianelor?
Domnule milionar, chiar vei pune mâna pe bâtă când debitorul tău va refuza să-și achite datoria? Dar când vei obosi, vei dori, totuși, în al doișpelea ceas al înțelepciunii și-al eleganței tale, să predai creanța până nu vine termenul general de prescripție, și să lași pe mâna profesioniștilor treaba asta de recuperare, fără bâtă, și alte ”accesorii”?
Oare chiar își vor stinge debitul cei care-ți vorbesc amabil de… ”Paștile cailor”?
Dar chiar nu vrei să știi ce-ți mai fac debitorii? Nu de alta, dar un serviciu profesional de monitorizare ți-ar prinde bine. Foarte bine. Prea bine… Și nu e scump deloc…
Și cum vrei să te ajut, domnule Director, în al douăzeci și cincilea ceas, să recuperăm banii de la patronul cu Ferrari și Lamborghini dacă nu (mai) are nimic pe numele lui? E tardiv acum…
Sunt doar câteva întrebări izvorâte din practica din domeniul recuperărilor de creanțe, așa, hazlii și ciudate cum sunt, care mă fac să pun sub semnul întrebării și sub un altul, al exclamării, progresul mediului de afaceri din România, așa, în general, în toți acești așa numiții ani ai ”tranziției”.
Este cert că afirmația ”la politică, fotbal și, mai nou, am constat eu, la recuperări creanțe” se pricep toți românii din mediul de business autohton. Se pricep…prost. Cel puțin asta deduc din reacțiile unor manageri ai unor companii românești, în special din domeniul agricol, a căror motivații în ne-predarea creanțelor către o firmă specializată pe servicii de recuperări creanțe, pendulează între infantilism, grobianism, orgoliu atotștiutor și mirare prelungă când firma debitoare a intrat în incapacitate de plată (indusă) și, nu în ultimul rând, pierderi ENORME de bani.
Din anii 90 și până azi se pare că încă ne bălăcim în apa struțo-cămilelor. Încă avem mulți combinagii de compromisuri și soluții neprofesioniste. Încă avem țepari, șmecheri cu ștaif și specii umane care-și pun întrebarea dacă serviciile noastre sunt moca. Nu domnilor, nu sunt. Și noi, ca și voi, mergem să ne facem cumpărăturile în Carfur și ne plătim onlain facturile. Și noi, ca și voi, suntem nevoiți să punem carburant în rezervor și când dăm cu mașina-n gropi facem o vizită la service. Și noi mergem la doctor și trebuie să…
Deși putem vorbi de o diviziune a muncii în Europa apuseană începând cu secolele XV-XVI, odată cu apariția zorilor capitalismului, dar mai cu seamă în secolul XIX, odată cu revoluția industrială, se pare că România este încă în urmă, captivă a modelului socialist experimentat pe meleagurile mioritice în secolul precedent și în materie de business. În România anului 2015 diviziunea muncii încă lasă de dorit. Know-how-ul companiilor specializate pe ceva încă nu prezintă interes pentru toată lumea.
Încă le știm pe toate și le facem pe toate: prost, deplorabil și necalitativ. Ne place spiritul occidental și civilizația apuseană, calitatea și produsele made in England, Germany etc. dar n-am înțeles că mentalitatea neo-comunistă pe care o tot hrănim este un MARE IMPEDIMENT spre mult râvnita ”integrare” în Europa și spre progresul din statutul curent de țară spre cel de țară ”ca afară”.
Fie-ne schimbarea rapidă!

Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică…


frica

Sinceritatea e o trăsătură rară. Într-un moment de sinceritate neaşteptat, după mai bine de un an de căsnicie, soţia îmi spune de ce s-a măritat cu mine. Sunt pentru ea un exemplar second-hand, fără calităţi, fără ceva de apreciat, dar a ales să se mărite cu mine din motive pragmatice: nu a fost altcineva… Mă scuzaţi, am greşit termenul. Eu m-am măritat cu ea. Fiindcă se mărită persoana care se mută la cel sau cea care are în proprietate o casă, o vilă, mai nou. Avea o căsoaie de toată frumuseţea. Mare. Puteai s-o transformi într-o grădiniţă plină până-n mansardă de copii…! Ah, copiii – proiect 001 ratat pentru mine şi stimabila soţie!
Voia un copil cu forţa. Urgent, urgent, vroia un copil. N-a mai vrut amor cu mine de dragul amorului, decât unul „productiv”! Dar, cum ura nu naşte copii, decât doar plozi nedoriţi mai târziu, fiindcă pe moaca ăluia mic se vor contura şi trăsăturile lui ta-su (adică eu, în speţă, ăla nedorit acum de mă-sa), un prost venit de la ţară…

– De ce nu vreau un copil cu tine?! îi spuneam. Vrei doi proşti în vila ta? Vrei o grădiniţă cu proşti? Nu-s destui proşti în ţara asta din care cel dintâi sunt eu? Mai vrei unul în plus? Mai bine nu! Ajunge un singur prost sub acoperişul tău!

Am deviat. Revin.

– M-am măritat cu tine, mi-a spus ea, să nu mai dorm singurică. Cu mama nu mai pot dormi! Cu tata nici nu s-a pus vreodată problema. La noi, în familie, se urmăresc în zilele de luni şi marţi episoade dintr-o telenovelă turcească şi na, suntem setaţi deja pe scos scenarii posibile şi imposibile… M-am măritat pentru a nu mai primi vizita Bau-bau-lui! Acesta mă vizita în fiecare noapte. De aia m-am măritat cu tine!
– Dar iubirea…, o întreb?
– Ce e aia, mă întrebă ea cu o privire scurtă, sfidătoare şi nedumerită?

Vorbeam de Bau-bau. ’Geaba, că şi după ce ne-am nenorocit unul pe altul prin căsătorie, Bau-baul o tot vizita! În special la miezul nopţii. Ea îi auzea paşii pe trepte. Poate că era îndrăgostit de ea. O curta în fiecare seară. Aproape că ajunsese Luceafărul eminescian ce o implora pe ea să coboare pe trepte, că balcon nu avea! Iar ea plângea după mama…
Pentru că eu nu sunt mai urât decât Bau-baul nevesti-mii, ce o băga în speriaţi de mama focului, deci, nu puteam speria Bau-baul. Şi, cum nu ajunsesem sperietoare de Bau-bau, doamna mea a început să mă ia la împins vagoane sovietice încărcate cu nervi.

– Că de ce? De ce nu se sperie Bau-baul de tine? Plâng după mama!
– Du-te la maică-ta, că ea e specialistă la speriat Bau-baul, îi spun.

Altădată, s-a apropiat încet de mine (…) continuarea în cartea Din Paradis, în deșert.

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei

coperta cartea mea

Imaginea femeii care iubeşte şi câteva secrete ale succesului conjugal


femeie iubeste

Experiența mi-a format o imagine robot a femeii care iubeşte. Acum știu cum arată femeia care iubește. Când o femeie iubeşte, își respectă bărbatul. Îi oferă libertate. Nu vorbim de permisivitate. Vorbim de acel spaţiu, suficient de extins, în care bărbatul se poate dezvolta personal și profesional.
Când o femeie iubeşte, îi pasă atunci când relaţia merge prost. E conștientă că acest spațiu familiar numit acasă, riscă să nu mai fie simțit de bărbat ca „acasă”. Acasă e spaţiul de la graniţa cu societatea. E un loc plăcut, separat de mediul de luptă pentru supravieţuire din afara casei. Dacă o femeie ţi-a transformat mediul de acasă în mediul de afară, unde trebuie să fii pregătit să lupţi, să stai cu garda sus în permanenţă, acel spaţiu numit „acasă” şi-a pierdut sensul şi misiunea. Acasă nu mai este „acasă”!
Pentru o femeie este necesar să înţeleagă că acasă e locul intim pe care un bărbat şi-l doreşte. Are nevoie de calm, de un cadru în care el, bărbatul, se poate deschide. Acasă are nevoie de atenţie la conținutul comunicat de el. Acasă, are nevoie de menajament când el spune că nu a reuşit să ducă la îndeplinire o sarcină, un obiectiv, o acţiune.
Când a pierdut spațiul de acasă, bărbatul nu mai luptă pentru ea, ci împotriva ei. Fiindcă ea s-a metamorfozat într-o Xena, în opozanta lui, nicidecum nu mai este partenera lui. Îl determină pe el să-şi reactiveze poziţia, trăsăturile şi strategiile de luptă. În această ipostază, o femeie realistă nu se mai poate aştepta să fie iubită de bărbatul cu care este în război.
O femeie războinică cu soţul ei este o femeie învinsă. Pentru că pierde din partea bărbatului tot ceea ce poate el să-i ofere mai de preț: IUBIREA. Atunci viaţa de femeie devine pustie. Bărbatul este construit pentru a dobândi profilul unui războinic. Va face faţă realităţii din pustiu. Dar femeia?
Când i-am spus cuiva că o parte a succesului relaţiei dintre o femeie şi un bărbat este asigurat de sensibilitatea femeii față de bărbat, iar absenţa acestui ingredient poate genera eşecul, am fost întrebat cum înțeleg sensibilitatea unei femei. I-am răspuns: Nu o percep ca pe o raportare dintre un adult şi un copil, deşi, în unele situaţii, bărbaţii resimt nevoia de a fi ţinuţi în braţe, fără a fi etichetaţi… Când un bărbat simte că femeia îl susţine necondiționat, în ciuda eşecurilor acumulate, măsura voinţei cu care va încerca să rezolve mâine ce nu a reuşit azi, va fi superioară.
Strict vorbind, sensibilitatea e absenţa durităţii din tonalitatea vocii, din conţinutul mesajelor transmise de ea. Sensibilitatea se vede în timpul acordat. În gestica pe care o femeie o introduce în procesul de comunicare.
Apropo de sensibilitate! În cultura noastră există un mit: „Bărbaţii sunt insensibili!” FALS! Bărbaţii sunt sensibili! Problema stă în faptul că pentru a fi naturali în manifestare şi a-şi arăta umanitatea, sensibilitatea, bărbaţii au nevoie de un mediu propice. Au nevoie SĂ NU FIE RESPINŞI DE PARTENERA LOR!
Când un bărbat simte că nu este respins de partenera sa, (…)

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_0056