Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică…


frica

Sinceritatea e o trăsătură rară. Într-un moment de sinceritate neaşteptat, după mai bine de un an de căsnicie, soţia îmi spune de ce s-a măritat cu mine. Sunt pentru ea un exemplar second-hand, fără calităţi, fără ceva de apreciat, dar a ales să se mărite cu mine din motive pragmatice: nu a fost altcineva… Mă scuzaţi, am greşit termenul. Eu m-am măritat cu ea. Fiindcă se mărită persoana care se mută la cel sau cea care are în proprietate o casă, o vilă, mai nou. Avea o căsoaie de toată frumuseţea. Mare. Puteai s-o transformi într-o grădiniţă plină până-n mansardă de copii…! Ah, copiii – proiect 001 ratat pentru mine şi stimabila soţie!
Voia un copil cu forţa. Urgent, urgent, vroia un copil. N-a mai vrut amor cu mine de dragul amorului, decât unul „productiv”! Dar, cum ura nu naşte copii, decât doar plozi nedoriţi mai târziu, fiindcă pe moaca ăluia mic se vor contura şi trăsăturile lui ta-su (adică eu, în speţă, ăla nedorit acum de mă-sa), un prost venit de la ţară…

– De ce nu vreau un copil cu tine?! îi spuneam. Vrei doi proşti în vila ta? Vrei o grădiniţă cu proşti? Nu-s destui proşti în ţara asta din care cel dintâi sunt eu? Mai vrei unul în plus? Mai bine nu! Ajunge un singur prost sub acoperişul tău!

Am deviat. Revin.

– M-am măritat cu tine, mi-a spus ea, să nu mai dorm singurică. Cu mama nu mai pot dormi! Cu tata nici nu s-a pus vreodată problema. La noi, în familie, se urmăresc în zilele de luni şi marţi episoade dintr-o telenovelă turcească şi na, suntem setaţi deja pe scos scenarii posibile şi imposibile… M-am măritat pentru a nu mai primi vizita Bau-bau-lui! Acesta mă vizita în fiecare noapte. De aia m-am măritat cu tine!
– Dar iubirea…, o întreb?
– Ce e aia, mă întrebă ea cu o privire scurtă, sfidătoare şi nedumerită?

Vorbeam de Bau-bau. ’Geaba, că şi după ce ne-am nenorocit unul pe altul prin căsătorie, Bau-baul o tot vizita! În special la miezul nopţii. Ea îi auzea paşii pe trepte. Poate că era îndrăgostit de ea. O curta în fiecare seară. Aproape că ajunsese Luceafărul eminescian ce o implora pe ea să coboare pe trepte, că balcon nu avea! Iar ea plângea după mama…
Pentru că eu nu sunt mai urât decât Bau-baul nevesti-mii, ce o băga în speriaţi de mama focului, deci, nu puteam speria Bau-baul. Şi, cum nu ajunsesem sperietoare de Bau-bau, doamna mea a început să mă ia la împins vagoane sovietice încărcate cu nervi.

– Că de ce? De ce nu se sperie Bau-baul de tine? Plâng după mama!
– Du-te la maică-ta, că ea e specialistă la speriat Bau-baul, îi spun.

Altădată, s-a apropiat încet de mine (…) continuarea în cartea Din Paradis, în deșert.

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei

coperta cartea mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s