Vila, Merțanul și lingura de ciorbă


M_Id_397282_Mercedes

Ziarele și revistele de scandal încearcă să privească pe gaura cheii familiilor bogate. Doresc să le vadă mișcările, reacțiile și replicile în orice moment. Încearcă să le surprindă mai ales în momente compromițătoare. Pentru că orice element senzațional produce audiență.
Puțini sunt cei „adoptați” de un clan cu un statut material și financiar bine conturat. Mulți râvnesc să ajungă acolo. Puțini din cei ce nu ajung se gândesc mai profund la implicațiile statutului de persoană adoptată de o astfel de familie.
După o relație de prietenie relativ scurtă, m-am căsătorit. M-am trezit lăfăindu-mă într-o vilă imensă, de curând renovată, cu un merțan în garaj (ambele cadouri de nuntă), cu locul de muncă sub nas. Boierie curată! Dintr-o cameră de cămin pe care o împărțeam cu alți colegi, am ajuns în provincie să împart o casă întreagă cu soție cu tot.
În familiile bogate situația nu e chiar atât de roz precum își imaginează unii. Centrul de greutate al unor astfel de familii, sau, cel puțin, al familiei în care am existat cât am fost căsătorit, îl reprezintă banii – obiectivul fundamental al respirației, existenței și activităților curente al acestor familii. Relațiile – altele decât cele familiale, sunt chestiuni periferice, care au ca scop tot banii!
Soacra ca soacra, era o femeie în general ok. Își vedea de „lungul nasului”. Dar să-l vedeți pe socru. Mmm, ce personaj interesant. I se potrivea un ginere rupt din peisajul grupărilor interlope, care să-i aplice corecțiile fizice necesare, când situația o cerea. Să-i schimbe cineva poziția verticală, bipedă, cu una orizontală, caracteristică animalelor de companie.
În viziunea lui, nu aveai voie să gândești și să vorbești altfel decât gândea și vorbea el. Nu aveai voie să ai altă opțiune politică sau religioasă, diferită de a sa. Altfel, „ai grijă, Ioane…”, mi-a spus într-o zi, avertizându-mă… când „interceptase” ceea ce debitasem într-o discuție particulară cu un coleg de muncă… M-a amenințat voalat cu pierderea locului de muncă…
Mare rău se produce când în căsătoria copiilor se bagă părinții unuia sau ai celuilalt. Complicele acestei situații este chiar soțul care le permite părinților să se bage în propria căsătorie! În cazul meu, socrul a generat cel mai mare rău prin spiritul său dictatorial ce nu se limita doar la afacerea pe care o controla, ci se extindea asupra copiilor lui, asupra opțiunilor și alegerilor lor.
Culmea grijii părintești față de scumpa lui fiică s-a dezvăluit într-o seară geroasă de ianuarie. A venit (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei.

IMG_1557

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s