Meditația zilei – DESPRE LECȚIILE VIEȚII


viata

Pe parcursul anilor de școală absolviți, din faza primară, gimnazială și terminând cu cea postuniversitară, am asistat la multe, foarte multe lecții. Predate cu mai mult sau mai puțin talent pedagogic de o mare pleiadă de profesori, o mare parte a informațiilor însușite s-au pierdut prin uitare. Mi-au rămas, ce-i drept, câteva chipuri memorabile de profesori care m-au atras și nu foarte multe secvențe din materialul predate de ei.

În urma multor ani de studii nu ezit să spun că Viața este cel mai talentat professor, cu cele mai eficiente, memorabile și dure lecții.

M-am întrebat ce rol au lecțiile primite în praful realității?

Primul beneficiu este acela că, dacă nu ne doboară, aceste lecții ne fac mai puternici. Ne călesc, asemeni unui ”tratament” aplicat fierului. Și da, cu siguranță, experiența îmi confirmă că supraviețuirea în această viață face de multe ori apel la o ”capacitate” sporită de a face față diverselor experiențe prin care trecem.

Probabil fiindcă noi, ființele umane, ocupăm uscatul – mediul acesta unde frecarea este mai ridicată comparativ cu mediul aerului sau al apei, pentru a exista o oarecare armonie, duritatea experiențelor în care suntem personaje principale este necesară. În apă sau în aer am fi fost mai bine ”tratați”. Din nou, probabil.

Unele experiențe, ca pierderea unei/unor ființe dragi, sunt traumatizante. Ne impactează pe o perioadă lungă de timp. Altele, cum sunt conflictele, ne marchează o perioadă limitată de timp comparativ cu primul ”gen” de experiențe mai sus amintit.

Dincolo de stresul, durerea, suferința sau disconfortul provocate de experiențele nedorite ale vieții, dacă ne transformă în oameni mai înțelepți, mai echilibrați, mai puțin critici față de ceilalți și, de ce nu, mai empatici, am dobândit câteva valori pe care, probabil, altfel era cu neputință să ni le însușim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s