Despre meșteri, maiștri și meseriași. Sugestii pentru o selecție eficientă


Meseriasi

Dacă ai fost binecuvântat cu o familie, de mic, ai văzut cum părinții sau bunicii tăi au invitat, de-a lungul timpului, pe ”scena” casei părintești, diverși meșteri, maiștri și meseriași cărora le-a revenit o misiune practică: de la tăierea porcului de Crăciun, reparat zidăria casei, acoperișului, instalația sanitară, termică sau electrică, soba și până la zugrăveală. Treaba părea simplă. Sau poate chiar era. Tu erai doar curios să vezi ce fac aceștia și-i bombardai, probabil, cu aceeași întrebare: ”de ce…?”
De ”mâine” vei fi nevoit să le iei locul părinților și al bunicilor tăi, pentru că, nu-i așa, ”ai crescut mare”. Cade în grija ta, cel puțin parțial, dacă nu total – în situația în care te-ai mutat ”la casa ta” sau ”la casă nouă”, depinde de conjunctură – să te ocupi de reparațiile locuinței. Poate deja ești în această ipostază.
Și nu, nu va fi ușor deloc. În primele încercări de identificare a meseriașilor, în caz că nu ai devenit și tu unul, există șanse să eșuezi, să-ți iei…țeapă! Pentru că oferta de servicii profesionale, de calitate, este puțină în România, cel puțin în zona de sud – București-Ilfov.
Totuși, pentru a-ți spori șansele de a identifica omul priceput pentru reparația ce trebuie făcută în locuința sau vecinătatea locuinței tale, încerc să grupez câteva sugestii/sfaturi utile care să te ajute să duci la bun-sfârșit această misiune:

1. Întreabă persoanele apropiate dacă au întâmpinat dificultăți asemănătoare/identice cu cele pe care le întâmpini tu. E posibil ca ele să fi trecut deja prin ”procesul” de identificare și selecție a meseriașilor buni, cu un raport calitate-preț-beneficii competitiv.

2. Dacă ești nevoit(ă) să identifici singur(ă) meseriașii, misiunea ta va fi dificilă, dar nu imposibilă. Folosește internetul și goagălul🙂 Pe internet va trebui să faci două tipuri de căutări: una legată de meseria pe care trebuie s-o aibă potențialul meseriaș, cealaltă o vei face cu scopul de a identifica meseriașii propriu-ziși. Nu te lăsa orbit de ”praful în ochi” folosit de marketingul din spatele site-ului. Treci dincolo de aparențe și identifică câteva elemente pe care un site TREBUIE să le prezinte: denumirea firmei, adresa și datele de contact. Din experiență, un site fără elementele minime de identificare a firmei în viața reală, TREBUIE IGNORAT. Ascunde ceva.

as recover
3. În situația în care nu te pricepi, apelează la o firmă de recuperări creanțe care să-ți verifice firmele cu care ți-ai dori să bați palma. Ai nevoie să știi vechimea firmei, cifra ei de afaceri, eventualele incidente bancare, (non)existența datoriilor la ANAF și chiar (non)existența litigiilor în instanță. Aceasta pentru că este importantă execuția lucrării/lucrărilor dar și estimarea ”valorii” garanției pe care ți-o va elibera firmele selectate. Alege cea mai ”curată” firmă din aceste puncte de vedere. Costul verificărilor este semnificativ mai mic decât costul alegerii unei firme ȚEPARE!
Pentru serviciul verificării profesioniste a firmelor, poți apela cu încredere la firma AS CREDIT RECOVER CONSULTING SRL din București, care oferă și acest serviciu, persoanelor fizice și juridice, indiferent că sunt din București sau la nivel național. Toate datele de contact le găsești accesând site-ul http://www.asrecover.ro/

Mult succes!

Un gând despre „Despre meșteri, maiștri și meseriași. Sugestii pentru o selecție eficientă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s