Antreprenori, vă paște o criză de resurse umane fără precedent!


businessmen-152572_960_720

Exclamația s-a născut în urma discuțiilor purtate într-o perioadă considerabilă de timp cu diverse persoane – mai mult sau mai puțin apropiate – care lucrează în diverse domenii de activitate – de la construcții, imobiliare, mutări și până la stomatologie.

În Bucureștiul anului 2016, angajații părăsesc locurile de muncă și, în locul lor, nu mai vin alții să lucreze ”pe nimic”, ca să citez vorba unui interlocutor. Viteza cu care angajații își părăsesc locurile de muncă a devenit mai mare ca viteza cu care locurile de muncă libere sunt ocupate de angajați noi. Vorbim, așadar, de un fenomen social/profesional fără precedent. Imnul de stat a intrat, se pare, în subconștientul românilor care preferă să plece în occident/orient pentru un trai mai bun decât să simtă neajunsurile statutului de angajați la ei în țară.

Preconizez că în maxim 5 ani, antreprenorii din București-Ilfov care nu vor reuși ”la timp” să-și fidelizeze angajații, vor avea două opțiuni mari și late: fie să paseze, să șuteze, să înscrie doar ei în propriul lor bisnis, muncind pe brânci în locul altor doi-trei angajați pe care nu-i vor mai găsi sau, vor falimenta. Nu pun a treia opțiune, aceea de a crește consistent salariul, deoarece în vasta și incurabila lăcomie, nu vor pofti să renunțe la obezul lor profit pentru a plăti angajații cu salarii suficient de mari, astfel încât angajații lor să rămână pe termen lung în prăvălia lor. Asta și pentru că natalitatea din România e în pom și pomu-n aer, iar inteligența celor care intră pe piața muncii este în continuă creștere.

Concret, ce poate face un angajator pentru a-și fideliza angajații?

Trebuie să-și construiască o viziune în care, realmente angajații să fie cel mai important capital de care dispun, fără de care ei nu pot crea cifră de afaceri și, implicit, profit. În această viziune trebuie să includă nu doar suma de bani netă pe care angajații să o evalueze ca fiind acceptabilă dar și alte avantaje care să-l determine pe angajatul Vasile să rămână în firmă și să nu mai plece.

Mai concret, ce m-ar determina pe mine să rămân într-o firmă pe lângă banii obținuți?

  • Relația funcțională cu angajatorul și cu colegii.
  • Frecventarea diverselor cursuri de formare/perfecționare profesională care m-ar ajuta să devin un angajat mai bun și, implicit mai profitabil pentru compania în care lucrez.
  • Concedii suportate de angajator.
  • Un grafic de indexare a salariul funcție de performanțe și vechime.

Cineva îmi povestea că, la firma unde lucrează, angajatorul e dispus să ofere 1800 lei net lunar pentru cineva fără experiență, dar care cunoaște limba engleză la un nivel conversational ȘI NU VINE NIMENI. Logic! Acel patron și alții asemeni lui cu cerință de limbă străină, omite, conștient sau nu, faptul că cine cunoaște limba engleză la nivel conversational se poate angaja pe un salariu cu cel puțin 10-20% mai mare la o multinațională cu sediul în București-Ilfov!

Sunt curios cum va mai fi, realmente, ”dansul” angajați-angajatori peste 5 ani și ce vor face angajatorii români din București pentru a mai avea oameni.

Sunt convins că o parte a antreprenorilor care vor citi rândurile acestui articol, vor râde. La unii va fi un surâs elegant, la alții un râs zgomotos, sarcastic. Peste maxim 5 ani îmi vor da dreptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s