3 motive pentru care societatea de consum este falimentara


consum societate de

Societatea consumerista in care traim nu are sustenabilitate.

„Predicatorii” si sustinatorii acestui tip de societate nu fac decat sa „misioneze” in favoarea corporatiilor, nicidecum in aceea ca omului de rand. Suntem bombardati de reclame ce transmit mesaje manipulative: consuma acum! cumpara acum! Ia-ti un credit acum! Iar cine se lasa dus de val, va realiza, mai devreme sau mai tarziu ca, dand curs si materializand “incurajarile” mass-media, (poate) ajunge pe marginea prapastiei sale existentiale.

Iata cele trei motive pentru care societatea de consum care a aparut si in Romania, este falimentara sau, de ce e necesar sa revenim la viata simpla si consumul moderat de bunuri si servicii:

  1. Pentru ca o societate consumerista sa aiba suport real, e necesar ca in acea societatea economia sa fie stabila, sa ofere predictibilitate angajatilor si venituri minime decente. In Romania, omul simplu nu are parte de nimic din toate acestea. Deci, nu iti garanteaza nimeni acel cash flow care sa-ti permita sa fi o rotita in marele mecanism al consumului planetar cu specific occidental.
  1. Viata ne demonstreaza ca existent fiecaruia poate deveni plina de surprize neplacute. Asadar, economisirea este vitala pentru a nu intra intr-un soi de cerc vicios al dependentei de insitutiile de creditare (banci si alte companii ce ofera bani cu titlu de imprumut in conditii dezavantajoase).
  1. Avem mai multe dorinte decat resurse pentru satisfacerea dorintelor.

In Romania, tinerii au devenit sclavii placerilor, bunurilor si serviciilor fara sa realizeze. Consuma tot….ba chiar pe datorie. Nu economisesc, dimpotriva: „consuma” din viitor ceva ce inca nu au produs ci spera ca vor produce. Aproape orice intalnire e ba in mall, ba la terasa sau restaurant. Romantismul a murit ucis de calaul imperialismului occidental care a rapit din mentalul colectiv plimbarile si timpul petrexcut in parc sau in natura. Apropo! Ne asteapta o criza dramatica!

In afara unei locuinte unde creditul se justifica, in anumite limite, celelalte credite indica faptul ca oamenii nu gandesc cu mintea…Cum vine aia sa te imprumuti pentru o vacanta?

Sa fim intelepti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s