Declarație de iubire – un citat adorat


liniste

E-o liniște deplină în această vineri seară. Sunt acasă. Toate furtunile vieții mele s-au potolit. Televizorul e tăcut. Difuzoarele calculatorului, idem. Nimic nu-mi (mai) tulbură acum universul interior. Sunt împăcat cu mine. Am cinat și gândul mi-a zburat la unul din scriitorii mei preferați: Gabriel Liiceanu. Doresc să redau un citat dintr-o carte citită într-un trecut nu foarte apropiat. Un citat adorat. Un fragment de-o frumusețe și-o profunzime rară care mă face să mă-ntreb de ce suntem simpatici pentru unii și antipatici pentru alții? De ce unii reușesc să ne accepte așa cum suntem, iubindu-ne, iar alții ne duc în fața instanței lor personale și ne citesc sentința la despărțire de parcă ei ar fi perfecți, născuți cu stea în frunte? Sunt liniștit și din acest punct de vedere. Nu voi încerca să mă schimb. Nu voi încerca să fiu, în esență, alt om. Pentru că, în esență, e minunat să știi că ești acceptat așa cum ești și acceptarea este la nivelul ființei tale și nu la nivelul unei imagini pe care o întreții ca să placi unuia sau altuia. Cine nu te acceptă, trebuie lăsat să plece din viața ta, pentru a face loc acelor persoane pentru care prezența ta reprezintă motiv de bucurie și nu de silă, tristețe sau exasperare.

 

Citatul promis este acesta:   

 

”Fiecare om își alcătuiește de-a lungul vieții un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistența acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulți – pe care i-a preluat în el și pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, și împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Acești oameni puțini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o știm sau nu, stratul de protecție care ne ajută să trecem prin viață. Fiecare om ”face față” la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viață), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur și simplu în viață. Dacă ura celorlalți – covârșitoare uneori! –, invidia lor, mârșăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câțiva oameni pe care îi iubim până la capăt.”     

             (Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire, Ed. Humanitas, București, 2006, pag. 101)

 

Anunțuri