Muzeul Ceușescu din Târgoviște


muzeu-ceausescu

 

Am vizitat locul în care au fost judecați și executați soții Elena și Nicolae Ceaușescu. Îmi doream demult acest lucru, dar abia de curând a fost posibil, prin transformarea unei părți din unitatea militară de la Târgoviște în muzeu.

Am văzut ”pe viu” camera în care i s-a luat tensiunea lui Nicolae Ceaușescu, cea în care cuplul prezidențial comunist autohton au stat în fața completului de judecată ad-hoc ”croșetat” de neo-comuniștii care le-au stabilit sentința și cea în care au fost cazați în cele patru zile și trei nopți până la părăsirea existenței terestre și mutarea în lumea de dincolo. În ultimul rând, am vizitat și ”zidul plângerii” nostalgicilor după vremurile în care se stătea la coadă aproape pentru orice și în care au murit oameni nevinovați sub bocancii bestiilor Vișinescu, Ficior, Țurcanu și ai altor animale în trupuri umane, zid la care au fost puși soții Ceaușescu pentru a fi făcuți sită.

Totul mirosea a vechi, păstrând puțin din vremurile din trecutul recent al României (post)comuniste. Parchetul, mobilierul, stema comunistă, stăteau drept mărturie că, mai mult din cauza lenei sau absenței reurselor financiare, nu s-a renovat clădirea unității militare a cărui prag a fost călcat de Ceaușești.

Ceea ce m-a frapat nu a fost camera cu aspect rudimentar în care și-au trăit ultimele zile și nopți soții Ceaușescu, nici cea în care au fost judecați și au primit sentința din partea completului ad-hoc constituit. Nici zidul pe fondul căruia au fost ciuruiți de mitralierele soldaților cărora li s-a ordonat focul. Ce m-a frapat, e data în care s-a pus în exexutare sentința: 25 decembrie (1989). În ziua în care creștinismul serbează VIAȚA, naașterea vieții mântuitoare, a lui Isus Hristos, au existat oameni care au hotărât moartea unor oameni, fie ei Nicolae și Elena Ceaușescu. Pe zidul execuției a fost prins, în patru holșuruburi, o plăcuță (de marmură?) pe care scrie această zi din calendarul creștin cu o semnificație profundă pentru români.

 

ÎNAPOI LA ARGUMENT


 0.1 0.2

Librăria Humanitas. Lângă Cișmigiu. Într-o atmosferă invadată de lumină, între pereții ornamentați cu mii de cărți frumos ordonate pe rafturi și categorii,  în prezența foarte multor oameni (să fi fost 300?) cot la cot, umăr lângă umăr, dar fără împinsături, înjurături și jandarmi nevoiți să intervină, ca la sfintele moaște de la Sfânta Parasheva, în Iași sau pe Dealul Patriarhiei, în București, a început dialogul dintre Andrei Pleșu și Horia Roman Patapievici, doi dintre semizeii intelectualității românești contemporane.

0.3

Gazda noastră, Gabriel Liiceanu, un alt semizeu aflat (încă) printre noi, a dat startul acestei întâlniri, urmat de H. R. Patapievici care a motivat de ce emisiunea Înapoi la argument se va desfășura aici, cu public, începând din seara asta și nu la televizor – fiindcă TVR Cultural, gazda acestei emisiuni, și-a încetat emisia.

Tema întâlnirii a fost: Parabolele lui Iisus, care este și titlul cărții scrise de Andrei Pleșu.

De ce Isus vorbea în parabole? Se întreabă Patapievici după care citește fragmente din cartea lui Pleșu, cel din urmă începând prin a se întreba: ce-ai vrut să ne spui Isuse?

Evanghelia, spunea Pleșu, este un text căruia trebuie să-i dai o versiune proprie, trăită. Cu ce întrebare trăiești? Cu ce întrebare te târăști prin viață? Sunt oameni care nu au vreo întrebare.

H. R. Patapievici: Există un mod de a citi parabolele?

A. Pleșu: Da. Cu condiția de a nu ne gândi la o rețetă. Parabolele se citesc în contextul lor. Trebuie să cunoști contextul în care s-au spus parabolele și cine a fost auditoriul, destinatarii parabolelor.

Orice aventură spirituală, spunea Pleșu, implică un risc. Există în parabole câteva riscuri: de a fi mulțumit cu tine însuți, de a fi disperat, de a te pripi în a-i judecat pe alții.

Tipul uman ce nu are întrebări, nu poate primi răspunsuri.

În parabole nu avem de-a face cu legi. Nu deducem din textele evangheliilor legi, coduri etc. Parabolele sunt clare, nu sunt alegorice, mesajul lor fiind veghea. Noi trăim în general destul de somnolenți.

Evanghelia e vestea cea bună. Nu e vestea cea rea. E mesajul bucuriei.

Întâlnirea s-a terminat printr-un mic discurs ținut de Gabriel Liiceanu care puncta avantajul culturii, acela de a ne ajuta să creștem și să devenim alți oameni în sens pozitiv.

La final, Andrei Pleșu a avut o sesiune de autografe ce au ajuns și pe cărțile subsemnatului, cu nedumerirea autorului: ce utilitate au autografele?     

7

În parcul-scenă Herăstrău


Parcul Herăstrău din București este acum, la început de iunie, marca Teatrului Masca care a făcut ceva deosebit: ne-a îmbarcat într-o excursie în trecut pe scena unui întreg parc pe care evoluează statui în mișcare, personaje ce recompun scene din Bucureștiul anilor 30, scene din operele lui Shakespeare sau din Olimpul zeilor antici.

Din Bucureștiul de demult, am remarcat azi următoarele personaje:

Anticarul Alcalay

Anticarul Alcalay

Vânzătorii ambulanți

Soldatul și coșarul

Soldatul și coșarul

Pensionul cu fete

Pensionul cu fete

 

 

Din lumea lui Shakespeare, am remarcat personajele:

Richard al III-lea

Richard al III-lea

Ofelia visând la iubitul ei hamlet

Ofelia visând la iubitul ei Hamlet

Îmblânzirea scorpiei

Îmblânzirea scorpiei

Din Olimpul zeilor am remarcat:

Zeus și Hera

Zeus și Hera

Eros și Afrodita

Eros și Afrodita

Atena

Atena

Aremis

Artemis

 


La Bookfest 2008


Astăzi am pierdut (câştigat) câteva ore la Book Fest.

Lume multă (nu foarte multă), prezentare de carte la diferite edituri, bâlbâiţi şi retori, standuri bogate şi standuri sărace, cărţi bune şi mai puţin bune, edituri cu cărţi promiţătoare şi cu cărţi ce au pierdut resurse în zadar – ăsta a fost peisajul pavilioanelor ocupate cu standurile diverselor edituri la acest târg de carte de la Romexpo în Bucureşti.

Mi-a fost onorată percepţia vizuală prin a-l remarca pe Gabriel Liiceanu – care m-a surprins într-un mod plăcut la prezentarea romanului Cu inima smulsă, de Radu Paraschivescu, carte pe care am achiziţionat-o cu autograf. De asemenea, am fost încântat să îi văd, în carne şi oase, pe Dan C. Mihăilescu, Horia Roman Patapievici care a avut o prezenatare sinceră şi sensibilă a unui audio book, pe Ioana Pârvulescu, Traian Ungureanu, Valeriu Stoica, Adriana Bittel sau Nicolae Manolescu.

Cred că editurile prezente la acest târg cu cel mai mare rating au fost Humanitas, Polirom, Rao, Curtea Veche, Paralela 45 şi punct (punct-ul nu în sensul de nume al unei edituri ci cu sensul unui semn de punctuaţie).

La standul Cotidianului am asistat la o dezbatere politică. Se pare că băieţii au fost cumpăraţi de Vasile Blaga pentru că toţi, dar absoluţi toţi erau pro Vasile Blaga şi contra Sorin Oprescu – oaia neagră a dezbaterii din stâna adhoc constituită. Din câte ştiu doar în anii regimului trecut românii erau injectaţi, vorba lui C. T. Popescu, cu otrava negândului şi toţi trebuiau cel puţin să mimeze că gândesc identic cu spiritul ideologic al Partidului Comunist. Să fie şi acum aşa? Mă îndoiesc! De aceea i-am întrebat la sfârşitul dezbaterii, „cu cât v-a plătit Blaga?!”, întrebare la care nu am primit răspuns, ci doar o întrebare asemănătoare, fapt care îmi întăreşte clar convingerea… şi îmi oferă un răspuns la întrebarea pe care le-am adresat-o eu. Răspunsul e evident. Cu cât i-a plătit Vasile Blaga pe jurnaliştii de la Cotidianul? Cantitatea e necunoscută.