În urma unui rege…


regele-mihai-foto-ioana-chirita_15213000

(Foto: Ioana Chiriță)

În urma unui rege… rămâne o țară întristată și înlăcrimată, blocată în clipele unei reflecții grave privind pierderea a 28 de ani în realitatea păguboasă a republicii post-comuniste, în care neo-bolșevicii autohtoni au luat România de parcă ar fi țara lor proprietate personală – asemeni romanilor de acum peste 2000 de ani ce au împărțit cămașa lui Hristos – lăsând o țară improprie pentru demnitate sau prosperitate pentru românul de rând.
Moartea Regelui Mihai ia odată cu ea un mare potențial: acela de a folosi statutul și rolul de monarh în  procesul de transformare și aducere a României la nivelul statelor occidentale.

În urma unui rege… rămâne o națiune fără repere – căci ce vedem la palate… sunt găști ce gravitează pe orbita intereselor personale și de clan, fără viziune și fără strategie.

Monarhia trebuie sa revină. Avem nevoie de un REGE, de un OM cu o coloană vertebrală dreaptă, capabil să ne reprezinte cu demnitate, curaj și capacitate de luptă pentru interesele noastre.
Am avut în fruntea statului personaje indoielnice capabile doar de vorbe impletite și lipsite de consistență (Iliescu), multă hăhăială (Băsescu) și multă muțenie (Iohannis) completate de un parlament cu senatori și deputați ce au votat legi incomplete, prost gândite sau nocive.
E vremea sa ne trezim!

E de o mie de ori mai bine să contribui financiar la întreținerea unei case regale demne, cu autoritate, responsabilitate și determinare care să misioneze și să reprezinte bine națiunea română, decât să susții o gașcă de impostori penali care votează în defavoarea ta ca cetățean și națiune cu gândul la siluete feminine și conturi bancare!

Ce (ne-)am putea reproșa?

Regelui Mihai, poate doar timiditatea discursului sau absența unei incisivități ce se impunea în raport cu neo-bolșevicii feseniști care au preluat puterea în anii 90.

Nouă, că am permis ca România să tureze în gol și chiar să decelereze cu progresul necesar unei țări ce se vrea modernizată și nu improvizată.

Spre ce ne îndreptăm?

Dificil de spus. Se impune un referendum cu întrebarea legitimă: vă doriți reinstaurarea monarhiei? Și doar inconștienții sau oamenii lipsiți de memorie ar putea răspunde infirmativ.

Reclame

Elogiu răcelii mele zdravene


raceala

M-am oprit la pat pentru mai mult timp începând de ieri… Răceala e de vină. Și m-am apucat de scris un elogiu la adresa ei, a răcelii mele zdravene:

Răceala zdravănă este fantastică. Apare când nu-ți dorești. Întotdeauna!  Aceasta reușește ceea ce nu reușește geografia – să te pună în contact cu experiența învârtirii pământului și, odata cu el, a învârtirii dormitorului.
Răceala zdravănă te aduce în starea omului meditativ, cum nu reușesc nicio carte despre budism – contempli albul imaculat al tavanului și norii împinși de vânt pe scena cerului, pe care-i urmărești prelung la fereastra dormitorului.
Acum devii pasagerul propriului tren al amintirilor și realizezi mai bine ca oricând ce repede au trecut anii, asemeni unui zbor de păsări din poezia lui Anatol E. Baconsky…

Sau, îți imaginezi cum ar fi ca dormitorul tău să se transforme într-un vehicul aerian asemeni unei (mici) farfurii zburătoare aidoma celei din Star Trek cu care să călătorești deasupra pământului, la câteva sute de metri înălțime pentru a vedea peisaje montane și marine, începând cu lanțul munților Carpați, continuând cu Alpii sau masivul Himalaya și până în Haway și câteva plaje tropicale.

Te mai gândești la ce bine e că te-ai născut în 1983 și ai ajuns să trăiești în 2017, când au fost scoase pe piață tot felul de tratamente pentru răceală și gripă, dar apoi începi să trăiești o ușoară invidie gândindu-te la profitul pe care-l fac companiile farmaceutice.

Răceala aceasta ce te-a sleit de puteri îți aduce aminte de cuvintele Scripturii din scena ispitirii lui Hristos de către Diavol (Matei 4), în care Domnul Hristos îi răspunde Diavolului atunci când cel din urmă îi cere să transforme pietrele în pâini, că ”omul nu trăiește numai cu pâine” (când pofta de mâncare ți s-a tăiat).

Răceala zdravănă aduce din planul figurat în cel real, palpabil, realitatea ideii existenței la temperaturi înalte și te întrebi de ce nu ai fost și tu proiectat, asemeni motorului de sub capota autoturismului cu termostat și lichid de răcire?

La finalul fluxului de gânduri și imagini ce-mi trec prin minte ocazionat de răceala asta zdravănă, îmi spun că nu e chiar atât de rău! Am răgazul de a mă odihni de-a binelea și de a coborî din mașina de formula 1 în care am fost în timpul fiecărei zile din săptămână…

Go, go, go Donald Trump!


Donald Trump

Donald Trump – carismaticul și imprevizibilul blond-roșcat – ia în primire, începând de azi, Casa Albă, biroul oval și codurile genții nucleare.

Om de afaceri, fără experiență politică, dar având una economică, în afara sistemului politic, dar performer în interiorul jocului economic, Donald Trump preia oficial pupitrul complex și complicat de butoane al SUA.

Începând cu ziua de azi, ochii liderilor politici și al oamenilor simpli europeni și asiatici vor fi cu ochii țintă, poate mai mult ca niciodată, spre SUA.

Politica externă a SUA (mai ales în ce privește Rusia lui Putin), NATO sau globalizarea tinde să-și modifice consistent înfățișarea în perioada administrației trumpiste. Simplificând, întreg globul pământesc tinde spre o schimbare a cărei conținut rămâne de văzut.

Mi-ar plăcea ca în mandatul lui Trump SUA să elimine vizele pentru români, să încurajeze investițiile în România și să schimbe în bine FMI-ul, aducându-l la ce a fost odată: un creditor care ajută realmente națiunile ajunse în preajma incapacității de plată, fără a distruge statele ce solicită împrumuturi…

Funcție de cum se vor raporta diplomații și liderii politici români la temperamentalul Donald Trump, va depinde și procentul de convertibilitate a acțiunilor lor în investiții și bani venite în România. Îmi vin în minte două nume capabile să ofere cel mai bun randament diplomatic: Mircea Geoană și Titus Corlățean, doua personalități capabile de a dezvolta relații diplomatice favorabile României.

În campania electorală, Donald Trump a spus că va crea o politică de menținere a fabricilor americane în America, cele care ar părăsi SUA, suportând anumite consecințe…

Timpul ne va arăta cum va fi Președintele Donald Trump și cum va arăta fața lumii după patru ani de administrație trumpistă. Sper că se va schimba în bine.

RUSIA VA ATACA ROMÂNIA?


trio

Inevitabilul s-a produs. Victoria lui Donald Trump aduce în prim-plan chestiuni de care, probabil, puțini au fost conștienți în urmă cu o zi. Magnatul odată ajuns în Biroul Oval va pune – cel puțin în aparență – Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) și România, sub semnul întrebării.

În Campania pentru Casa Albă, Donald Trump spunea despre SUA că nu va mai acorda (dacă va ajunge Președinte) sprijin militar statelor care nu plătesc financiar. România a plătit apartenența la NATO prin resurse umane, prin militarii trimiși în diverse zone de conflict, nu și financiar. În acest context, întrebarea expusă în titlul acestui articol, devine una de actualitate: mai putem vorbi despre protectoratul SUA acordat României și altor țări? Nu știu. E greu de oferit un răspuns acestei întrebări. Dar cred că România nu este o miză pentru Rusia. România este o carte ”falsă„ în pachetul de cărți al jocului geo-strategic mondial. E puțin probabil ca România să prezinte un interes real pentru Rusia.

Adevăratele cărți de joc pentru Rusia sunt țările din Orientul Mijlociu, pentru noile rezerve de hidrocarburi descoperite în proximitatea Israelului, Mexicul – țară din care Ursul de la Răsărit poate respira amenințător în ceafa SUA – sau China.

Va fi foarte interesant de urmărit dinamica relației noului om-simbol al Americii și Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Nu cred într-o sinceritate reală dintre noul președinte American și omologul rus – dacă poate fi vorba de așa ceva. Cel mult, va patina pe sticla teveurilor un simulacru de simpatie și bună cooperare, fiecare lider având pumnalul în mânecă, pregătit să-l înfingă în spatele adversarului.

PRIM-MINISTRUL EROU


palatul-victoria

(sursa foto:http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/muzee/palatul-victoria-227.html)

          La iarnă vom avea alegeri parlamentare. La Palatul Parlamentului și Victoria vom avea, probabil, persoane noi. Îmi doresc ca acestea să fie reprezentate de tipologii umane noi, care să ”patineze” pe sticla televizoarelor cu demnitate și care să nu stârnească fluierături, mișto-uri, ironii și alte asemenea apucături populare.

          Începând cu anii 90, am avut la Palatul Victoria diverse personaje și tipologii, de la aceea care a reprezentat premierul elegant, cultivat, capabil să dea răspunsuri inteligente și până la aceea a premierului ”yes-man” sau a celui cu fizionomie populară, cu mustață ce s-ar fi putut armoniza într-un tablou nepictat de Grigorescu. Activitatea acestora nu s-a convertit în acțiuni masive, substanțiale de (re)construcție a României, care să ne propulseze la egalitate cu țările vest-europene. Dimpotrivă! Majoritatea acțiunilor lor s-au focalizat pe așa numita privatizare a activelor României și pe o administrare îndoielnică a țării.

          Cimitirile sunt pline de eroi. Ne lipsesc eroii-vii, în special în fruntea statului. Îmi doresc un Prim-Ministru erou. Acest gen de ființă umană mi-ar plăcea să ocupe fotoliul principal de la Palatul Victoria începând cu  iarna acestui an. Acest gen de Premier ne lipsește de 26 de ani. Cum nu ne putem îmbăta cu apă minerală, nu ne (mai) putem îmbăta cu amintirile istorice ale eorilor acestui neam peste care a călcat talpa diverselor popoare, de la otoman, maghiar și până la cel rusesc. Mă gândesc la acel om pe care să-l doară-n șpiț de recomandările UE sau ale Ambasadei SUA. Pe care să-l intereseze doaleanțele occidentului doar dacă acestea contribuie la construcția țării sale. Îmi doresc să fie suficient de abil și de inteligent încât să fie capabil să pună România în funcțiune. Pe bune!

          Mi-ar plăcea să văd un om capabil să convertească exploatarea resurselor României într-un excedent bugetar pe care să-l ”cheltuiască” în investiții cu un randament ridicat în sensul unor plusuri-valoare pe termen lung (infrastructură, educație, sănătate, companii de stat etc.), care să ne transforme din țară pretabilă mai degrabă la statutul de membru al unei eventuale uniuni africane (cum suntem acum), într-un membru respectat al Uniunii Europene.

          Doamne ajută!

 

România out!


romania

Mărturisesc de la început că titlul acestui articol îi aparține lui Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii teve ”Jocuri de putere”, de la Realitatea TV, care a rostit această expresie pe care am preluat-o și i-am conferit rangul de titlu pentru acest articol.

România (este) out la Jocurile Olimpice de la Rio. A ratat calificarea. De la stadiul podiumului suprem ocupat de Nadia Comăneci în anul 1976, când a obținut titlul de campioană olimpică absolută, România a ajuns la indezirabila situație de a pica ”examenul de admitere” în arena internațională de concurs la gimnastică.

În emisiunea ”Jocuri de putere” din data de 19 aprilie a.c., celebrii antrenori ai lotului olimpic feminin de gimnastică – Octavian Belu și Mariana Bitang – au punctat ca motiv principal al acestui eșec subfinanțarea sportului românesc fără de care performanța nu poate fi susținută. Din nefericire, statul român nu mai investește suficient în domenii precum sportul, educația, sănătatea, domenii care au nevoie de susținere financiară pentru ca România să poată sta onorabil în salonul statelor europene. Mi-ar fi plăcut să-l văd în emisiune și pe Alin Jivan – vicecampion la gimnastică, actual antrenor la Clubul Steaua București, un tip cu o personalitate puternică despre care cred că, dacă va avea finanțarea necesară pentru clubul unde activează, va reuși să readucă România pe podiumurile internationale.

Din nefericire, o țară distrusă de corupție și de incapacitate economică, realități care se traduc prin bugete naționale incapabile să finanțeze sănătatea, educația sau sportul, nu reprezintă doar o țară săracă material ci și mental sau spiritual, în ciuda (prea) multelor biserici construite.

În peisajul acesta cu domenii ce sărăcesc pe zi ce trece, mă întreb ce perspective de reușită mai are România?

Nu știu în ce măsură evenimentele din decembrie 1989 din Timișoara și București pot fi discutate în registrul revoluției. Tind să le pun în registrul loviturii de stat orchestrate de occident.

Dacă-mi este permisă folosirea unei chei hermeneutice de interpretare a ”motivației” căderii comunismului din România – și nu numai, aș spune că aceasta (motivația) este una (foarte) pragmatică și cu o bătaie lungă de-a lungul deceniilor. Occidentul și-a bătut joc de România, clasa politică autohtonă fiind complice acestei bătăi de joc. Dar, ceea ce nu a știut clasa politică în anii 90 este că, după ce-și vor bătea joc de România și resursele ei pe care le-au preluat și exploatat la prețuri de nimic, vor continua prin a-și bate joc de însăși clasa politică. Pentru că DA: clasa politică din România este în prezent obiectul bătăii de joc a occidentului. Altfel, cum s-ar putea explica atâtea cercetări penale în rândul politicienilor?

Mă întreb când se vor trezi la realitate politicienii români prin a (re)deveni patrioți și a începe să acționeze în favoarea României? E vremea să vă treziți, stimați politicieni. E vremea să realizați că acțiunile voastre nu vă ajută nici pe voi, nici pe noi. Dacă occidentul vă lăsa să vă bălăciți în corupție, aveați motive serioase să continuați… Acum, cu ce vă mai ajută corupția? Încercați să acționați în favoarea țării, să atrageți investitori pe care să-i determinați să plătească salarii decente. Acționați astfel încât Români să devină o țară INDEPENDENTĂ, puternică din punct de vedere economic, apoi dați un mare șut în fund organismelor internaționale și da, abia atunci veți avea putere deplină să plasați bunăstarea voastră pe un trend ascendent și, eventual, pe a noastră.

În prezent am ajuns în punctul în care corupția nu vă mai poate ajuta să acumulați averea dorită. Cred că SINGURA modalitate de a redobândi suveranitatea și chiar libertatea de a ”câștiga”, stimați politicieni, este prin a vă folosi inteligența în favoarea creșterii economice reale a României. Altfel, vom rămâne o colonie economică și politică a occidentului CARE NU VA DORI NICIODATĂ CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ O PUTERE ECONOMICĂ ÎN EST. Pentru că un stat puternic din punct de vedere economică este un stat care produce bunuri și servicii, or asta implică ca bunurilor și serviciilor produse în occident să li se îngusteze piața de comercializare. Putem fi atât de naivi să credem că occidentul și-ar putea dori asta?

Încetați să mai vindeți ieftin resursele naturale ale României. Ce-ar fi dacă ați gândi câteva legi-cheie care ar determina ca resursele importante ale României să fie exploatate de stat, iar profitul să intre în contul statului, finanțând ulterior domeniile care ar putea aduce României un plus-valoare – altul decât cel exprimat financiar? Ce-ar fi dacă am prelua controlul asupra platformei petroliere din Marea Neagră sau asupra zăcămintelor de la Roșia Montană? Ce-ar fi dacă statul român ar (re)începe exploatarea resurselor și valorificarea lor la prețuri corecte? Dacă de mâine veți renunța la corupție, cred că treaba asta ar fi posibilă.

Și mai terminați cu lașitatea! Începeți să reprezentați interesele românilor cu acel curaj care v-ar readuce demnitatea și cota de popularitate pe care v-o doriți.

Germania ne datorează bani? Perfect! În orice discuție cu liderul Germaniei readuceți-i amintea de această datorie. Cu atitudinea și mentalitatea de învingători, asemeni oricărui lider occidental care se repsectă pe el și națiunea pe care o reprezintă. De ce ei pot, iar voi nu puteți? Ce au ei în plus, comparativ cu voi? 1 milion de euro? O limuzină? O vilă?

Succes, stimați politicieni!

10 ANI… de la absolvirea facultății


10

Se împlinesc 10 de ani de la absolvirea facultății. Când au trecut? Parcă a fost cu patru-cinci ani în urmă, nu cu 10. Atunci aveam 22 ani. Eram încă un copil, deși am impresia că încă mai păstrez trăsături infantile. N-am vrut să ascult imperativele unor persoane apropiate și am lăsat maturizarea să curgă lent, să mă lovească cu anumite experiențe care mi-au oferit câteva lecții. Necesare cred.

Am părăsit băncile facultății cu impresia că voi juca rolul unei rotițe importante în angrenajul societății umane. Anii ce au urmat absolvirii facultății mi-au dovedit contrariul.

Am învățat că universitatea nu e decât o etapă, o treaptă pe care un tânăr o poate păși pe scara vieții, iar pentru a ocupa o poziție respectabilă, trebuie s-o ia de la zero și să transpire mult.

Am învățat că un șofer de tir FĂRĂ FACULTATE poate fi cel puțin la fel de respectabil ca orice absolvent de facultate, atunci când dovedește PRACTIC o abilitate superioară pe care unii, care se autointitulează specialiști, nu reușesc să o arate.

Am învățat că sinceritatea rămâne o valoare, dar nu toate persoanele merită sinceritatea. Față de unii e necesar misterul…

Nu regret anii petrecuți la facultate. Mi-au deschis orizonturile înguste cu care intrasem (la facultate) și, dacă aș alege o singură realizare, o singură trăsătură dobândită la finalul studiilor universitare, aceea ar fi spiritul autodidact – însușirea impulsului de a studia, fără a mai fi nevoie de profesor(i).