Go, go, go Donald Trump!


Donald Trump

Donald Trump – carismaticul și imprevizibilul blond-roșcat – ia în primire, începând de azi, Casa Albă, biroul oval și codurile genții nucleare.

Om de afaceri, fără experiență politică, dar având una economică, în afara sistemului politic, dar performer în interiorul jocului economic, Donald Trump preia oficial pupitrul complex și complicat de butoane al SUA.

Începând cu ziua de azi, ochii liderilor politici și al oamenilor simpli europeni și asiatici vor fi cu ochii țintă, poate mai mult ca niciodată, spre SUA.

Politica externă a SUA (mai ales în ce privește Rusia lui Putin), NATO sau globalizarea tinde să-și modifice consistent înfățișarea în perioada administrației trumpiste. Simplificând, întreg globul pământesc tinde spre o schimbare a cărei conținut rămâne de văzut.

Mi-ar plăcea ca în mandatul lui Trump SUA să elimine vizele pentru români, să încurajeze investițiile în România și să schimbe în bine FMI-ul, aducându-l la ce a fost odată: un creditor care ajută realmente națiunile ajunse în preajma incapacității de plată, fără a distruge statele ce solicită împrumuturi…

Funcție de cum se vor raporta diplomații și liderii politici români la temperamentalul Donald Trump, va depinde și procentul de convertibilitate a acțiunilor lor în investiții și bani venite în România. Îmi vin în minte două nume capabile să ofere cel mai bun randament diplomatic: Mircea Geoană și Titus Corlățean, doua personalități capabile de a dezvolta relații diplomatice favorabile României.

În campania electorală, Donald Trump a spus că va crea o politică de menținere a fabricilor americane în America, cele care ar părăsi SUA, suportând anumite consecințe…

Timpul ne va arăta cum va fi Președintele Donald Trump și cum va arăta fața lumii după patru ani de administrație trumpistă. Sper că se va schimba în bine.

Anunțuri

RUSIA VA ATACA ROMÂNIA?


trio

Inevitabilul s-a produs. Victoria lui Donald Trump aduce în prim-plan chestiuni de care, probabil, puțini au fost conștienți în urmă cu o zi. Magnatul odată ajuns în Biroul Oval va pune – cel puțin în aparență – Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) și România, sub semnul întrebării.

În Campania pentru Casa Albă, Donald Trump spunea despre SUA că nu va mai acorda (dacă va ajunge Președinte) sprijin militar statelor care nu plătesc financiar. România a plătit apartenența la NATO prin resurse umane, prin militarii trimiși în diverse zone de conflict, nu și financiar. În acest context, întrebarea expusă în titlul acestui articol, devine una de actualitate: mai putem vorbi despre protectoratul SUA acordat României și altor țări? Nu știu. E greu de oferit un răspuns acestei întrebări. Dar cred că România nu este o miză pentru Rusia. România este o carte ”falsă„ în pachetul de cărți al jocului geo-strategic mondial. E puțin probabil ca România să prezinte un interes real pentru Rusia.

Adevăratele cărți de joc pentru Rusia sunt țările din Orientul Mijlociu, pentru noile rezerve de hidrocarburi descoperite în proximitatea Israelului, Mexicul – țară din care Ursul de la Răsărit poate respira amenințător în ceafa SUA – sau China.

Va fi foarte interesant de urmărit dinamica relației noului om-simbol al Americii și Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Nu cred într-o sinceritate reală dintre noul președinte American și omologul rus – dacă poate fi vorba de așa ceva. Cel mult, va patina pe sticla teveurilor un simulacru de simpatie și bună cooperare, fiecare lider având pumnalul în mânecă, pregătit să-l înfingă în spatele adversarului.

PRIM-MINISTRUL EROU


palatul-victoria

(sursa foto:http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/muzee/palatul-victoria-227.html)

          La iarnă vom avea alegeri parlamentare. La Palatul Parlamentului și Victoria vom avea, probabil, persoane noi. Îmi doresc ca acestea să fie reprezentate de tipologii umane noi, care să ”patineze” pe sticla televizoarelor cu demnitate și care să nu stârnească fluierături, mișto-uri, ironii și alte asemenea apucături populare.

          Începând cu anii 90, am avut la Palatul Victoria diverse personaje și tipologii, de la aceea care a reprezentat premierul elegant, cultivat, capabil să dea răspunsuri inteligente și până la aceea a premierului ”yes-man” sau a celui cu fizionomie populară, cu mustață ce s-ar fi putut armoniza într-un tablou nepictat de Grigorescu. Activitatea acestora nu s-a convertit în acțiuni masive, substanțiale de (re)construcție a României, care să ne propulseze la egalitate cu țările vest-europene. Dimpotrivă! Majoritatea acțiunilor lor s-au focalizat pe așa numita privatizare a activelor României și pe o administrare îndoielnică a țării.

          Cimitirile sunt pline de eroi. Ne lipsesc eroii-vii, în special în fruntea statului. Îmi doresc un Prim-Ministru erou. Acest gen de ființă umană mi-ar plăcea să ocupe fotoliul principal de la Palatul Victoria începând cu  iarna acestui an. Acest gen de Premier ne lipsește de 26 de ani. Cum nu ne putem îmbăta cu apă minerală, nu ne (mai) putem îmbăta cu amintirile istorice ale eorilor acestui neam peste care a călcat talpa diverselor popoare, de la otoman, maghiar și până la cel rusesc. Mă gândesc la acel om pe care să-l doară-n șpiț de recomandările UE sau ale Ambasadei SUA. Pe care să-l intereseze doaleanțele occidentului doar dacă acestea contribuie la construcția țării sale. Îmi doresc să fie suficient de abil și de inteligent încât să fie capabil să pună România în funcțiune. Pe bune!

          Mi-ar plăcea să văd un om capabil să convertească exploatarea resurselor României într-un excedent bugetar pe care să-l ”cheltuiască” în investiții cu un randament ridicat în sensul unor plusuri-valoare pe termen lung (infrastructură, educație, sănătate, companii de stat etc.), care să ne transforme din țară pretabilă mai degrabă la statutul de membru al unei eventuale uniuni africane (cum suntem acum), într-un membru respectat al Uniunii Europene.

          Doamne ajută!

 

România out!


romania

Mărturisesc de la început că titlul acestui articol îi aparține lui Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii teve ”Jocuri de putere”, de la Realitatea TV, care a rostit această expresie pe care am preluat-o și i-am conferit rangul de titlu pentru acest articol.

România (este) out la Jocurile Olimpice de la Rio. A ratat calificarea. De la stadiul podiumului suprem ocupat de Nadia Comăneci în anul 1976, când a obținut titlul de campioană olimpică absolută, România a ajuns la indezirabila situație de a pica ”examenul de admitere” în arena internațională de concurs la gimnastică.

În emisiunea ”Jocuri de putere” din data de 19 aprilie a.c., celebrii antrenori ai lotului olimpic feminin de gimnastică – Octavian Belu și Mariana Bitang – au punctat ca motiv principal al acestui eșec subfinanțarea sportului românesc fără de care performanța nu poate fi susținută. Din nefericire, statul român nu mai investește suficient în domenii precum sportul, educația, sănătatea, domenii care au nevoie de susținere financiară pentru ca România să poată sta onorabil în salonul statelor europene. Mi-ar fi plăcut să-l văd în emisiune și pe Alin Jivan – vicecampion la gimnastică, actual antrenor la Clubul Steaua București, un tip cu o personalitate puternică despre care cred că, dacă va avea finanțarea necesară pentru clubul unde activează, va reuși să readucă România pe podiumurile internationale.

Din nefericire, o țară distrusă de corupție și de incapacitate economică, realități care se traduc prin bugete naționale incapabile să finanțeze sănătatea, educația sau sportul, nu reprezintă doar o țară săracă material ci și mental sau spiritual, în ciuda (prea) multelor biserici construite.

În peisajul acesta cu domenii ce sărăcesc pe zi ce trece, mă întreb ce perspective de reușită mai are România?

Nu știu în ce măsură evenimentele din decembrie 1989 din Timișoara și București pot fi discutate în registrul revoluției. Tind să le pun în registrul loviturii de stat orchestrate de occident.

Dacă-mi este permisă folosirea unei chei hermeneutice de interpretare a ”motivației” căderii comunismului din România – și nu numai, aș spune că aceasta (motivația) este una (foarte) pragmatică și cu o bătaie lungă de-a lungul deceniilor. Occidentul și-a bătut joc de România, clasa politică autohtonă fiind complice acestei bătăi de joc. Dar, ceea ce nu a știut clasa politică în anii 90 este că, după ce-și vor bătea joc de România și resursele ei pe care le-au preluat și exploatat la prețuri de nimic, vor continua prin a-și bate joc de însăși clasa politică. Pentru că DA: clasa politică din România este în prezent obiectul bătăii de joc a occidentului. Altfel, cum s-ar putea explica atâtea cercetări penale în rândul politicienilor?

Mă întreb când se vor trezi la realitate politicienii români prin a (re)deveni patrioți și a începe să acționeze în favoarea României? E vremea să vă treziți, stimați politicieni. E vremea să realizați că acțiunile voastre nu vă ajută nici pe voi, nici pe noi. Dacă occidentul vă lăsa să vă bălăciți în corupție, aveați motive serioase să continuați… Acum, cu ce vă mai ajută corupția? Încercați să acționați în favoarea țării, să atrageți investitori pe care să-i determinați să plătească salarii decente. Acționați astfel încât Români să devină o țară INDEPENDENTĂ, puternică din punct de vedere economic, apoi dați un mare șut în fund organismelor internaționale și da, abia atunci veți avea putere deplină să plasați bunăstarea voastră pe un trend ascendent și, eventual, pe a noastră.

În prezent am ajuns în punctul în care corupția nu vă mai poate ajuta să acumulați averea dorită. Cred că SINGURA modalitate de a redobândi suveranitatea și chiar libertatea de a ”câștiga”, stimați politicieni, este prin a vă folosi inteligența în favoarea creșterii economice reale a României. Altfel, vom rămâne o colonie economică și politică a occidentului CARE NU VA DORI NICIODATĂ CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ O PUTERE ECONOMICĂ ÎN EST. Pentru că un stat puternic din punct de vedere economică este un stat care produce bunuri și servicii, or asta implică ca bunurilor și serviciilor produse în occident să li se îngusteze piața de comercializare. Putem fi atât de naivi să credem că occidentul și-ar putea dori asta?

Încetați să mai vindeți ieftin resursele naturale ale României. Ce-ar fi dacă ați gândi câteva legi-cheie care ar determina ca resursele importante ale României să fie exploatate de stat, iar profitul să intre în contul statului, finanțând ulterior domeniile care ar putea aduce României un plus-valoare – altul decât cel exprimat financiar? Ce-ar fi dacă am prelua controlul asupra platformei petroliere din Marea Neagră sau asupra zăcămintelor de la Roșia Montană? Ce-ar fi dacă statul român ar (re)începe exploatarea resurselor și valorificarea lor la prețuri corecte? Dacă de mâine veți renunța la corupție, cred că treaba asta ar fi posibilă.

Și mai terminați cu lașitatea! Începeți să reprezentați interesele românilor cu acel curaj care v-ar readuce demnitatea și cota de popularitate pe care v-o doriți.

Germania ne datorează bani? Perfect! În orice discuție cu liderul Germaniei readuceți-i amintea de această datorie. Cu atitudinea și mentalitatea de învingători, asemeni oricărui lider occidental care se repsectă pe el și națiunea pe care o reprezintă. De ce ei pot, iar voi nu puteți? Ce au ei în plus, comparativ cu voi? 1 milion de euro? O limuzină? O vilă?

Succes, stimați politicieni!

10 ANI… de la absolvirea facultății


10

Se împlinesc 10 de ani de la absolvirea facultății. Când au trecut? Parcă a fost cu patru-cinci ani în urmă, nu cu 10. Atunci aveam 22 ani. Eram încă un copil, deși am impresia că încă mai păstrez trăsături infantile. N-am vrut să ascult imperativele unor persoane apropiate și am lăsat maturizarea să curgă lent, să mă lovească cu anumite experiențe care mi-au oferit câteva lecții. Necesare cred.

Am părăsit băncile facultății cu impresia că voi juca rolul unei rotițe importante în angrenajul societății umane. Anii ce au urmat absolvirii facultății mi-au dovedit contrariul.

Am învățat că universitatea nu e decât o etapă, o treaptă pe care un tânăr o poate păși pe scara vieții, iar pentru a ocupa o poziție respectabilă, trebuie s-o ia de la zero și să transpire mult.

Am învățat că un șofer de tir FĂRĂ FACULTATE poate fi cel puțin la fel de respectabil ca orice absolvent de facultate, atunci când dovedește PRACTIC o abilitate superioară pe care unii, care se autointitulează specialiști, nu reușesc să o arate.

Am învățat că sinceritatea rămâne o valoare, dar nu toate persoanele merită sinceritatea. Față de unii e necesar misterul…

Nu regret anii petrecuți la facultate. Mi-au deschis orizonturile înguste cu care intrasem (la facultate) și, dacă aș alege o singură realizare, o singură trăsătură dobândită la finalul studiilor universitare, aceea ar fi spiritul autodidact – însușirea impulsului de a studia, fără a mai fi nevoie de profesor(i).

Reflecții pe marginea atentatelor de la Paris


paris

Europa fierbe. Filmul atentatelor începute alaltăieri la Paris, soldate cu 15 victime irecuperabile, din care 10 jurnaliști, confirmă persistența nesiguranței (și) în secolul XXI. Atentatele au fost angajate în numele islamului, fiind motivate de caricaturizarea profetului Mahomed de jurnaliștii publicației Charlie Hebdo.

Cu siguranță, acțiunile celor care au ucis în numele lui Allah sunt dezaprobante. Dar nici opera jurnaliștilor de la Charles Hebdo nu este acceptabilă, chiar dacă este publicată în virtutea libertății de exprimare. Libertatea are limitele ei, limite legate de libertatea și respectul valorilor celorlalți semnatari ai contractului social, care, încălcate, schimbă tema libertății cu cea a abuzului.

Da, categoric da: caricaturizarea profetului islamic de către jurnaliștii publicației Charles Hebdo s-a dovedit a fi un abuz costisitor. Jurnaliștii au plătit cu viața lor. Nimeni nu trebuie să-și permită excesul de libertate. Altfel, când acest tip de exces se face în raport cu anumite comunități ce au un potențial agresiv excesiv, cum este comunitatea musulmană în care există facțiuni radicale, extremiste, fundamentaliste, situația la nivel local și global poate degenera.

Secolul XX, marcat de nazism și comunist, a fost supranumit cel mai sângeros secol din istorie. Milioanele de evrei, români, ucraineni sau țigani au fost uciși în numele filosofiei naziste și comuniste. De asemeni, două războaie mondiale au devastat întreaga Europă.

Începând cu 11 septembrie 2001, când au căzut simbolurile americane și până acum două zile, civilizația occidentală a secolului XXI este pusă din nou sub semnul unui mare semn de întrebare urmat de un altul, de exclamare.

Mai mult, viitorul este incert. Au apărut zvonuri ce anunță atentate în Marea Britanie, SUA și alte țări. Pe ce planetă trăim? Spre ce ne îndreptăm? Cât de aproape/departe este perioada descrisă de Apocalipsa? Putem vorbi de civilizația europeană ca fiind una utopică? Mai putem identifica un loc de pe Terra unde este ”bine” în adevăratul sens al cuvântului?

Prin victoria lui Klaus Iohannis


iohannis

Azi, de Ziua Națională, mă bucur. Privesc parada militară și sărbătoresc: nu doar ziua țării mele ci și victoria lui Klaus Iohannis – una certă și multiplă. Prin ea a fost înfrânt nu doar Victor Ponta. Prin ea au pierdut bigotismul și patriotardismul, atât de prezente în anii 90. Au pierdut naționalismul contraproductiv dar și cel legat ombilical de confesiunea majoritară din România. Au fost înfrânte și fixațiile sterile privind apartenența etnică germană a lui Iohannis.
Prin victoria lui Klaus Iohannis avem șansa de a vedea o altă etică în administrarea țării și un alt spirit al capitalismului. Prin Iohannis apar, în sfârșit, premizele unui alt experiment și, implicit, a unor alte rezultate.
Prin victoria lui Iohannis am câștigat un simbol pro-occidental clar. Am câștigat un om credibil atât de români cât și de străini. Avem un om a cărui ”modus operandi” ne mențin – întemeiat – speranța în reconstrucția și parcursul unei altfel de Românii, diferite în bine de cea știută până acum.
Prin victoria lui Klaus Iohannis ne-am salvat primul palat al țării de hăhăială, inflația de zâmbet tâmp și ironic. Ne-am salvat Cotroceniul de inflația cuvintelor aruncate pe gama demagogiei exagerate, nocive și grotești. Am salvat discursul politic prezidențial de eventualitatea siluetei ce-ar fi reprezentat papagalul, păpușa cu sfori, de știu eu ce mamifer din jungla africană sau de silueta ce-ar fi mimat ghiocelul, primăvara, sau floarea soarelui, toamna, în fața liderilor occidentali, ruși sau chinezi.
Privind chipul lui Klaus Iohannis, citesc cu ușurință demnitatea și onoarea pe care o invidiez la ceilalți bărbați ai politicii mondiale precum Cameron, Putin sau Merkel. Prin victoria lui Klaus Iohannis, am câștigat un tip elegant și vertical cu care nu ne va fi rușine să defilăm pe scena politică internațională.
De ce să n-o recunoaștem: etica a fost supralicitată, aproape ”brevetată” de puritani (părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii) – ”protestanți” în relație directă cu Biserica Angliei, mai apropiați ca mentalitate și concepție despre lume și viață de protestanții lui Klaus Iohannis, decât de ortodocșii lui Victor Ponta.
Lamentările ce vin pe fondul confesional al Președintelui Klaus Iohannis sunt de prost gust și omit faptul că performanța politică, juridică, tehnologică financiară și economică vin mai degrabă dinspre Apus decât dinspre Răsărit.
Prin victoria lui Iohannis am câștigat credibilitate și respect față de occident dar și față de orient, față de vest și est. Am câștigat potețialul de a atrage masiv investiții străine și, implicit, în viitor, un trai mai bun.
Să(-I) fim deci recunoscători ca avem un astfel de lider.