Din Paradis, în deșert – încă un fragment


Imagine Coperta carte

”Oare de ce ea și numai ea, femeia, aduce în viața unui bărbat paradisul? Să fie de la asemănarea de forme – rotunde, dintre paradis și femeie? Căci nu-mi imaginez un paradis pătrat, nici dreptunghiular, nici rombic. Cum nu-mi pot imagina existența vre-unei femei cu linii drepte. Dar sufletul unei femei, oare ce formă are? Cel mai probabil, e sferic. Altfel, cum ne-ar putea face fericiți, pe noi, bărbații? Când ai plecat, ai luat paradisul cu tine: cu apă și verdeață, cu triluri de păsărele și răsărituri de soare, cu palmierii la umbra cărora ne adăposteam de arșiță. Ai lăsat în locul lui deșertul – un spațiu întins, lipsit de strălucire (nu vedeam niciun ochi de apă). Peste tot nisip. Și-n aer, când bate vântul se ridică nisipul. Doar cerul a rămas albastru, semn că nu peste tot este nisip. Există speranța unui nou paradis, a unei noi Eve.

Și mi-a fost sete. Sete de îmbrățișări și sărutări. De atingerea mâinilor tale și de privirea ochilor tăi de un albastru abisal. Sete de afecțiune și mângâiere. Încă-mi este sete, încă am cerul gurii și al inimii uscat. Încă îmbrățișez perna și nu ființa iubită care tânjește după sufletul meu. Te-am lăsat să fii femeia templului meu; femeia sufletului meu, paradisul meu. Nu ai cerut niciodată să intri acolo. Te-ai limitat doar la a sta acolo, la intrare. Dar am dorit să intri. Și-ai poposit o vreme în templul meu. Iar eu mi-am închinat viața chipului tău. Te-am venerat. Ai luminat camera intimă (sufletul), până-n ziua când ai părăsit-o, lăsând o mare furtună de nisip în deșert. Trebuia să intuiesc de la-nceput că va fi o mare greșeală să pătrunzi aici. Cu plecarea ta am învățat că templul e locul în care nu trebuie să mai las pe nimeni să intre așa ușor.”

Din Paradis, în deșert – cuprins


Imagine Coperta carte

În sfârșit, am terminat scrierea cărții. Urmează micile ”chichițe” și demersuri, necesare publicării.

Dintre ”chichițe”, vă prezint Cuprinsul cărții:

  • Dragul meu cititor, Draga mea cititoare
  • I.                   NOI

  • Fosta mea dragă iubită,
  • Deja te-ai logodit?
  • Oameni fără memorie?
  • De ce ne oprim, oare, din iubit?
  • Am înnebunit?
  • Despre pantoful uriaş
  • O dragoste totală?
  • Ce-a fost, oare, în capul meu?
  • Regrete?
  • Amintiri cu ceai şi biscuiţi
  • Amintiri cu tei şi peşte
  • Obiectele copilăriei mele
  • Gusturi şi parfumuri din copilăria mea
  • Amintiri din primii ani de şcoală
  • Paradisul studenției mele
  • Despre plimbarea de vineri
  • O zi de post şi rugăciune
  • Vom învăța vreodată să iubim?
  • Vroiai un Luceafăr?
  • Două înmormântări și o dorință
  • M-ai iubit?
  • Mi-a fost cel mai puțin frică de moarte, astăzi
  • Paradisul îndrăgostirilor, Deșertul despărțirilor
  • Absenţa succesului – o formă de eşec a relaţiei noastre?
  • Din Paradis, în Deșert
  • Din nou e 14 februarie
  • Trei partituri ale inimii
  • O duminică cu invitații de nuntă, cărți poștale și scrisori
  • Filosofia ”de unică folosință”
  •  
  • II.                REFLUXURI CONJUGALE
  •  
  • Experiența omului divorțat
  • Reflecții la cinci ani după divorț
  • Ce-am înţeles din ce (nu) este căsătoria
  • Căsătoria ca puşcărie cu sistem (semi)deschis
  • Despre nevoia ca ea să fie mama lui
  • Pentru cei (încă) necăsătoriţi
  • Susţinerea emoţional-afectivă
  • Concepţia despre lume şi viaţă
  • Ura, nu naşte copii
  • Accesoriile fiinţelor umane
  • Când moare iubirea…divorţăm
  • O problemă fundamentală
  • O imagine după divorţ
  • Luxul umilinţei
  • Altă imagine după divorţ
  • Speranţa de la sfârşit
  • Imaginea femeii care iubeşte şi câteva secrete ale succesului conjugal
  • Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică…
  • Jurnalul unei seri după divorţ
  • Jurnalul unei seri conjugale
  • Vila, Merțanul și lingura de ciorbă
  • Nokia E51 și ceasul deșteptător
  • Autostrada iubirii și handicapul sufletesc…
  • Papucii familiei Împiedichescu
  • Lopata și târnăcopul iubirii
  • Temperatura existențială la două luni de… ruptură
  • Asistența tehnică, scenariul și regia conjugală
  • La final,

„Din Paradis, în Deşert”


1 imag

(Angelica Hirju, Paradox, pictură în ulei, 2011)

Este titlul cărţii la care lucrez în prezent.  În câteva luni sper să o public. Vă redau începutul:

„Am simţit că sunt în paradis. În oaza aceea dăruită de Dumnezeu primilor oameni. Şi eu am pierdut paradisul. Sfârşitul poveştii noastre de dragoste a fost asemeni izgonirii din paradis. M-am simţit aruncat, din nou, într-o viaţă a lacrimilor. Fără apă, fără verdeaţă, fără orizonturi. Fără drumuri trasate. Pe unde s-o apuc? Arşiţa singurătăţii m-a doborât în acest deşert existenţial. Prin izgonirea mea din paradis, a intrat, din nou, suferinţa şi moartea în lume. O suferinţă şi-o moarte, a iubirii, a unei perechi nefericite în plus.

Ştiţi, fiecare din noi suntem Adam şi Eva. Ne naştem în paradis şi, inevitabil, îl pierdem. Cu prima urechere, cu prima bătaie a părinţilor, cu primele mici necazuri prin care trecem în copilărie realizăm că nu mai suntem acolo. Sau, poate, n-am fost niciodată în paradis. Poate e doar impresia noastră că suntem.

Apoi, regăsim paradisul în iubirea care ne este împărtăşită de celălalt. De egalul şi diferitul nostru. Dar atunci când pleacă din viaţa noastră, celălalt ia cu el şi paradisul. Şi ne trezim într-un omogen deşert, fără speranţă.       

Cartea are, probabil, un titlu neobișnuit. Nu repovestesc aici falimentul lui Adam şi-al Evei. Mă adresez fostei iubite, prin intermediul scrisorilor, în care reflectez pe marginea falimentului iubirii ei pentru mine. Sau, poate, şi ea ar putea vorbi de falimentul iubirii mele pentru ea.

Ideea acestei cărţi a pornit în urma contactului cu ultima carte publicată de Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător. Citind-o, am migrat cu gândul de la personajul principal al lui Gabriel Liicenu – dragul său turnător, la draga mea fostă iubită. Iniţial, aşa trebuia să se şi intituleze – Draga mea fostă iubită. Dar mulţumesc amicilor şi cunoscuţilor ce m-au ascultat şi m-au ajutat să ajung la titlul curent.”