Reflecții la început de an 2020


chernobyl-cover-1200x480

La început de an 2020 citesc o carte despre Dezastrul de la Cernobîl scrisă de Svetlana Alexievici și reflectez asupra secolului XX: un secol marcat de războaie mondiale, deportări în lagăre de concentrare (nazist și stalinist), deținuți politici (în spațiul sovietic, inclusiv România cu al ei ”fenomen Pitești” – scris simbolic, pentru că a fost valabil în toate pușcăriile comuniste din Sighet, Aiud, Gherla, Râmnicu Sărat sau Pitești, evident, în care intelectualii care gândeau diferit de doctrina promovată de sistemul bolșevic erau întemnițați pentru ”reeducare” și spălare brutală a creierelor) și dezastrul atomic din 1986 din Cernobîl.
Nu sunt convins că secolul XXI e diferit în esență de secolul XX. Îndrăznesc să scriu că secolul XXI e asemeni unei oglinzi a secolului XX care deformează elementele marcante enumerate mai sus, sau, între cele două secole există o lentilă sau un tunel prin care cele două secole ”colaborează”…
Secolul XXI se prezintă astfel:
– A fost marcat deja de războaie mondiale (dar nu în forma cunoscută din secolul precedent, ci sub formă economică, războaie din care o parte majoritară a fost perzantă: populația, iar o alta, minoritară, a câștigat (o mână de oameni care dețin controlul mondial) – vezi ”criza” mondială din anul 2008, spre exemplu;
– Există deportări masive: numai din România au emigrat peste 5 milioane de personae în toate țările Europei occidentale, America, Canada sau Australia. Polonia, Lituania, Letonia, Republica Moldova etc. reprezintă alte țări din care s-a emigrat… Dar nu Stalin, nici Hitler, au fost cei care au ordonat deportările secolului XXI, ci realitatea economică precară din țările de origine, corupția și percepția conform căreia nu există un viitor în aceste țări;
– Există multă manipulare și spălare de creiere atât în mass-media, discursurile politice cât și în politicile anumitor companii private;

– Înrobirea populației prin instabilitatea economică cumulată cu creditarea masivă a acesteia;

– Continuarea procesului de sărăcire a țărilor mici pentru transformarea populației active în forță de muncă emigrantă pentru occident;

– Dacă Primul Război Mondial din secolul XX a fost generat de un eveniment istoric apărut probabil fără intenția vreunui stat (asasinarea arhiducelui Austriei, Franz Ferdinand, la Sarajevo), asupra ”atacurilor” turnurilor gemene din New York din 11 septembrie 2001, planează în prezent multe suspiciuni privind autenticitatea acestora…
– Dacă secolul XX a fost un secol al ororilor și dezastrelor vizibile, ușor de identificat, secolul XXI se prezintă mai degrabă ca un secol în care toate ororile persistă subtil și pot fi identificate în detalii, unele mai puțin sesizabile la o primă vedere;
– Comunismul în forma, doctrina, dinamica și trăsăturile lui caracteristice a fost dărâmat în țările satelit ale Uniunii Sovietice, dar, în esență, controlul securistic persista în secolul XXI, mai perfid și mai bine pus la punct ca în secolul XX (vezi cartea lui George Orwell, 1984), iar libertatea autentică de expresie este cenzurată în secolul XXI când contravine marilor interese internaționale (vezi cenzura marca Facebook sau cazul lui Julian Assange sau Edward Snowden).
Într-un secol XXI al subtilității, așteptați-vă la orice din partea statului, a companiilor angajatoare sau a societății umane. Personal cred că secolul XXI va fi marcat de Al Treilea Război Mondial care va avea loc în Valea lui Iosafat, denumită și a Armaghedonului, război descris de ultima carte din Sfânta Scriptură, Apocalipsa și va urma cipuirea masivă a populației, descrisă tot de Apocalipsa.
Vin vremuri grele… Înțelepciune și mult discernământ vă doresc!

Foto sursă: https://radioromaniacultural.ro/documentar-cernobil-31-de-ani-dupa-dezastru-efectele-catastrofale-asupra-sanatatii-versus-rezervatie-radiologica-a-biosferei/

Nunta anului 2018 – impresii


marriage harry

Patru miliarde de perechi de ochi au stat lipiți de sticla ecranelor pentru a vedea ceremonia anului 2018: căsătoria Prințului Harry cu noua ducesă de Sussex, Meghan. Nu am făcut excepție și am stat în fața teve-ului, fiind surprins de simplitatea miresei și naturalețea ei. Limuzinele vechi marca Bentley sau Rolls-Royce nu m-au surprins. Era previzibilă apariția lor,  sau poate nu: absența fondului de ten întins cu șpalu și a bijuteriilor în exces. Nu fițe. Nu silicoane. Nu decolteu îndrăzneț – semn că tipologia femeii tunate cu zonele erogene la vedere, atât de vânate pe meleagurile Mioriței, nu prezintă interes pentru salonul regal britanic. Se schimbă moda, sau e doar o chestiune izolată? Femeia tunată pierde teren în fața femeii naturale, fără silicoane și fond de ten întins în strat gros? Cu siguranță a pierdut teren. Cel puțin la casa regală a Marii Britanii unde ambele ducese (a prințului William și, mai nou, a prințului Harry) sunt cât se poate de naturale, iar femeile care mai visau la titlul de ducesă asociat casei regale britanice se pot de-acum reorienta…

Apare un mare DAR… pe plaiurile dâmbovițene carpato-danubiano-pontice, femeile au învățat ceva din evenimentul acesta? Nu cred! Româncele (unele din ele) nu vor renunța la bisturiu și ”curcubeu”. Vor continua să-și mărească airbegurile, să mute coloratura curcubeului de pe cer pe suprafața feței și să facă economie la materiale… aducând ”economia de consum” și în galaxia interpersonală.

Așteptăm o Românie înfricoșătoare?


o-america-infricosatoare_1_fullsize

Am găsit-o întâmplător pe un site specialializat cu vânzarea cărților. Mi-a atras atenția. Am comandat-o și…am terminat de citit.

Este o carte fascinantă, ”fără perdea” – dar fără limbaj trivial – ușor diluată. Per ansamblu a fost o investiție bună de timp. O carte care prezintă America dincolo de paravan, contrabalansând cu imaginea de vis a acestei țări din mintea unora: visul american care este, pe alocuri un coșmar cu care n-ai vrea să te-ntâlnești.

”O americă înfricoșătoare” mă duce cu gândul acum la realitatea unei potențiale Românii înfricoșătoare, nu atât în privința violurilor ci în cea a unui dezastru economic și a unui exod masiv al românilor, ceea ce ar transforma România în Detroitul de altădată, în care au mai rămas doar ”bătrânii, bolnavii și cei lipsiți de mijloace – adică cei care sunt prea săraci, prea descurajați sau prea handicapați ca să se ducă  în altă parte” (pag. 232).

Aceasta poate deveni realitatea din România următorilor 5-10 ani dacă stăm pasivi – cei care stau – fără să ieșim în stradă și să protestăm împotriva încercării de erdoganizare a României, începută subtil cu această ordonanță de urgență a Guvernului Grindeanu!

Singurătatea mea și bucuria proștilor


 single

     Inițial, nu am intenționat să scriu pe tema noii mele singurătăți. Nici să mă las inspirat de aceasta  în scrierea unei noi cărți. Inițial, mi-am propus ca în timpul cât voi avea statutul de bărbat singur, să nu atrag atenția maselor prin transmiterea de mesaje în eter.

Dar, am aflat că există persoane pentru care ultima mea despărțire stârnește bucurie. Și mă întreb cum e această bucurie? Cu siguranță, acest gen de bucurie nu este unul firesc. E bucuria prostului – impropriu spus bucurie – acea exaltare vecină cu o oarecare manifestare din zona patologică, ce nu contribuie la articularea construcției interioare a acelor persoane. Bucuria prostului  e bucuria omului inconștient de realitatea despărțirii pe care o poate experimenta chiar el. El, prostul.

Ei bine, nu mă stresează bucuria prostului. Nu mă face să mă simt mai puțin valoros. Istoria ne demonstrează că oricine poate experimenta o despărțire. Fiecare a experimentat diverse eșecuri și nimeni nu se poate lăuda cu un parcurs impecabil al vieții.

Sunt un bărbat puternic și valabil pe care viața nu l-a pus la podea pentru totdeauna. Nu m-am dat bătut niciodată! M-am ridicat după fiecare eșec și am mers mai departe, mai puternic decât eram în ziua precedentă. Pentru că ceea ce nu te doboară, te face mai puternic. Îți conferă o articulație din oțel suplimentară structurii interioare.

Nu am 66 ani, ci 33. Există speranța și perspectiva unei relații care să evolueze la nivelul următor.

La final, persistă o întrebare: când voi avea o nouă relație care va avansa la statutul de mariaj, voi, proștilor, veți savura paharul amar al propriei voastre prostii?

Despre vânzarea terenului agricol către străini


camp

Citesc despre subiectul cumpărării de terenuri agricole de către străini. Asta înseamnă că românii își vând terenurile. În viziunea mea, este o greșeală strategică majoră a statului și a românilor (ca să scriu elegant), posibilitatea cumpărării de terenuri agricole autohtone de către străini. Personal, NU VOI VINDE NICIODATĂ TERENUL AGRICOL PE CARE-L VOI MOȘTENI.

Luând ca reper trendul vânzării masive a terenurilor agricole din România, terenul agricol care acum aparține bunicii, va ajunge o insulă românească într-o mare proprietate multi-națională. Cred că asta se va întâmpla în maxim 10 ani. Sunt curios cum voi fi vrăjit de potențialii cumpărători? Voi dori să privesc în ochi frustrarea italienilor când le voi respinge ofertele cu mândria că sunt românul care nu-și vinde pământul. Pentru că pământul NU SE VINDE. Este o parte din identitatea mea de român. Proprietatea articulează mai bine relația dintre tine și calitatea de a fi român. Ce mai rămâne din identitatea mea fără terenul agricol din câmp?

Știu, veți fi tentați să gândiți despre mine că am devenit patetic. Dar, totuși, la ce vă veți întoarce dacă sistemul economic în forma pe care îl cunoașteți va ajunge într-un colaps prelungit? Cum veți mai obține o bucată de pită dacă ați vândut sau veți vinde și ultima palmă de teren agricol pe care-l dețineți?

FLASH-URI LA 33 DE ANI


33
Timpul zboară… și-am împlinit 33 de ani. O vârstă pe care-am împlinit-o, parcă, prea devreme: încă nu am maturitatea pe care mi-aș fi dorit-o pentru 33 de ani… Dar timpul nu întreabă. Te aduce la vârsta dorită de el cu precizia unui chirurg care taie minutele, orele, zilele și anii vieții cu al său bisturiu nemilos.
 
Realizări până la această vârstă?
Nu am prea multe. Iar cele pe care le am le consider fără rezonanță. Aș nota două: curajul de a mă autoevalua și a recunoaște cât de mult mai am de lucrat cu mine însumi. De asemeni, curajul de a fi eu însumi și de a fi propriul limbaj, abandonând mai mult și mai mult tiparul altora.
 
Sunt un tip a cărui labirint interior a rămas cu cicatricele unor experiențe și care și-a înfruntat anumite frici. Nu pe toate…
Cele mai dure experiențe și cei mai duri oameni cu care am interacționat nu m-au învins! Dimpotrivă! Au contribuit la transformarea unui Cezar mai puternic și mai rezistent.
 
Îmi place cum sună vârsta 33…Îmi apare asemeni unei combinații ce ascunde un mister greu de elucidat.

Scurte reflecții în Ajunul Crăciunului


craciunuLLL

Ascult sunetul clopotelor din oraș cum se propagă în aer. Mă inspiră. Mă apuc să scriu. Mă întreb: bat clopotele de înmormântarea societății lacome, decăzute și inumane în care trăim, societate ce se aseamană cu un montagne-russe pe șinele căruia vagoanele se îndreaptă spre un sfârșit inevitabil?

E 24 decembrie, suntem în ajunul Crăciunului. În curând, colindătorii vor mișuna pe ulițele satelor si orașelor din România, pentru-a vesti nașterea Mântuitorului care-a venit inutil pentru majoritatea lumii care nu se va intersecta cu această realitate…

E prea mult scandal, prea mult fum și foc de război. Prea multă moarte! Sunt prea mulți nebuni îndoctrinați care omoară în numele unui ”adevăr”… Liderii politici sunt fără răspunsuri și soluții la probleme.

O parte a liderilor religioși, de marcă, cad pradă păcatelor care-i descalifică, dar continuă să clămpănească, asemeni caprei însoțite de cei care ne vor ura de Anul Nou, de la amvoane, ținându-se bine de scaune, de parcă s-au născut cu ele… Paradoxal, unii din ei, promoveaza adevărul, dar fug de el, asemeni unor inconștienți.

Mi-e teamă că (încă) bântuie umbra bolșevismului în România și în unele culte religioase, dacă nu în toate…

Citesc, de câteva zile, cartea așa numitului broker fugar, Cristian Sima (Marea spovedanie a brokerului fugar), și mă fascinează. Probabil, autorul este o excepție a realității unei vorbe din liceu care spunea că nu poți să fii bun la română și la matematică totodată. Omul excelează la ambele.

La final, îmi zboară gândul la caltaboș și cozonac, semn că nu am scăpat de asocierea sărbătorii cu bucatele expuse pe masă de majoritatea mioritică…