Gânduri matinale


rasarit-de-soare1

Uneori, viața este dificilă, marcată de perioade amprentate cu piedici și situații nedorite. Geografia vieții are uneori Everesturi, alteori Groape Mariane. Tentația proximă este aceea de a privi doar impedimentele. Tindem să ne înțepenim privirea doar pe aspectele cu înfățișarea nasoală. Oare am putea vedea dincolo de imaginea izbitoare?
Ați încercat vreodată să găsiți beneficiile perioadelor dificile? V-ați întrebad dacă nu cumva situația negativă X sau Y are rolul de a vă pregăti pentru ceva pozitiv?
Pe mine m-au călit toate experiențele indezirabile. M-au maturizat. Momentele proaste m-au întărit. Am ieșit mai puternic la final. Și oamenii cu care ”m-am fript” m-au învățat să filtrez mai bine viitoarele întâlniri. Totuși, nu mi-am pierdut încrederea în oameni. Acum ofer încrederea doar cu rezervă. Dar o acord, fiindcă există oameni cu care merită ”să te riști”. Dar sunt puțini. Poate prea puțini. O parte însemnată ”e pe șmechereală”. Mai ales în București.
Nu știu dacă exagerez spunând că nu mai există ceva care să mă surprindă în rău. În bine, aștept să fiu surprins. Aștept să mi se întâmple multe – în bine.

Am participat la conferința motivațională ”Performanța nu are limite!”


header TNB

   Aseară, la Teatrul Național din București, am participat la Conferința ”Performanța nu are limite”, organizată de Fundația ”Licinium” a cărui fondator este Cosmin Jurcan, primul vorbitor motivațional cu handicap din România.
Conferința a fost o lecție pentru inhibițiile și timiditățile mele de tot felul, din trecut și din prezent. Mi s-a întărit ideea că nu-mi mai pot permite, spre exemplu, luxul de a rata oportunitatea de a-i spune fetei X că mi-ar plăcea să o cunosc și nici pe acela de a ezita încercarea unei experiențe profesionale ce va apărea la orizont. Viața e formată din clipe – cum îi place lui Cosmin Jurcan să spună – ce trebuie investite, anii fiind suma milioanelor de clipe ce sunt asemeni cărămizilor ce formează zidurile unei case.
Pierderea șanselor de a ”umple” clipele cu obiective și acțiuni, este, de fapt, pierderea vieții noastre a cărei sărăcie sau lipsă de oportunități fructificate o vom regreta cu siguranță în amurgul vieții, când vom deveni, probabil, fiolosofii cu privirea căzută, reflectând și vociferând singuri și triști la viața irosită fără curajul și aventura de a încerca CEVA cu unica viață în care ne-a mai rămas doar să numărăm ultimele clipe…
Ideea prețuirii clipelor vine din partea unei persoane cu handicap pentru care viața este o luptă cu atât mai grea cu cât lipsește sau este nefuncțională o parte componentă din ”arsenalul” complet cu care a fost înzestrată fiecare ființă umană considerată ”normală”, cel puțin în aparențe. Câți dintre noi nu am experimentat handicapul sufletesc, acela al incapacității de a iubi în urma pierderii persoanei iubite?
Mihaela Lulea a fost un exemplu al sfidării cu succes a handicapului fizic, ajungând, prin perseverență, campioană europeană la para-canoe. Am întrebat-o care este motto-ul vieții ei și mi-a spus că ”ce nu te omoară te face mai puternic”.
Tedy Necula, regizor de film, ne-a lăsat ideea că ”oamenii au nevoie de inspirație. Pentru a ajunge să se inspire prin ei înșiși! Inspirația duce la revelații, iar revelațiile produc schimbare.”
Fiecare din cei trei speakeri de aseară a fost o lecție pe care am primit-o cu deschiderea și disponibilitatea de a reflecta la ideea performanțelor care nu au limite – decât, probabil, impuse de noi – și de a încerca să devin performer în tot ceea ce voi întreprinde. Voi fi mai curajos, voi exersa mai multă inițiativă și voi reuși…

20140407_181222

Nu în ultimul rând, am ascultat-o și pe tenismena Ruxandra Dragomir care a vorbit despre viața ei și despre ideea de performanță ”prin fair play”.
Luna viitoare va fi o nouă conferință motivațională sub motto-ul ”Performanța nu are limite”. Voi anunța aici, pe blog, la momentul potrivit, toate detaliile pentru persoanele interesate să participe.

P.S. http://www.youtube.com/watch?v=wTvBMiLdBec