Bye bye dear Malls!


shopping_mall_photo

Am citit o știre despre mall-urile din România aflate în insolvență și despre altele care nu au reușit să-și deschidă porțile, având proiectele blocate.

Am citit cu o grimasă tragico-comică declarația britanicului Andrew Stear ce afirma: „Cu siguranţă nu am făcut suficientă analiză asupra pieţei din Brăila. Proiectul nu atrage suficient de mulţi oameni, iar nivelul preţurilor practicate de retaileri nu corespunde puterii de cumpărare a locuitorilor oraşului“. (http://www.zf.ro/companii/efectele-crizei-din-consum-malluri-care-au-atras-investitii-de-600-mil-sunt-in-insolventa-inchise-sau-blocate-la-stadiul-de-santier-11112842)

Oare investitorii mall-urilor din patria transumanței chiar nu au realizat în timp util că puterea de cumpărare a românilor este insuficientă pentru construcția mall-urilor fără număr fără număr?

Este evident că într-o țară ca România, ce trebuia să se integreze în Uniunea Țărilor Africane, datorită formelor fără fond, a lipsei de civilizație și de evoluție reală la nivelul diverselor sfere existențiale, nu în a celor Europene, numărul ridicat de mall-uri nu face decât să irosească resursele financiare, fiind o investiție proastă.

Românul merge în mall, doar că nu consumă atât de mult pe cât s-ar aștepta, probabil, proprietarii de mall-uri.

În fine, prevăd câteva falimente de mall-uri în Republica Africană Românească pentru că, privind peisajul cotidian, lipsa evoluției și decăderea sistemului social, financiar și politic autohton, nu suntem departe de Evul Mediu, sau chiar de perioadaa primară a societății umane când oamenii erau preocupați strict de satisfacerea nevoilor fundamentale și nimic mai mult.

Anunțuri

Țeparii de pe Grant


Sunt cu mașina. Vin din Băneasa și mă îndrept spre casă. Pe Podul Grant, în apropierea Pieței Crângași, din București, câțiva indivizi cu fețele tuciurii se plimbă printre mașinile încolonate ordonat în ritm de melc, ce circulă bară la bară. Fiecare încearcă să vândă ceva. În mâna primului individ pe care-l văd, e un telefon mobil de firmă. Când mașinile se opresc din mers, tipul se apropie de fiecare mașină încercând să convingă șoferii să dea geamul în jos pentru a le propune un super chilipir. Încearcă să îți dea impresia că faci o mare afacere! Nu răspund ocaziei de a cumpăra un telefon de firmă la super reducere. Fiindcă e o chinezărie. Știu că doar carcasele de ele. Și nimic mai mult! Pentru că ”omul meu” încearcă să îmi vândă un fals, o copie chinezească a unui telefon business ce are inscripționată o marcă cunoscută. Înaintez și văd o altă față, care are un braț plin cu încărcătoare auto. Ăsta e mai credibil. Dar nu sunt receptiv. Am deja un încărcător auto. La ce-mi trebuie al doilea? După acesta mai văd încă un vânzător ambulant. Vinde geci de fâș. Alte chinezării. Probabil cumperi o geacă, o îmbraci de două-trei ori și e gata…alta la rând! Trec de țeparii ambulanți și mă gândesc la câți șoferi au luat țeapă?  

 

Despre mentalitate în România anului 2008


Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ne oferă o explicaţie sărăcăcioasă sumară şi insuficientă pentru cuvântul „mentalitate”. Pentru DEX, „mentalitatea” este doar un „fel particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivităţi”. Dar mentalitatea necesită a fi explicată şi înţeleasă într-un sens mult mai larg, ca un sumuum de aspecte care construiesc modalitatea sau modalităţile, unghiul sau unghiurile, lentila sau lentilele prin care cineva percepe realitatea, viaţa, lumea, universul.

Mentalitatea se leagă de modul în care ne percepem pe noi, modul în care îi percepem pe ceilalţi, înţelegerea drepturilor şi îndatoririlor pe care le au oamenii şi, implicit, le avem.

Mentalitatea unei fiinţe umane poate fi desprinsă şi din modalitatea de comunicare cu ceilalţi, din trăirea cotidiană sau acţiunile iniţiate. Mentalitatea interferează cu comportamentul din sfera personală, socială şi publică, cu atitudinea noastră faţă de conţinutul realităţii în care ne mişcăm, cu motivaţia sau motivaţiile care stau la baza acţiunilor. Mentalitatea constituie un produs al valorilor şi principiilor pe care ni le-am însuşit, al educaţiei dobândite şi al culturii în care respirăm.

Mentalitatea este, dacă vrem, unul din softurile universului interior al fiinţei umane cu care aceasta reuşeşte să existe în modul ei particular, prin existenţă înţelegându-se desigur acţiune, dinamică, comunicare, schimb, percepţie şi nu în cele din urmă proiectare.  

Una din barierele pe care le întâlnesc în profesia de asistent social este mentalitatea oamenilor cu care interacţionez. Mă refer la oamenii care se găsesc într-un impas existenţial, într-o situaţia de criză, într-un blocaj al existenţei lor. Când asociez ideea de barieră cu cea de mentalitate doresc să transmit blocajul ce intervine la depăşirea situaţiei de criză în care se găseşte o anumită persoană, blocaj datorat nu unei mentalităţi corespunzătoare ci uneia deficitare, o mentalitate care nu găseşte suport în realitatea socială în care se mişcă şi vieţuiesc oamenii.

Concret, depăşind abordarea filosofică a mentalităţii, vreau să precizez că mentalitatea poporului român sau cel puţin a unui procent din cadrul aceleiaşi populaţii plăteşte tribut sistemului comunist abrogat în anul 1989 dar care, se pare, rezistă activ în modul de percepţie a realităţii secolului XXI, în România anului 2008 de curând intrată, nu şi integrată în Uniunea Europeană. Mentalitatea cetăţeanului român de curând european ar trebui să fie, cum bine spunea Marius David Cruceru în cartea sa Întoarcerea din oglindă, cu „o altă atitudine faţă de muncă, o altă atitudine civică, ba chiar o altă atitudine etică, pentru că eu şi tu trebuie să decidem cât de normali ni se par homosexualii şi dacă avortul este într-adevăr o gură de libertate” (Marius David Cruceru, Întoarcerea din oglindă, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006, p. 27)

Având cauze multiple, sărăcia unor persoane este sau a fost determinată, cel puţin întreţinută de o mentalitate deloc ancorată în realitatea societăţii româneşti contemporane. Majoritatea cazurilor sociale cu care lucrez, cu care stabilesc obiective şi acţiuni menite să conlucreze la depăşirea situaţiei lor de criză, au o mentalitate ce nu îi ajută să facă progrese. Majoritatea cazurilor pe care le-am închis fără a le rezolva, motivând închiderea lor cu rezistenţa la procesul de asistenţă socială s-a datorat mentalităţii deficitare şi rigide. Persoanele care nu înregistrează progrese în cadrul procesului de asistenţă socială sunt şi acele persoane cărora, deşi le explici scopul şi rolul asistenţei sociale, faptul de a primi asistenţă determinată, cu perspectiva depăşirii situaţiei de criză, este perceput probabil ca ceva inuman şi indezirabil. Nu au înţeles că asistenţa socială are scopul de a susţine persoanele aflate în criză doar în perioada de criză, perioada depăşindu-se prin efort şi voinţă consistentă din partea lor.

Ceea ce mă frapează e faptul că unele persoane nu au înţeles că pentru a-şi depăşi condiţia este necesar un aliaj de metale combinate foarte bine, un aliaj format din voinţă, perseverenţă, luptă şi nu în ultimul rând disponibiliatte pentru muncă în ciuda lipsei de valorizare corespunzătoare.

Unii români nu au înţeles că dinamica societăţii prezente este diferită de modelul societăţii terorizate de comunism în care probabil erai forţat să munceşti iar asigurările sociale aveau iarăşi, probabil, o altă structură.

Astăzi, pentru a-ţi depăşi condiţia este necesar să fii o persoană promiţătoare la nivelul studiilor şi la cel al activismului la nivelul societăţii.

Astăzi trebuie să te zbaţi, să îţi construieşti un CV de valoare, să îl trimiţi diverselor firme sau companii în sensul angajării şi să te pregăteşti pentru un interviu de succes în care, începând de la ţinută totul să fie, dacă nu să pară cel puţin impecabil. Nu va veni nimeni să îţi ofere un loc de muncă. Iniţiativa şi dorinţa de a te angaja îţi aparţine.       

Avantajele saraciei


Cand vine vorba de saracie, mintea noastra nu sta mult pe ganduri si taie raspicat cu toporul intransigentei personale faptul ca (saracia) este rea, este insuportabila si nu ar mai trebui sa existe la acest deja inceput mileniu III.

Saracia este, intr-adevar, insuportabila. Facand o analogie a saraciei cu progresul cel putin tehnic de la nivelul societatii umane contemporane, putem spune ca saracia nu ar mai trebui sa isi prezinte fata plina cu riduri, plina de bube si parul slinos al realitatii. Totusi, v-ati gandit la avantajele saraciei? Ati putea sustine revoltati ca nu exista. Eu va spun ca da, exista.

Saracii exista peste tot. Pe trotuare, prin mijloacele de transport in comun la suprafata, prin metrou, prin magazine etc. Sunt usor de identificat prin vestimentatia precara… Sunt atat de integrati in peisajul social incat nu ne mai sperie, nu ne mai mira, nu mai constituie obiectul noutatii sociale sau societale ci poate ne face sa experiementam un usor dispret fata de ei. Totusi, exista cel putin 3 avantaje la nivelul societatii si unul la nivel personal.

La nivelul societatii 3 din avantajele saraciei sunt urmatoarele:

– saracii sunt singurii care accepta locuri de munca cu o pozitie sociala aproape inexistenta;

– saracii sunt singurii care cumpara produse ieftine, produse fabricate din materii prime ieftine sau ramasite provenite din productia produselor vandute scump, produse ieftine care trebuiesc vandute pentru a fi valorificate pe piata;

– saracii si persoanele care trec prin impasuri existentiale, prin perioade de criza constituie fondul care a determinat aparitia meseriilor de asistent social sau psiholog. Si datorita lor mananc si eu o paine.

Patronii ar trebui sa respecte saracii. Fiindca ei fac treaba pe care ai nici nu se mai gandesc sa o faca!

La nivel personal, daca esti tanar si necasatorit, saracia constituie o realitatea trista dar ea te ajuta sa vezi care fata te iubeste cu adevarat! Cand ai banii, apar multe fiinte feminine la orizont care, in virtutea pretextului ca te iubesc, doresc sa fie cu tine. Cand nu ii ai, aici e aici. Acum poti sa vezi cine te iubeste si cine te… vrajeste!

Pentru ca, desi toate fetele iti spun ca nu sunt materialiste,ca nu le intereseaza banii, totusi, baniiconstituie un criteriu important pentru ele, daca nu, cel mai important. Nu o spun pentru ca doresc sa umbresc feminitatea. O spun pentru  ca am observat-o in realitate si nu mai pot fi pacalit. Dupa ce esti pacalit de cateva ori, nu-i asa ca zambesti atunci cand cineva mai incearca sa te pacaleasca astfel? Fetelor, sa nu ma contraargumentati cu banalul „esti misogin”! Vreau contraargumente solide. Ok?