O ZI DE POST…


rugaciune

Viața mea spirituală era îmbâcsită de eșecuri și căderi repetate, mă târâiam neputincios asemeni unui bețiv ce încearcă să se ridice de jos, dar, fiecare încercare de ridicare era sortită căderii la pământ, din nou și din nou. Parcă era cineva cu un par și, în momentul când dădeam să mă ridic, aproape sus, în poziția verticală, îmi dădea în cap și reveneam la poziția inițială, la pământ, tâtându-mă din nou și din nou.

Despărțirea din ultima perioadă de femeia iubită m-a dărâmat complet. Nu atât despărțirea-n sine, cât faptul că am aflat că ea, la două săptămâni după despărțire, în ciuda a ceea ce-mi spunea și mă făcea să cred că nu mă va schimba cu un alt bărbat, fiindcă, spunea ea, ”nu pot trăi fără tine”, s-a aruncat în brațele unui alt bărbat. Am simțit că sunt în vale, că n-am putere să mai urc, că sunt neputincios.

Nu scriu aceste rânduri nici să mă plâng, nici să mă laud. Scriu, fiindcă sunt convins că există persoane care, asemeni mie, se zbat acolo jos și nu au putere să se ridice, care experimentează, probabil, gânduri de sinucidere și aruncare în derizoriu a propriei persoane. Sunt persoane care au iubit enorm și au fost abandonate de ființele dragi care s-au mințit și i-au mințit că (îi) iubesc.

O zi de post, o zi în care m-am concentrat pe rugăciune către Tatăl ceresc, în repetate rânduri, așa cum eram, în starea insuportabilă și irespirabilă, o zi în care am făcut abstracție de ce-mi cerea trupul, o zi în care nu am gustat picătură de apă și firimitură de pâine. A doua zi eram alt om. Furtuna din viața mea s-a potolit. M-am liniștit și experimentez pacea. Acum sunt alt om. Dumnezeu m-a ridicat. Nu mai sunt în vale și nu mă mai afectează despărțirea de femeia iubită. Sunt liber să merg mai departe și, de ce nu, să am un nou început, într-o zi, cu altcineva.    

Probabil experimentezi eșecuri multiple. Probabil plângi într-un colț al sufletului tău și al camerei tale, tăcut, ascuns, fără știrea nimănui. Probabil simți că nu te (mai) vrea nimeni, că nu te mai iubește nimeni. Probabil nu te-a iubit nimeni. Probabil nu prea mai ai speranță. Probabil nu mai ai resurse de supraviețuire emoțional-sentimentale.

TE ÎNȚELEG PERFECT! AM TRECUT PE-ACOLO. CUNOSC GUSTUL AMAR AL ACELOR CLIPE. ASCULTĂ-MĂ ȘI OPREȘTE-TE! NU-ȚI MAI PLÂNGE DE MILĂ! POSTEȘTE ȘI ROAGĂ-TE TATĂLUI CERESC ÎN NUMELE FIULUI SĂU ISUS HRISTOS! A DOUA ZI VEI FI ALT OM! ÎNCEARCĂ O ZI DE POST. POATE FI ZIUA RELANSĂRII TALE EXISTENȚIALE, UN NOU ÎNCEPUT, O NOUĂ SPERANȚĂ, O NOUĂ PERSPECTIVĂ.

Îl ascultam pe unul din profesorii mei din facultate, aseară, într-o predică – prof dr. Emil Bartoș. Am reținut că Dumnezeu poate transforma momentele limită din viața noastră, în care simțim că am ajuns la capătul puterilor, în momente de cotitură, ca să ne determine să ne întoarcem la El și să ne dea o nouă viață, o nouă perspectivă, un nou sens. Este vremea să te uiți la cel mai eficace sens al acestei experiențe. Care poate fi scopul folositor al suferințelor tale?

TE LEPEZI DE SATANA?


satana

Comentam cu doi prieteni întrebarea pe care un preot ortodox o adresează nașilor copilului adus la biserică pentru a fi botezat: ”Te lepezi de Satana?”

Întrebare este ciudată. Foarte ciudată! Ce sens are această întrebare? Nu se presupune că nașii copilului ce urmează să fie botezat sunt creștini ortodocși? Și dacă sunt creștini în ritualul și cultul ortodox, ce legătură există între ei și posesia ființei întunecate, Satana, Diavolul, Lucifer?

Dacă presupunem că majoritatea adulților de religie ortodoxă pot fi nași iar la botezul copiilor ”botezați de ei” li se adreseză această întrebare, pentru a oferi același tipic răspuns, afirmativ, deducem că Biserica Ortodoxă Română este în majoritate formată din sataniști (așa se numesc slujitorii Satanei), din ființe umane care îl posed pe Satana, care este în posesia lor până ajung în postura de nași și de care se leapădă. Până când? De ce? Din interesul de a putea face ritualul botezului ortodox?  Și ce garanție avem că nașii chiar îl abandonează pe Satana?

            Se știe din Sfânta Scriptură că Diavolul este Tatăl Minciunii. Dacă slujitorii Satanei răspund afirmând la celebra întrebare, ce ne garantează că aceștia nu mint, în contextul în care ei au fost în proprietatea Diavolului?

Mai e o dilemă: se spune că la botez copilul nou ”(în)creștinat” devine membru al bisericii, fiind pecetluit de Dumnezeu, devenind o persoană care este ”în spiritul lui Hristos” – că asta reprezintă realitatea cuvântului ”creștin”. Peste 20 ani (spre exemplu), când acesta ajunge să fie nașul unui copil, la botez, este întrebat dacă se leapădă de Satana? Cum adică? Cel care cu 20 de ani devenea proprietatea lui Hristos, prin botez, este întrebat dacă se leapădă de Satana? SATANA = HRISTOS? Nu are logică! Ce sens are acestă întrebare pentru el, în contextul în care el este al lui Hristos de la propriul său botez?  

Mă întreb dacă Biserica Ortodoxă Română prin reprezentanții ei, este conștientă de practica aceasta și de clasica întrebare? Dacă aș fi în locul Patriarhului Daniel, aș responsabiliza câțiva teologi bine instruiți să i-a la puricat teologia și practicile bisericii pentru a abandona tot ce e împotriva bunei logici și a Sfintei Scripturi, încercând să obțin o teologie curată, coerentă, fără aspecte contradictorii și fără sens.  

Ce-ar fi dacă Hristos s-ar întrupa din nou?


Făcând abstracţie de Apocalipsa, care ne vorbeşte despre revenirea lui Isus Hristos, nu pentru mântuire ci pentru judecată, o întrebare recentă i-a dat minţii mele de lucru: Ce-ar fi dacă Hristos s-ar întrupa din nou? De data aceasta să nu se mai nască în naţiunea iudaică, „ai Săi” să fie acum expresia ce ar legitima „neamurile”, poate chiar poporul român. Să nu se mai întrupeze pentru mântuirea umanităţii ci pentru a trăi ca o persoană implicată în societate, comunitate, familie, biserică etc. Oare în ce biserică ar dori să fie membru?

Discutam cu o persoană a cărei confesiune e diferită de cea (neo)protestantă şi, adresându-i ultima întrebare, nu a ezitat să spună că El ar alege să fie membru într-o biserică aparţinătoare confesiunii ei. Adresându-mi mie însumi această întrebare, am ezitat să-mi răspund prin a-mi spune că El ar alege o biserică neoprotestantă. Şi asta pentru că e atâta neiubire, irelevanţă şi impersonalism în bisericile noastre! Nu cred că Isus ar fi atras să aleagă o Biserică în care impersonalismul ocupă locurile odată cu oamenii, ci ar alege o Biserică în care iubirea ar constitui argumentul forte al alegerii. Cu siguranţă nu ar dori să opteze pentru nişte forme fără fond sau pentru un ritual în favoarea conţinutului autentic, relevant fiinţei umane. Asemeni, l-ar lăsa rece creştinii de duminică, liderii religioşi care nu transmit mesajul fundamental al creştinismului, mântuirea prin moartea şi învierea Sa şi grimasele „sfinte”, actorii bisericilor ce „produc” piesele de teatru numite servicii divine denumite altfel programe ce fac obiectul unei tradiţii (neo)protestane încă nescrise. Ce, numai ortodocşii să aibă Sfânta tradiţie? Şi noi avem nevoie de tradiţii pe care să le îndeplinim. Şi, asemeni, avem cuvântul sfinţenie în vocabularul nostru, cuvânt pe care trebuie să-l asociem cu ceva fiindcă aşa ne îndeamnă Dumnezeu, să fim sfinţi pentru că El e sfânt. Dar noi cum suntem? Şi, dacă tot nu reuşim asta, măcar să asortăm acest cuvânt de altceva decât fiinţa noastră. Avem nevoie de tradiţii să putem reduce la tăcere vocea interioară care ne spune că trebuie să facem ceva real pentru suflet nostru, ceva ce provine din grecescul metanoia, nu numai să bifăm la capitolul lucru mecanic necesar efectuării unor acţiuni practice spirituale. Avem nevoie de fapt de tradiţii ca să putem să ne adormim conştiinţa cu ceea ce am realizat şi inclus în interiorul dimensiunii spirituale, fără să vedem că ceea ce realizăm e un balon cu oxigen pe care îl umflăm şi, la contactul cu ceva ascuţit, balonul se va sparge fără a mai păstra decât o bucată de material în care a fost cândva „oxigenul”, mult gaz eliberat în atmosferă şi atât.

Mă mai întreb asemeni profesorului de istorie Jean Delumean din cartea În aşteptarea zorilor, dacă „am intrat oare într-o epocă a transcendenţei fără Dumnezeu?” sau „va muri creştinismul?”          

 

Ceva tare…


Am primit ceva tare pe messenger astazi. Va redau continutul celor doua offline-uri>

 

 

Demisionez din functia de ADULT.Vreau sa cred in siceritatea zambetelor,nobletea vorbelor,o lume a cuvantului dat si respectat,a dreptatii,a pacii,a viselor implinite,a imaginatiei innobilate,a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatete.Fiti voi mari si importanti,si ocupati,si ingrijorati.Eu vreau sa cresc MIC

 

 

 

Un om musulman in Egipt isi ucide sotia pentru ca  citea Biblia apoi a ingropat-o impreuna cu bebelusa lor si cu fica lor de 8 ani. Ficele au fost ingroate de vii!!! El, apoi a declarat politiei ca un unchi de’al lor le’a ucis. 15 zile mai tarziu un alt membru din familie a decedat. Cand s’au dus sa’l ingroape au gasit ca cele doua fice sub nisip erau vii. Tara intreaga se simte ofensata in urma incidentului si omul va fi executat. Fetita de 8 ani a fost intrebata cum a supravietuit: ” Un om, purtand haine albe stralucitoare, cu rani sangerand in palme, a venit in fiecare zi sa ne hraneasca. El a trezit’o pe mama mea ca sa poata sa o hraneasca la san pe sora mea mica,” a spus ea. Ea a fost intervievata de televiziunea nationala Egipteana