De ce nu mai sunt liberal


pnl

Nu mi-am propus să scriu acest text. O fac impulsionat și de campania alegerilor interne din PNL la finalul căreia va fi ales noul președinte al PNL:

 Am fost membru PNL. Se întâmpla în anul 2014. M-am implicat intens în campania Președintelui Klaus Iohannis în mediul online dar și în secția de votare unde am fost repartizat ca membru al comisiei unde m-am asigurat că totul se va desfășura cu o corectitudine maximă. Îmi amintesc că i-am spus președintelui de comisie (pesedist) să nu încerce vreo manevră pentru că nu voi ezita să o comunic… și da, în secția de votare unde am fost repartizat nu s-a mișcat…

M-am bucurat că am fost unul din oamenii care a contribuit la victorie. Nu am făcut asta din anumite interese. Ci din convingerea potențialei schimbări în această țară…

În seara alegerilor din turul doi, după ce Iohannis a fost declarat (neoficial, e adevărat) câștigător, am ajuns la sediul central de atunci al PNL-ului din proximitatea Arcului de Triumf. Am aflat că noul Președinte al României va ciocni un pahar de șampanie…și ce credeți? Am ciocnit paharul de șampanie cu noul ”om-simbol” ales al României? Nu! Anumiți oameni din PNL m-au îndepărtat discret și diplomatic. Acest gest m-a dezgustat și nu am mai semnat noua adeziune ocazionată de fuziunea PNL cu PDL.

Dacă PNL nu se va reforma, nu va avea nicio șansă să crească și să mențină oameni cu potențial. Nu mă propunț în privința preferințelor mele legate de viitorul președinte al partidului dar, cu siguranță va trebui să aibă curajul de a reforma partidul implementând o viziune prin care fiecare membru va fi angrenat și apreciat în PNL.

 

 

PRIM-MINISTRUL EROU


palatul-victoria

(sursa foto:http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/muzee/palatul-victoria-227.html)

          La iarnă vom avea alegeri parlamentare. La Palatul Parlamentului și Victoria vom avea, probabil, persoane noi. Îmi doresc ca acestea să fie reprezentate de tipologii umane noi, care să ”patineze” pe sticla televizoarelor cu demnitate și care să nu stârnească fluierături, mișto-uri, ironii și alte asemenea apucături populare.

          Începând cu anii 90, am avut la Palatul Victoria diverse personaje și tipologii, de la aceea care a reprezentat premierul elegant, cultivat, capabil să dea răspunsuri inteligente și până la aceea a premierului ”yes-man” sau a celui cu fizionomie populară, cu mustață ce s-ar fi putut armoniza într-un tablou nepictat de Grigorescu. Activitatea acestora nu s-a convertit în acțiuni masive, substanțiale de (re)construcție a României, care să ne propulseze la egalitate cu țările vest-europene. Dimpotrivă! Majoritatea acțiunilor lor s-au focalizat pe așa numita privatizare a activelor României și pe o administrare îndoielnică a țării.

          Cimitirile sunt pline de eroi. Ne lipsesc eroii-vii, în special în fruntea statului. Îmi doresc un Prim-Ministru erou. Acest gen de ființă umană mi-ar plăcea să ocupe fotoliul principal de la Palatul Victoria începând cu  iarna acestui an. Acest gen de Premier ne lipsește de 26 de ani. Cum nu ne putem îmbăta cu apă minerală, nu ne (mai) putem îmbăta cu amintirile istorice ale eorilor acestui neam peste care a călcat talpa diverselor popoare, de la otoman, maghiar și până la cel rusesc. Mă gândesc la acel om pe care să-l doară-n șpiț de recomandările UE sau ale Ambasadei SUA. Pe care să-l intereseze doaleanțele occidentului doar dacă acestea contribuie la construcția țării sale. Îmi doresc să fie suficient de abil și de inteligent încât să fie capabil să pună România în funcțiune. Pe bune!

          Mi-ar plăcea să văd un om capabil să convertească exploatarea resurselor României într-un excedent bugetar pe care să-l ”cheltuiască” în investiții cu un randament ridicat în sensul unor plusuri-valoare pe termen lung (infrastructură, educație, sănătate, companii de stat etc.), care să ne transforme din țară pretabilă mai degrabă la statutul de membru al unei eventuale uniuni africane (cum suntem acum), într-un membru respectat al Uniunii Europene.

          Doamne ajută!

 

Speranțe pentru PDL


vasile-blaga(sursa: opiniatimisoarei.ro)

Nu sunt pedelist. Dar cred că acest partid care a contribuit la vandalizarea socială și economică din România, are speranțe de creștere cu Vasile Blaga, ce tocmai a fost ales în fruntea partidului portocaliu. Dacă Udrea sau Macovei erau opțiunea majoritară a pedeliștilor, acest partid nu mai avea vreo șansă de reabilitare. V-o închipuiți pe Udrea sau Macovei schimbându-și abordările?

Blaga e și el pedelist. Dar parcă e diferit de celelalte animale politice. Dacă se va debarasa de oamenii lui Băsescu selectând chipuri noi, fie ele necunoscute, are șanse să întărească opoziția din România și, de ce nu, să ajungă din nou la putere. Dar trebuie să treacă timp pentru asta. Spun cel puțin opt ani, dacă nu chiar 12. Vor ajunge din nou la butoane datorită greșelilor sau insucceselor useliste. Pentru că la noi, votul nu e o opțiune în sine ci o pedeapsă pentru formațiunea politică fără rezultate favorabile mulțimii. La noi se practică votul de blam.

E clar: Udrea, Boc, Oltean, Videanu, Berceanu și alții asemenea, trebuie marginalizați și lăsați să ajungă în derizoriu. Toți cei care au făcut România praf, trebuie împiedicați să mai ajungă ceva în PDL. Pentru succesul viitor al partidului. Altfel…

Traian Băsescu a încasat o lovitură grea aseară prin pierderea controlului partidului care l-a susținut. Dacă nu e Udrea… nu mai e nimc pentru președintele țării. Despărțirea lui Traian Băsescu de PDL nu este decât începutul formării unui alt partid de către acesta, partid în care vor veni toți oamenii săi, începând cu Udrea și terminând cu Boc. Dar în zadar. Băsescu, indiferent prin ce chip care-l reprezintă, nu va mai ajunge la putere niciodată în România. Cel puțin sper să nu.

Despre Principele Radu


Principele-Radu-al-Romaniei---Corina-Murafa-si-Vladimir-Cretulescu

Am fost curios să cunosc istoria actorului și Principelui Radu Duda. Am găsit această carte și m-am apucat de citit. E o carte a cărei lectură se parcurge ușor, fiind însoțită de imagini color, plăcute simțului vizual. În ea găsiți istoria de viață a acestui om cu o biografie remarcabilă. Pornește din Bârlad, unde a copilărit, continuă cu orașele Iași sau București unde a studiat actoria și a jucat pe scena teatrelor, sfârșind în marile orașe ale lumii ca soț al Principesei Margareta, moștenitoarea familiei regale a României. În 2009 și-a manifestat interesul pentru a candida la funcția de Președinte.

Mărturisesc că admir chipul, ținuta și persoana Principelui Radu. Mi-a făcut plăcere să-l ascult la teve, ori de câte ori a apărut. Nu știu cum se manifestă în viața privată. Dar în cea publică merită toată admirația. Mi-ar plăcea să candideze la următoarele alegeri prezidențiale. Îl văd achitându-se cu succes de rolurile și poziția de om-simbol al României. Mai ales că face parte din familia regală. Este un bărbat înalt, prezentabil. Are experiență diplomatică, e umblat prin lume, a avut contact cu celelalte familii regale europene și nu are apucăturile președintelui în exercițiu.     

Așteptările noastre


tinta

Nu știu cum sunt ceilalți. Dar noi suntem un popor al așteptării. Ca să se întâmple ceva, așteptăm salariul și pensia. Ajutorul de șomaj și alocația. Așteptăm ziua noastră, Moș Nicolae și Moș Crăciun. Zilele libere și concediul. Așteptăm ziua de mâine și săptămâna următoare. Luna viitoare și anul nou. Așteptăm alegerile, parlamentarii, Guvernul și Președintele României să facă ceva pentru noi. Pomana și favoarea lor. Inițiativa vecinului, pentru a-l imita, apoi ne urnim să facem ceva.

Supralicităm așteptarea din exterior, a unui ”prea mult” de la alții și ”prea puțin” de la noi. E drept, Îl mai includem și pe Dumnezeu în procesul acesta lung al așteptării, în special când ne este foarte greu, în rugăciuni lacrimogene și patetice, instabile și fluctuante, în perioade de criză profundă, de momente fără soluții și fără viziune.

Muncim prea puțin pentru ceea ce dorim. Fără pasiune și fără entuziasm. Și așteptăm schimbarea și ieșirea dintr-o situație din afara noastră și nu din noi. În perioada de criză socială comunistă am așteptat americanii. Și n-au venit! Acum e criză și așteptăm să treacă criza. Și mă tem că nu va trece! Nu avem curajul de a ne lua la harță cu existența pe ringul realității și de a-i da un KO imprevizibil așteptării de la alții. Prin idei noi și drumuri noi. Printr-o mai multă implicare personală și, implicit, pentru mai multe rezultate.

Bine spune Scriptura că suntem angajați în criticism, într-unul care nu ne vizează bârna propriei persoane, ci luăm la cătare paiele celuilalt.

Fie-ne schimbarea rapidă!

BARACK OBAMA, un nou mandat la Casa Albă


America votează.  Și au de ales între actualul Președinte, Barack Obama și Mitt Romney. Cursa este foarte strânsă pentru White House. Apreciez nivelul ridicat al conștiinței civice a americanilor care stau la coadă, în frig (statul Virginia), pentru a-și exercita dreptul la vot.
Mâine vom afla cine este cel mai puternic om al planetei.
Pariez pe Obama, care va câștiga un nou mandat la Casa Albă.
Voi pe cine mizați?

M-am săturat de (neo)comunism


Motto: poezia Deşteaptă-te române

Seria evenimentelor ce marchează acum Republica Moldova nu e lipsită de logică, de lipsă de precedent sau de substanţă. Orice situaţie sau incident este o consecinţă a ceea ce a fost… Moldovenii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora, s-au săturat de Voronin şi de filosofia sa politică. Ajunge prezenţa lichelei în mediul cotidian, social şi societal cu implicaţii nefavorabile în mediul intrapersonal. Românii din partea de răsărit a Prutului s-au săturat de comunism, de teroare, de încremenirea în proiect (cum bine o spune Gabriel Liiceanu), de conducere defectuoasă a unei ţări, conducere ce nu poate constitui zestrea oferită de mama sau soacra distinsului în urma începerii mariajului său cu noua postură. Manifestările violente ale tinerilor moldoveni la adresa preşedenţiei şi parlamentului moldovean l-au lăsat probabil, perplex, pe Vladimir Voronin. Mai nocive au fost, totuşi, „manifestările violente” ale instituţiilor supreme făcute pe seama demnităţii şi libertăţii umane ale cetăţenilor, de subminare a acestor atribute fundamentale… Când liderul unui stat se consideră şef pe propria moşie, revolta este mai mult decât necesară. În absenţa valorilor iudeo-creştine, îndrăznesc să scriu că lichidarea, asasinarea (la propriu) a acestui tiranozaur reprezintă obiectivul fundamental necesar încercării depăşirii regimului nefast.

Realitatea dinspre apus de Prut poate fi un sumum de date factuale apriorice unei crize sociale asemănătoare celei din Republica Moldova. Nu m-ar mira dacă, aposteriori, la sfârşitul anului 2009, realitatea socio-economică antagonică expresiei „să trăiţi bine” şi autorului ei, să degenereze într-un nou decembrie 1989 autohton cu al lui coloană sonoră a cărei amintire ne solicită încă timpanul amintirii. Otrava negândului, de care vorbeşte Cristian Tudor Popescu, îşi pierde, pe zi ce trece, pe fondul realităţii ce a ajuns să zgârie stomacul flămânzit, efectul. Începutul pierderii lui a fost în 1989. Oare când fiv-a pierdut de tot? Când ne vom însănătoşi? Nu poţi să păcăleşti la nesfârşit poporul cu televizorul. Durerea datorată de cuţitul ajuns la os, (re)simţită în fiecare celulă a fiinţei, destramă orice încercare politică de cosmetizare a negrului ce se vrea a fi alb. Politica cu filon bolşevic îşi pierde adulanţii. Cu fiecare alegere electorală din România, prezenţa la vot scade într-un raport proporţional cu trecerea anilor. Alianţa guvernamentală curentă îmi întăreşte ipoteza a cărei confirmare nu întârzie să apară zi de zi. Anume, că prezenţa curentă a sorgintei comuniste în mentalitatea, praxis-ul şi urmele suspuşilor ne conduce înspre dezastru. La alegerile prezindenţiale ale acestui an, alegerea unui tehnocrat este imperioasă. Asta fiindcă nu votăm la fel de des precum ne schimbăm ciorapii sau încălţămintea. Amatorismul cu feluritele sale forme şi culori este plăcut în parcuri şi păduri, în medii de promenadă unde alegerile greşite nu afectează preponderent decât singularitatea. Ar fi bine să ne trezim din euforia negândului şi a sechelelor din trecut. Avem nevoie de cineva care să ne reprezinte interesele văduvite de atenţie. Nu cunosc cine ar putea fi acea persoană. Oricum, ea trebuie căutată. Şi găsită. Nu după discurs, ci după identificarea a ceea ce se ascunde în spatele discursului, în motivaţia şi determinarea acţiunilor sale ulterioare; nu după marca costumului plăcut privirilor ci după identitatea trecută şi prezentă. Asemeni, persoana aceasta nu trebuie aleasă după criteriul prozelitismului politic, ci după cel al competenţei, profesionalismului, al relevanţei, al considerentelor ce transced politicul şi se intersectează, chiar se identifică cu existenţa potenţialului necesar exercitării eficiente a funcţiei nr. 1 în stat. Zăhărelul majorării salariului în cazul profesorilor nu ar mai trebui înghiţit şi spre finele anului 2009, chiar dacă va fi prezentat într-o nouă formă cu o nouă aromă. EL TREBUIE SCUIPAT AFARĂ! Altfel, va da un (nou) gust amar ce se va perpetua pentru încă cinci ani cu coordonate şi perspective fataliste.

Trăiesc cu speranţa că primăvara de la Chişinău va fi, în sfârşit, toamna regimului nedorit şi în cealaltă parte a României pierdute, iar toamna românească a acestui an să fie primăvara noului, a unui început politic, social şi economic diferit. Amin.