Reflecții la început de an 2020


chernobyl-cover-1200x480

La început de an 2020 citesc o carte despre Dezastrul de la Cernobîl scrisă de Svetlana Alexievici și reflectez asupra secolului XX: un secol marcat de războaie mondiale, deportări în lagăre de concentrare (nazist și stalinist), deținuți politici (în spațiul sovietic, inclusiv România cu al ei ”fenomen Pitești” – scris simbolic, pentru că a fost valabil în toate pușcăriile comuniste din Sighet, Aiud, Gherla, Râmnicu Sărat sau Pitești, evident, în care intelectualii care gândeau diferit de doctrina promovată de sistemul bolșevic erau întemnițați pentru ”reeducare” și spălare brutală a creierelor) și dezastrul atomic din 1986 din Cernobîl.
Nu sunt convins că secolul XXI e diferit în esență de secolul XX. Îndrăznesc să scriu că secolul XXI e asemeni unei oglinzi a secolului XX care deformează elementele marcante enumerate mai sus, sau, între cele două secole există o lentilă sau un tunel prin care cele două secole ”colaborează”…
Secolul XXI se prezintă astfel:
– A fost marcat deja de războaie mondiale (dar nu în forma cunoscută din secolul precedent, ci sub formă economică, războaie din care o parte majoritară a fost perzantă: populația, iar o alta, minoritară, a câștigat (o mână de oameni care dețin controlul mondial) – vezi ”criza” mondială din anul 2008, spre exemplu;
– Există deportări masive: numai din România au emigrat peste 5 milioane de personae în toate țările Europei occidentale, America, Canada sau Australia. Polonia, Lituania, Letonia, Republica Moldova etc. reprezintă alte țări din care s-a emigrat… Dar nu Stalin, nici Hitler, au fost cei care au ordonat deportările secolului XXI, ci realitatea economică precară din țările de origine, corupția și percepția conform căreia nu există un viitor în aceste țări;
– Există multă manipulare și spălare de creiere atât în mass-media, discursurile politice cât și în politicile anumitor companii private;

– Înrobirea populației prin instabilitatea economică cumulată cu creditarea masivă a acesteia;

– Continuarea procesului de sărăcire a țărilor mici pentru transformarea populației active în forță de muncă emigrantă pentru occident;

– Dacă Primul Război Mondial din secolul XX a fost generat de un eveniment istoric apărut probabil fără intenția vreunui stat (asasinarea arhiducelui Austriei, Franz Ferdinand, la Sarajevo), asupra ”atacurilor” turnurilor gemene din New York din 11 septembrie 2001, planează în prezent multe suspiciuni privind autenticitatea acestora…
– Dacă secolul XX a fost un secol al ororilor și dezastrelor vizibile, ușor de identificat, secolul XXI se prezintă mai degrabă ca un secol în care toate ororile persistă subtil și pot fi identificate în detalii, unele mai puțin sesizabile la o primă vedere;
– Comunismul în forma, doctrina, dinamica și trăsăturile lui caracteristice a fost dărâmat în țările satelit ale Uniunii Sovietice, dar, în esență, controlul securistic persista în secolul XXI, mai perfid și mai bine pus la punct ca în secolul XX (vezi cartea lui George Orwell, 1984), iar libertatea autentică de expresie este cenzurată în secolul XXI când contravine marilor interese internaționale (vezi cenzura marca Facebook sau cazul lui Julian Assange sau Edward Snowden).
Într-un secol XXI al subtilității, așteptați-vă la orice din partea statului, a companiilor angajatoare sau a societății umane. Personal cred că secolul XXI va fi marcat de Al Treilea Război Mondial care va avea loc în Valea lui Iosafat, denumită și a Armaghedonului, război descris de ultima carte din Sfânta Scriptură, Apocalipsa și va urma cipuirea masivă a populației, descrisă tot de Apocalipsa.
Vin vremuri grele… Înțelepciune și mult discernământ vă doresc!

Foto sursă: https://radioromaniacultural.ro/documentar-cernobil-31-de-ani-dupa-dezastru-efectele-catastrofale-asupra-sanatatii-versus-rezervatie-radiologica-a-biosferei/

Iohannis…și încă 5 ani pierduți pentru România


iohannis003-465x215

Foarte pe scurt: a trecut primul tur al alegerilor prezidențiale, iar rezultatul turului doi e foarte previzibil: încă 5 ani cu Iohannis la Cotroceni. Dăncilă va fi mătrășită de propriul partid după turul doi, iar ceilalți contracandidați își vor vedea de agenda lor întreruptă de această campanie.
Vor urma încă 5 ani pierduți care vor (re)confirma (dacă mai era necesar asta) că românii nu au învățat nimic… Vom avea același președinte ”setat” mai degrabă pe muțenie decât pe discursuri și acțiuni, care nu va obține NIMIC semnificativ pentru români și România, ca și în ceilalți 5 ani care tocmai s-au dus.
Liderii occidentali vor râde în hohote de noi, trimițând formalele felicitări pentru câștigarea alegerilor: Trump va surâde în stilu-i caracteristic, așteptând eventual ca neamțul de la Cotroceni să-i facă o nouă vizită în care, v-ați prins: nu va cere public (nici măcar) eliminarea vizelor pentru români, iar Merkel va respira ușurată că al nost Președinte nu-i va propune public recuperarea datoriei Germaniei către Românika.
Ce ne mai rămâne? Să dormim în continuare în papuci în următorii 5 ani cu speranța naivă că la următoarele alegeri vom alege altceva…

Suntem incapabili să ne salvăm ca națiune…
Noapte bună români!
Noapte bună România!

De ce NU-l voi (mai) vota pe Klaus Iohannis?


candidati prezeidentiale

Încep abrupt și concis, fără nicio introducere inutilă, plictisitoare și repetitivă: NU îl voi mai vota pe Klaus Iohannis pentru că omul nu a adus nimic nou, consistent și viabil în și pentru România prin funcția pe care a avut-o. Ah, ba da: multe plimbări în afara granițelor țării, fără să vină cu nimic consistent și-n avantajul României și a românilor. Înțeleg că ungurii și polonezii au primit ca beneficii din partea americanilor călătoria fără vize în țara unchiului Sam…Klaus Werner Iohannis s-a întors cu o șapcă. Oare nu a prins din zbor ușoara ironie cu care a fost tratat de către Trump? Mă așteptam ca la șapca primită Iohannis să reacționeze cumva cu aceeași fină ironie. Dar nu, a zâmbit cu gura largă și s-a întors în țară fără nimic consistent și viabil pentru interesul ”partenerului american” numit România. Cum să fii 5 ani la Cotroceni și să nu iei la întrebări, ferm și fără emoții președintele amerian în legătură cu eliminarea vizelor pentru români? Cum să fii considerat partener al americanilor cu baze militare la Kogâlniceanu și Deveselu, companii americane pe teritoriul tău și să ai ”poziția ghiocelului”? Ce fel de neamț ești tu Klaus Werner Iohannis?
La ce fel de domnie a avut PSD-ul în parlament și la Palatul Victoria, Klaus Iohannis nici măcar nu a avut curajul să iasă zilnic la teve să critice pe măsura acțiunilor pesediste…Se impunea o ieșire zilnică, măcar 6 zile din 7…
Pentru a nu mai pierde 5 ani prețioși, prefer să ofer șansa de a demonstra ceva la Cotroceni unuia din ceilalți contracandidați care articulează mai credibil discursul public. Spre exemplu: Theodor Paleologu sau Dan Barna.
Primul reprezintă un om erudit și original care vorbește liber, fără aparatură adițională (vizibilă sau invizibilă) spontan și având curajul să exprime ceea ce gândește. Îmi place că își dorește să medieze viața politică românească și să-i pună pe politicieni la treabă. Cred că va avea curajul să schimbe ambasadorii incompetenți și, de asemeni, să ceară președintelui SUA eliminarea vizelor pentru români.
Dan Barna îmi dă impresia unui om pragmatic pe care-l văd în stare să critice puternic derapajele puterii de la Palatul Victoria dacă va lua mandatul de Președinte…

Îi întreb pe cei care încă au în minte să-i ofere un nou mandat la Cotroceni lui Klaus Iohannis: ce ar putea aduce nou, consistent și viabil pentru România Klaus Werner Iohannis într-un nou mandat și alți 5 ani la Palatul Cotroceni?

Globalizarea mea…


steaguri

M-am gândit de multe ori la conceptul de globalizare și l-am personalizat. Am realizat, din curiozitate, lista țărilor în care am persoane cunoscute: America, Elveția, Franța, Norvegia, Danemarca, Suedia, Austria, Anglia, Irlanda, Italia, Spania, Germania, China, Japonia, Ucraina, Israel, Albania, Belgia, Republica Moldova. Wow! Părinții și bunicii noștrii nici nu visau la așa ceva.   

Americanul, mai zgârcit ca elvețianul


america

Ce mă face să spun asta? Două experiențe, două imagini văzute la 10 ani distanță, una de cealaltă. Prima imagine este cea din 2003 când, student fiind, timp de o săptămână, am lucrat la Fabrica de ciocolată Heidi, din Pantelimon, proprietatea unui elvețian pe care l-am întâlnit în ultima zi de muncă la acea fabrică. Imaginea din anul de grație 2003 ce contrastează cu cea din 2013, este aceea că, cei care munceau la fabrica de ciocolată aveau voie să mănânce la discreție câtă ciocolată pofteau atât timp cât erau în fabrică, iar angajatul Mc Donald`s, ce seaman, probabil, cu o furnică foarte harnică, trebuie să-și cumpere sandvișul amărât de la uncle Sam. Am văzut asta aseară, la un Mc, când am mers să-mi cumpăr doi hamburgheri.

SFÂRȘITUL OCCIDENTULUI?


sfarsitul.OCC

Mi-am pus ambiția la treabă și am reușit să termin, târziu, în noapte, obosit și ușor plictisit,  cartea de futorologie a profesorului Lucian Boia, Sfârșitul occidentului, apărută la editura în curtea căreia a mai publicat și alte lucrări: Humanitas. Am fost intrigat să intru în posesia acestei cărți încă de la auzul veștii că a ieșit de sub tiparniță. Fuga, fuga, am ajuns la una din librăriile ce poartă numele editurii și am cumpărat-o. Nu regret că am citit-o. Pe paginile ei, autorul argumentează sociologic, filosofic și istoric sfârșitul expansiunii occidentului, a Europei (de vest) și a Americii, punând sub semnul întrebării (legitim), persistența în timp a Uniunii Europene cu a ei monedă impersonală. China și India sunt țările care cresc din punct de vedere economic și demografic și amenință supremația occidentului ce alunecă pe propriul topogan confecționat, probabil, din ignoranță, inconștiență, absența acțiunilor necesare etc (punctez eu).

În timp ce citeam această carte, mă întrebam unde se găsește România? Și mi-am răspuns: nici în căruță, nici în teleguță! Suntem un stat nedefinit dacă privim prin lupa ”occident-orient”,o struțo-cămilă. Nu suntem nici în occident, nici în orient. Mă întrebam și de ce tocmai acum occidentul se pierde pe drumul său când aveam, probabil, șansa să ne occidentalizăm și noi? Acum, când aveam șansa să rezolvăm problemele sociale și dezvoltare urbană?

Din nefericire, autorul lansează câteva ipoteze vagi în privința viitorului spațiului occiental, implicit a Planetei Albastre. Carența fundamentală a acestei cărți stă într-un singur cuvânt cheie pe care el îl folosește o singură dată, în treacăt, la pagina 111, anume, Apocalipsa, ultima carte din Sfânta Scriptură pe care o cred și care susține sfârșitul inevitabil al lumii, al acestei planete cu tot ce este pe ea, sfârșit concretizat prin ardere. Cartea are o abordare seculară, balanța epistemologică fiind dezechilibrată profund. Lipsește flagrant o minimă abordare teologică, fără de care nu poți fi un bun futurolog, acea persoană care privește în viitorul pe care-l compară cu o pagină albă pe care se va scrie, dar nu se știe ce. Concret, lipsește Dumnezeu și fără Dumnezeu, orice încercare de a contura viitorul e sortită eșecului, eșec pe care autorul și-l recunoaște în materie de intuire a viitorului.

 

Tată bogat, tată sărac


robertkiyosaki

Am citit-o și mi-a plăcut enorm. Dacă ar fi să fac o selecție între cărți pe considerentul ”cărți fundamentale”, aș alege Biblia sau Sfânta Scriptură pe probleme sufletești, spirituale, iar cartea aceasta pe probleme de educație financiară. Merită citită de toți românii! În special de adolescenți, tineri și cei care calcă pragurile băncilor pentru a plăti ratele la creditele contractate. E o carte despre bogăție și sărăcie, active și pasive sau specificul lumii în care trăim.

Personal, mi-am îmbogățit propriul meu ABC financiar. Voi fi mai drastic cu cheltuielile, sper. M-au fascinat paginile autobiografice ale autorului, în care povestește experiențele avute în copilărie cu ”tatăl bogat” și sfaturile primite de la ”tatăl sărac”. Bineînțeles că l-a ascultat pe adultul bogat, fiindcă era mai ancorat în realitate decât celălalt. Definițiile și graficele lui Robert T. Kiyosaki sunt atât de simple și de sugestive. Nu ai cum să nu înțelegi ceea ce îți explică el. Spre exemplu, ne sugerează să investim în active și nu în pasive. Primele sunt cele care ne bagă bani în buzunar, cele din urmă ne subțiază portofelele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cartea mi-a întărit convingerea că trăim într-o perioadă istorică în care educația clasică (școala) este depășită, insuficientă și chiar inexistentă – în ce privește banii. Școala pregătește oamenii mari de mâine pentru o societate inexistentă. Îi pregătește să devină sclavi și nu oameni liberi. El ne învață ce să facem ca să (re)devenim oameni liberi.

Eșecul este o parte din proces, nu un sfârșit de lume, că asumarea riscurilor reprezintă o realitate necesară dacă vrei să te îmbogățești.

Educația și mintea noastră sunt cele mai importante active, cele mai importante investiții pe care nu trebuie să le ratăm. Îmi place expresia ”inteligență financiară” pe care Kiyosaki o folosește des în carte, ca ingredient necesar pentru supraviețuire în această lume.

Dacă nu vrei să te îmbogățești, citește această carte măcar să conștientizezi unde ești cu educația financiară, dacă ți-ai însușit ABC-ul financiar și află dacă nu cumva acțiunile tale, care presupun domeniul finanțelor personale, sunt distrugătoare pentru tine și familia ta.

E o incursiune ce merită timpul, banii și efortul. Chiar dacă Robert T. Kiyosaki este american și trăiește într-o cultură diferită de cea a dealurilor scrise cu oi. Principiile sunt aceleași. Indiferent că vorbim de America sau România!