Meditația zilei – despre sinceritate(a mea)


sinceritate

Azi, mintea mea a dat timpul înapoi. Cu doi ani. O persoană ”sus-pusă” mă critica, în urma citirii cărții mele, Din Paradis, în deșert, că am scris prea sincer ceea ce am scris.

Chiar așa! De ce, sau de cine m-aș ascunde? La ce bun ascunderea realității despre noi? Oare nu tocmai îndrăzneala de a transmite informații reale despre tine înseamnă, de fapt, adevărata comunicare? Oare nu tocmai felul sincer de a fi al cuiva, atrage persoanele esențialmente asemănătoare, dacă nu chiar identice cu acesta și elimină din capul locului ”balastul”? Legea atracției încă nu a fost abrogată de Creator!

Oare nu tocmai de sinceritate avem nevoie în relație cu noi înșine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, pentru ca, uitându-ne în oglindă, să putem spune că nu suntem o imitație a personelor autentice și nu purtăm chipul persoanei care nu vom deveni niciodată?

Uneori, am impresia că unii fac posibilă prin stilul lor de viață, realitatea unui parlament extins dincol0 de zidurile Palatului Parlamentului, prin ipocrizie și răspunsuri în care ei nu cred cu măștile schimbate conjunctural. Probabil, sinceritatea lor este împiedicată de conflicte… Dar am trăi într-o societate veritabilă, necosmetizată de minciună și prefăcătorie.

Al treilea proiect


scris

După cartea ”Din Paradis în deșert”, am demarat al treilea proiect publicistic: lucrez la a treia mea carte, în care mă adresez tinerilor mai puțin experimentați într-ale vieții…

E un proiect dificil care-mi va solicita foarte multe ore de creație și finisare a textului brut.

Primul argument al apariției acestei cărți izvorăște din propia mea viață: mi-ar fi plăcut să citesc o astfel de carte care să abordeze teme esențiale pentru viața mea de tânăr ”picat din Lună”. Încă sunt de părere că părinții și profesorii nu comunică suficiente informații relevante tinerilor care vor ieși din ”laboratorul” copilăriei și al anilor de școală care habar nu au cum să abordeze eficient și realist chestiunea managementului financiar personal, a relațiilor profesionale și personale, cum să-și prioritizeze activitățile, stabilindu-și obiective și acțiuni strategice, sau cum să-și dezvolte spiritul autodidactic, atât de necesar pentru a-și ”ascuți” inteligența și a nu rămâne ”tufă de Veneția”.

Mai devreme de doi ani nu preconizez să public…

Mi-am propus ca acesta să fie mai bun ca precedentul. Vom vedea dacă-mi va ieși.

Cărți ce MERITĂ CITITE


Probabil lectura te plictisește. Și pe mine. De multe ori. Poate de prea multe ori. Totuși, există cărți despre care, citindu-le, poți spune cu ușurință că S-AU MERITAT A FI PARCURSE.

În ultima perioadă citesc mai mult în metrou. Dar citesc. Ultima carte lecturată care a meritat fiecare minut INVESTIT în lecturarea ei este:

bryan tracy

Te va ajuta să înțelegi că ești o ființă valoroasă care are nevoie de multă muncă pentru a a ajunge acolo unde visează și că tu ești impedimentul major și persoana care își impune limitările.

O altă carte ce merită TOATĂ ATENȚIA și, extrapolând, te poate ajuta să înțelegi de ce suntem unde suntem ca țară și de ce nu avem o bunăstarea comparabilă cu cea a cetățenilor din vestul Europei, este:

confesiunile

Nu în ultimul rând, am găsit și cartea lui George Friedman foarte interesantă. O carte de futurologie, un salt într-un viitor știut doar de Dumnezeu:

urmatorii 100

O carte cu acces la gândirea intimă a unui bărbat


coperta cartea mea

Îți dorești o carte cu acces la universul și gândirea intimă a unui bărbat scrisă pe marginea unor relații ratate? Îți dorești o carte scrisă cu onestitate și transparență? Accesează pentru detalii și cuprins: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Fosta mea dragă iubită – fragment 1 – Din Paradis, în deșert


Nu mai trăiesc în trecut. Sunt din nou, cu totul, eu. Cu gândirea ancorată puternic de prezent, în lumina viitorului. Sufletul meu s-a (mai) liniştit. Tu ai schimbat macazul pe o altă linie a vieţii, unde expresia „noi” nu mai reprezintă decât o linie moartă pe care am tras, pentru totdeauna, trenul relaţiei noastre.
Revin totuși în trecut, nu pentru a trăi, căci acolo nu se mai poate trăi; spre viitor ne îndreptăm spre a trăi. Spre trecut, schimbăm în marşarier, doar pentru a înţelege.
Iertată-mi fie asemănarea cu unul din mentorii mei, Gabriel Liiceanu, care se-ntreabă dacă „există oare om neîndrăgostit de propriul lui eu şi, prin el, de saga aventurilor lui? Aşadar, ne iubim păţaniile de-o viaţă, chiar şi cu tot ce e neplăcut sau suferinţă în ele, ni le iubim numai şi numai pentru că sunt ale noastre.” Aceasta şi pentru că, tot el ne oferă o explicaţie a iubirii pentru „păţaniile de-o viaţă”, prin aceea că „avem obiceiul să integrăm întâmplările în ţesăturile de semnificaţii ale vieţilor noastre, pentru a le face să participe la alcătuirea acelui pachet final de sensuri pe care îl numim „destin”.
Revin în cimitirul timpului, în trecut. Exagerez folosind cuvântul acesta, „cimitir”, locul în care se „parchează”, la doi metri adâncime, trupurile celor ce au existat cândva, pe Pământ, în aşteptarea învierii promise de Hristos?
Cum a fost posibilă…     Continuarea în cartea mea:

 coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.

Stoc limitat!!!

Jurnal de 3 dimineața


the_persistence_of_memory_-_1931_salvador_dali

E trecut de 3 dimineața. Nu am somn. Tocmai m-am apucat să scriu. Nu știu ce idei voi lua ”la ocazie” cu mașina gândirii, în acestă dimineață liniștită. Ceasul atârnat de peretele din stânga mea ticăie. Doar sunetul claviaturii laptopului meu și al ceasului strică liniștea. Ba nu. Mint. Și ventilatorul minuscul din carcasa calculatorului portabil se achită responsabil de sarcina încuviințată de fabricant.
Când era să mă opresc, realizez că nu sunt singurele care contrastează cu liniștea nopții. Câțiva patrupezi ai nimănui latră. Și când mă gândesc că părea o liniște intactă până am ascultat-o și, ca într-un domino, una câte una, am remarcat câte o ”piesă” ce fac ca liniștea camerei să nu fie adâncă asemeni celei din cimitire.
M-am așezat în fotoliu. În fața mea stau neclintite rafturile umplute cu cărți. Unele sunt deja parcurse. Altele așteaptă să le iau între palme. Azi mi-am propus să termin cartea celebrului Dale Carnegie, Secretele succesului (o recomand cu fierbințeală) și să încep o alta. Ceva din domeniul autobiografic. Vreau să simt viața cum ”curge” prin ”venele” unei cărți. Vreau ceva real, autentic, lipsit de imaginația fantasmagorică ce asezonează cărțile SF sau romanele închipuite.

Din Paradis, în deșert – acum la dispoziția voastră


coperta cartea mea

Vicecampionului mondial la gimnastică, Alin Jivan, îi place să spună că Adam a preferat să fie izgonit din Paradis pentru a rămâne cu Eva. Pentru el izgonirea din Paradis a fost una grea, dar greutatea a fost îndulcită de proximitatea Evei.
Pentru mine, plecarea ”Evei” din viața mea a fost asemeni unei izgoniri din Paradis. A fost aidoma abandonării în deșert, probabil mai dure celei experimentate de Adam.

Am ales să transform handicapul existențial al singurătății survenite în urma despărțirii de cea mai iubită femeie, în ceva constructiv: auto-terapia prin scris.

Am ambalat, așadar, în coperțile acestei cărți, paradisul pierdut al relației cu cea mai iubită femeie. Am descris paradisul copilăriei și al studenției mele. Totodată, deșertul rămas în locul femeii iubite și în cel al copilăriei sau vieții studențești pierdute iremediabil.
Cartea are, probabil, un titlu neobișnuit. Nu (re)povestesc aici falimentul lui Adam şi-al Evei. Mă adresez fostei iubite, prin intermediul acestui jurnal al reflecțiilor în care vorbesc de falimentul iubirii noastre. Mai bine spus, al iubirii ei pentru mine. Sau, poate, şi ea ar putea vorbi de falimentul iubirii mele pentru ea. Dar eu n-am abandonat lupta. Ea, însă, da.

Nu ezit să vorbesc şi despre alte iubite care au ceva fundamental în comun cu ea: despărţirea de mine. Fiecare despărţire a fost pentru mine ca o alungare din paradis. Ca o abandonare în deșert.

Pătrund, aşadar, în trecut. Nu pentru a retrăi gratuit experienţele, ci pentru a NU UITA experiențele ce mi-au marcat viața, pentru a diminua riscul repetării lor.

Porecla „conjugalul”, primită din partea simpaticului profesor Ferenc Vasas , are, în sfârșit, prin această carte, o semnificație deplină. Prin aceea că vorbesc aici despre viaţa mea sentimentală. Pentru că, da, sunt un tip sentimental. Nu vă ascund că sunt atras de feminitate încă din clasa întâi. Dar prima relaţie am avut-o târziu, abia în primul an de facultate, la 19 ani.

N-aş putea spune că fac un harem cu numărul celor cu care-am fost în relaţie de-atunci. N-am avut (foarte) multe relaţii. După ce n-au mai fost cu mine, majoritatea iubitelor şi-a găsit rapid jumătatea. Au sărit repede în altă barcă. Am fost, probabil, o pistă de lansare spre cerul fericirii lor de după… despărţire. Sau, poate, introducerea unui film a cărui acţiune a continuat în alt film, cu alte personaje, în alt cadru.
De ce-au plecat femeile din viaţa mea? Unele de nervi. Altele de ciudă. De insatisfacție. Unele aveau aşteptări de domeniul ştiinţifico-fantastic. Spre exemplu, unele îşi doreau un bărbat perfect. Dar, au realizat pe parcursul călătoriei romantice, că cel de lângă ele e…IMPERFECT. Vorbeşte şi râde, uneori, zgomotos. E încăpăţânat și copilăros, alteori. Are o personalitate puternică şi nu-i uşor de manipulat. Dar defectele mele nu intră în nicio contradicţie cu faptul că (le-)am iubit.

Știți, e interesant cum, la primele întâlniri, celălalt ne apare cu o imagine deosebită. Îl percepem cu un soi de aureolă, cu o pereche de aripi îngerești. Aproape are un chip desprins din iconografie. Dar, e utopia care ne va dezamăgi enorm. Ne va împiedica maturizarea reală, necesară unei relaţii „de perspectivă”.

Pe măsură ce timpul trece, chipul celuilalt se transformă. Se dez-divinizează. Devine uman, real, palpabil, cu imperfecţiuni. Are riduri şi coşuri. Apar umbre ce contrastează lumina aureolei de altădată.

Dintr-o dată, ea realizează că este aici, pe Pământ, unde oamenii sunt imperfecţi. Îşi dă seama că ai defecte. Și pleacă de lângă tine. Apoi continuă să creadă că pajul ce a agăţat-o cu emfază a venit de sus, special pentru ea. Crede în zile cu răsărituri şi apusuri ce au o tentă de roz. Pereţii dormitorului în care visează sunt zugrăviţi în roz. Iar gustul vieții ei va fi de-acum doar dulce. Până într-o zi, asemeni celei în care s-a trezit la realitate atunci când era cu tine, iar povestea cu defectele şi imperfecţiunile va re-apărea în prim-plan…
Fiecare despărţire ne marchează. Lasă un ecou în rezervorul hodorogit al iubirii ce are nevoie de vindecare divină pentru a oferi (din nou) maximul de iubire de care dispuneam odinioară şi pe care cel de lângă noi şi-l doreşte.

Iniţial, am început scrierea acestei cărţi fără să mă gândesc la un public. Pe parcursul călătoriei, am simţit nevoia. Şi am găsit. Dacă bărbaților, în afara plăcerii de a citi, le va fi greu să rămână cu ceva util din citirea acestei cărți, doamnele şi domnişoarele vor rămâne, sper, cu un beneficiu rar: acela de a intra în intimitatea gândirii unui bărbat. Al unui bărbat ce a trăit despărţirea de femeia iubită şi a scris aceste rânduri.

Adolescenților și tinerilor care încă nu au ajuns în miezul experiențelor adulte, al suferințelor profunde cauzate de întâlnirea cu universul sexului opus, le-ar putea folosi rândurile acestei cărți, prin aceea că pot învăța, la timp, din experiența mea, fără a o mai trăi pe propria lor piele.

Ce s-ar putea petrece în mintea şi sufletul unui bărbat după despărțirea de femeia iubită? Ce-ar putea „măcina” mintea şi inima unui bărbat după o astfel de experiență? Citiți această carte.

Dacă, în urma lecturării acestei cărţi, o femeie va putea înţelege şi cunoaşte mai bine gândirea partenerului ei, unul din obiectivele acestei cărţi va fi atins. Dacă, în tăcerea lui prelungă, atunci când ea caută cel mai intens răspunsurile unor întrebări, va găsi câteva orizonturi noi care o vor ajuta să înţeleagă ce se petrece cu bărbatul ei şi să-şi ofere răspunsuri, n-am scris în zadar.

Cine își dorește să afle mai multe despre această carte, este rugat să parcurgă cuprinsul de mai jos.

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre.
Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂

Costul cărții este de numai 14,9 lei/143 pagini.

CUPRINS

Despre autor ……………………………………………………………….9

Reacţii ………………………………………………………………………11

Mulțumiri ………………………………………………………………….15

Dragi cititori ………………………………………………………………17

I. NOI

Fosta mea dragă iubită ………………………………………………..23
Deja te-ai logodit? ………………………………………………………25
Oameni fără memorie? ……………………………………………….26
De ce ne oprim, oare, din iubit? ……………………………………27
Am înnebunit? …………………………………………………………..28
Despre pantoful uriaş ………………………………………………….28
O dragoste totală? ………………………………………………………29
Ce-a fost, oare, în capul meu? ……………………………………..30
Regrete? ……………………………………………………………………32
Amintiri cu ceai şi biscuiţi …………………………………………..34
Amintiri cu tei şi peşte ………………………………………………..35
Obiectele copilăriei mele …………………………………………….36
Gusturi şi parfumuri din copilăria mea ………………………….38
Infernul primilor ani de şcoală ……………………………………..40
Paradisul studenției mele …………………………………………….42
Despre plimbarea de vineri ………………………………………….48
Vom învăța vreodată să iubim? ……………………………………50
Voiai un Luceafăr? …………………………………………………….51
Două înmormântări și o dorință ……………………………………52

M-ai iubit? ………………………………………………………………..54
Mi-a fost cel mai puțin frică de moarte, astăzi ……………….57
Paradisul îndrăgostirilor, deșertul despărțirilor ………………60
Absenţa succesului – o formă de eşec a relaţiei noastre? …70
Din Paradis, în deșert ………………………………………………….71
Din nou e 14 februarie ………………………………………………..75
Trei partituri ale inimii ………………………………………………..76
O duminică cu invitații de nuntă, cărți poștale și scrisori …79
Filosofia „de unică folosință” ………………………………………86

II. REFLUXURI CONJUGALE

Experiența omului divorțat ………………………………………….91
Reflecții la cinci ani după divorț …………………………………..92
Ce-am înţeles din ce (nu) este căsătoria ………………………..95
Căsătoria ca puşcărie cu sistem (semi)deschis ……………….96
Despre nevoia ca ea să fie mama lui ……………………………..98
Pentru cei (încă) necăsătoriţi ……………………………………….99
Susţinerea emoţional-afectivă …………………………………….101
Concepţia despre lume şi viaţă …………………………………..103
Ura nu naşte copii …………………………………………………….106
Accesoriile fiinţelor umane ………………………………………..107
Când moare iubirea… divorţăm ………………………………….109
O problemă fundamentală ………………………………………….111
O imagine după divorţ ………………………………………………112
Luxul umilinţei ………………………………………………………..114
Altă imagine după divorţ …………………………………………..116
Speranţa de la sfârşit …………………………………………………117
Imaginea femeii care iubeşte şi câteva secrete ale succesului conjugal …………………………………………………………………..118
Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică… …………………..123

Jurnalul unei seri după divorţ …………………………………….125
Jurnalul unei seri conjugale ……………………………………….126
Vila, Merțanul și lingura de ciorbă ……………………………..127
Nokia E51 și ceasul deșteptător ………………………………….130
Autostrada iubirii și handicapul sufletesc… ………………….131
Papucii familiei Împiedichescu …………………………………..133
Lopata și târnăcopul iubirii ………………………………………..134
Temperatura existențială la două luni de… ruptură ………136
Asistența tehnică, scenariul și regia conjugală ……………..137

La final ……………………………………………………………………139

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………143

 

Câteva din reacțiile stârnide de această carte:

 

Cezar este un căutător. El se află permanent în „căutarea timpului pierdut” dar regăsit, reevaluat, din perspectiva copilului zburdalnic, al adolescentului mereu îndrăgostit, al tânărului mereu perfecționist. Timpul, șlefuit de asperități, asemeni unui diamant, într-un katharsis al spiritului, al emoțiilor, ca într-o pendulare perpetuă între alb și negru, între tristețe și bucurie, între nefericire și fericire.
Toată această zbatere a sufletului exprimă, de fapt, bucuria și forța de a trăi, o fibră și o febră interioară adevărate, credința și speranța. Autorul cărții este asemeni unui copac cu ramuri puternice, pe alocuri cu crengi distorsionate, în căutarea Luminii, dar sub ale cărui ramuri se ascund nu numai păsări ale Paradisului, dar și insinuanta adiere a vântului din deșert, sub care Adam și Eva perpetuează, la infinit, povestea nesfârșită a celor două jumătăți ale sferei, care nu totdeauna se îmbină perfect. Dar ce-ar fi perfecțiunea fără imperfecțiune? Ce-ar fi Dumnezeu fără om și omul fără Dumnezeu?
Cezar este și un biruitor – în ceea ce privește „monitorizarea” propriilor conflicte – restabilind, dar și restaurând, în cele din urmă, pacea și armonia. Cel puțin așa pare, până în momentul când suspectează, la orizont, apariția altor dușmani, care trebuie învinși (dacă nu cumva sunt aceiași): compromisul, ipocrizia, minciuna, lipsa de interes pentru înnoire a sinelui, care se reflectă atât în cuplu cât și în societate.
Dat fiind acest uluitor mesaj către cel care va răsfoi cartea și care n-o va lăsa din mână decât pentru un moment de respiro meditativ, de surpriză, că, iată, povestea lui poate fi și povestea ta, că tot ceea ce e omenesc ne unește dincolo de cuvinte, de fapte, de gânduri, că nimeni nu este în totalitate perfect sau imperfect, fericit sau nefericit, că ceea ce ne unește este aspirația spre ideal, spre perfecțiune; că toate au un
numitor comun – IUBIREA – personajul simbolic al cărții, și că, de fapt, cu toții, una suntem.
Și cum să nu fie așa, când fiecare din noi suntem scântei divine, suntem nemuritori, iar faptul că știm aceste lucruri face din noi veritabile ființe universale.

Prof. Aspazia Balahură

***

Mărturisesc că m-am simțit adânc mișcat de cartea lui Cezar Pesclevei. Îi mulțumesc autorului pentru privilegiul de a o citi înaintea publicării! M-am lăsat purtat pe valurile unei călătorii pe marea învolburată a iubirii, încercând să-l însoțesc pe Cezar, să simpatizez cu el, să fiu critic față de el, dar, mai presus de toate, să fiu prezent cu el, alături de el. Și asta e frumusețea însemnărilor din această lucrare: nu te pot lăsa indiferent, te îmbie, te motivează și te împuternicesc să urci la bord. Chiar dacă știi că Titanicul iubirii naufragiază.
Cezar istorisește plin de curaj cum traversează o perioadă dificilă de viață: „Despărțirea din ultima perioadă de femeia iubită m-a dărâmat complet. Nu atât despărțirea-n sine. Și că ea, la două săptămâni după despărțire, în ciuda a ceea ce-mi spunea și mă făcea să cred că nu mă va schimba cu un alt bărbat – fiindcă, „nu pot trăi fără tine”, s-a aruncat în brațele unui alt bărbat. Am simțit că sunt în vale. Că n-am putere să mai urc. Că sunt neputincios”. Orice despărțire este asemenea unui doliu. Ne „prilejuiește” trecerea prin tristețea și solitudinea pierderii. Dar nu „despărțirea” e elementul resimțit de Cezar ca fiind cel mai dureros, ci înlocuirea, substituirea lui cu un altul, la un interval considerat drept scurt. Evident, în inima lui s-au născut întrebările lezării valorii de sine: „oare nu am fost suficient de bun?”, „ce n-am avut eu și a avut celălalt?”, „cu ce a fost el mai bun?”, „ce n-am putut oferi din ceea ce ea avea nevoie?”. Toate sunt chestiuni demne de a fi analizate introspectiv, pentru că ele ar putea explica un tipar relațional
care poate suporta schimbări în bine, spre evitarea, atât cât ține de el, a eșecurilor în iubire. Pentru noi, cititorii, e utilă extragerea învățămintelor, însușirea acestei pilde: putem răni și din preaplinul revărsării iubirii sau din preaplinul nevoii de a ne simți iubiți – adesea două fațete ale aceleiași monede –; putem facilita despărțirea celuilalt de noi când mergem prea repede și nu în ritmul mersului împreună, care este ritmul celui mai lent.
Cu puțin înainte de sfârșitul cărții, mi-am pus întrebarea: „Ce va face Cezar acum? Va continua să se îndrăgostească, cu aceeași inocență și încredere nestrămutată în iubire, sau se va opri aici?” Răspunsul l-am găsit curând: „Sunt singur. Cu sufletul în așteptare. În așteptarea iubirii.” (Cezar Pesclevei). Fereastra spre iubire rămâne deschisă, chiar dacă, inerent, vor intra deopotrivă cu soarele și aerul proaspăt, musculițe, țânțari și alte lighioane înaripate zumzăitoare. Dar până la venirea primăverii, e încă întuneric și rece. Dar până la începerea unui nou capitol din cartea dragostei, lui Cezar îi revine sarcina de a pune punct acestui capitol, ducându-și doliul până la capăt, iar nouă, cititorilor scrierilor lui, ne revine datoria de a-i fi aproape, cu tăcerea și prezența noastră.
Lectură plăcută tuturor!

Andrei Pătrîncă,
medic specialist psihiatru,
consilier analitic-existențial în supervizare

***

Chiar de la începutul lumii, Adam a demonstrat că Eva a fost paradisul lui. Acesta a ales să călătorească împreună cu Eva prin deșertul lacrimilor și-al pașilor pe nisip, decât să se bucure singur de frumusețea inegalabilă a Edenului. Fără oaze, fără verdeaţă, fără orizonturi și fără drumuri trasate.
Cezar a avut și el paradisul lui. De fapt, Cezar este omul care plantează flori cu scopul de a transforma fiecare grădină într-un Eden, într-un Paradis personal. Fuga, sau mai bine zis,
izgonirea din paradisul iubirii sale, este o călătorie interesantă, captivantă, și chiar dacă deșertul nu oferă un peisaj viu, Cezar îl colorează atât de bine, încât trăiești din plin senzația că povestea lui de viață curge ca un râu cristalin peste sufletul însetat.
Trebuie să recunosc că am savurat din plin sinceritatea și farmecul cu care a descris fiecare perioadă din viața lui. Am avut impresia că am intrat în grădina casei din copilărie și că am mirosit pomii și florile. Am văzut cu ochii mei ceasul marca Slava primit de la mama lui, care s-a oprit odată cu viața ei și toate celelalte obiecte din copilărie.
Cezar m-a făcut să iubesc mai mult Paradisul și să apreciez cu toată existența mea dragostea Domnului Hristos, care a lăsat pentru câteva momente atmosfera divină pentru a suferi împreună cu mine în deșertul vieții.
Această carte nu se concentrează pe eșecul unei iubiri, ci pe drumul pe care izgonitul îl parcurge continuând să lupte pentru paradisul iubirii sale.
Aștept cu nerăbdare următoarea carte… Din deșert, în Paradis.

Alin Jivan, vicecampion mondial la gimnastică

IMG_0030