10 sugestii pentru arta de a trăi cu bani (mai) puțini


     bani

     Ai auzit, probabil, oameni care au spus că au cheltuit suma x de bani și habar nu au pe ce? Sau, chiar tu ai fost emițătorul acest vorbe? Ei bine, da! Lipsa de educație financiară și de atenție asupra veniturilor și cheltuielilor te poate aduce în stadiul de a pierde controlul asupra cheltuielilor și de a realiza că buzunarul e gol, luna nu s-a terminat, salariul e departe – peste două săptămâni va ateriza în buzunarul tău, nevoile continuă să vină asemeni unor musafiri nepoftiți iar tu nu știi ce să (mai) faci.

     Pentru că da, avem mai multe dorințe și nevoi decât bani pentru a ni le putea permite (unele nevoi sunt reale, altele induse). Pentru că da, într-o societate în care ești bombardat de reclame la orice colț de stradă, pe orice canal media și pe orice site, ai nevoie să-ți însușești arta de a te descurca cu resurse financiare limitate.

     Nu sunt expert financiar, dar îți ofer, din experiență, câteva sugestii care te pot ajuta în efortul tău de a reuși să te descurci cu bani (mai) puțini:

  1. Evită restaurantele. Dacă îți este foame și vrei să mănânci în oraș, caută o cantină unde poți mânca ieftin și foarte bine (cantitativ și calitativ).
  1. Evită mall-urile și terasele din centrele istorice. Te poți plimba pe acolo și vei putea spune că ai fost și tu acolo.
  1. Învață și gătește mâncarea preferată.
  1. Nu investi banii în haine, nu deveni robul ”țoalelor” și nu cumpăra (alte) haine până ce hainele pe care le porți nu s-au uzat (la maxim!).
  1. Vânează reducerile la haine, încălțăminte și cărți. Nu-i așa că nu vei păstra eticheta pe care scrie prețul pentru a evita potențiala etichetare suferită din partea apropiaților?
  1. Repară încălțămintea ușor deteriorată. Încă nu ești atât de bogat încât să apari în lumina reflectoarelor și, cu siguranță, doar tu și pantofarul veți ști că perechii de pantofi x i s-au înlocuit tălpile sau i s-a aplicat o lipire sau o cusătură.
  1. Nu schimba calculatorul sau telefonul mobil, nici vreun aparat electrocasnic până la defectarea acestora.
  1. Evită folosirea mașinii personale. Personal folosesc mașina doar pentru cumpărături sau pentru a ieși din București. Metroul, căci la el mă refer – este un mijloc de transport în comun foarte confortabil (cu excepția intervalelor orare de vârf), accesibil, foarte rapid și lipsit de stres. În plus, poți investi timpul călătoriei cu metroul în lecturarea cărților interesante pentru tine.
  2. Strânge suficiente haine pentru mașina de spălat. Nu pune doar câteva la spălat. Astfel vei economisi energie electrică, apă, detergent, anticalcar și balsam punând la spălat cantitatea maximă permisă de mașina ta de spălat automată.
  1. Închiriază o locuință la periferia orașului. În zona București-Ilfov, întreținerea este considerabil mai ieftină la periferia de sud decât în centrul sau nordul Capitalei.

       Multă înțelepciune!

Anunțuri

Infernul primilor ani de școală


Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu, când mă gândesc la primii ani de școală, mă cutremur. Manualele şcolare îmi dădeau fiori. Eram zilnic cu Bau-Baul în ghiozdan!
Din clasa mea, cred că eram elevul cel mai naiv, mai greoi la minte și mai slab la înfățișare. Aproape că mă lua vântul pe sus, spre norii în care stăteam cu capul, oricum. Eram ultimul pe clasă. Nu-mi plăceau cărțile deloc. Până la 16-17 ani nu prea mi-a plăcut să citesc.
Aveam o bibliotecă de care mama s-a îngrijit să existe, în apartamentul cu două camere din strada Carpați, în orașul Siret.
Ceea ce mi se cerea la școală erau romanele care existau în biblioteca de acasă. Ori mie nu mi-au plăcut romanele care nu erau altceva decât niște telenovele închise între coperțile unor cărți. Nu spun că n-am citit. Eram nevoit să mai răsfoiesc câte-un roman, două. Mare neplăcere a fost să urmăresc telenovelele pe paginile alb-gălbui.
Clasa întâi a fost un mare coșmar pentru mine. Nu era de ajuns că nu mă agrea cartea. Nici pentru colegi nu eram o mare simpatie. Stăteam în bancă cu Ancuța și, nu știu din ce tărășenie, ne-am luat la harță. Iar stimabila școlăriță, de iute cum era, m-a altoit puternic cu o riglă de lemn pe una din mâini. Fiindcă aveam cerneală de prisos în stiloul chinezesc, m-am transformat ad-hoc în micul Picasso. Am făcut din cămașa ei albă o mică operă de artă, în care se combina albul cu albastrul, obținând o imagine pe care nici eu nu puteam s-o explic.
Când vedeam manualele, mi se făcea frică. Nu pricepeam (…) continuarea în:

coperta cartea mea

Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Reflectând la anul nașterii mele – 1983


7ART4133

   Aseară reflectam la anul nașterii mele: 1983.
M-am născut în ultima parte a dictaturii ceaușiste. Am prins puțin din tristețea acelor ani marcați de cozi la pâine și salam, la butelie și carne de pui. Am respirat puțin sub cerul cenușiu al acelor ani.
Dacă mă nășteam mai devreme, probabil aș fi suferit ca deținut politic – având curajul și demnitatea de a nu mă sinucide intelectual și spiritual sau, dacă aș fi acceptat să mor din aceste puncte de vedere, aș fi fost o rotiță ”blahoslovită” cu decorații și ”de toate” de vârfurile uriașei nomenclaturi.
Dacă mă nășteam mai târziu, în era it-ului, a facebook-ului, probabil aș fi fost o persoană superficială, făcându-mi temele folosind ca sursă exclusivă internetul, iar cărțile ar fi fost doar elemente decorative pentru living.
Mă bucur, așadar, că m-am născut în 1983, în luna februarie – îmi place mult să scriu de mână luna nașterii mele – chiar dacă am avut acces mai târziu la claviatura unui laptop.
Am făcut parte, probabil, din ultima generație de copii care și-a trăit copilăria afară, în apropierea casei, jucând diverse jocuri, sau în gârlă, nu foarte departe de casă.
Probabil, sunt reprezentantul ultimei generații de copii naivi, ușor de păcălit de părinți. Am experimentat o copilărie frumoasă, petrecută în natură. Mi-au plăcut – și-mi plac – animalele, mirosul de prune din ceaunul pregătit pentru povidlă, mirosul de cârnați preparați din porcul tăiat de Crăciun, mirosul de pâine sau cozonacii scoși din cuptorul special făcut pentru asta.
Mă simt binecuvântat de libertatea pe care o pot respira actualmente în România și de oportunitatea de a citi cărți bune scrise de autori străini consacrați, la care nu aș fi avut acces dacă mă nășteam mai devreme și/sau, probabil, nu aș fi avut apetit pentru ele dacă mă nășteam mai târziu.

Din Paradis, în deșert – acum la dispoziția voastră!


Mi-au venit cărțile. Așteptarea a luat sfârșit. Din Paradis, în deșert, poate fi a voastră.

Am privit pachetele cu cărți, le-am desfăcut, le-am pipăit și-am vrut să mă joc cu ele. Am construit ce vedeți mai jos. Am stat până-n revărsatul zorilor să ”zidesc” ”cărămidă cu cărămidă” până am epuizat toate cărțile. Am imortalizat rezultatul. Sunt pregătit să demolez construcția și să ofer doritorilor pentru doar 14,9 lei + costul transportului, o astfel de ”cărămidă”.

Cine și-o dorește, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre.

Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf din mâinile autorului 🙂

Dacă voi organiza o lansare de carte, voi posta anunțul la momentul potrivit.

IMG_0030
IMG_0036 IMG_0054

Vă redau cuprinsul și începutul cărții:

 

CUPRINS

Despre autor ……………………………………………………………….9

Reacţii ………………………………………………………………………11

Mulțumiri ………………………………………………………………….15

Dragi cititori ………………………………………………………………17

I. NOI

Fosta mea dragă iubită ………………………………………………..23
Deja te-ai logodit? ………………………………………………………25
Oameni fără memorie? ……………………………………………….26
De ce ne oprim, oare, din iubit? ……………………………………27
Am înnebunit? …………………………………………………………..28
Despre pantoful uriaş ………………………………………………….28
O dragoste totală? ………………………………………………………29
Ce-a fost, oare, în capul meu? ……………………………………..30
Regrete? ……………………………………………………………………32
Amintiri cu ceai şi biscuiţi …………………………………………..34
Amintiri cu tei şi peşte ………………………………………………..35
Obiectele copilăriei mele …………………………………………….36
Gusturi şi parfumuri din copilăria mea ………………………….38
Infernul primilor ani de şcoală ……………………………………..40
Paradisul studenției mele …………………………………………….42
Despre plimbarea de vineri ………………………………………….48
Vom învăța vreodată să iubim? ……………………………………50
Voiai un Luceafăr? …………………………………………………….51
Două înmormântări și o dorință ……………………………………52

M-ai iubit? ………………………………………………………………..54
Mi-a fost cel mai puțin frică de moarte, astăzi ……………….57
Paradisul îndrăgostirilor, deșertul despărțirilor ………………60
Absenţa succesului – o formă de eşec a relaţiei noastre? …70
Din Paradis, în deșert ………………………………………………….71
Din nou e 14 februarie ………………………………………………..75
Trei partituri ale inimii ………………………………………………..76
O duminică cu invitații de nuntă, cărți poștale și scrisori …79
Filosofia „de unică folosință” ………………………………………86

II. REFLUXURI CONJUGALE

Experiența omului divorțat ………………………………………….91
Reflecții la cinci ani după divorț …………………………………..92
Ce-am înţeles din ce (nu) este căsătoria ………………………..95
Căsătoria ca puşcărie cu sistem (semi)deschis ……………….96
Despre nevoia ca ea să fie mama lui ……………………………..98
Pentru cei (încă) necăsătoriţi ……………………………………….99
Susţinerea emoţional-afectivă …………………………………….101
Concepţia despre lume şi viaţă …………………………………..103
Ura nu naşte copii …………………………………………………….106
Accesoriile fiinţelor umane ………………………………………..107
Când moare iubirea… divorţăm ………………………………….109
O problemă fundamentală ………………………………………….111
O imagine după divorţ ………………………………………………112
Luxul umilinţei ………………………………………………………..114
Altă imagine după divorţ …………………………………………..116
Speranţa de la sfârşit …………………………………………………117
Imaginea femeii care iubeşte şi câteva secrete ale succesului conjugal …………………………………………………………………..118
Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică… …………………..123

Jurnalul unei seri după divorţ …………………………………….125
Jurnalul unei seri conjugale ……………………………………….126
Vila, Merțanul și lingura de ciorbă ……………………………..127
Nokia E51 și ceasul deșteptător ………………………………….130
Autostrada iubirii și handicapul sufletesc… ………………….131
Papucii familiei Împiedichescu …………………………………..133
Lopata și târnăcopul iubirii ………………………………………..134
Temperatura existențială la două luni de… ruptură ………136
Asistența tehnică, scenariul și regia conjugală ……………..137

La final ……………………………………………………………………139

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………143

Motto:

„Întâlnirea a două persoane este ca și contactul a două substanțe chimice; dacă este vreo reacție, amândouă sunt transformate.”

Carl Gustav Jung

Dedic această carte tuturor împătimiților de „gaura cheii”.

Reacții

Cezar este un căutător. El se află permanent în „căutarea timpului pierdut” dar regăsit, reevaluat, din perspectiva copilului zburdalnic, al adolescentului mereu îndrăgostit, al tânărului mereu perfecționist. Timpul, șlefuit de asperități, asemeni unui diamant, într-un katharsis al spiritului, al emoțiilor, ca într-o pendulare perpetuă între alb și negru, între tristețe și bucurie, între nefericire și fericire.
Toată această zbatere a sufletului exprimă, de fapt, bucuria și forța de a trăi, o fibră și o febră interioară adevărate, credința și speranța. Autorul cărții este asemeni unui copac cu ramuri puternice, pe alocuri cu crengi distorsionate, în căutarea Luminii, dar sub ale cărui ramuri se ascund nu numai păsări ale Paradisului, dar și insinuanta adiere a vântului din deșert, sub care Adam și Eva perpetuează, la infinit, povestea nesfârșită a celor două jumătăți ale sferei, care nu totdeauna se îmbină perfect. Dar ce-ar fi perfecțiunea fără imperfecțiune? Ce-ar fi Dumnezeu fără om și omul fără Dumnezeu?
Cezar este și un biruitor – în ceea ce privește „monitorizarea” propriilor conflicte – restabilind, dar și restaurând, în cele din urmă, pacea și armonia. Cel puțin așa pare, până în momentul când suspectează, la orizont, apariția altor dușmani, care trebuie învinși (dacă nu cumva sunt aceiași): compromisul, ipocrizia, minciuna, lipsa de interes pentru înnoire a sinelui, care se reflectă atât în cuplu cât și în societate.
Dat fiind acest uluitor mesaj către cel care va răsfoi cartea și care n-o va lăsa din mână decât pentru un moment de respiro meditativ, de surpriză, că, iată, povestea lui poate fi și povestea ta, că tot ceea ce e omenesc ne unește dincolo de cuvinte, de fapte, de gânduri, că nimeni nu este în totalitate perfect sau imperfect, fericit sau nefericit, că ceea ce ne unește este aspirația spre ideal, spre perfecțiune; că toate au un
numitor comun – IUBIREA – personajul simbolic al cărții, și că, de fapt, cu toții, una suntem.
Și cum să nu fie așa, când fiecare din noi suntem scântei divine, suntem nemuritori, iar faptul că știm aceste lucruri face din noi veritabile ființe universale.

Prof. Aspazia Balahură

***

Mărturisesc că m-am simțit adânc mișcat de cartea lui Cezar Pesclevei. Îi mulțumesc autorului pentru privilegiul de a o citi înaintea publicării! M-am lăsat purtat pe valurile unei călătorii pe marea învolburată a iubirii, încercând să-l însoțesc pe Cezar, să simpatizez cu el, să fiu critic față de el, dar, mai presus de toate, să fiu prezent cu el, alături de el. Și asta e frumusețea însemnărilor din această lucrare: nu te pot lăsa indiferent, te îmbie, te motivează și te împuternicesc să urci la bord. Chiar dacă știi că Titanicul iubirii naufragiază.
Cezar istorisește plin de curaj cum traversează o perioadă dificilă de viață: „Despărțirea din ultima perioadă de femeia iubită m-a dărâmat complet. Nu atât despărțirea-n sine. Și că ea, la două săptămâni după despărțire, în ciuda a ceea ce-mi spunea și mă făcea să cred că nu mă va schimba cu un alt bărbat – fiindcă, „nu pot trăi fără tine”, s-a aruncat în brațele unui alt bărbat. Am simțit că sunt în vale. Că n-am putere să mai urc. Că sunt neputincios”. Orice despărțire este asemenea unui doliu. Ne „prilejuiește” trecerea prin tristețea și solitudinea pierderii. Dar nu „despărțirea” e elementul resimțit de Cezar ca fiind cel mai dureros, ci înlocuirea, substituirea lui cu un altul, la un interval considerat drept scurt. Evident, în inima lui s-au născut întrebările lezării valorii de sine: „oare nu am fost suficient de bun?”, „ce n-am avut eu și a avut celălalt?”, „cu ce a fost el mai bun?”, „ce n-am putut oferi din ceea ce ea avea nevoie?”. Toate sunt chestiuni demne de a fi analizate introspectiv, pentru că ele ar putea explica un tipar relațional
care poate suporta schimbări în bine, spre evitarea, atât cât ține de el, a eșecurilor în iubire. Pentru noi, cititorii, e utilă extragerea învățămintelor, însușirea acestei pilde: putem răni și din preaplinul revărsării iubirii sau din preaplinul nevoii de a ne simți iubiți – adesea două fațete ale aceleiași monede –; putem facilita despărțirea celuilalt de noi când mergem prea repede și nu în ritmul mersului împreună, care este ritmul celui mai lent.
Cu puțin înainte de sfârșitul cărții, mi-am pus întrebarea: „Ce va face Cezar acum? Va continua să se îndrăgostească, cu aceeași inocență și încredere nestrămutată în iubire, sau se va opri aici?” Răspunsul l-am găsit curând: „Sunt singur. Cu sufletul în așteptare. În așteptarea iubirii.” (Cezar Pesclevei). Fereastra spre iubire rămâne deschisă, chiar dacă, inerent, vor intra deopotrivă cu soarele și aerul proaspăt, musculițe, țânțari și alte lighioane înaripate zumzăitoare. Dar până la venirea primăverii, e încă întuneric și rece. Dar până la începerea unui nou capitol din cartea dragostei, lui Cezar îi revine sarcina de a pune punct acestui capitol, ducându-și doliul până la capăt, iar nouă, cititorilor scrierilor lui, ne revine datoria de a-i fi aproape, cu tăcerea și prezența noastră.
Lectură plăcută tuturor!

Andrei Pătrîncă,
medic specialist psihiatru,
consilier analitic-existențial în supervizare

***

Chiar de la începutul lumii, Adam a demonstrat că Eva a fost paradisul lui. Acesta a ales să călătorească împreună cu Eva prin deșertul lacrimilor și-al pașilor pe nisip, decât să se bucure singur de frumusețea inegalabilă a Edenului. Fără oaze, fără verdeaţă, fără orizonturi și fără drumuri trasate.
Cezar a avut și el paradisul lui. De fapt, Cezar este omul care plantează flori cu scopul de a transforma fiecare grădină într-un Eden, într-un Paradis personal. Fuga, sau mai bine zis,
izgonirea din paradisul iubirii sale, este o călătorie interesantă, captivantă, și chiar dacă deșertul nu oferă un peisaj viu, Cezar îl colorează atât de bine, încât trăiești din plin senzația că povestea lui de viață curge ca un râu cristalin peste sufletul însetat.
Trebuie să recunosc că am savurat din plin sinceritatea și farmecul cu care a descris fiecare perioadă din viața lui. Am avut impresia că am intrat în grădina casei din copilărie și că am mirosit pomii și florile. Am văzut cu ochii mei ceasul marca Slava primit de la mama lui, care s-a oprit odată cu viața ei și toate celelalte obiecte din copilărie.
Cezar m-a făcut să iubesc mai mult Paradisul și să apreciez cu toată existența mea dragostea Domnului Hristos, care a lăsat pentru câteva momente atmosfera divină pentru a suferi împreună cu mine în deșertul vieții.
Această carte nu se concentrează pe eșecul unei iubiri, ci pe drumul pe care izgonitul îl parcurge continuând să lupte pentru paradisul iubirii sale.
Aștept cu nerăbdare următoarea carte… Din deșert, în Paradis.

Alin Jivan, vicecampion mondial la gimnastică

Mulțumiri

Încep prin a-i fi recunoscător lui Cristian Ariton. Fără el, ideea paradisului nu ar fi prins contur în titlul și organizarea conținutului acestei cărți.
Continui, mulțumindu-i unui campion mondial – lui Alin Jivan, pentru sugestiile prețioase folosite la scrierea finalului acestei cărți. Alin este de părere că, indiferent de experiențele dramatice prin care trecem, trebuie să ne detașăm de umbra lor, în așteptarea bucuriilor ce ne pot surprinde și onora speranța.
De asemeni, îi mulțumesc unui foarte bun prieten, să-i spunem Ion, care mi-a oferit permisiunea și oportunitatea de a publica, în a doua parte a cărții, refluxurile sale conjugale – cum îi place să-și numească amintirile căsniciei sale eșuate.
Adresez mulțumiri medicului psihiatru Andrei Pătrîncă din Sibiu, pentru disponibilitatea de a citi manuscrisul și de a-mi oferi câteva semnale pozitive.
Îi mulțumesc d-nei profesor Aspazia Balahură pentru parcurgerea manuscrisului și corectura gramaticală.
Mulțumesc editorului pentru răbdarea și disponibilitatea de a „petici” împreună cartea – de a accepta completările și ajustările făcute ulterior trimiterii manuscrisului spre publicare.
În fine, vă mulțumesc vouă – sunteți mulți – cărora m-am băgat pe gâtul agendei voastre, solicitându-vă puțin din timpul dumneavoastră, pentru feed-back-uri legate de ideea acestei cărți.
Încurajările voastre m-au ajutat să merg până la capăt. Vă prețuiesc și vă mulțumesc!

Dragi cititori,

Am simţit că sunt în paradis. În acea oază dăruită de Dumnezeu primilor oameni. Dar am pierdut paradisul. Sfârşitul poveştii noastre de dragoste a fost asemeni izgonirii din paradis. A fost o nouă pierdere a paradisului. Și m-am simţit aruncat, din nou, în deșert. Într-unul al lacrimilor și-al pașilor pe nisip. Fără oaze, fără verdeaţă, fără orizonturi. Fără drumuri trasate. Pe unde s-o apuc? Arşiţa singurătăţii m-a doborât în acest deşert lipsit de beatitudinea prezenței ei. Prin izgonirea mea din paradis, a intrat, din nou, suferinţa şi moartea în lume. Suferinţa şi moartea iubirii, a unui cuplu nefericit în plus.
Ştiţi, fiecare din noi suntem Adam şi Eva. Suntem creați în paradisul dragostei părinților noștri. Ne naştem în paradisul dragostei materne dar, apoi, inevitabil, pierdem paradisul. Viața fiecăruia e o pierdere repetată a paradisului.
Prima pierdere o experimentăm în copilărie. Cu prima urechere și/sau bătaie a părinţilor. Cu primele julituri și necazuri prin care trecem, realizăm că nu mai suntem în paradis. Conștientizăm că există tristețe și suferință. Dar, poate, n-am fost niciodată în paradis; acesta fiind doar o impresie a noastră.
Apoi, ne trezim în paradis, iubind. Când egalul şi diferitul nostru ne împărtășește iubirea. Dar, atunci când pleacă din viaţa noastră, acesta ia cu el şi paradisul. Şi ne lasă în loc deşertul.
Trăim paradisul și în anii studenției. În mediul acela cu mulți trăsniți simpatici, numiți colegi, în locul comun, numit cămin studențesc.
Ideea și hotărârea scrierii cărţii a pornit în urma contactului cu ultima carte publicată de Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător. Citind-o, am migrat cu gândul de la personajul principal al lui Gabriel Liicenu – dragul său turnător, la draga mea fostă iubită.

Am ambalat, așadar, în coperțile acestei cărți, paradisul pierdut al relației cu cea mai iubită femeie. Am descris paradisul copilăriei și al studenției mele. Totodată, deșertul rămas în locul femeii iubite și în cel al copilăriei sau vieții studențești pierdute iremediabil.
Cartea are, probabil, un titlu neobișnuit. Nu (re)povestesc aici falimentul lui Adam şi-al Evei. Mă adresez fostei iubite, prin intermediul acestui jurnal al reflecțiilor în care vorbesc de falimentul iubirii noastre. Mai bine spus, al iubirii ei pentru mine. Sau, poate, şi ea ar putea vorbi de falimentul iubirii mele pentru ea. Dar eu n-am abandonat lupta. Ea, însă, da.
Nu ezit să vorbesc şi despre alte iubite care au ceva fundamental în comun cu ea: despărţirea de mine. Fiecare despărţire a fost pentru mine ca o alungare din paradis. Ca o abandonare în deșert.
Pătrund, aşadar, în trecut. Nu pentru a retrăi gratuit experienţele, ci pentru a NU UITA experiențele ce mi-au marcat viața, pentru a diminua riscul repetării lor.
Porecla „conjugalul”, primită din partea simpaticului profesor Ferenc Vasas , are, în sfârșit, prin această carte, o semnificație deplină. Prin aceea că vorbesc aici despre viaţa mea sentimentală. Pentru că, da, sunt un tip sentimental. Nu vă ascund că sunt atras de feminitate încă din clasa întâi. Dar prima relaţie am avut-o târziu, abia în primul an de facultate, la 19 ani.
N-aş putea spune că fac un harem cu numărul celor cu care-am fost în relaţie de-atunci. N-am avut (foarte) multe relaţii. După ce n-au mai fost cu mine, majoritatea iubitelor şi-a găsit rapid jumătatea. Au sărit repede în altă barcă. Am fost, probabil, o pistă de lansare spre cerul fericirii lor de după… despărţire. Sau, poate, introducerea unui film a cărui acţiune a continuat în alt film, cu alte personaje, în alt cadru.
De ce-au plecat femeile din viaţa mea? Unele de nervi. Altele de ciudă. De insatisfacție. Unele aveau aşteptări de domeniul ştiinţifico-fantastic. Spre exemplu, unele îşi doreau un bărbat perfect. Dar, au realizat pe parcursul călătoriei romantice, că cel de lângă ele e…IMPERFECT. Vorbeşte şi râde, uneori, zgomotos. E încăpăţânat și copilăros, alteori. Are o personalitate puternică şi nu-i uşor de manipulat. Dar defectele mele nu intră în nicio contradicţie cu faptul că (le-)am iubit.
Știți, e interesant cum, la primele întâlniri, celălalt ne apare cu o imagine deosebită. Îl percepem cu un soi de aureolă, cu o pereche de aripi îngerești. Aproape are un chip desprins din iconografie. Dar, e utopia care ne va dezamăgi enorm. Ne va împiedica maturizarea reală, necesară unei relaţii „de perspectivă”.
Pe măsură ce timpul trece, chipul celuilalt se transformă. Se dez-divinizează. Devine uman, real, palpabil, cu imperfecţiuni. Are riduri şi coşuri. Apar umbre ce contrastează lumina aureolei de altădată.
Dintr-o dată, ea realizează că este aici, pe Pământ, unde oamenii sunt imperfecţi. Îşi dă seama că ai defecte. Și pleacă de lângă tine. Apoi continuă să creadă că pajul ce a agăţat-o cu emfază a venit de sus, special pentru ea. Crede în zile cu răsărituri şi apusuri ce au o tentă de roz. Pereţii dormitorului în care visează sunt zugrăviţi în roz. Iar gustul vieții ei va fi de-acum doar dulce. Până într-o zi, asemeni celei în care s-a trezit la realitate atunci când era cu tine, iar povestea cu defectele şi imperfecţiunile va re-apărea în prim-plan…
Fiecare despărţire ne marchează. Lasă un ecou în rezervorul hodorogit al iubirii ce are nevoie de vindecare divină pentru a oferi (din nou) maximul de iubire de care dispuneam odinioară şi pe care cel de lângă noi şi-l doreşte.
Iniţial, am început scrierea acestei cărţi fără să mă gândesc la un public. Pe parcursul călătoriei, am simţit nevoia. Şi am găsit. Dacă bărbaților, în afara plăcerii de a citi, le va fi greu să rămână cu ceva util din citirea acestei cărți, doamnele şi domnişoarele vor rămâne, sper, cu un beneficiu rar: acela de a intra în intimitatea gândirii unui bărbat. Al unui bărbat ce a trăit despărţirea de femeia iubită şi a scris aceste rânduri.
Adolescenților și tinerilor care încă nu au ajuns în miezul experiențelor adulte, al suferințelor profunde cauzate de întâlnirea cu universul sexului opus, le-ar putea folosi rândurile acestei cărți, prin aceea că pot învăța, la timp, din experiența mea, fără a o mai trăi pe propria lor piele.
Ce s-ar putea petrece în mintea şi sufletul unui bărbat după despărțirea de femeia iubită? Ce-ar putea „măcina” mintea şi inima unui bărbat după o astfel de experiență? Citiți această carte.
Dacă, în urma lecturării acestei cărţi, o femeie va putea înţelege şi cunoaşte mai bine gândirea partenerului ei, unul din obiectivele acestei cărţi va fi atins. Dacă, în tăcerea lui prelungă, atunci când ea caută cel mai intens răspunsurile unor întrebări, va găsi câteva orizonturi noi care o vor ajuta să înţeleagă ce se petrece cu bărbatul ei şi să-şi ofere răspunsuri, n-am scris în zadar.

Ajutați-mă, vă rog, să câștig


 

editura litera

 

M-am înscris şi eu la concursul organizat de Editura Litera. Dacă apreciezi comentariul meu, te rog să cauți comentariul meu, accesând linkul de mai jos și să-i  dai un ”like” pe facebook. Dacă nu e prea mult pt tine, dă și un ”share” mesajului meu pe wall-ul tău de pe FB și împarte acest mesaj prietenilor tăi. Mulţumesc! Da click aici și caută comentariul meu pt a da ”like”: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10153692483215464&set=a.10153128685105464.1073741844.233245515463&type=1&theater

Comentariul  pe care te rog să-l votezi  folosind linkul de FB de mai sus, are următorul conținut:

Fără a anticipa, probabil, evoluţia societăţii umane contemporane, axate pe tele-vizual, virtual, iluzoriu, senzaţional, şi, fără a ştii că a fost un profet, Miron Costin, spunea că „nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…”

Când remarci că Facebook-ul îţi răpeşte timpul fără să-ţi ofere nimic în schimb, televizorul îţi afectează capacitatea de filtrare a creierului, manipulându-te,  anturajele proaste te-mping spre Jilava sau Rahova, lectura, ah lectura, doar ea te-mbogăţeşte, adăugând plus-valoare universului tău interior, realizezi că moldavul cronicar avea dreptate! Estetica petrecerii timpului liber, combinată cu utilitatea timpului trecut se combină excelent prin lectură. E una din modalităţile esenţiale de-aţi însuşi EDUCAŢIA de care ai atâta nevoie!

Fiecare carte e-o lume ce aşteaptă a fi explorată. Fiecare carte bună e-o victorie a autorului ei în lupta sa cu uitarea – autorul unei cărţi bune devine nemuritor în conştiinţa muritorilor, până la sfârşitul lumii. Fiecare carte are un “paradis” ce rămâne virgin, oricât de mare i-ar fi numărul cititorilor ce se-aventurează în lecturarea ei la răcoarea serilor de vară.

Maxim Gorki are un îndemn superb vis-à-vis de carte:

“iubiţi cartea, ea vã uşureazã viaţa, vã ajutã prieteneşte sã vã descurcaţi în vãlmãşagul pestriţ, furtunos al gândurilor, sentimentelor şi întâmplãrilor din viaţã; ea vã învaţã sã respectaţi omul şi pe voi înşivã, ea vã înaripeazã mintea şi inima cu simţãmântul dragostei pentru lume, pentru om.”

Editura Litera oferă câştigătorului/câştigătorilor oportunitatea şi bucuria de-a se mântui în această viaţă de non-sensul timpului irosit…

O parte din cărţile propuse spre a fi (re) luate de ochii mei şi pe care le am deja în biblioteca personală sunt:

1.       Dumnezeu, Biblia;

2.       Gordon D. Fee & Douglas Stuart, Biblia ca literatură, Ed. Logos, Cluj, 2003;

3.       Jean Calvin, Învăţătura religiei creştine, Ed. Cartea creştină, vol I şi II, Oradea, 2003;

4.       Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, II şi III, Bucureşti, 2003;

5.       George Friedman, Următorii 100 de ani, Ed. Litera, Bucureşti, 2012;

6.       Enrico Fardella, Mao Zedong, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

7.       Carlo Bata, Ernesto Che Guevara, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

8.       Elena Dundovich, Iosif Vissarionovici Djugaşvili Stalin, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

9.       Fortunato Minniti, Benito Mussolini, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

10.   Marilena Gala, John Fitzgerald Kennedy, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

11.   Ion Iliescu, Fragmente de viaţă şi de istorie trăită, Ed. Litera, Bucureşti, 2011;

12.   Paul Starobin, Sfârşitul secolului American şi noile puteri mondiale, Ed. Litera, Bucureşti, 2011;

13.   Mark Hollingsworth, Stewart Lansey, London grad. Invazia oligarhilor ruşi, Ed. Litera, Bucureşti, 2010;

14.   Warren Buffet, George Soros, Paul Volcker, Criza economică şi profeţii ei, Ed. Litera, Bucureşti, 2010;

15.   Chapman Pincher, Trădare. Şase decenii de spionaj sovietic în SUA şi în Marea Britanie, Ed. Litera, Bucureşti, 2010;

16.   Dan Puric, Fii demn!, Bucureşti, 2011;

17.   Nae Ionescu, Curs de filosofie a religiei, Ed. Eminescu;

18.   Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012;

19.   Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013;

20.   Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2012;

21.   Gabriel Liiceanu, Estul naivităţilor noastre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012.

Aştept cu speranţă şi nerăbdare ziua când voi afla câştigătorul/câştigătorii şi, de ce nu, bucuria de a adăuga în lista şi în biblioteca  mea cele 2014 cărţi.

Doamne ajută!

P.S. E de la sine înţeles că, dacă un astfel de premiu se va îndrepta spre mine, dublurile vor fi dăruite. Veţi bucura două suflete dintr-o lovitură! J

Reflecții privind lectura


lectura

Citind cărțile pe care le aleg, la sugestia unor prieteni poate mai cultivați decât mine, sau, pur și simplu, pe baza propriilor impulsuri, realizez că mintea mea – un imens univers încă liber în cea mai mare parte a lui, se mobilează și se înnobilează cu fiecare filă și carte pe care o termin de citit. Mai am atâtea cărți cu care trebuie să-mi mobilez mintea! Atâtea livinguri, dormitoare și mansarde ale lumii mele interioare așteaptă să fie mobilate! Pentru asta, în timpul liber pe care-l am, trebuie să pun la cură de slăbire televizorul și calculatorul. Și reușesc. Găsesc puterea să renunț pentru perioade consistente de timp la televizor și iau o carte. Pentru succesul renunțării la teve și internet contribuie și amintirea cărții lui Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, (v-o recomand!) pe care am lecturat-o în urmă cu vreo șapte ani, o lucrare convingătoare în care autorul argumentează temeinic, efectele profund nocive ale televizualului asupra minții pe care mi-o doresc capabilă pe termen lung de analize, sinteze, procese cognitive complexe. Și din acest motiv aleg lectura în detrimentul lumii artificiale, nocive, contraproductive ale televizorului și internetului.  

efectele-televiziunii-asupra-mintii-umane---coperta-1

Practic, fără lectură, avem o minte săracă ce se ocupă cu nimicuri, hoinărind pe dealurile pustii ale existenței noastre interioare, ne-depășind nivelul nevoilor primare surprinse de psihologul umanist Abraham Maslow în a sa Piramidă a necesităților, fără idei și fără munca atât de necesară a ”morii” care macină… idei. Cineva (C. Noica dacă nu greșesc) spunea că mintea e murdară și trebuie spălată prin lectură. Deși e o treabă demodată, neatractivă, ce solicită un efort de concentrare imens, pălind în fața televiziunii și internetului, lectura ne ajută să depășim granița plafonării și autosuficienței, a lumii noastre înguste, fără perspective de avansare, autodepășire și dezvoltare.

Internetul și televizorul sunt asemeni fast-food-ului. Ne oferă pe tavă câteva pastile energizante ce ne dau impresia că am primit suficiente informații, că ne-am hrănit mintea, dar, fiind sinceri cu noi înșine, realizăm că suntem flămânzi în profunzime, că am ”mâncat” fast-food și că mintea noastră are nevoie de hrană consistentă.      

Amintiri din primii ani de școală


abecedar citire matematica romana (sursa: http://www.rtv.net)

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu, când mă gândesc la primii ani de școală, mă cutremur. Imaginile de mai sus îmi dădeau fiori. Eram zilnic cu baubaul în ghiozdan! Eram un elev slab. Greoi la minte. Cred că eram cel mai naiv și cel mai înalt elev din clasă. Înalt și slab. Aproape că mă lua vântul pe sus, mai spre norii în care stăteam cu capul, oricum. Eram probabil ultimul pe clasă. Nu-mi plăceau cărțile. Până la 16-17 ani nu mi-au plăcut. Fiindcă ceea ce mi se cerea erau romanele. Or mie nu mi-au plăcut romanele care nu erau altceva decât telenovele tipărite și închise între coperțile unor cărți. Nu spun că n-am citit. Eram nevoit să mai răsfoiesc câte o carte-două. Dar era o mare neplăcere să urmăresc telenovelele (care nu-mi plac nici acum) pe paginile alb-gălbui ale cărților din biblioteca pe care mama s-a îngrijit să existe în apartamentul de două camere din strada Carpați, orașul Siret, județul Suceava.

Clasa întâi a fost un mare coșmar. Nu era de ajuns că nu mă agrea cartea. Nici pentru colegi nu eram o mare simpatie. Stăteam în bancă cu Ancuța, fiindcă eram vecini și, nu știu din ce tărășenie ne-am luat la harță, încât stimabila școlăriță, iute ce era, m-a altoit puternic cu o riglă pe una din mâini iar eu, fiindcă aveam cerneală de prisos în stiloul meu chinezesc, m-am transformat ad-hoc în micul Picasso și am făcut din cămașa ei albă o mică operă de artă ce combina albul cu albastrul, obținând o imagine pe care nici eu nu știam s-o explic sau să o înțeleg.    

Când vedeam manualele, mi se făcea frică, fiindcă nu pricepem ce vroiau învățătorul și mama de la mine? Pentru ce atâta efort? De ce să citesc și să scriu? Și dacă tot m-am prins cum se face ”a”-ul,”b”-ul, ”c”-ul și am învățat adunarea, scăderea, împărțirea și înmulțirea, de ce mă tot pun să fac exerciții dacă știu deja despre ce e vorba? De ce exercițiile  trebuie să fie atât de complicate și de ce trebuie atâta amar de timp ca să le fac? Cu joaca cum rămâne? Când voi mai avea timp să mă joc? De ce păteză stiloul pe caietele rusești și vina e tot a mea? De ce? Astea erau întrebările ce-mi oboseau mintea de copil abia intrat la școală.