POEZIE ZuRLiE


poezie

                                                                    Lume, vreau să mă însor,

                                                                   Cu fata care să iubească

                                                                   Un suflet pentru care mor,

                                                                   Clipele făr’ să trăiască –

 

                                                                   Acea iubire din poveste

                                                                   Fără de care, o tristețe

                                                                   M-apucă-acum și iar visez

                                                                   Tânjind cu dor să-mbrățișez

 

                                                                   Fata din vis – visul de basm

                                                                   Un vis rulat ca într-un vals

                                                                   Cu-al meu suflet ce dorește –

                                                                   O domnișoară ce vorbește:

 

                                                                   Că-i de Dumnezeu dorită,

                                                                   Iubirea-aceea de pe vremuri –

                                                                   C-un dor nespus la întâlnire

                                                                   Și cu fiori la despărțire,

 

                                                                    În taina serilor de vară

                                                                    Doar o iubire de poveste

                                                                    Fără umbră de ocară –

                                                                    Și fără celebra zestre…

 

                                                                   Nunta vreau să fie simplă,

                                                                   Fără multe candelabre

                                                                   Fără mese-mbelșugate

                                                                   Și minți bete, scelerate.

 

                                                                   Undeva, într-o poiană,

                                                                   Sau într-o grădină-ascunsă,

                                                                   Sub trei pomi ce țin de umbră,

                                                                    Răsăriți din iarba tunsă.

 

                                                                     Așadar, dați like și share

                                                                     Să se ducă în eter…

                                                                     Să vină din lung sau lat

                                                                     Acea EA de măritat…

 

Anunțuri

Papucii familiei Împiedichescu


papuci

Fiecare din noi e un papuc. Asta e imaginea pe care o am la îndemână… Suntem un papuc împerecheat cu-n alt papuc, încălțând perechea de picioare ale unei persoane. Papucii sunt de diferite mărimi. Au culori și forme diverse. Sunt confecționați din materiale diverse.
Persoana joacă aici rolul de metaforă a unei relații. Mersul unei persoane este reușit, dacă papucul drept încalță piciorul drept, iar papucul stâng încalță vesel piciorul stâng. Fără să comenteze de ce e așa și nu altfel.
Pentru deliciul publicului, există și o altfel de potrivire: încălțămintea stângă se bagă în seamă și încalță piciorul drept, iar cea dreaptă piciorul stâng. Mersul picioarelor devine astfel unul deranjant. Degetele încep să doară, fiind strânse de nepotrivirea papucilor. Încep să apară bășici, iar rolul nepotrivit asumat de un papuc sau de celălalt, începe să fie dureros.
Spun acestea, gândindu-mă la relația mea de căsătorie eșuată. Papucul stâng, femeia, încerca să ia locul papucului drept, bărbatul. Încerca să fie rațiune supremă, bădărănism și agresivitate…
În diverse situații, când se încarcă cu nervi, femeia se transformă în terminator (o ipostază neîngăduită nici măcar bărbatului). Își întinde brațele pentru a te plesni. Încearcă să se urce pe tine asemeni unui tanc, pentru a-ți mutila figura și a ieși triumfătoare. Atunci relația se transformă din armonia unui colț de paradis, într-o caricatură. Una a unui iad pe pământ.
Relația începe să exerseze atunci (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

coperta-din paradis in desert

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf 🙂 Costul cărții este de NUMAI 14,9 lei.

Vila, Merțanul și lingura de ciorbă


M_Id_397282_Mercedes

Ziarele și revistele de scandal încearcă să privească pe gaura cheii familiilor bogate. Doresc să le vadă mișcările, reacțiile și replicile în orice moment. Încearcă să le surprindă mai ales în momente compromițătoare. Pentru că orice element senzațional produce audiență.
Puțini sunt cei „adoptați” de un clan cu un statut material și financiar bine conturat. Mulți râvnesc să ajungă acolo. Puțini din cei ce nu ajung se gândesc mai profund la implicațiile statutului de persoană adoptată de o astfel de familie.
După o relație de prietenie relativ scurtă, m-am căsătorit. M-am trezit lăfăindu-mă într-o vilă imensă, de curând renovată, cu un merțan în garaj (ambele cadouri de nuntă), cu locul de muncă sub nas. Boierie curată! Dintr-o cameră de cămin pe care o împărțeam cu alți colegi, am ajuns în provincie să împart o casă întreagă cu soție cu tot.
În familiile bogate situația nu e chiar atât de roz precum își imaginează unii. Centrul de greutate al unor astfel de familii, sau, cel puțin, al familiei în care am existat cât am fost căsătorit, îl reprezintă banii – obiectivul fundamental al respirației, existenței și activităților curente al acestor familii. Relațiile – altele decât cele familiale, sunt chestiuni periferice, care au ca scop tot banii!
Soacra ca soacra, era o femeie în general ok. Își vedea de „lungul nasului”. Dar să-l vedeți pe socru. Mmm, ce personaj interesant. I se potrivea un ginere rupt din peisajul grupărilor interlope, care să-i aplice corecțiile fizice necesare, când situația o cerea. Să-i schimbe cineva poziția verticală, bipedă, cu una orizontală, caracteristică animalelor de companie.
În viziunea lui, nu aveai voie să gândești și să vorbești altfel decât gândea și vorbea el. Nu aveai voie să ai altă opțiune politică sau religioasă, diferită de a sa. Altfel, „ai grijă, Ioane…”, mi-a spus într-o zi, avertizându-mă… când „interceptase” ceea ce debitasem într-o discuție particulară cu un coleg de muncă… M-a amenințat voalat cu pierderea locului de muncă…
Mare rău se produce când în căsătoria copiilor se bagă părinții unuia sau ai celuilalt. Complicele acestei situații este chiar soțul care le permite părinților să se bage în propria căsătorie! În cazul meu, socrul a generat cel mai mare rău prin spiritul său dictatorial ce nu se limita doar la afacerea pe care o controla, ci se extindea asupra copiilor lui, asupra opțiunilor și alegerilor lor.
Culmea grijii părintești față de scumpa lui fiică s-a dezvăluit într-o seară geroasă de ianuarie. A venit (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei.

IMG_1557

Când moare iubirea… divorţăm


divort

Iubirea ca factor coagulant.
Iubirea ca pretext.
Iubirea ca realitate.
Iubirea ca ideal.
Iubirea ca factor de influenţare şi manipulare.
Iubirea ca realitate prin care celălalt îţi spune că-i pasă.
Iubirea ca vis.
Iubirea ca argument pentru a-i cere celuilalt să facă sex cu tine.
Iubirea ca formulare şi cerere în căsătorie.
(Ne)iubirea ca motiv de divorţ: „Nu te mai iubesc!”

Iubirea, laitmotiv al diverselor sale forme, e argumentul apariţiei, existenţei şi încheierii unei relaţii. E ambalajul sclipitor în care aşezăm cererea noastră adresată celuilalt. Îi dăruim viaţa noastră, persoana noastră cu tot ce este şi, când ne plictisim, sau nu ne mai convine situaţia cu acea persoană, distrugem „ambalajul”, îl luăm pe făraş şi… plecăm.
Rămânem cu un gol imens şi cu uşa pe al cărei prag păşim cu ce este al nostru, părăsind domiciliul conjugal. Suntem asemeni ţiganilor ce pleacă cu cortul, cu ţoale aruncate în saci şi diverse obiecte pe care le-am achiziţionat de-a lungul timpului ce ne aparţin.
A fost o prietenie scurtă; câteva luni și ne-am căsătorit. Nu ne-am cunoscut suficient. N-am reuşit să vedem dacă realmente ne iubeam. N-am conştientizat diferențele noastre și incapacitatea de a le accepta. Nici doza de maturitate necesară unei relaţii de căsătorie n-am avut-o. Dar oare a fost iubire? A fost acea „substanţă” complexă (ne)materială ce armează o relație? Sau doar pură pasiune ce ne-a înflăcărat și-am confundat-o cu iubirea?
Am ezitat să-i acordăm tratamente şi timp însănătoşirii iubirii. Iubirea a decedat. Acum tăcem. Am dus-o la groapă pe ascuns, noaptea, fără preot sau pastor, fără lume, într-o beznă în care abia percepeam cortegiul funerar sumar. Am mers pe ascuns spre cimitirul istoriei personale, unde am îngropat și iubirile adolescentine. Acolo am înmormântat și iubirile mai explozive, mai tinere şi mai sincere decât aceasta.
Astăzi jelim. Purtăm doliu, tăcem şi privim în jos. Nu mai avem ce să (ne) spunem. Cuvintele sunt poveri pe care nu le mai ridicăm, în ciuda promisiunilor de la altar.
Când moare iubirea şi o conducem (…)

                                 continuarea fragmentului se află în cartea ”Din Paradis, în deșert”

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_0056

Ura nu naște copii


copii

Am locuit într-un orăşel de provincie, nu departe de un centru de plasament. Într-o duminică, venind de la biserică, am trecut, ca de fiecare dată, pe lângă acesta. Aţi trecut vreodată pe lângă un centru de plasament? Aţi văzut copiii de acolo? E un loc în care trăiesc copiii abandonaţi, sub o formă sau alta, de propriii părinţi. E de remarcat conformaţia fizionomică a acelor copii. Între fizionomia copiilor de acolo şi a celor din afară, din mediul „normal”, familial, există diferenţe izbitoare. Şi nu mă refer la particularităţile diferite ce ne fac să spunem că suntem persoane diferite. Există ceva, o amprentă specifică pe faţa copiilor din centrele de plasament. E amprenta lipsei de iubire şi a lipsei de grijă a părinţilor lor.
Mergeţi o dată la un centru de plasament şi observaţi chipurile copiilor. Veţi vedea imagini încruntate și pustii. Din cauza lipsei de iubire. Veţi vedea chipuri încremenite, triste, lipsite de acel ceva ce există pe chipurile celorlalți, care primesc afecțiune. Într-un anumit fel, chipurile copiilor de acolo seamănă unele cu altele. Nu prin existenţa aceloraşi „părţi componente” (ochi, nas, gură etc.), ci prin acea privire…
Ce am vrut să spun cu asta? Că divorţul e o realitate ce contribuie la fenomenul copiilor abandonaţi, a celor din centrele de plasament. Puţin din chipul acelor copii se regăseşte şi în mine. Şi nu am fost abandonat, ci doar educat şi crescut într-o familie monoparentală. Doar cu mama.
S-a împământenit ideea că apariţia unui copil leagă un cuplu. Susţin contrariul. Un cuplu cu probleme relaţionale nu va găsi rezolvarea problemelor prin concepţia şi naşterea unui copil. Dimpotrivă! Intuiesc agravarea problemelor lor, creşterea dramei ce se extinde la un membru al familiei în plus: copilul.
Ați fost vreodată la țară? Aici copiii se joacă pe afară, în curte sau pe stradă. Am observat, odată, (….)

                                                              continuarea fragmentului se află în cartea ”Din Paradis, în deșert”

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog, 0727.318.457 sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre.
Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂

Costul cărții este de numai 14,9 lei

coperta cartea mea

Căsătoria ca puşcărie cu sistem (semi)deschis


femei-in-puscarie-1600x1200

Ați fost vreodată la Sighet? Ați fost să vizitați Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței? Este un muzeu-pușcărie în care poți „citi” povestea intelectualilor vremii închiși acolo pentru că nu se înregimentau în gândirea materialistă, marxistă, manifestând rezistență activă regimului. Nimeni nu le-a putut face conștiința să înceteze, să demisioneze. Aceştia au preferat să sufere pușcăria trupului și să aibă libertatea cugetului. Au refuzat libertatea fizică în detrimentul detenției libertăţii de gândire.
Îmi amintesc imaginea de ansamblu a acestei încăperi: două culoare, unul la parter și celălalt la etaj, în formă dreptunghiulară. Sunt culoare cu balustradă și plasă, pentru a împiedica saltul în gol al deținuților exasperați de tortura la care erau supuşi.
Culoarul interior al fiecărui nivel însoțea fiecare intrare, de jur împrejur, în celule. Cea mai vie imagine e aceea a „Negrei”. Funcționa ca celulă închisă ermetic pentru a nu permite luminii să pătrundă. Doar aerului, închis și îmbâcsit, a cărui menținere în afară era imposibilă. Nici măcar timpul nu-și permitea să deranjeze!
Imaginea vieții mele de căsătorie devenise o suprapunere, limitată și incompletă, peste imaginea interioară a pușcăriei deținuților politici de la Sighet. Dacă am lua fiecare celulă în parte și am transforma-o în simbol al fiecărui compartiment al vieții mele de căsătorie, atunci fiecare încăpere de aici ar avea o corespondență…

                                                                                         continuarea fragmentului se află în cartea ”Din Paradis, în deșert”

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog. Dacă nu ești ”prieten(ă)” cu mine pe Facebook, pentru moment sunt blocat și nu pot să reacționez. Ai putea folosi nr meu de telefon sau adresa de e-mail: 0727.318.457 sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. De asemeni, pot fi lansate comenzi și prin sms la nr. 0727.318.457
Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂

Costul cărții este de numai 14,9 lei

coperta cartea mea

Reflecții la cinci ani după divorț


divort

Se împlinesc cinci ani de când am părăsit domiciliul conjugal. Era o zi călduroasă ca cea de azi. Era amiază. Mi-am făcut bagajele și am plecat. Dacă ar fi să mă întrebați de ce am divorțat, v-aș răspunde că n-a mai plouat. A fost secetă. O secetă de iubire autentică. Un pustiu de trăire.
A fost seceta siguranței că ești iubit și acceptat cu adevărat, asemeni acceptării pe care o simți din partea mamei. Da, chiar așa! Bărbatul își privește soția oarecum cu aceiași ochi cu care își privește mama. Sunt proiecții asemănătoare.
Revin. A lipsit perpetuarea atașamentului ce garantează persistența ecuației „el-ea”. Problemele, diferențele și plictisul s-au instaurat asemeni unor legi fizice fundamentale de pe Terra. Precum gravitația, forța centrifugă sau căldura degajată ca rezultat al frecării a două corpuri solide.
Fără acel „ceva” veritabil, un cuplu nu are șanse de supraviețuire.
Mitul dragostei erotice ce menține oamenii în arena conjugală, prin a sa culme – sexul, act pur mecanic, nu depășește nivelul mitologic.
Dacă ar fi ca un cuplu să aleagă un singur obiectiv, doar unul singur, pentru atingerea căruia să muncească, cu scopul supravieţuirii, atunci atașamentul ar fi acela. Ataşamentul e realitatea ce conține emoționalitatea și afectivitatea care confirmă fiecăruia că este o parte esențială a întregului parcurs conjugal.
Din nefericire, peisajul cotidian al unui cuplu rutinat e ticsit de prea multă fizică mecanică, clasică, newtoniană și prea puțină dinamică cuantică – afectele.
Atingem o groază de obiective și acțiuni cu intersecții și finalități stomacale, trupești, firești. Nu „atingem” suficient nivel imperceptibil vizual, emoțional şi spiritual. Nu ne atingem suficient sufletele. Ne sărutăm prea mult pe trup și prea puțin pe suflet. Cum să țină o relație cu o astfel de disproporție?
Frumusețea, cosmetizările de tot felul, nu ne pot ține împreună. Respingerile ne îndepărtează unii de alții. Iar lumina lunii se demitologizează, pierde din romantism până la „pur și simplul” obiect ceresc ce degajă lumină. Nimic în plus.
Timpul existenței în doi aduce inevitabil obișnuința ce macină orice breaking news de familie, pe care dorim să-l dăruim și să-l primim. Orice mister s-a elucidat. Totul e previzibil, predictibil și calculabil.
Durerea divorțului? Nu rezidă în pierderea celuilalt. Pe celălalt l-ai pierdut cu mult timp înainte să ajungi aici. Durerea divorțului e aceea a singurătății. A absenței fizice a celuilalt, conştientizate abia acum, când din câmpul tău vizual a dispărut. E o pată de inexistență din spectrul vizual. Chiar și prezența fizică în preajma divorțului – de-acum fără valoare emoțională, era o condiție suficientă pentru realitatea surprinsă de Dumnezeu înaintea creării Evei: „nu este bine ca omul să fie singur…”
Probabil că cine citeşte aceste rânduri e curios să înţeleagă ce „piese” ale relaţiei maritale au cedat la noi. Voi spune:

1. Comunicarea. Comunicarea dintre noi a devenit deficitară.
Atunci când încercam să fiu deschis şi să-i transmit ce simt sau gândesc, dacă nu era de acord cu ce îi spuneam, se enerva. Mă făcea să (…)       continuarea fragmentului se află în cartea ”Din Paradis, în deșert”

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog. Dacă nu ești ”prieten(ă)” cu mine pe Facebook, pentru moment sunt blocat și nu pot să reacționez. Ai putea folosi nr meu de telefon sau adresa de e-mail: 0727.318.457 sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. De asemeni, pot fi lansate comenzi și prin sms la nr. 0727.318.457
Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂

Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_1557