Pictura Irinei Teican


IMG_0008

Va prezint pictura Irinei Teican, o compozitie mixta (ulei si acrilic) pe panza, reprezentand velierul gasit intr-o pictura pe internet si pe care mi l-am dorit pictat pe unul din pereti…

Irina s-a apropiat foarte mult de originalul gasit de mine, creand „inundatia” de lumina solara la apus pe o mare nu foarte linistita, dar nici in ipostaza marii caracterizata de furtuna ei caracteristica. Mai mult, prin amestecul catorva nuante de albastru, a reusit sa realizeze mai bine valurile, semn ca nu locuieste in zadar la malul marii, in Constanta, creand acel contrast care transmite maiestria mainii ce picteaza.

Pictura a fost predata la timp, Irina incadrandu-se in orizontul de timp prestabilit.

Irina Teican poate fi gasita accesand pagina ei de Facebook: https://www.facebook.com/Irina-s-Art-1030394666986853/

Reclame

La mare


În acest sfârșit de săptămână am fost la mare. Niciodată nu mi-am imaginat că voi merge în luna martie. Am colindat aproape tot litoralul, de la Mangalia până la Costinești. De la Constanța până la Mamaia. Dacă la radio și din conversația telefonică cu un amic, am înțeles că în nordul României, la Suceava, erau drumuri blocate, din cauza ninsorilor, în sud, la Constanța, realitatea era dintr-un alt film: șosele curate, uscate, inundate de un soare nu foarte fierbinte. Era vând, ce-i drept, dar, bine îmbrăcat puteai să te plimbi în atmosfera aerisită. Am văzut și persoane îmbrăcate cu geci groase – imagine pe care nu mi-am închipuit-o pe litoral.

În Mangalia, bărcuțele, velele și iahturile așteptau ancorate sezonul pentru a fii pe val. Câțiva adolescenți socializau lângă ambarcațiuni iar două lebede comentau ceva politichie.

doua lebede

barcute

Costineștiul aștepta și el, cu al lui epavă încremenită venirea turiștilor pe o mare nu foarte agitată.

costiinesti

În Constanța, faleza era foarte ciufulită de vânt iar unele valuri se spărgeau foarte zgomotos de pietre. Lume puțină. Câteva cupluri nu au ezitat să-și manifeste romantismul printr-o plimbare în atmosfera rece a sfârșitului de martie, iar câțiva proprietari de patrupede canine deznodau lesele încâlcite de animalele ce doreau să socializeze la zero milimetri distanță.

Am aflat că există în Mamaia apartamente de vânzare cu un milion de euro, în apropierea unui celebru hotel de cinci stele și că s-au vândut toate! Pe plajă, oamenii se puteau număra pe degetele unei singure mâini. Per ansamblu, stațiunile litoralului românesc sunt pustii. Realizez că turiștii sunt cei ce le aglomerează, făcând uneori atmosfera greu de respirat iar traficul asemeni celui din București.

plaja

Tot în Stațiunea Mamaia am văzut că adevărul era doborât la pământ:

adevarul

Despre un om, un doctor…


Este din Constanța. Este amabil. Te întâmpină cu un zâmbet contagios. Are cea mai ”ușoară” mână pe care am întâlnit-o. Și o vastă experiență de care poți beneficia acum!

Da! V-ați prins! Vorbesc despre un dentist! Îmi face o deosebită plăcere să scriu despre Dr. Teodor Leahu.

După cum scrie și pe site, ”în secunda în care intri în Centrul de Medicină Dentară Leahu vei ști că ai ajuns unde trebuie. Dr. Teodor Leahu conduce o echipă profesionistă de medici care îți vor asigura cea mai bună îngrijire cu putință.

Specializat in Stomatologia Generala și având aproape 30 de ani de practică intensă în domeniul medicinii dentare, Dr. Leahu a pus un accent deosebit pe educația medicală continuă, obținând competențe în arii precum Implantologie, Estetică Dentară, Ortodonție sau Protetică.

Însă dând la o parte numeroasele competențe și calificări ale sale, cea mai importantă calitate a Dr. Leahu, una mult prea rară în lumea grăbită de azi: aceea de a asculta într-adevar oamenii. Punând accentul pe eficiența și importanța unei comunicări sincere și deschise, Dr. Leahu a impus în Medicina Dentară de azi un standard ce cu siguranță vă va face să zâmbiți.”

Așezat pe scaunul lui, nu vei simți durerea! Implantul e doar o chestiune de timp. Abia simți anestezicul pe care ți-l face! După câteva minute, timp în care jonglezi cu câteva idei în mintea ta, iar mâinile sale se mișcă cu delicatețe și precizie, ți se spune că e gata! Primești rețeta cu antibiotice și poți să pleci!

Chiar dacă am făcut un drum de 500 km: București – Constanța, retur, realizez că s-a meritat! Abia aștept ziua de marți să merg din nou la Constanța să-l întâlnesc pe Dr. Teodor Leahu!

Pentru detalii privind cabinetul Dr. Teodor Leahu intrați pe site-ul: www.leahudental.ro

Jurnal de Constanţa, Mamaia


În absenţa ploii şi pe fondul unei vremi superbe, curcubeul a fost răpus şi capturat pe plaja din Mamaia. Roşu, orange, galben, violet, albastru, indigo, verde sunt culorile ce au predominat fâşia de la malul mării pe tot întinsul de la Mamaia până la Constanţa, într-o combinaţie aleatorie şi inegală, obsesivă chiar.

Mă regăsesc plimbându-mă la întrepătrunderea dintre apă şi uscat, pe portativul melodiilor difuzate de postul Radio Vacanţa sub soarele unui Septembrie ce îşi neglijează soţia, Toamna, pe care nu o însoţeşte cel puţin deocamdată în natura ce va face obiectul înmormântării nu peste mult timp. Parcă şi oamenii au omis că septembrie e luna toamnei şi a spectacolului frunzelor ce cad legănându-se asemeni unor eroine ce au rezistat în războiul caniculei şi acum părăsesc realitatea vegetală.

Pe plajă se construiesc castele de nisip sortite demolării, se aleargă, se face plajă, se socializează, se plimbă, se spintecă apa cu sky-jeturile, în contextul algelor ce nu au dispărut şi, pentru ca descrierea să fie completă, nu departe, la sediul PD-L Constanţa, se desfăşoară excluderi şi conflicte, proteste şi nemulţumiri… dar las măcar acum politica în pace.

Remarc şi câteva aspecte interesante: o fată sensibilă desenează atent pe nisipul umed o inimă. Doresc să îi spun că e-n zadar… dar mă abţin gândindu-mă că mai bine ar încerca să contureze inima aceea, a ei, pe suprafaţa conştiinţei şi a inimii unui alt suflet. La câteva şezlonguri depărtare, o altă fiinţă feminină se admiră în oglindă. E mai departe de mine şi nu intenţionez să-i spun nimic. Şi nici nu o fac. Dar mă gândesc că ar fi mai bine să se oglindească în oglinda unui alt suflet, oglindă realizată din adâncimea ochilor, pentru a primi o confirmare mai autentică şi mai reconfortantă.

La mare mă simt super, fiindcă marea, în absenţa unei alte entităţi feminine, rezonează cu sufletul meu ce emite unde în eter…

Dintr-un timp în altul aud invitaţii la mini plimbări cu barca pe mare în următoarele formule::

„Nu mai staţi pe gânduri şi poftiţi în rânduri!

Profitaţi de mare, profitaţi de soare!

Grăbiţi pasul, să nu pierdeţi vasul!

Mai avem locuri libere.”

Sau

„Pentru omul pe felie dăm bilet pe datorie,

Pentru oameni cu mustaţă avem locuri chiar în faţă,

Pentru fete părăsite, avem bilete gratuite!”

În aşteptarea trenului spre Bucureşti, am măsurat peronul gării din Constanţa cu pasul meu gigantic (câţi paşi am făcut? Hmmm… nu mai ştiu). M-a luat prin surprindere din nou Nostalgia, neschimbată, în rochia ei albastră, pentru a-mi prezenta câteva imagini din copilăria decedată (să fi avut patru ani?) când mă găseam în aşteptare, pe acelaşi peron, împreună cu mama, pentru a urca în trenul de Suceava după o vacanţă de vis la mare…

Fiecare venire a mea la mare se lasă cu aduceri aminte şi păreri de rău, fiindcă, părăsesc marea iar sufletul meu ar dori să prelungească şederea.

Dacă ar fi să iau ceva din Constanţa sau Mamaia, ar fi faleza din apropierea binecunoscutului cazinou şi marea cu valurile sau briza inconfundabilă. Aş lăsa în locul celor luate „marea” de timp zbuciumat ce a trecut fără să iubesc şi să fiu iubit…

Vagonul trenului în care mă găsesc la întoarcere este aproape gol, abundenţa locurilor libere vorbindu-mi de singurătate, neiubire, dezolanţă, lipsă de semnificaţie sau de tăcerea specifică cimitirelor pentru a reflecta, probabil, realitatea sufletului meu… Asemeni, majoritatea ferestrelor sunt triste fiindcă aduc în zadar razele unui apus de soare splendid pe materialul stacojiu al scaunelor libere. Iar seara se amornizează cu defilarea trenului aducând, fără rost, atmosfera romantică ce se va destrăma la sfârşitul călătoriei din vagonul tăcut. Încerc să nu disper fiindcă pe când mă plimbam pe plajă, de la Mamaia la Constanţa, am văzut dintr-o dată, la mal, o barcă de croazieră botezată cu numele „Speranţa”.

La final, surprind analogia dintre tren şi viaţa fiecăruia din noi. Trenul circulă pe şinele reci tâind câmpuri pustii în cea mai mare parte a înaintării sale. Asemeni, viaţa… Trenul ajunge la destinaţie indiferent de locurile pe care le traversează. Şi viaţa noastră va ajunge la destinaţie. Distincţia constă în a defini destinaţia. Fiecare ne-o conturăm într-un fel sau altul. Cert este că, dincolo de moarte voi ajunge la o destinaţie. Mă întreb: mi-am definit favorabil destinaţia finală a vieţii mele? Şi dacă da, voi merita să ajung acolo? Pentru un călător ce a ieşit momentan din vagon „mangă” (era băut), în timp ce problematizam „destinaţia”, aceasta din urmă e clară pentru el, cel puţin în prezent. Pentru mine şi pentru tine, cel ce citeşti aceste rânduri e clar unde vei ajunge după moarte?