UPDATE…al treilea proiect personal editorial


Untitled

Al treilea proiect editorial personal, dedicat adolescenților și tinerilor (încă) puțin experimentați,

despre copilarie, literatură autohtonă și literatură străină,

despre pericolul spovedaniei,

despre anumiți pastori și preoți,

despre handicapuri și nota 10,

despre bani, bogăție și sărăcie,

despre arta de a supraviețui cu bani (mai) puțini,

despre prieteni și cunoscuți etc.,

continuă.

Mă simt inspirat să scriu, nefiind dator niciunei politici (publice, sociale, religioase etc.).

Încerc să scriu PE BUNE, fără să fac compromisuri și nici suiciduri intelectuale.

Încerc să scriu totul astfel încât, la final, să iasă o carte care ”să vă dea pe spate”, despre care să spuneți, fără să ezitați, că S-A MERITAT!

Anunțuri

Decembrie, fără brad


s560x316_luna_decembrie

2014, decembrie. E unul din acei ani – puțini, în cei 31 ani de viață – care se termină, pentru mine, fără brad. N-am (mai) simțit să-l împodobesc. Am cunoscut bradul împodobit în decembrie, pentru prima dată, în copilărie. Să fi avut trei ani? Bunicii și mama îl împodobeau cu globuri – un mix de globuri românești și rusești – beteală, beculețe prinse lanț de sârma băgată-n priză și râvnitele bomboane, cumpărate la kil din piață. Erau foarte bune. Le simt și acum, parcă, gustul diversificat.
Mă fascina bradul ce veghea noaptea din dormitorul copilăriei, până-n zori. Crea o atmosferă de vis, de care, copilul și adolescentul anilor trecuți, aveau, probabil, nevoie. Pe-atunci îmi trebuia atmosfera decupată din basme, pentru a seda, probabil, realitatea din spectrul privirii mele, spre a nu-mi curma, prematur, însăși copilăria.
Acum, nu mai sunt un copil. Însă copilul din mine nu a murit. Totuși, nu mai simt nevoia bradului de Crăciun. Mai păstrez globurile cu care brazii copilăriei mele erau împodobiți. Încă așteaptă, cuminți, în cutiile prăfuite din carton, ziua când vor fi scoase, din nou, la lumină. La acea lumină emanată de beculețe.
Nu știu. Nu știu când și dacă le voi mai scoate vreodată. Nu știu dacă voi re-deveni suficient de nostalgic și de romantic pentru a dori să retrăiesc atmosfera copilăriei de Crăciun. Ceea ce știu astăzi, este că (și) bradul mă împiedică să văd motivul real al acestei sărbători: nașterea lui Hristos. Bradul nu are nimic în comun cu El. Îmi va fi tot-una dacă, într-o zi, redevenind nostalgic într-o mare măsură, aș împodobi un brad în decembrie, sau în mijlocul (primă)verii.
Bradul ne introduce într-o atmosferă de visare, în care, cu privirea fixă pe globul ales (din motive necunoscute), căutăm ceva în pustiul acestei atmosfere. Doar ne petrecem timpul, preț de câteva clipe înșiruite și, revenind cu picioarele pe pământ, ne minunăm de tulpina împodobită a bradului.
Acum sunt mulțumit doar prin a privi, noaptea, înainte de a adormi, pe fereastră, spre casa vecinului, unde luminițile instalațiilor trezesc un visător…

Gusturi şi parfumuri din copilăria mea


Am avut o copilărie bogată. Una suprasolicitată de multe parfumuri și gusturi!
Îmi amintesc cum primăvara, bunica și mama mă răsfățau cu ciorbe diverse, din care emana îmbietorul miros de pătrunjel sau leuștean, salate din ceapă verde, salată și roșii sau spanac. Toate erau proaspete și, adaptându-mă limbajului contemporan, erau „bio”. Le savuram cu o poftă ce te-ar fi făcut să crezi că nu mâncasem de mult timp. De fapt, eram, și încă sunt, un pofticios remarcabil, asemeni lui Rex, câinele primit de bunica din partea unei rude, care răbdase mult de foame la fostul stăpân.
Îmi plăcea să-mi apropii nasul de pomii ce explodau de-atâta floare. Cireșul, vișinul, mărul, părul, înmiresmau grădina din fața și din spatele casei. Mai târziu, trandafirii, din a căror petale ieșea o dulceață delicioasă. Toate acestea transformau proprietatea bunicilor într-un colț de paradis.
Nu pot uita perii din fața casei. Rodeau niște fructe atât de zemoase, dulci și parfumate, încât aș fi mâncat o pară dintr-o singură înghițitură.
Astăzi, perii nu mai există. S-au uscat și au fost tăiați cu fierăstrăul care habar nu avea ce „făbricuțe” de fructe delicioase demolează. Fierăstrăul a gustat puțin doar din lemnul sec și uscat prin ale cărui canale și nervuri nu mai trecea acum seva acelor peri.
Vara savuram căpșuni cu zahăr. Țin minte că, odată, la vârsta de cinci-șase ani, i-am auzit pe bunici vorbind de buruienile dintre căpșuni ce trebuie smulse. Erau plecați de-acasă când, dorind să le fac o surpriză, m-am apucat să smulg buruienile, fără să realizez că smulg, de fapt și căpșunii. Surpriza a fost neplăcută… „Producția” de căpșuni a acelui an a fost compromisă.
Îmi făcea o plăcere deosebită să miros florile de tei de la poartă. Undeva în iulie, teiul te înnebunea cu florile lui ce emanau parfumul în exces, ce te-mbăta și aproape te adormea, instantaneu. Tudor Gheorghe ar fi slăvit, probabil, teii, în locul salcâmilor înnebuniți, lângă teiul de la poartă…
Îmi amintesc și de iarba proaspăt cosită al cărei miros mă urmărea în serile când jucam „ascunsa” sau „pac-pac” cu vecinii.
Apropo! Primăvara, până toamna târziu, strada bunicii era însuflețită de glasul nostru, al copiilor. Nici iarna nu lipseau urmele din zăpadă. Nicu, Dani, Cristi, Tibi, Pavel, Vasile, Dani 2, Radu, Gabi, eu și alții, ieșeam pentru a ne da cu sania sau a juca hockey pe lacul îngheţat al lui Sorin. Astăzi, strada e tăcută. Iarna, doar roțile mașinilor și pașii mari ai adulților lasă urme pe zăpada din fața casei. Copiii sunt puțini… și, oricum, calculatorul le acaparează toată atenția.
La sfârșitul verii (…)      continuarea în:

coperta cartea mea

Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Obiectele copilăriei mele


Sunt un nostalgic și-mi place să călătoresc în timp. Caut în sertarele memoriei amintirile primilor ani de viață. În living păstrez câteva obiecte care au rezistat efectului „coroziv” al timpului, al impulsului de a-mi deteriora jucăriile din copilărie sau deciziei alor mei bazate pe crezul inutilității lor, de a mi le arunca.
Mă opresc uneori să admir pickup-ul de jucărie cu cele cinci discuri ale sale. Încă funcționează. Încă ascult la el Au clair de la lune, Twinkle, twinkle, little star sau Humpty dumpty. L-am primit de la mama pe când aveam 10 ani, cred.
Mai am macheta decapotabilă a unui Volkswagen Beetle, broscuța de odinioară. Și câteva jucării de pluş; toate intacte. Parcă au fost primite recent, nu acum 20 de ani.
Păstrez și ceasul de masă, rusesc, al mamei, marca Slava. Este mai vechi decât mine. Pentru acest ceas, timpul s-a oprit. Asemeni mamei mele, din existența terestră. S-a defectat în ziua și ora morții mamei: ora 03:00 din 15.10.2000. Coincidență?! Minune?!
Păstrez şi doi cai din ceramică. Unul alb, iar celălalt roșu. Aluzie aproximativă la imaginea oferită de Platon binelui și răului din noi – calul alb și calul negru. Ambii cai au fost prezenți în viața mea din primii ani ai existenței mele.
Nu pot omite veioza muzicală ce încă funcţionează. Încă ascult cântecul ei săltăreț, când îi armez mecanismul și privesc cum înfloresc trandafirii albaștri din interiorul capacului de sticlă.
Le-am recuperat pe toate din (…)

Continuarea în:

coperta cartea mea

Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Amintiri cu tei și pește


Scriam în vara anului trecut, că, într-o seară, am alergat în Parcul Herăstrău. Mirosea a tei. Alergam cu pantofii sport în prezent și cu mintea în trecut. În trecutul ultimilor 20 de ani, când așteptam cu nerăbdare să vină luna iulie. Atunci, florile de tei erau gata de cules. Pierdeam multe ore în teiul bunicii și, cum acesta n-ar fi fost de ajuns, urcam și în teiul din curtea vecinului. Fiindcă teiul vecinului avea cele mai parfumate flori. Nu mă dădeam bătut până nu rupeam toate florile cu mâinile mele de slăbănog. Așa arătam la vârsta copilăriei: înalt și foarte slab. Aproape că mă lua vântul pe sus, asemeni unui zmeu pe care mă chinuiam să-l confecționez și să-l înalț, fără succes.
Umpleam jumătate de pod cu flori de tei și tot vroiam să mai culeg. Dar nu mă mai lăsa bunica. Era destul. Era prea multă floare de tei.
– Ce să facem cu atâta floare de tei?
– Ceai!
– Dar cât ceai bei, măi băiatule? mă întrebau bunica și unii vecini, aproape invidioși pe cantitatea de floare culeasă și pasiunea, răbdarea și timpul pierdut în tei.

Acum n-aș mai avea răbdarea pe care o aveam la 10-12 ani. Nici nu mai beau ceai de tei. Acum aș irosi timpul în tei. Nici la pescuit nu mai merg.
Apropo! Mergeam frecvent la pescuit vara, pe Siret, cu mama – căci altfel nu mă lăsa. Îmi amintesc că nu prea prindeam pește. Din când în când, câte-un caras sau un biban cu dimensiuni reduse trăgea la undiţa mea. Dar odată, (…)

Continuarea în:

coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Amintiri cu ceai și biscuiți – fragment


Într-o dimineață, recent, la micul dejun, am savurat biscuiții cu ceai. Mi-au reamintit de copilărie. Majoritatea alimentelor și-a modificat gustul în 20 de ani. Dar biscuiții înmuiați în ceaiul de mentă au rămas neschimbați. Mai rămâne să încerc un desert pe care-l adoram atunci: biscuiții cu mere, culese din livada bunicilor, rase deopotrivă. Dar, probabil, gustul acestui desert va fi schimbat – merele nu mai au gustul de odinioară. Deși sună, probabil, ciudat, memoria mea păstrează savoarea merelor culese atunci, din livadă. Când voi degusta iar desertul acesta, voi putea spune dacă gustul este același cu cel de atunci.
Ce-a mai trecut timpul! Parcă ieri stăteam în bucătăria bunicilor, la masa cu geamurile aburite pe care bunica le ștergea, pentru a privi (…) continuarea în

coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Reflectând la anul nașterii mele – 1983


7ART4133

   Aseară reflectam la anul nașterii mele: 1983.
M-am născut în ultima parte a dictaturii ceaușiste. Am prins puțin din tristețea acelor ani marcați de cozi la pâine și salam, la butelie și carne de pui. Am respirat puțin sub cerul cenușiu al acelor ani.
Dacă mă nășteam mai devreme, probabil aș fi suferit ca deținut politic – având curajul și demnitatea de a nu mă sinucide intelectual și spiritual sau, dacă aș fi acceptat să mor din aceste puncte de vedere, aș fi fost o rotiță ”blahoslovită” cu decorații și ”de toate” de vârfurile uriașei nomenclaturi.
Dacă mă nășteam mai târziu, în era it-ului, a facebook-ului, probabil aș fi fost o persoană superficială, făcându-mi temele folosind ca sursă exclusivă internetul, iar cărțile ar fi fost doar elemente decorative pentru living.
Mă bucur, așadar, că m-am născut în 1983, în luna februarie – îmi place mult să scriu de mână luna nașterii mele – chiar dacă am avut acces mai târziu la claviatura unui laptop.
Am făcut parte, probabil, din ultima generație de copii care și-a trăit copilăria afară, în apropierea casei, jucând diverse jocuri, sau în gârlă, nu foarte departe de casă.
Probabil, sunt reprezentantul ultimei generații de copii naivi, ușor de păcălit de părinți. Am experimentat o copilărie frumoasă, petrecută în natură. Mi-au plăcut – și-mi plac – animalele, mirosul de prune din ceaunul pregătit pentru povidlă, mirosul de cârnați preparați din porcul tăiat de Crăciun, mirosul de pâine sau cozonacii scoși din cuptorul special făcut pentru asta.
Mă simt binecuvântat de libertatea pe care o pot respira actualmente în România și de oportunitatea de a citi cărți bune scrise de autori străini consacrați, la care nu aș fi avut acces dacă mă nășteam mai devreme și/sau, probabil, nu aș fi avut apetit pentru ele dacă mă nășteam mai târziu.