Antreprenori, vă paște o criză de resurse umane fără precedent!


businessmen-152572_960_720

Exclamația s-a născut în urma discuțiilor purtate într-o perioadă considerabilă de timp cu diverse persoane – mai mult sau mai puțin apropiate – care lucrează în diverse domenii de activitate – de la construcții, imobiliare, mutări și până la stomatologie.

În Bucureștiul anului 2016, angajații părăsesc locurile de muncă și, în locul lor, nu mai vin alții să lucreze ”pe nimic”, ca să citez vorba unui interlocutor. Viteza cu care angajații își părăsesc locurile de muncă a devenit mai mare ca viteza cu care locurile de muncă libere sunt ocupate de angajați noi. Vorbim, așadar, de un fenomen social/profesional fără precedent. Imnul de stat a intrat, se pare, în subconștientul românilor care preferă să plece în occident/orient pentru un trai mai bun decât să simtă neajunsurile statutului de angajați la ei în țară.

Preconizez că în maxim 5 ani, antreprenorii din București-Ilfov care nu vor reuși ”la timp” să-și fidelizeze angajații, vor avea două opțiuni mari și late: fie să paseze, să șuteze, să înscrie doar ei în propriul lor bisnis, muncind pe brânci în locul altor doi-trei angajați pe care nu-i vor mai găsi sau, vor falimenta. Nu pun a treia opțiune, aceea de a crește consistent salariul, deoarece în vasta și incurabila lăcomie, nu vor pofti să renunțe la obezul lor profit pentru a plăti angajații cu salarii suficient de mari, astfel încât angajații lor să rămână pe termen lung în prăvălia lor. Asta și pentru că natalitatea din România e în pom și pomu-n aer, iar inteligența celor care intră pe piața muncii este în continuă creștere.

Concret, ce poate face un angajator pentru a-și fideliza angajații?

Trebuie să-și construiască o viziune în care, realmente angajații să fie cel mai important capital de care dispun, fără de care ei nu pot crea cifră de afaceri și, implicit, profit. În această viziune trebuie să includă nu doar suma de bani netă pe care angajații să o evalueze ca fiind acceptabilă dar și alte avantaje care să-l determine pe angajatul Vasile să rămână în firmă și să nu mai plece.

Mai concret, ce m-ar determina pe mine să rămân într-o firmă pe lângă banii obținuți?

  • Relația funcțională cu angajatorul și cu colegii.
  • Frecventarea diverselor cursuri de formare/perfecționare profesională care m-ar ajuta să devin un angajat mai bun și, implicit mai profitabil pentru compania în care lucrez.
  • Concedii suportate de angajator.
  • Un grafic de indexare a salariul funcție de performanțe și vechime.

Cineva îmi povestea că, la firma unde lucrează, angajatorul e dispus să ofere 1800 lei net lunar pentru cineva fără experiență, dar care cunoaște limba engleză la un nivel conversational ȘI NU VINE NIMENI. Logic! Acel patron și alții asemeni lui cu cerință de limbă străină, omite, conștient sau nu, faptul că cine cunoaște limba engleză la nivel conversational se poate angaja pe un salariu cu cel puțin 10-20% mai mare la o multinațională cu sediul în București-Ilfov!

Sunt curios cum va mai fi, realmente, ”dansul” angajați-angajatori peste 5 ani și ce vor face angajatorii români din București pentru a mai avea oameni.

Sunt convins că o parte a antreprenorilor care vor citi rândurile acestui articol, vor râde. La unii va fi un surâs elegant, la alții un râs zgomotos, sarcastic. Peste maxim 5 ani îmi vor da dreptate.

Reclame

Vremuri GrELE


Vin vremuri grele. Experții prevestesc o criză nasoală pentru la anul. Dacă îți vei pierde locul de muncă anul viitor, ce vei face? Poți preveni asta accesând oportunitatea Reformei Sănătății care va demara la anul! Nu-ți rămâne decât să mă întrebi când va fi un nou seminar pe tema Reformei Sănătății. Și ai șanse de câștig!

Târgul de carte „Gaudeamus”


Azi am fost şi eu la târgul de carte organizat la Romexpo, în Capitală. Multe standuri, multe cărţi, dar puţini cumpărători. Am vizitat câteva standuri, am aruncat priviri în căutarea câtorva publicaţii interesante. Însă puţine mi-au atras atenţia. Şi mai puţine au intrat în posesia mea. La standuri, reprezentanţii editurilor erau în aşteptare, cu un soi de grimasă ce transmitea un amestec de zâmbet şi tristeţe, speranţă şi deznădejde. E criză. La standul editurilor Humanitas sau Polirom mai erau ce erau vizitatori. La restul, prea puţini. Din răspunsurile vânzătorilor pe care i-am chestionat, cărţile nu prea se vând. Probabil mâine. Mai sunt două zile ce pot schimba impresia despre acest târg. Va fi un eşec? Va fi un succes? Vom afla duminică.

Personaje vechi, personaje noi


Pe scena lumii se joacă o piesă ce are încă în distribuţie un personaj principal ce se dorea să dispară…Dar nu, nu dispare. Se anunţă un spectacol palpitant cu un rol vast pentru Criză. Criza, da, că desprea ea este vorba. Ea e personajul cu rezonanţă internaţională despre care vorbim. Criza, ce nume iritant, cu ce notorietate! Vorbim de ea peste tot, de dimineaţă şi până seara. La orice colţ de stradă, de la mic la mare, numele ei e în gura tuturor. Până şi oamenii de afaceri, care, cu siguranţă gândesc la cina romantică de seară cu o femeie tunată, de Dorobanţi, îi acordă mai multă atenţie Crizei! Cică în 2008 nu avea musculatura suficient de dezvoltată, se antrena într-o sală de fitness. În ringul de box nu a lovit cu suficientă forţă. Încă nu ne-a făcut K.O. Aparatele la care-şi lucra grupele musculare nu-i solicitau prea mult efort. Acum e 2011. Sunt voci care spun că fetiţa aceasta fiţoasă şi-a schimbat sala de antrenament. Se pregăteşte într-o sală de forţă. Trage la haltere cu greutăţi mari pentru a-şi defini musculatura. Se pregăteşte pentru la anul şi vrea ca în maxim doi ani să ne facă K.O. Va reuşi? Superstiţia, un alt personaj de salon, ne face cu ochiul de undeva, din colţul scenei, şoptindu-ne că în 2012 va fi un adio final. Lângă ea, deasupra scaunului pe care ea stă aşezată confortabil, Superstiţia a atârnat calendarul maiaş ce profeţeşte STOP-ul existenţei pentru anul viitor. Dacă ea vorbeşte de ce se va întâmpla, în viitor, fratele ei mai mare, Mit-ul, bătrân şi sătul de zile, încearcă să ne răpească privirea de la viitor spre trecut, unul îndepărtat, despre care nu există nici cărţi de istorie şi pe ideile căruia s-a depus praful. Corupţia, un alt personaj bătrân, este prezentă unde te aştepţi şi nu te aştepţi. E o doamnă cochetă, uneori vulgară, o damă de companie de lux la care au acces oamenii cu bani. Ea îi scapă pe criminali de “mititica”. Ea oferă locurile de muncă din birourile călduroase, iarna şi, din excursii, vara. Doar ea semnează contractele exprimate în monedă europeană sau americană cu multe zerouri. Singurătatea e personajul care ne însoţeşte mai tot timpul. Ne ţine companie când prietena sau prietenul ne părăseşte sau suntem certaţi. Dumnezeu e personajul absolut despre care vorbim conjunctural, ca Persoană divină despre care am auzit că a creat mecanismul ceasornicului numit glob pământesc cu oameni cu tot şi cosmosul. Din păcate El e undeva sus – asta dacă nu suntem în asentimentul lui Nietzsche şi îi facem prohodul lui Dumnezeu…