Despre valoare…pe scurt


iisus-pe-cruce1

Nu lăsa pe nimeni să te evalueze și să stabilească, tacit sau explicit, o valoare mai mică decât cea pe care o ai. Când te simți rănit de etichetele celor din jur, când unii oameni încearcă să te sub-evalueze și nu mai dau doi bani pe tine, privește la Cruce, la Calvar, unde Hristos a murit pentru tine și l-a acceptat pe tâlharul care a văzut împărăția lui Dumnezeu. Acolo este reperul valorii tale. Acolo descoperi greutatea valorii sufletului tău. Nu știu de ce este atât de greu, uneori, să ne acceptăm și să înțelegem că, dincolo de defecte, greșeli și eșecuri, valoarea noastră nu se diminuează. Sunt convins că în ochii lui Dumnezeu noi suntem mai prețioși decât suntem în proprii noștri ochi.

Reclame

O fereastră spre Dumnezeu


Toţi privim cerul. Pentru că, mai mult sau mai puţin, ne place să-l admirăm. Mai ales noaptea, când abundenţa de seninătate ne dezvăluie imensitatea de puncte luminoase: stelele.

Câţi din cei ce privesc cerul conştientizează că dincolo de partea văzută există Cineva, există Dumnezeu? Câţi din cei ce privesc cerul, fie ei şi romantici, cu privirile pierdute, încărcate de visare şi îndreptate spre fiinţa lor iubită, privesc prin fereastra aceasta numită cruce?

Pentru că cerul, de la întruparea Sa, nu mai poate fi privit altfel decât printr-o fereastră în formă de cruce. Chiar şi Dumnezeu ne priveşte prin spărtura din zidul ce despărţea odinioară, până la întruparea Fiului lui Dumnezeu ce a schimbat potenţialul devenirii fiinţei umane. Acum, omul se poate îndumnezei, poate dobândi fiinţa perfectă de Dumnezeu. Nu că a şi devenit perfect, ci că odată mort, va fi ca şi Dumnezeu: nemuritor în locul plăcut al cerului.

Doar prin cruce mai putem fi priviţi cu demnitate. Doar prin cruce mai putem avea curajul să ne îndreptăm privirea spre infinitatea ameţitoare a cerului cu privirea noastră uneori tulburată şi pierdută pentru a găsi speranţă, călăuzire, mântuire.

Cred că nici nu (mai) realizăm importanţa crucii. Ocupaţi cu agenda săptămânală, grăbiţi între ieri şi azi, între azi şi mâine, rătăciţi printre nimicurile acestei lumi dintre trecut şi prezent, integrăm crucea în cultura contemporană şi mergem mai departe. Pentru mulţi, crucea nu s-a coborât niciodată din vârful rigid al vreunei Biserici sau de pe lanţul de aur de la gât, în inima cea purtătoare a esenţei umane şi conştiinţa obosită de zădărnicia de a mai vorbi, darămite să mai devină simbol al vieţii acceptate şi trăite cu greutăţile şi neajunsurile ei.

Fereastra jertfelor vechi-testamentale era curăţată mereu şi mereu pentru a întreţine vizibilitatea spre Dumnezeu, spre iertarea Sa. Fereastra iniţiată de Hristos este mereu pregătită pentru a fi transparentă. Ea nu mai trebuie curăţată pentru că a fost curăţată odată pentru totdeauna de sângele Persoanei divine pentru a permite celui de al treilea Adam, omul secolului XXI, să poată privi dincolo de bolta cerească, prin cruce, spre Dumnezeu.

Omul secolului XXI priveşte cerul şi se infatuează prin a spune că nu există Dumnezeu. Iar Dumnezeu, prin Hristos, îl priveşte pe omul dezrădăcinat de El şi aşteaptă ca acesta să privească pe fereastra ridicată pe-un deal, acum mai bine de două mii de ani. Acel moment coincide şi cu împărţirea istoriei în două: înainte şi după Hristos, moment al jertfei fundamentale pentru fiinţa umană care avea nevoie să-L privească pe Dumnezeu şi să fie privit de El. Să fie privit nu oricum, ci aşa precum a fost privit după ce a fost creat din nimicnicie, din pământ. Să fie privit cu toată demnitatea de care a beneficiat primul Adam.