Decembrie, fără brad


s560x316_luna_decembrie

2014, decembrie. E unul din acei ani – puțini, în cei 31 ani de viață – care se termină, pentru mine, fără brad. N-am (mai) simțit să-l împodobesc. Am cunoscut bradul împodobit în decembrie, pentru prima dată, în copilărie. Să fi avut trei ani? Bunicii și mama îl împodobeau cu globuri – un mix de globuri românești și rusești – beteală, beculețe prinse lanț de sârma băgată-n priză și râvnitele bomboane, cumpărate la kil din piață. Erau foarte bune. Le simt și acum, parcă, gustul diversificat.
Mă fascina bradul ce veghea noaptea din dormitorul copilăriei, până-n zori. Crea o atmosferă de vis, de care, copilul și adolescentul anilor trecuți, aveau, probabil, nevoie. Pe-atunci îmi trebuia atmosfera decupată din basme, pentru a seda, probabil, realitatea din spectrul privirii mele, spre a nu-mi curma, prematur, însăși copilăria.
Acum, nu mai sunt un copil. Însă copilul din mine nu a murit. Totuși, nu mai simt nevoia bradului de Crăciun. Mai păstrez globurile cu care brazii copilăriei mele erau împodobiți. Încă așteaptă, cuminți, în cutiile prăfuite din carton, ziua când vor fi scoase, din nou, la lumină. La acea lumină emanată de beculețe.
Nu știu. Nu știu când și dacă le voi mai scoate vreodată. Nu știu dacă voi re-deveni suficient de nostalgic și de romantic pentru a dori să retrăiesc atmosfera copilăriei de Crăciun. Ceea ce știu astăzi, este că (și) bradul mă împiedică să văd motivul real al acestei sărbători: nașterea lui Hristos. Bradul nu are nimic în comun cu El. Îmi va fi tot-una dacă, într-o zi, redevenind nostalgic într-o mare măsură, aș împodobi un brad în decembrie, sau în mijlocul (primă)verii.
Bradul ne introduce într-o atmosferă de visare, în care, cu privirea fixă pe globul ales (din motive necunoscute), căutăm ceva în pustiul acestei atmosfere. Doar ne petrecem timpul, preț de câteva clipe înșiruite și, revenind cu picioarele pe pământ, ne minunăm de tulpina împodobită a bradului.
Acum sunt mulțumit doar prin a privi, noaptea, înainte de a adormi, pe fereastră, spre casa vecinului, unde luminițile instalațiilor trezesc un visător…

Reclame

Când a murit Moș Crăciun?


Suntem în seara când Moș Crăciun e la concurență cu Hristos: care este, de fapt, personajul sărbătorit? Moșul se multiplică și vizitează fiecare țară, oraș, sat și casă din orice colț al lumii. Și (ne) aduce cadouri.  Totuși, personajul acesta trăiește (conștient)  puțin în mințile noastre. Maxim 10-12 ani, cred. La mine Moș Crăciun a încetat din viață la vârsta de 12 ani. Un vecin mi-a deschis ochii și l-a ucis pe Moș Crăciun. De atunci n-am mai crezut în Moș Crăciun. Moșul cel roșu cu barba mare și albă a rămas în sertarul cu amintiri și în cărțile cu povești, ca orice alt personaj, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana sau Baubaul cu care mă amenința bunica la patru ani, când nu eram cuminte.

La tine când a murit Moș Crăciun?