Am vizitat Oltenița


oltenita

Azi am vizitat orașul Oltenița. Pur și simplu. Fără un interes anume. Total dezinteresat, de dragul de a mă plimba spre o destinație necunoscută.

Era dimineața devreme când am ajuns aici, se îngâna ziua cu noaptea. Dacă nu era înnorat, prindeam răsăritul de soare la Dunăre. Am ajuns pe malul stâng al Dunării și m-am întreținut câteva minute cu doi pescari ce-și pregăteau barca gonflabilă cu motor pentru a pescui.

Imaginea de ansamblu este cel puțin deprimantă, dacă nu, chiar dramatică: case sărăcăcioase, blocuri cu fațade ”de când lumea”, oameni triști, magazine și buticuri în care parcă nu mai intră nimeni, contrastate de imaginea vie a câtorva supermarketuri și bănci pe care le întâlnim în toată România.

Am rămas cu imaginea unui localnic ce înainta cu privirea picată, ținând într-una din mâini o sacoșă conținând o sticlă de băutură.

Dunărea era și ea asemeni oamenilor, cu haine cenușii, tăcută, fără curajul de a visa la o schimbare în (mai) bine. Oamenii trăiesc în tăcere drama unui oraș ce nu reușește să le ia grija zilei de mâine și, probabil, îi reproșează Președintelui Ion Iliescu că nu și-a salvat orașul natal… din sărăcie.    

Reclame