”Singura soluție: înc-o revoluție”


Nu credeam să văd vreodată transformarea acestei sintagme în realitate, pe teren, în Piața Universității, simbol al comunicării și manifestării libere, necenzurate, a românilor ce doresc să-și croiască o altă soartă, cum spune imnul național al cărui imperativ pare să fie și el auzit.

Mămăliga a explodat! Mulțimea a început să reacționeze. Traian Băsescu nu a realizat că încercarea de desființare a SMURD, va fi punctual incandescent ce va aprinde focul revoltelor populare. Este prima dată când Băsescu iese din joc, faptic, prin tăcere la ceea ce se întâmplă de cinci zile în Capitală și s-a lăsat învins de potențialul mulțimii și a retras Proiectul Legii Sănătății din dezbaterea publică.

Își va da demisia Traian Băsescu? L-au părăsit americanii pe bravul cârmaci mioritic? S-au implicat servile secrete străine în aceste manifestații? Va avea Băsescu soarta lui Ceaușescu? Cum se vor termina aceste manifestații? Dacă dinamica mișcărilor de stradă se va agrava, se vat rage ca în 1989? Cine vor fi teroriștii? Care e miza acestor revolte? Sunt întrebări pe care mi/vi le pun și aștept să-mi parvină răspunsuri.

Dacă în decembrie 1989 miza așa-zisei revoluții de atunci din România era concretizată în schimbarea regimului comunist dorită de Vest și Est, prădarea banilor/bunurilor de apropiații sistemului, confundată cu bunăstarea precară o oamenilor.

Miza actualelor revolte, a noii revoluții – dacă va fi percepută așa, nu se leagă de voința marilor puteri, ci, pur și simplu, calitatea vieții românilor. Altfel spus, miza declanșatoare este sărăcirea, scăderea nivelului de trai a oamenilor simpli ca rezultat al măsurilor de austeritate… Nu mai este reprezentat de jocul tăcut american și rusesc, nici șansa actualilor ”milionari de carton”, ci șansa oamenilor de schimbare a omului-simbol, Președintele României.

Citeam recent „Ferma animalelor” lui George Orwell. O satiră sub forma unei fabule la revoluției comuniste din Rusia. Mă întreb dacă o revoluție are șansa de a schimba în bine viața majorității oamenilor? În această carte, animalele se revoltă pe stăpân, care este izgonit. Porcii iau în serios managementul fermei.

Mi-a plăcut un paragraf scris de Andrei Pleșu în „Despre frumusețea uitată a vieții”, când vorbește de politic și rolul politicului:

”El trebuie doar să întrețină mecanismul social, cu toate componentele lui, de la stabilitatea economică și politică, până la funcționarea riguroasă a legilor și instituțiilor”

La final, concluzionez contextualizând cele citite (din cartea lui Orwell) la situația României: oricine ar veni la conducerea statului, va acționa în sensul creșterii bunăstării lui și a familiei sale. Când nu mai poți munci, când, din perspective muncii ai parcat, pensia mică (dacă ai șansa să o ai și pe aceea) te reduce la un nivel inferior, insuficient pentru asigurarea unei vieți decente.

Revoluțiile nu au ca rezultat schimbarea fundamentală a condițiilor sociale, ci pe cea a dictatorilor nou-înscăunați. Lupta politică nu este, de fapt, despre bunăstarea oamenilor ci despre cine ajunge la pupitrul de comandă al statului, pentru a beneficia de resursele și privilegiile adeseori nemeritate.

În lumina rândurilor acestei cărți și a reflectoarelor puse pe Piața Universității din Capitală, mă întreb ce se va schimba în urma acestor proteste? Ce va fi schimbat în bine peste n zile de la sfârșitul revoltelor?

Reclame

Eu, cartea, omul și fiarele vechi din autobuzul 335


 

Am urcat în autobuzul 335. Vin de la școală (Intact Media Academy), din Băneasa. Am găsit un scaun liber și am (re)început să citesc  Despre frumusețea uitată a vieții, de Andrei Pleșu. Îmi plac cărțile lui Pleșu. Și această carte pe care mi-am cumpărat-o recent, la târgul Gaudeamus. Se citește relativ ușor. V-o recomand!

Revin. Reflectez la ideile citite, când, brusc, atenția se mută pe strigătul șoferului de autobuz: ”Dă-te jos! Acum!” M-am uitat la una din uși. La cele din spate. A urcat un om cu haine sărăcăcioase și murdare, lăsând pe podeaua autobuzului o legătură de fiare vechi, strânse bine. Strigătul șoferului a dezarmat omul inestetic ce a coborât trădând nervi și o resemnare zgomotoasă.

Contrastul acesta puternic între frumusețea ideilor lui Pleșu și inestetica fiarelor vechi, a deșeurilor metalice strânse clai grămadă și urcate în autobuz. Superficialitatea mea cu care tratez acest contrast. Ambele, mă fac să scriu. Mă determină să fiu atent la prima mea tendință: ușurința cu care sunt tentat să resping, la nivel mental, un astfel de om! Fără să caut explicații adânci. Fără să mă abțin de la ceea ce urăsc, de fapt: judecata și critica. Îmi lipsește exercițiul unei altfel de gândiri. Acela în care să-mi adresez întrebări legate de o posibilă istorie de viață a acestui om. Despre ce anume îl face să apeleze la acest (potențial) mijloc de câștig? Cu ce sunt mai deosebit decât el?

Problema rămâne în aer. Nerezolvată. Continuu să citesc. Puțin. Foarte puțin mai reușesc să citesc. Trebuie să cobor…cu gândul la omul estetic și cel inestetic, la Pleșu și anonimul ce a eșuat să rămână în autobuz…