Acoperișul echipei reparatiiacoperisuri.roofio.ro


acoperissss

Circumstanţial, am fost nevoit să supraveghez reparaţia unei infiltraţii prin acoperiş. Deşi acoperişul era nou, a avut probleme încă de la bun început – constructorul nu s-a ocupat prea bine şi de acoperiş.
Problemele au fost observate de abia în sezonul ploios, şi a devenit evident că trebuie rezolvate la sfârşitul anotimpului rece, când semnele infiltraţiei au lăsat pete seminificative pe tavan. După o încercare nereuşită cu o echipă de montatori de acoperişuri, am apelat la serviciile unor specialişti.
Ţigla metalică de pe acoperiş a trebuit înlocuită în totalitate, ea fiind prost montată şi imposibil de recuperat.
Echipa care s-a ocupat de reparaţie a lucrat atent, pentru a se asigura că nu le scapă niciun detaliu, dorind să iasă o treabă bună care să confirme că fac parte din ”România lucrului bine făcut”.
De îndată ce palma a fost bătută şi lucrarea câştigată, surprinzător, NU AU MODIFICAT PREŢUL STABILIT al lucrării.
Au lucrat atent şi cu grijă la detalii, s-au purtat cu bun simţ şi pe alocuri cu umor.
La sfârşit AU FACTURAT TOATĂ SUMA ÎNCASATĂ.
Rămâne în seama ploilor, zăpezilor şi a timpului să teste acoperişul pus de această echipă.
Pentru cei interesaţi, îi puteţi găsi pe site-ul http://reparatiiacoperisuri.roofio.ro
Reclame

Dialog de conjunctură


zambet

Astăzi. Trecut de ora 13:30. Scot capul pe fereastră și salut un vecin.
– La mulți ani! – îmi urează vecinul.
– La mulți ani, vecine – îi răspund eu.
– Ce faci? – mă întrebă vecinul.
– Iau micul dejun.
– Așa de dimineață? – mă întreabă el.
– Da – îi răspund eu – ce voiai, să mă trezesc dis de dimineață, ca oltenii, să văd cât aș fi avut până m-aș fi sculat târziu? )))))

– Înseamnă că diseară, pe la opt, iei prânzul, punctează el.

– Da, îi răspund eu. Iar mâine dimineață, pe la unu, două, cina :))))

Eu și apariția telefoniei mobile


Nokia-5110-01

În 1996, când a apărut telefonia mobilă în România, cu de-acum uitatele Dialog și Connex (dacă vă aduceți aminte), îmi doream enorm să am propriul telefon mobil. Țin minte scena dintr-o consignație din micul orășel de provincie sucevean, Siret, în care un cetățean i-a arătat vânzătoarei telefonul celular pe care îl achiziționase de curând, spunându-i că are meniu în limba română. Era gri, cu antenă și ecran ce lumina cu un verde fosforescent literele și cifrele negre. Priveam cu un jind amestecat cu o ușoară invidie personajul de pe scena adhoc constituită ce se fălea cu o cărămidă având o antenă ce îl ajuta să comunice de oriunde.

Primul telefon mobil l-am avut la cinci ani distanță de anul apariției tărășeniei fără fir. Abia în 2001. Era un Siemens drăguț, la care vorbeam și scriam sms-uri cu moderație, foarte econom, să nu consum prea repede puținul credit pe care mi-l permiteam: 4-5 dolari. Astăzi, am trei telefoane mobile, fiecare conectat la o rețea diferită, cu mult mai performante decât cărămida stimabilului din consignație, din a cărui chip rețin doar mustața grizonată. Nu mai trăiesc sentimentul de altădată. Nu mai rostesc acel wow! pe care-l rosteam fie și tacit când vedeam un Nokia 5510 sau 3310. Dimpotrivă. Percep telefonia mobilă ca pe o povară. O realitate banală, integrată în cotidian ce nu mai are putere să impresioneze sau să miște ceva. Sunt nevoit să port în buzunarele pantalonilor, sacourilor și gecilor trei cutiuțe cochete cu o oarecare greutate stânjenitoare ce-mi afectează, probabil, nu doar integritatea buzunarelor ci și sănătatea.

Dor de pădure, discuţii, trecut…


E târziu. Sunt obosit. Trupeşte. Dar mintea mea încă este activă. Deschid sertarul cu amintiri. Realizez că îmi este dor de pădure, de discuţiile interminabile purtate în jurul focului, cu alţii de-o seamă cu mine, undeva, nu foarte departe în trecut, vreo 8-10 ani, când nu aveam cine ştie ce griji iar fluturii îmi zburau bezmetici în stomac, dând puternic din aripi în apropierea vre-unei fete despre care eu, în naivitatea mea extremă, credeam că vor începe şi la ea fluturii să se agite… Iluzie! Eram prea naiv pe atunci, când încă credeam că poeziile sensibilizează sufletul unei femei…Azi, în universul acesta pragmatic, am încetat să mai cred asta! Mai cred în existenţa fetelor sufletiste şi romantice, dar, e drept, le încadrez la capitolul excepţii.