Gânduri de seară


noapte

E seară. Mi-am propus să ies la alergat dar n-am mai ieșit. M-am ocupat de ”gospodărie”. Miroase acum a proaspăt…
Sunt singur în dormitor. Cu aripile sufletului de plumb, privesc pe fereastră. Pe fondul negru al nopții, remarc, ca în majoritatea nopților trecute, lumina dreptunghiulară roșie, întinsă uniform pe toată suprafața geamului mare a apartamentului din blocul vecin – nu foarte apropiat de fereastra balconului meu. Mă-ntreb cine locuiește acolo? Presupun că un cuplu de tineri. N-aș îndrăzni să bat la ușă să-mi potolesc curiozitatea – de ce au lumină roșie în fiecare seară? Sunt romantici în fiecare seară? Povestea lor are mai mult de trei ani? Atât durează – spun unii psihologi, romantismul în doi.
Visez și eu s-o întâlnesc pe ea și să schimb lumina gălbuie din lustra atârnată de tavan cu cea verzuie de la veiozele din dreapta și stânga patului matrimonial pentru-a obține o fereastră luminând a primăvară, mai mare ca cea a vecinilor de vis-a-vis.

CÂND SHAKESPEARE ȘI EMINESCU MERITĂ BĂTAIE…


romeo_si_julieta_la_nottara_740

Articolului i s-ar putea atribui, la fel de bine și titlul ”Când autorul acestui articol merită bătaie…de la fete”. Pentru că da, am să expun realități care vor încorda, probabil, mușchii femeilor. Dar, oare, Shakespeare, Eminescu și cu mine merităm bătaie, sau… ființele feminine singure, credule, care dorm cu Utopia-n pat? Cu lirismul shakesperian și eminescian în sângele corasonului îmbibat de visul unei povești de dragoste cu cel mai frumos prinț. Ele dau cu piciorul la orice alt bărbat care ciocăne la ușa inimii lor, fiindcă acel bărbat nu seamănă cu portretul robot conturat pe paginile îngălbenite ale lui Shakespeare și Eminescu. Fie cedează și ucid propria poveste de dragoste aflată în plină expansiune, cel căruia i-au declarat iubirea are defecte, pe care ea nu le-a întâlnit la Romeo, Făt Frumos, Luceafărul sau Bogdan Vlădău, cel care patina la emisiunea Burlacul de pe Antena 1. Micul ecran cu ale lui emisiuni de divertisment și filme în care apar personaje fără cusur, le alimentează unor femei dorința de a-și conduce pe ultimul drum povestea de dragoste ce stă să pășească pragul căsătoriei. Căutați și lecturați cartea lui Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane.

Se spune că Shakespeare și-a omorât ”în glorie” personajele îndrăgostite care-și trăiau povestea de dragoste pe paginile create de el, peentru a nu risca secvențele urâte ale vieții cotidiene, în care fiecare îndrăgostit și-ar fi manifestat defectele. Or noi trăim povestea de dragoste, să spunem așa, și după Shakespeare! Cum ați vrea să rămână totul romantic?

Și, uite-așa, cu Utopia-n pat, femeile singure tânjesc ani la rând după afecțiune și amor, timpul trece, iar Utopia, fixată bine în mintea lor, rămâne incapabilă să le ia în brațe și să le iubească.  Ele se ofilesc și ajung la vârste în care nici Dumnezeu nu le mai poate oferi Tânărul din poveste. Fiindcă Dumnezeu are mult bun-simț și n-ar aranja contextele unor întâlniri visate fetelor trecute de prima tinerețe.

Și ce ar fi mai trist, decât să stai de vorbă cu o băbuță simpatică ce scoate din biblioteca învechită albume cu fotografii în care ea, frumoasa de altădată, regretă acum că nu l-a iubit pe cel care i-a declarat dragostea, pierzând astfel ultimul tren al vieții în doi?

În afara iubirii…


13191

În afara iubirii e lipsă de direcție profundă

Sunt ziduri reci și singurătate.

În afara iubirii e noapte,

Un nicăieri universal cioranian.

În afara iubirii sunt demoni,

Depresii și multă tristețe.

În afara iubirii nu-s îngeri,

nici aripi de suflet ce zboară.

În afara iubirii ne irosim

și nu avem cu cine să-mpărtășim bucurii,

nici eșecuri, nici realizări.

În afara iubirii pierdem,

ce suntem și ce mai avem.

ȘAPTE SEMNE CE SPUN CĂ EA URMEAZĂ SĂ-ȚI SPUNĂ ADIO


despartire

  1. Nu te mai ține strâns în brațe cum o făcea înainte. Realizezi că nu mai este ea în acea îmbrățișare. Dacă o face, această acțiune afectivă este făcută din complezență. Strânsul în brațe e o imitație a ceea ce era cândva.
  2. Nu-ți mai declară dragostea. Tu îi spui că o iubești, iar ea tace.
  3. E gânditoare și nu împărtășește cu tine ceea ce gândește. Intuiești că mintea ei ascunde multe gânduri, dar ție nu-ți mai spune nimic.
  4. Nu mai e la fel de comunicativă. Nu mai e dispusă să comunice cu tine, motivând că e obosită, deși înainte comunica și atunci când era obosită. E obosită, dar e online pe mess, feisbuk și skype până la ora 01:00-02:00 dimineața!
  5. E foarte critică cu tine. Nu mai echilibrează lista defectelor pe care le identifică la tine  cu nicio calitate de-a ta.
  6. Se dedică trup și suflet prietenelor ei, iar ție nu-ți mai oferă nimic.
  7. Nu mai poartă inelul de logodnă. Nici nu știe în ce cotlon l-a aruncat.

Citesc Ochiul căprui al dragostei noastre


carta-2

Am dat teve-ul pe OFF. Eram pe Mircea Badea cu a lui În gura presei. Omul ăsta începe să ajungă în sfera unui derizoriu ireversibil. Cam plictisitor. Îți pierzi timpul cu el. Înțeleg că e anti Băse și anti corupție. Anti Udrea și andi PDL. Dar că e anti-orice și anti-tot, e prea mult! E omul știe-tot. E expert în de toate. Chiar și în materie de teologie și alegerea noului papă.

Doresc să reiau lectura cărții începute ieri: Ochiul căprui al dragostei noastre, de Mircea  Cărtărescu, o carte de eseuri cu tentă memorialistică, de mici dimensiuni. Sunt aproape de jumătatea cărții și ”țesătura” e fascinantă, furându-mă din realitate. Citind-o, mintea mea hoinărește în perioada comunistă cu ale ei neajunsuri și te face să o compari realitatea curentă. Realizez că fiecare perioadă are umbrele și luminile ei, depinde ce vrei să vezi. Oricum, cred că e mai bine acum…decât atunci…

Nu mai pierd vremea, postez paragrafele astea și vreau să citesc.

Mai există dragoste?


Mai există dragoste și acceptare în această lume? Dacă până la 28 de ani nu ai experimentat dragostea și acceptarea reală a unei femei (chit că ai fost căsătorit), cele două ți se par ușor utopice. Te întrebi dacă pot exista și în viața reală, nu doar expuse artistic în cărți, reviste și filme îmbibate cu romantisme ce stârnesc lacrimi, surâse și invidie. Am depășit stadiul dorinței de a fii acceptat cu orice preț, de a mai fi cameleonic. La ce bun? Are vre-un sens să joc teatru? Îmi surâde ideea de a fii acceptat și iubit așa cum sunt, fără a încerca să fiu altfel decât sunt. Este relaxant să fii tu însuți, în propria-ți piele, fără a te chinui să fii alt personaj: unul pe placul tuturor. Provocarea e aceea de a găsi persoana care mă poate accepta și iubi așa cum sunt și a mă ajuta să fiu cum își dorește…

Filă din jurnalul sufletului meu


Simt că azi am sufletul defrişat. Lipsa de iubire umană a defrişat sufletul meu împădurit de suprafeţe întinse cu pomi verzi ce transformau dioxidul de carbon în oxigenul pe care îl respira fiinţa mea lăuntrică de altădată.

Astăzi mă simt mai stins, mai gol, mai lipsit de iubire ca niciodată. De ce trebuie să doreşti afecţiune dacă aceasta nu este în apropierea ta, în respiraţia caldă a celei care ţi-ar spune că te iubeşte, te adoră, te vrea alături de ea în fiecare moment al existenţei? De ce trebuie să îmbrăţişez perna în locul persoanei iubite, în locul jumătăţii despre care se spune că există pe undeva în lumea aceasta, într-un acolo necunoscut, dar nu lângă tine? De ce ar exista jumătatea mea undeva în lumea aceasta, disparată de mine şi nu lângă mine, în sufletul şi conştiinţa mea, pentru a mă face o persoană întreagă şi nu o fiinţă ciopârţită din naştere fără cealaltă fiinţă, acum când simt mai mult ca niciodată că timpul se vestejeşte în propria mea glastră? De ce trebuie să fie ea în acel acolo nesuferit şi necunoscut iar eu în acest aici faţă de care simt o repulsie, închis între patru pereţi reci, din beton?

Se pare că mi-am antrenat mintea să emită întrebări, problematizări şi nedumeriri. Nu o mai las liberă iar ea se revoltă pe mine din acest inconvenient (are de muncit mai mult când îşi adresează întrebări, deoarece cere şi răspunsuri).

Astăzi am să adorm singur, cu sufletul ciopârţit de inexistenţa celuilalt suflet (probabil) încă necunoscut mie, sperând că mâine va fi o nouă zi şi o nouă posibilitate de a-mi întâlni jumătatea.

Îmi urez succes!