Reflecții asupra sfârșitului lumii


pamant in flacari

Sursă foto: https://www.emag.ro/fototapet-133x133cm-best-decor-flacari-18/pd/D31G4YBBM/

În urmă cu 20 de ani mă întrebam de ce va veni ziua sfârșitului pentru planeta Pământ? Cum e posibil ca Dumnezeu să-și ardă propria creație ce este minunată? Eram conștient că oamenii sunt păcătoși și că există răul în lume, dar nu atât de mult încât să se justifice sfârșitul universal…
Cunoșteam deznodământul care va urma din A Doua Epistolă a lui Petru – ”(…) și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:10) și nu înțelegeam cum se va justifica sfârșitul.
Pe atunci nu realizam că răul și dezechilibrele provocate de rău se vor acutiza (la nivelul umanității, a naturii, sistemului financiar etc.). În vremea adolescenței mele natura nu era încă afectată de prezența masivă a plasticului din apă și de pe uscat, nici de tăierile abuzive de păduri. Relațiile umane nu erau atât de reci, seci și artificiale ca în prezent. Nu știam de existența crizelor financiare sau a ocultei mondiale (”deep state”), considerând state precum America ca fiind bine intenționate în legătură cu umanitatea, iar organizații internaționale precum Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind de bună credință, cu impact pozitiv pentru omenire.
În urmă cu 20 de ani nu îmi imaginam că vaccinul se poate dovedi atât de nociv, că nazismul sau bolșevismul realități eronate puse pe seama unor nebuni pot reveni în societatea umană, că pot apărea pandemii cu justificări îndoielnice sau că există cauze ale unor boli, inventate în laborator.
Acum mă întreb dacă nu cumva oamenii vor aduce sfârșitul umanității înaintea lui Dumnezeu? Când realizezi că anumiți oameni se joacă cu virușii, chimicalele din alimentele comercializate sau energia nucleară, că anumiți oameni vorbesc de controlul și reducerea masivă a populației, nu ai cum să nu te întrebi cine va semna sfârșitul umanității?
Dacă în urmă cu 20 de ani nu îmi imaginam că liderii religioși pot sta pasivi la apariția ”semnului Fiarei” descris de cartea Apocalipsa, astăzi sunt convins că, atunci când semnul Fiarei va fi propus pentru toți oamenii, liderii religioși vor tăcea sau chiar vor încuraja primirea de către oameni a acelui ”semn”. Am remarcat în ultimele luni cât de slab și lipsit de reacții autentice este leadership-ul religios și teologic în contextual așa numitei pandemii de Coronavirus. Aveți cumva impresia că va fi altfel în momentul cipuirii în masă?
În prezent consider că Dumnezeu este justificat să oprească degradarea umanității prin sfârșitul acesteia. Care creator poate sta pasiv la degradarea propriei capodopere? Creând umanitatea cu liberul-arbitru și permițând exercitarea acestuia de către oameni și îngerii căzuți (demonii), nu sunt convins și cred că nici Dumnezeu nu este convins că El, Creatorul, ar putea (fără să apeleze la desființarea liberului-arbitru din oameni și demoni) să restaureze creația. Și nu-I rămâne decât să o distrugă prin foc și să creeze un pământ nou. Căci totul va arde, scrie autorul cărții Apocalipsa din Sfânta Scriptură.
Nouă nu ne rămâne decât să alegem să lucrăm la restaurarea propriului univers interior, a lumii noastre lăuntrice unde se află sufletul pentru a face parte din noua creație, pământul și cerul nou. (Apocalipsa 21:1)

Cunoscând România profundă cu Fundația Principesa Margareta a României


fundatia margareta

Gândurile nu mi-au dat pace. M-am așezat să scriu, așadar, setat pe pilot automat, căci ideile se cereau a fi scrise fără niciun efort de gândire suplimentar, despre România profundă. România unde mai există valori, curățenie sufletească, autenticitate umană, în ciuda sărăciei. În București, între patru ziduri, în metrou sau pe străzile Capitalei e dificil de remarcat România profundă. Trebuie să ieși din casă, chiar din oraș.
Ca voluntar al Fundației Principesa Margareta a României de doi ani, am avut oportunitatea de a cunoaște România profundă și superbă: de la Ialomița până la Bihor, din Maramureș până-n Mureș sau din Avrig până-n Roșia Montană – ca să exemplific doar câteva din zonele între care m-am deplasat împreună cu Sorin Marinescu, asistentul social coordonator al fundației, pentru a vizita și ajuta copiii defavorizați și familiile acestora din diverse colțuri ale profundei și superbe Românii.

marinescu

Lucrurile banale, cum ar fi dulciurile sau jucăriile, care pentru unii nu stârnesc nicio trăire și nicio surpriză, reprezintă pentru copiii unei familii sărace din Avrig o adevărată sursă de surpriză și bucurie ce contrastează pe fața lor cu tristețea ce a prins contur demult și pe care patina timpului și-a desăvârșit amprenta.
Bicicletele pentru copiii din Roșia Montană te fac să îți amintești că tu, Cezar, ai avut o copilărie lipsită de griji în care nu ți-a lipsit bicicleta, iar bucuria copiilor care primesc biciclete te contagiază și te îmbogățește sufletește.
Ajutorul financiar pentru copiii unei familii de oameni simpli, dar muncitori și curați sufletește, cu posibilități limitate, din județul Sălaj a înseninat chipurile întunecate de tristețea realității dure românești.
Peisajele superbe ale României din Maramureș sau din Bihor, la răsărit sau la apus, te face să realizezi în ce țără binecuvântată de Dumnezeu cu o asemenea natură, te-ai născut.
Să ai ocazia să discuți cu acei oameni simpli despre viață și problemele curente din viața lor, te face să realizezi că tu ești bine și că nimicurile pe care tu le numești probleme rămân nimicuri pe care trebuie să le scoți din categoria problemelor și să le încadrezi la capitolul fițe.
Alege să ieși și tu din confortul tău și fii voluntar într-o organizație care aduce un plus de bucurie și valoare oamenilor nevoiași!

 

2 pariuri relaționale


PARIUL

Tratează oamenii ca și cum ar fi ceea ce ar trebui să fie și îi ajuți să ajungă ce pot să fie.

GOETHE

   A mai rămas o singură zi din anul 2018. Mâine va începe numărătoarea inversă a orelor și minutelor rămase din acest an. Privind retrospectiv în anul care a trecut și în ceilalți ani, gândul îmi zboară la oamenii cu care am interacționat. Nu au fost puțini. Chipul unor oameni îmi apare atât de clar în minte… ! Am întâlnit două tipologii: cei bine intenționați, curați, care au mizat pe inteligența, cunoștințele și aptitudinile mele (chiar dacă nu m-au cunoscut suficient înainte) și cei cu intenții ascunse, care au mizat pe contrariul celor înșirate… și s-au înșelat…
Cu siguranță ți s-a întâmplat și ție să fii subestimat cel puțin o dată de cineva în privința vreunei (in)capacități sau aptitudini ale tale de către anumiți oameni. Cu siguranță ai uimit la un moment dat când, în ciuda a ceea ce credeau anumiți oameni despre tine, sau a aparențelor, le-ai dovedit contrariul. În viața de zi cu zi a acestei lumi pragmatice care ne înconjoară, există două mari pariuri pe care, conștienți sau nu, le-am făcut de-a lungul timpului cu noi înșine în legătură cu percepția și atitudinea noastră față de oamenii întâlniți. Chiar acum, în timp ce citești aceste rânduri, tu ai pariat deja cu tine însuți în legătură cu mine cu (non)inteligența și capacitățile sau aptitudinile mele (nu-i așa? Recunoaște!).
Concret, noi construim o imagine în mintea noastră, ne formăm o anumită percepție privind persoanele cu care interacționăm la nivel personal sau profesional și, în funcție de imaginea sau percepția formată asupra acelor persoane, ne setăm comportamentul, atitudinea, reacțiile și intenția de a ne respecta ”termenii contractuali” față de acele persoane.
Dacă mizăm pe faptul că persoana din fața noastră este în cunoștință de cauză în privința unui subiect sau a unei probleme care ne leagă discuția sau relația dintr-un anumit moment, vom avea o anumită abordare și atitudine, fără a specula că acea persoană nu cunoaște ceva anume. Dacă vom miza pe faptul că acea persoană este în necunoștință de cauză, vom avea o abordare și o atitudine diferite celor din prima miză… Dacă mergem pe al doilea pariu, pentru a obține anumite avantaje de natură materială sau nu, iar persoana ”se prinde”, imaginea noastră în ochii acelei persoane va avea de suferit.
Singurul pariu câștigător ÎNTOTDEAUNA PE TERMEN LUNG este acela pus pe prezumția de inteligență, știință, capacitate și aptitudine a persoanelor cu care interacționăm. A paria pe necunoașterea unui om se poate dovedi profitabil dacă omul este cu adevărat neștiutor iar intenția ta este aceea de a obține profit din asta. Dar dacă speculezi că acel om nu știe iar el dovedește că știe, atunci ai pierdut încrederea acelui om, dovedind că nu ești de bună credință, iar imaginea ta se face țăndări asemeni unei oglinzi căzute de pe un perete.
A fii de bună credință și a paria ÎNTOTDEAUNA pe existența științei și aptitudinilor unei persoane este cel mai bun pariu pe termen lung, chiar dacă nu toate persoanele cu care interacționezi vor fi precum ți-ai imaginat. Într-un astfel de pariu nu vei pierde nimic. Dar dacă practici celălalt pariu, ai pierdut încrederea oamenilor pe care i-ai ”citit” greșit! Dacă ai ”citit” greșit anumiți oameni și ei se prind că tu ai speculat neștiința lor în favoarea ta, mai ales în mediul online pe vreo rețea de socializare, iar ei reacționează scriind că te-ai înșelat, asumă-ți asta și schimbă pe viitor miza pariului… E ca-n Pariul lui Blaise Pascal privind (non)existența lui Dumnezeu: a paria pe existența lui Dumnezeu este un pariu câștigător, comparativ cu pariul pe non-existența lui Dumnezeu, pentru că dacă în lumea cealaltă realizezi că El nu există, nu ai pierdut nimic, dar dacă El există, ai pierdut totul.
La mulți ani cu pariuri înțelepte!

Rechinii fricii


rechin

În România, rechinii politici

Au născut rechinii fricii

Ce-atacă copiii, adolescenții și tinerii –

Care, cu privirea-n pământ,

Nu mai au puterea,

Curajul, viziunea, misiunea,

Să spere.

 

Rechinii fricii atacă-n

Oceanul asasinatului economic

Din România

Tinerii sceptici,

Lipsiți de credință,

Care blocați,

Sunt o pradă sângerândă

A rechinilor însetați de sânge

Ce-atacă.

 

Doar speranța, credința

și Dumnezeu

mai pot salva de rechini –

de rechinii fricii

ce-atacă și mușcă

copiii, adolescenții și tinerii

României.

Despre manipulatori


manipulator

Manipulatorii se incadreaza intr-una din urmatoarele doua categorii:

– sunt persoane slabe si incapabile sa convinga transmitand un mesaj 100% corect, fara nicio tendinta de a-ti ”confisca” ratiunea;
– continutul mesajelor transmise de ei sunt slabe si incapabile sa convinga audienta fara utilizarea ”trucurilor”.

In momentul in care cineva iti transmite un mesaj colorat in alb sau negru, FARA NUANTE, este o persoana care incearca sa te manipuleze, sa-ti confiste propria-ti judecata.
Spre exemplu, daca intrebi un manipulator ce parere are de persoana X sau Y, iti va spune ca e alb sau negru, in functie de cum ii convine. Nu exista nuante pentru manipulatori. EXISTA DOAR OBIECTIVUL DE A TE DETERMINA PE TINE SA-I INGHITI ”GALUSCA”.

Si stii de ce continutul transmis de un manipulator este fie partial adevarat, incomplet sau fals? Pentru ca NU EXISTA NICIUN OM FARA DEFECTE SI FARA CALITATI. Intentia lui de a spune contrariul, tacit sau explicit este O MINCIUNA!

Manipulatorul NU URMARESTE BINELE TAU, CI BINELE SAU.

Nu uita niciodata ca Dumnezeu te-a creat o fiinta autonoma, capabila sa aleaga – Te-a inzestrat cu liberul arbitru, iar manipulatorul neaga, tacit, aceasta realitate si te jigneste atat pe tine cat si pe Creatorul tau! Baga la cap!

P.S. Manipulatorii nu sunt lideri in adevaratul sens al cuvantului. Sunt manipulatoti. Atat.

Meditația zilei – despre sinceritate(a mea)


sinceritate

Azi, mintea mea a dat timpul înapoi. Cu doi ani. O persoană ”sus-pusă” mă critica, în urma citirii cărții mele, Din Paradis, în deșert, că am scris prea sincer ceea ce am scris.

Chiar așa! De ce, sau de cine m-aș ascunde? La ce bun ascunderea realității despre noi? Oare nu tocmai îndrăzneala de a transmite informații reale despre tine înseamnă, de fapt, adevărata comunicare? Oare nu tocmai felul sincer de a fi al cuiva, atrage persoanele esențialmente asemănătoare, dacă nu chiar identice cu acesta și elimină din capul locului ”balastul”? Legea atracției încă nu a fost abrogată de Creator!

Oare nu tocmai de sinceritate avem nevoie în relație cu noi înșine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, pentru ca, uitându-ne în oglindă, să putem spune că nu suntem o imitație a personelor autentice și nu purtăm chipul persoanei care nu vom deveni niciodată?

Uneori, am impresia că unii fac posibilă prin stilul lor de viață, realitatea unui parlament extins dincol0 de zidurile Palatului Parlamentului, prin ipocrizie și răspunsuri în care ei nu cred cu măștile schimbate conjunctural. Probabil, sinceritatea lor este împiedicată de conflicte… Dar am trăi într-o societate veritabilă, necosmetizată de minciună și prefăcătorie.

POEZIE ZuRLiE


poezie

                                                                    Lume, vreau să mă însor,

                                                                   Cu fata care să iubească

                                                                   Un suflet pentru care mor,

                                                                   Clipele făr’ să trăiască –

 

                                                                   Acea iubire din poveste

                                                                   Fără de care, o tristețe

                                                                   M-apucă-acum și iar visez

                                                                   Tânjind cu dor să-mbrățișez

 

                                                                   Fata din vis – visul de basm

                                                                   Un vis rulat ca într-un vals

                                                                   Cu-al meu suflet ce dorește –

                                                                   O domnișoară ce vorbește:

 

                                                                   Că-i de Dumnezeu dorită,

                                                                   Iubirea-aceea de pe vremuri –

                                                                   C-un dor nespus la întâlnire

                                                                   Și cu fiori la despărțire,

 

                                                                    În taina serilor de vară

                                                                    Doar o iubire de poveste

                                                                    Fără umbră de ocară –

                                                                    Și fără celebra zestre…

 

                                                                   Nunta vreau să fie simplă,

                                                                   Fără multe candelabre

                                                                   Fără mese-mbelșugate

                                                                   Și minți bete, scelerate.

 

                                                                   Undeva, într-o poiană,

                                                                   Sau într-o grădină-ascunsă,

                                                                   Sub trei pomi ce țin de umbră,

                                                                    Răsăriți din iarba tunsă.

 

                                                                     Așadar, dați like și share

                                                                     Să se ducă în eter…

                                                                     Să vină din lung sau lat

                                                                     Acea EA de măritat…

 

O țară numită ROMÂNIA


romaniaaa
O țară numită România: ajunsă o rablă cu emblemă, sclipici și aparat improvizat de aruncat praf în ochii populației naive, fără roți și cu motor ce merge-ntr-un piston – ăla pus în mișcare doar de Dumnezeu și încercarea (eșuată) a demagogilor politici de a o prezenta ca o mașină de fițe, pe care o vor toți în garajul lor.
 
O țară numită România: trădată și vândută pe firimituri, cu praful depus peste cărțile de istorie și peste onoarea marilor OAMENI DE STAT avuți de-a lungul secolelor.
 
O țară numită România: o colonie populată cu oameni incapabili să organizeze o revoltă națională care să bage frica în trădătorii de neam și țară.
 
Asta e imaginea conturată în mintea mea după atâtea tragedii din ultimele luni (sinucidere Calea Victoriei, Colectiv, Ekeng etc.).

La Chișinău, în România de dincolo de Prut


20150808_135745

Ieri am fost pentru prima dată la Chișinău. Pentru prima dată am călcat pământul românesc de la est de Prut. Vineri le-am propus câtorva amici această excursie și sâmbătă, dimineața, cu noaptea-n cap, am pornit spre Chișinău.

România de dincolo de prut a început cu un mic incident, la vama Leușeni: din ignoranța noastră și neglijența vameșilor, am omis să trecem și pe la biroul ”vamă”, a căror angajați efectuau vama propriu-zisă. Ne-am întors din drum imediat ce am trecut de ultima barieră și am fost înregistrați în programul informatic că am intrat în Republica Moldova.

Drumul până la Chișinău a continuat prin tumultul de verde, la dreapta și la stânga șoselei – surpinzător de bună (am auzit că drumurile în Republica Moldova necesită reparații capitale).

20150808_132211
La Chișinău m-a surprins savoarea mâncării din Restaurantul ”La plăcinte”; zeama de pui (supa de pui) și învârtitele cu vișine (plăcintele cu vișine) au fost GROZAVE. M-a amuzat denumirea din meniu a clătitelor cu vișine pe care cei din acest restaurant le numesc ”căciulița lui Guguță”. Recunosc că aici am mâncat cea mai gustoasă supă și cele mai bune plăcinte din ultimii ani.

Am inclus Chișinăul pe locul 1 ca obiectiv turistic gastronomic. Italia, Spania, chiar și Ucraina rămân pe loc secund.

20150808_121519
M-a surprins plăcut aici zâmbetul autentic, mersul mai puțin ”mecanic” al unor oameni și absența grabei, temperatura suportabilă (probabil datorită copacilor numeroși din parcuri) și absența aglomerației specifice unei capitale. Explicația se datorează, cel puțin parțial, faptului că am fost într-o zi de sâmbătă.

20150808_121054
Nu în ultimul rând, m-a surprins grija celor din Chișinău față de mașinile lor – mașinile aveau vopseaua polishuită – și faptul că am văzut puține mașini de proveniență sovietică, majoritatea fiind de proveniență occidentală.

Bulevardul Ștefan cel Mare are, la dreapta și la stânga lui un trotuar larg pe care ne-am plimbat în decursul câtorva ore petrecute la Chișinău. O plăcere.

Voi reveni cu siguranță la Chișinău dacă Dumnezeu va îngădui să mai trăiesc.

20150808_141124

Scurte reflecții privind consumerismul


consumerism1

Urăsc consumerismul. Urăsc ritmul amețitor al schimburilor de orice pe care îl cultivă unii: de la haine, telefoane, încălțăminte, laptopuri și până la motoare, mașini sau diverse accesorii. Nu pricep risipa asta de resurse de dragul ”breaking-news-ului” din viața personală, de dragul înnoirii continue. Sau, poate, sunt eu demodat. Am rămas, probabil, cu mulți pași în urma trendului. Dar ce-aș câștiga dacă m-aș lăsa dus de val? Cred că mai degrabă aș pierde. Aș pierde bani. Inutil. De aceea încă păstrez perechea de pantofi cumpărată la Roma în 2009 – dați cu cremă, arată încă bine. N-am abandonat nici perechea de adidași Nike cumpărată în 2008 (cu care alerg), nici telefonul mobil Nokia E72 achiziționat în 2010 – încă funcționează…
În seara asta discutam cu un amic pe tema telefoanelor mobile. Îmi spunea că nu voi rezista să nu-mi achiziționez și eu un Iphone 6 sau un Samsung S6. Nu, i-am spus. S3-ul meu are doi ani și dacă mă va mai ține doi, voi considera că ”și-a făcut datoria pe deplin”. ..
Probabil că datorită următoarelor rânduri mă veți lua de prost. De prostul ăla din proverbul în care se spune că ”moare de grija altuia”. Totuși, mă întreb, când vor reuși unii să (mai) economisească? Când le va veni mintea la cap ălora cu BMW X6 ce locuiesc în chirie într-o garsonieră? Dar puștanilor fără nimic în cap dar cu ultimul tip de Iphone în buzunar?
Ce e aia economisire? Păi este atunci când, din venitul câștigat într-o lună, te străduiești să nu cheltuiești tot. Greu. Știu. Dar nu imposibil. Am realizat că se poate. Și este necesară economisirea. Că dacă te prinde o problemă imprevizibilă, ce faci? Te împrumuți? De la cine? Banii sunt foarte scumpi!
Și, la final, o ultimă idee: în ritmul ăsta cu care noi și contemporaneitatea noastră autohtonă și occidentală consumăm, copiilor, nepoților și strănepoților – dacă va mai îngădui Dumnezeu viața temporală – ce le va mai rămâne?