Despre meșteri, maiștri și meseriași. Sugestii pentru o selecție eficientă


Meseriasi

Dacă ai fost binecuvântat cu o familie, de mic, ai văzut cum părinții sau bunicii tăi au invitat, de-a lungul timpului, pe ”scena” casei părintești, diverși meșteri, maiștri și meseriași cărora le-a revenit o misiune practică: de la tăierea porcului de Crăciun, reparat zidăria casei, acoperișului, instalația sanitară, termică sau electrică, soba și până la zugrăveală. Treaba părea simplă. Sau poate chiar era. Tu erai doar curios să vezi ce fac aceștia și-i bombardai, probabil, cu aceeași întrebare: ”de ce…?”
De ”mâine” vei fi nevoit să le iei locul părinților și al bunicilor tăi, pentru că, nu-i așa, ”ai crescut mare”. Cade în grija ta, cel puțin parțial, dacă nu total – în situația în care te-ai mutat ”la casa ta” sau ”la casă nouă”, depinde de conjunctură – să te ocupi de reparațiile locuinței. Poate deja ești în această ipostază.
Și nu, nu va fi ușor deloc. În primele încercări de identificare a meseriașilor, în caz că nu ai devenit și tu unul, există șanse să eșuezi, să-ți iei…țeapă! Pentru că oferta de servicii profesionale, de calitate, este puțină în România, cel puțin în zona de sud – București-Ilfov.
Totuși, pentru a-ți spori șansele de a identifica omul priceput pentru reparația ce trebuie făcută în locuința sau vecinătatea locuinței tale, încerc să grupez câteva sugestii/sfaturi utile care să te ajute să duci la bun-sfârșit această misiune:

1. Întreabă persoanele apropiate dacă au întâmpinat dificultăți asemănătoare/identice cu cele pe care le întâmpini tu. E posibil ca ele să fi trecut deja prin ”procesul” de identificare și selecție a meseriașilor buni, cu un raport calitate-preț-beneficii competitiv.

2. Dacă ești nevoit(ă) să identifici singur(ă) meseriașii, misiunea ta va fi dificilă, dar nu imposibilă. Folosește internetul și goagălul 🙂 Pe internet va trebui să faci două tipuri de căutări: una legată de meseria pe care trebuie s-o aibă potențialul meseriaș, cealaltă o vei face cu scopul de a identifica meseriașii propriu-ziși. Nu te lăsa orbit de ”praful în ochi” folosit de marketingul din spatele site-ului. Treci dincolo de aparențe și identifică câteva elemente pe care un site TREBUIE să le prezinte: denumirea firmei, adresa și datele de contact. Din experiență, un site fără elementele minime de identificare a firmei în viața reală, TREBUIE IGNORAT. Ascunde ceva.

as recover
3. În situația în care nu te pricepi, apelează la o firmă de recuperări creanțe care să-ți verifice firmele cu care ți-ai dori să bați palma. Ai nevoie să știi vechimea firmei, cifra ei de afaceri, eventualele incidente bancare, (non)existența datoriilor la ANAF și chiar (non)existența litigiilor în instanță. Aceasta pentru că este importantă execuția lucrării/lucrărilor dar și estimarea ”valorii” garanției pe care ți-o va elibera firmele selectate. Alege cea mai ”curată” firmă din aceste puncte de vedere. Costul verificărilor este semnificativ mai mic decât costul alegerii unei firme ȚEPARE!
Pentru serviciul verificării profesioniste a firmelor, poți apela cu încredere la firma AS CREDIT RECOVER CONSULTING SRL din București, care oferă și acest serviciu, persoanelor fizice și juridice, indiferent că sunt din București sau la nivel național. Toate datele de contact le găsești accesând site-ul http://www.asrecover.ro/

Mult succes!

Reclame

Papucii familiei Împiedichescu


papuci

Fiecare din noi e un papuc. Asta e imaginea pe care o am la îndemână… Suntem un papuc împerecheat cu-n alt papuc, încălțând perechea de picioare ale unei persoane. Papucii sunt de diferite mărimi. Au culori și forme diverse. Sunt confecționați din materiale diverse.
Persoana joacă aici rolul de metaforă a unei relații. Mersul unei persoane este reușit, dacă papucul drept încalță piciorul drept, iar papucul stâng încalță vesel piciorul stâng. Fără să comenteze de ce e așa și nu altfel.
Pentru deliciul publicului, există și o altfel de potrivire: încălțămintea stângă se bagă în seamă și încalță piciorul drept, iar cea dreaptă piciorul stâng. Mersul picioarelor devine astfel unul deranjant. Degetele încep să doară, fiind strânse de nepotrivirea papucilor. Încep să apară bășici, iar rolul nepotrivit asumat de un papuc sau de celălalt, începe să fie dureros.
Spun acestea, gândindu-mă la relația mea de căsătorie eșuată. Papucul stâng, femeia, încerca să ia locul papucului drept, bărbatul. Încerca să fie rațiune supremă, bădărănism și agresivitate…
În diverse situații, când se încarcă cu nervi, femeia se transformă în terminator (o ipostază neîngăduită nici măcar bărbatului). Își întinde brațele pentru a te plesni. Încearcă să se urce pe tine asemeni unui tanc, pentru a-ți mutila figura și a ieși triumfătoare. Atunci relația se transformă din armonia unui colț de paradis, într-o caricatură. Una a unui iad pe pământ.
Relația începe să exerseze atunci (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

coperta-din paradis in desert

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf 🙂 Costul cărții este de NUMAI 14,9 lei.

Tată bogat, tată sărac


robertkiyosaki

Am citit-o și mi-a plăcut enorm. Dacă ar fi să fac o selecție între cărți pe considerentul ”cărți fundamentale”, aș alege Biblia sau Sfânta Scriptură pe probleme sufletești, spirituale, iar cartea aceasta pe probleme de educație financiară. Merită citită de toți românii! În special de adolescenți, tineri și cei care calcă pragurile băncilor pentru a plăti ratele la creditele contractate. E o carte despre bogăție și sărăcie, active și pasive sau specificul lumii în care trăim.

Personal, mi-am îmbogățit propriul meu ABC financiar. Voi fi mai drastic cu cheltuielile, sper. M-au fascinat paginile autobiografice ale autorului, în care povestește experiențele avute în copilărie cu ”tatăl bogat” și sfaturile primite de la ”tatăl sărac”. Bineînțeles că l-a ascultat pe adultul bogat, fiindcă era mai ancorat în realitate decât celălalt. Definițiile și graficele lui Robert T. Kiyosaki sunt atât de simple și de sugestive. Nu ai cum să nu înțelegi ceea ce îți explică el. Spre exemplu, ne sugerează să investim în active și nu în pasive. Primele sunt cele care ne bagă bani în buzunar, cele din urmă ne subțiază portofelele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cartea mi-a întărit convingerea că trăim într-o perioadă istorică în care educația clasică (școala) este depășită, insuficientă și chiar inexistentă – în ce privește banii. Școala pregătește oamenii mari de mâine pentru o societate inexistentă. Îi pregătește să devină sclavi și nu oameni liberi. El ne învață ce să facem ca să (re)devenim oameni liberi.

Eșecul este o parte din proces, nu un sfârșit de lume, că asumarea riscurilor reprezintă o realitate necesară dacă vrei să te îmbogățești.

Educația și mintea noastră sunt cele mai importante active, cele mai importante investiții pe care nu trebuie să le ratăm. Îmi place expresia ”inteligență financiară” pe care Kiyosaki o folosește des în carte, ca ingredient necesar pentru supraviețuire în această lume.

Dacă nu vrei să te îmbogățești, citește această carte măcar să conștientizezi unde ești cu educația financiară, dacă ți-ai însușit ABC-ul financiar și află dacă nu cumva acțiunile tale, care presupun domeniul finanțelor personale, sunt distrugătoare pentru tine și familia ta.

E o incursiune ce merită timpul, banii și efortul. Chiar dacă Robert T. Kiyosaki este american și trăiește într-o cultură diferită de cea a dealurilor scrise cu oi. Principiile sunt aceleași. Indiferent că vorbim de America sau România!

Comunism vs capitalism (autohton). Reflecții și perspective


În comunism se mima interesul total al statului față de cetățean, concretizat printr-o protecție socială și economică minimală: statul comunist îți oferea o locuință și un loc de muncă. Aveai un salariu (bunicel) cu care te puteai descurca și, cu puțin efort și ”învârteală” reușeai să ai în frigider diverse sortimente de ale gurii. Ce îmi place la sistemul comunist e faptul că reprezentanții săi erau interesați ca toți cetățenii să fie angajați în procesul de producție.

Fratele bunicii mele este analfabet. Nu știe să citească. Nici să scrie. În ciuda acestor carențe, a avut un loc de muncă în perioada comunistă și acum are statutul de pensioar.

Când vorbești de faptul că statul îți asigură o oarecare protecție socială prin susținerea locurilor de muncă, prin investiții, poți spune că statul, respectiv contractul social era funcțional.

Acum și cei cu studii superioare au dificultăți serioase în a-și găsi și menține un loc de muncă. Fiindcă statul nu mai face investiții. Dimpotrivă! Și pentru că școala românească se aseamănă cu Banca Națională: produce maculatură. Banca tipărește bani, iar școala tipărește diplome! Sunt atâtea universități, facultăți și organizații care organizează cursuri finalizate cu o diplomă, hârtie cu care nu prea mai poți face nimic în România.

Zilele acestea urmăream știri legate de profesorii șpăgari de la Universitatea Bioterra, București.

În comunismul autohton se construia.

În capitalismul autohton, pe baza unor argumente slabe, se demolează. Cine va stinge lumina în România?

Școala de asistență socială s-a reînființat după căderea regimului comunist. Asistența socială nu exista atunci. Acum avem asistență socială, școală de asistență socială, asistenți sociali etc., dar problemele sociale persistă și se înmulțesc.

Suntem martorii unui soi de realitate schizofrenică în România: discrepanța între veniturile românilor obișnuiți și costurile, cerințele vieții se măresc pe zi ce trece.

Suntem o societate a cărui stat nu investește în oameni, nici în domenii care nu-i aduc bani! Mai grav este că nu mai susține nici sectoarele profitabile! ”Privatizează” tot! Vrea să scape de tot! Nu a învățat lecția vânzării sectorului petrolier. Vrea să ofere pe nimic aurul și chimia. Și devine o autoritate ce încasează taxe și ipozite uriașe, fără a mai face ceva constructiv. 

România nu este nici stat socialist (dovada: nepăsarea statului față de cetățenii lui, natalitatea în scădere etc.), nici capitalist (dovada: distrugerea prin ”privatizare” a reprezentantelor productive: fabricile și absența susținerii întreprinzătorilor completată de perceperea de taxe și impozite foarte mari).

Suntem Republica Corcitură România, fiindcă însumăm o combinație a trăsăturilor negative ale celor doua sisteme socio-economice amintite mai sus: nepăsarea capitalistă față de oameni, amestecată cu sărăcia socialistă. Ce iese de aici? Un monstru care-și conturează zilnic corpul și își urâțește chipul de la stadiul cu o doză minimalistă de dramă, dezgust în prezent, până la fizionomia ce îmbină groaza maximă, în următorii zece ani.

Probabil că peste zece ani, în acest capitalism dezaxat, în această formă modernă de stat, vom trăi zile mai ”negre” decât cele din prezent. Ne vom întoarce la condițiile perioadei pre-industriale. Nu pentru că nu vor mai exista mașini, centrale de apartamente pe gaz, calculatoare etc. Dar, venitul unei familii va fi total insuficient pentru întreținerea nevoilor ei de bază, probabil că ne vom reîntoarce la pământ, și-l vom săruta, asemeni personajului rebranian, Ion, ca pe unica sursă, pentru a cultiva singuri legumele și fructele necesare meselor zilnice. Facultatea va redeveni un lux, ca și școala gimnazială sau liceală, contractarea unui credit pentru achiziționarea unei locuințe va fi imposibil de realizat,  iar la teve vom auzi prezentatori de știri care vor citi pe prompter ceea ce scria Richard Wurmbrand în perioada detenției sale politice de-acum câteva zeci de ani:  ”salariile nu fuseseră niciodată așa de mici. Se legiferase ziua de muncă de opt ore, dar lucrai douăsprezece ore ca să-ți îndeplinești ”norma”; apoi munca ”voluntară” și conferințele despre marxism nu mai lăsau timp pentru viața de familie. Pe de altă parte, într-un apartament locuiau două sau mai multe familii.” (Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Ed. Stephanus, București 2007, pag. 104)     

 

Reflecții de duminică seara


Duminică seara am ieșit în Parcul Herăstrău. Canicula s-a băgat la somn iar plimbarea pe care am făcut-o a fost o reală plăcere.

În apropierea unei alei, pe o pânză, era proiectat un film. Unul românesc, care mi-a reamintit de anii copilăriei: ”Amintiri din copilărie”. Dacă pe atunci priveam filmul cu ochii mari ce abia descopereau lumea, acum am privit diferit, dintr-un alt unghi, pelicula amintirilor lui Creangă. Am urmărit cu invidie simplitatea vieții oamenilor contemporani cu Creangă. Ei nu aveau atâtea ocupații cronofage ca noi. Nu aveau radio, televizor, calculator, ipod sau telefon mobil. Oamenii de atunci gravitau în jurul realităților simple: familia, munca, biserica, școala, strângerile de sărbătoare sau iarmarocul.

Viața noastră este atât de complexă! Pe lângă ocupațiile pe care le aveau și oamenii de acum două secole, noi ne complicăm existența încărcându-ne viața cu-atâtea lucruri față de care devenim roboți, ne legăm precum un magnet de o bucată de metal, încât mă întreb dacă mai suntem ființe umane sau robi programați ai lucrurilor? Mă întreb dacă ne mai rămâne timp pentru meditație sau rugăciune, pentru interacțiuni de calitate cu apropiații, dacă mai acordăm suficient timp pentru ceea ce are importanță? Din supermarket ne cumpărăm atâtea sortimente de bunuri de consum! În casă avem atâtea chestii! Mașina noastră are atâtea opționale! De fapt, cred că trăim într-un context în care, chiar dacă am dori să ne simplificăm viața, să ne debarasăm de lucrurile mai mult sau mai puțin utile cu care ne-am accesorizat viața, nu am putea. Fiindcă am realiza că, viața trăită fătă tv, calculator, telefon sau mașină, tinde să fie imposibilă.

Viața noastră se desfășoară atât de rapid! Îmi amintesc că acum 10 ani, când internetul era o chestiune încă greu accesibilă, corespondam și așteptam cu nerăbdare să primesc răspunsul la scrisori. Acum scriu fără pasiune e-mailuri și nu mai trăiesc așteptarea răspunsului la e-mail. Mă întreb spre ce ne îndreptăm? Unde va ajunge societatea umană cu stilul ei alert?