POEZIE ZuRLiE


poezie

                                                                    Lume, vreau să mă însor,

                                                                   Cu fata care să iubească

                                                                   Un suflet pentru care mor,

                                                                   Clipele făr’ să trăiască –

 

                                                                   Acea iubire din poveste

                                                                   Fără de care, o tristețe

                                                                   M-apucă-acum și iar visez

                                                                   Tânjind cu dor să-mbrățișez

 

                                                                   Fata din vis – visul de basm

                                                                   Un vis rulat ca într-un vals

                                                                   Cu-al meu suflet ce dorește –

                                                                   O domnișoară ce vorbește:

 

                                                                   Că-i de Dumnezeu dorită,

                                                                   Iubirea-aceea de pe vremuri –

                                                                   C-un dor nespus la întâlnire

                                                                   Și cu fiori la despărțire,

 

                                                                    În taina serilor de vară

                                                                    Doar o iubire de poveste

                                                                    Fără umbră de ocară –

                                                                    Și fără celebra zestre…

 

                                                                   Nunta vreau să fie simplă,

                                                                   Fără multe candelabre

                                                                   Fără mese-mbelșugate

                                                                   Și minți bete, scelerate.

 

                                                                   Undeva, într-o poiană,

                                                                   Sau într-o grădină-ascunsă,

                                                                   Sub trei pomi ce țin de umbră,

                                                                    Răsăriți din iarba tunsă.

 

                                                                     Așadar, dați like și share

                                                                     Să se ducă în eter…

                                                                     Să vină din lung sau lat

                                                                     Acea EA de măritat…

 

Spicuiri autobiografice (II)


Este dificil de crezut că m-am îndrăgostit la 7 ani. Și totuși, s-a întâmplat. Nu mint. Era un chip brunet, cu o siluetă slabă, dar iute. Era colega de bancă. Se întâmpla în clasa întâi. Pentru ea am simțit primii fluturași inocenți  în stomac ce fâlfâiau puternic cu aripile lor albe și contururi roșii. Era o noutate pentru mine. O trăire intensă ce-mi invada lăuntrul, mă copleșea și mă deconecta de la real. Nu rețin cauzele, dar știu că fluturașii din stomac s-au transformat în lilieci hidoși. Astfel, chestiunea cu colega de bancă s-a schimbat: ea a rămas, în urma unui conflict materializat prin împroșcare cu cerneală, mediat de învățător, doar o colegă de clasă…

La 16, 17 sau 18 ani mi-am lăsat fluturașii să facă febră musculară aiurea, dând din aripi pentru niște ființe ce au rămas indiferente la ce simțeam eu. Trebuie să recunosc că la aceste vârste eram un tip naiv, ce trăia viața cu o intensitate și o sinceritate maximă, moartea mamei, pe când aveam doar 17 ani, reprezentând pentru mine un moment dramatic peste care am trecut cu bine.

În primul an de facultate eram îndrăgostit de o studentă la medicină. Se întâmpla în anul 2002. Am fost prieteni, într-o relație rece, legalistă, din care ea a ieșit din motive ambiguu conturate, pentru ca, doi ani mai târziu, să mă îndrăgostesc de o colegă de facultate cu care am trăit o idilă plăcută, relativ scurtă, până în ziua în care ea renunțase…

Astăzi am început să cred că iubirea erotică este o utopie. Că, de fapt, majoritatea fetelor se îndrăgostesc condiționat. Nu mai au curajul să se îndrăgostească sau să răspundă unui băiat simplu, fără a adresa întrebări suplimentare, legate de statutul lor material. Sau, poate, nu mai au puterea să se îndrăgostească.

Cred că mai pot să mă îndrăgostesc. Nu cu forța pe care o aveam în copilărie sau în adolescență. Fluturașii mei nu mai au vigoarea de altădată. Acum aplic tactica feminină. Nu mă mai îndrăgostesc decât atunci când văd că se merită iar persoana de lângă mine e dispusă să-și lase fluturașii să dea din aripi în apropierea mea.