Referendumul a eșuat, speranțe după 2020…


referenduM

Referendumul a eșuat. Prezența insuficientă la vot pentru ca acest referendum să treacă, conform Biroului Electoral Central, sub 20% din populația cu drept de vot din România, conduce la invalidarea acestui referendum. De ce a picat referendumul? Motivul principal este de natură politică: PSD a organizat acest referendum și, pe fondul unui scepticism generalizat, prezent și la electoratul PSD, acest referendum a scos din casă doar 20% din populația cu drept de vot.
Pentru succesul acestui referendum cred că era necesară reglementarea unei alte întrebări, poate chiar: ”sunteți de acord cu modificarea Constituției României privind căsătoria care să fie uniunea dintre un bărbat și o femeie?” Întrebarea generală privind modificarea legii fundamentale a statului, pe fondul scepticismului generalizat în legătură cu partidul de guvernământ care a organizat acest referendum, a garantat eșecul acestui referendum.
Perzanții acestui referendum? Poporul român cu înclinații sexuale firești și PSDragnea. Nu este exclus ca societatea românească să se schimbe esențialemnte în arhitectura familială cunoscută – căsătoriile și destinația lui Dragnea, mâine, după procesul de la Înalta Curte…
Ce perspective avem pentru protejarea familiei lăsate de Dumnezeu? Să ne prezentăm la vot în 2020 pentru alegerea unei majorități parlamentare opuse PSD cu speranța că aceasta va organiza apoi un nou referendum cu o întrebare clară…

Despre bărbați, pentru femei


barbat femeie

Noi, bărbații suntem ființe simple – nu simpliste. În general avem aceleași tipuri de nevoi materiale și emoționale, asemeni vouă, femeilor, cu excepția nevoii de a primi flori, de a ni se deschide ușa la intrarea în bloc, casă/vilă, mașină etc.
Nu avem simțul estetic și simțul ordinii atât de pronunțat ca în cazul femeilor (deși am întâlnit ființe feminine care sunt o excepție de la această ”regulă” – dacă poate fi una de acest tip). Avem în minte ținte, obiective acțiuni mai importante decât să aranjăm lenjeria de pat dimineața, să ne spălăm farfuriile sau să ne strângem masa după ce am mâncat.
Ne alegem partenerele pe considerente pragmatice ce țin de persoană, nu de avuția ei – cum o faceți majoritatea dintre voi – cum ar fi: frumusețe, capacitatea de a comunica eficient, hărnicie, curățenie etc.
Când vă dăruim flori o facem nu pentru că ne face plăcere să oferim flori (deși e posibil să existe și bărbați cărora le plac florile…) ci pentru că vouă vă place să primiți flori.
Nu ne plac înclinațiile mercantiliste pe care o parte din voi, femeile, le aveți, dar nu avem ce face dacă ni s-a pus pata pe acea femeie…. Practic, dacă o femeie materialistă este vânată de un bărbat (conștient de modul de a fi al acelei femei), este pentru că ea are ceva proriu ființei ei de oferit și e posibil să prezinte interes pentru el doar atât timp cât ea mai are de oferit acel ceva. Și reciproca rămâne valabilă… În genul acesta de ”asociere” conjugală nu există iubire, ci doar o serie de tranzacții…
Când se gândește la o parteneră pe termen nedeterminat cu care să ”tranzacționeze” și sentimente, nu doar plăceri pasagere, un bărbat nu va alege o femeie ”ușoară” indiferent de înfățișarea ei ”bestială”. Se va întreba dacă ea poate fi mama copiilor lui.
(va continua)

Lykera – un simbol al feminității ușuratice din literatura ucraineană


Lykera

Priviți-o!

Admirați-i chipul tâmp, banal, cu gropiță – în colțul drept al gurii – cu privirea pierdută.

Se numește Lykera.

Lykera = Likeaua?

M-a impresionat – dar nu m-a surprins – citind în volumul al doilea al profesorului Pavlo Zaițev, Viața lui Taras Șevcenko, despre iubirea geniului Ucrainei, Taras Șevcenko, pentru ”stimabila” Lykera, o tânără iobagă pentru care Shakespeare-ul slav irosește timpul, iubirea și averea.

Nu m-a surprins, fiindcă o ”poveste de dragoste” asemănătoare a trăit-o și un prieten foarte apropiat mie. Șevcenko programează chiar și nunta cu această femeie ce făcea cu ochiul bărbaților – care nu mai are loc – Lykera înșelându-l pe Șevcenko cu un ”terkea-berkea”.

Istoria se repetă…

Ce m-a surprins cu adevărat a fost faptul că un om de talia lui Șevcenko se ”încurcă” cu ”atât de șmechera și vicleana” slugă Lykera, despre care toți îi spuneau că are ”calități de neinvidiat (…), foarte leneșă și îngălată, mincinoasă, lacomă de bani și nu-și păzea cinstea de fată.”

Reflecții la împlinirea celor 31 de ani


31

Am terminat de scris încă un an cu viața mea. Înaintez în istorie. Trăiesc. Sunt încă contemporan cu ea și cu viața. De azi, încep scrierea unui nou an. Câți vor mai fi? Doar Dumnezeu știe. E cert doar că am apucat să trăiesc 31 de ani. Sunt mulțumit că prin harul și îndurarea lui Dumnezeu am ajuns aici. Sunt bucuros că n-am trecut prin experiența vre-unui accident auto, nici prin cea a unei afecțiuni medicale grave. Exersez secretul mulțumirii, acela de a fi mulțumit cu ceea ce am acumulat până acum și aici. Nu mă aventurez prea tare cu așteptările, cu capu-nainte, în viitor, pentru ceva ce, probabil, nu voi avea vreodată…

N-am înțeles nici până la această vârstă de ce, la onomastica cuiva, lumea se bucură? Practic, sărbătoritul marchează prin ”baieramul” oferit amicilor dispariția unui an din puținii ani pe care-i trăiește pe acest pământ. Oare nu s-ar potrivi mai degrabă condoleanțele?

Ce mă nemulțumește la 31 de ani? Nu sunt convins c-am întâlnit femeia care să-și articuleze iubirea ei pentru mine, de o voință puternică. Nici pe cea care să-și ancoreze iubirea de credința puternică în Dumnezeu și în relație.

Înainte să plece din viața mea, ea nu s-a întrebat dacă este/a fost cea mai iubită femeie de mine? Nici dacă va fi cel puțin la fel de iubită de următorul bărbat? În felul acesta, probabil, ea poate rata iubirea vieții ei…

Sunt bucuros că am terminat de scris cartea în care vorbesc de  paradisul pierdut al relației cu cea mai iubită femeie și paradisul copilăriei sau al studenției mele. Totodată, deșertul rămas în locul femeii iubite și în cel al copilăriei sau vieții studențești pierdute iremediabil. Nu (re)povestesc aici falimentul lui Adam şi-al Evei. Mă adresez fostei iubite, prin intermediul acestui jurnal al reflecțiilor în care vorbesc de falimentului iubirii noastre.

Nu ezit să vorbesc şi despre alte iubite care au ceva fundamental în comun cu ea: despărţirea de mine.

Fiecare despărţire a fost percepută de mine ca o alungare din paradis. Ca o abandonare în deșert.

Sunt în plin proces de publicare al cărții. Lucrez la ultimele detalii necesare publicării și sper ca în cel mai scurt timp, cartea mea să vadă lumina tiparului.

Dacă vreți să-mi urați ceva, vreau să-mi spuneți orice, dar nu mai repetați deja exasperantul și mult-plagiatul ”la mulți ani”. Să vedem cât de creativ sunteți.

CUM TE VEZI ÎN OGLINDĂ?


oglinda

Cum te vezi în oglindă? Ce vezi atunci când stai în fața oglinzii? Care sunt gândurile care trec-viteză pe autostrăzile minții tale atunci când chipul tău izbește suprafața oglinzii? Criticile, judecățile, aprecierile celorlalți contribuie la percepția pe care o ai despre propria-ți persoană? În lumea asta superficială, cu oameni inculți în materie de cunoștințe antropologice, care judecă, critică și înjosește prin criticism celelalte persoane, imperfecte și ele, asemeni lor, cei care critică, cine nu înțelege că nu trebuie să-și copieze ”judecătorii” în privința aprecierilor, făcând cea mai bună echipă cu ei înșiși, riscă să-și piardă echilibrul interior prin aceea că, în loc să facă front comun cu ei înșiși, fac front comun cu ”dușmanii”, tăindu-și craca de sub picioare, contribuind la alterarea propriei imagini de sine, care contribuie, la rândul ei, la depresii, angoase, lipsă de speranță și alte asemenea stări.

Exersează privitul propriei persoane în oglindă, ca mine și, te vei simți mai bine: privește-te și admiră-te. Uite-te la tine și realizează că ești unic și irepetabil. Că ai o valoare atât de mare încât Dumnezeul-Om, Isus Hristos, a murit pentru tine. Privește-te și spune-ți că ești un/o bărbat/femeie puternic(ă), că ești capabil(ă) să răstroni munții. Fă asta de cel puțin două ori pe zi. Desensibilizează-ți timpanele urechilor tale la vorbele cu un conținut puternic negativ ale celorlalți. Amintește-le celor care și-au făcut un hobby din a te critica pe tine, că și ei, asemeni ție, le au pe-ale lor, au calitățile și defectele lor, cu care trebuie să lucreze, simbolic, propria bârnă din fața ochilor, pe care nu o mai văd, din cauza atenției excesive asupra bârnei tale.

Scurte reflecții privind suferința


suferinta

N-am citit și n-am scris prea mult pe tema suferinței. Realizez că suferința există pentru a ne reduce avântul superficial prin această viață. Ne ridică privirea spre cer – ultima sursă de speranță care ne mai rămâne. Nu-mi place să sufăr. Fug de suferință. Dar cred că există situații când cea mai bună atitudine, pentru a nu spori suferința, este aceea de a o accepta. De a o face parte din viața ta, de a o privi ca pe o realitate coexistentă indivizibil cu tine și cu aspirațiile tale. Negarea suferinței nu face decât să o prelungească.

Încep să am mai mult curaj să-mi privesc suferința în ochi. Încep să-mi analizez suferința și s-o accept. Nu mă mai zbat cu eforturile mele limitate prin a încerca să manipulez realitatea. Nu are rost. Îmi las suferința în suflet, să văd până unde se duce și ce va transforma în mine. Încep să mă împrietenesc cu ea. Nu mai fug de ea. N-o mai alung. Poate am ceva de învățat de la ea. Este cert că suferințele mele din trecut nu m-au distrus, ci mi-au întărit lumea interioară. Să vedem ce va face acum, cu ce mă voi alege la capătul ei, încă necunoscut ca orizont de timp.

Noi nu avem, de multe ori, imaginea de ansamblu a realității și nici răspunsul la întrebarea de ce sufăr? Aici este cheia negăsită a înțelegerii suferințelor noastre.

După ce mi-a murit mama mi-a rămas clar faptul că a dispărut un univers față de care gravitam și că niciodată nu voi mai putea co-exista aici cu ea. Poate dincolo… Orice încercare ulterioară de a găsi acceptarea maternă… fiind sortită eșecului. Fetelor le este greu să-i înțeleagă și să-i accepte necondiționat pe  băieții mămoși…deși, probabil, această specie de masculinitate deține ”cultul” afectivității dorite de orice femeie ce-și cunoaște în profunzime paleta diversificată a propriilor nevoi afective. Băieții mămoși nu se plictisesc niciodată de afecțiune, dimpotrivă! Asemeni ființelor feminine, trăiesc o perpetuă sete de a primi și de a oferi afecțiune… Forma infantilă dar sinceră de manifestare a afecțiunii mămoșilor este forma nativă de comunicare a cererii și a ofertei potențiale afective fantastice pe care o femeie conștientă de valoarea ce se găsește în băiatul mămos, nu o va rata. Paradoxal cu ceea ce este și dorește de fapt o femeie (MULTĂ AFECȚIUNE!), am remarcat că multe femei se ”dau în vânt” după bărbații duri. Le place ambalajul de culoarea ”sângelui de taur”, crezând că acesta le garantează și satisfacerea nevoilor profunde. Dar se-nșeală. Taurul nu are cultul afecțiunii absolute, nici pe cel al sensibilității ce deschide robinetul lacrimilor.

 

ADIO, DALILA!


dalila
Nu vreau să mai fiu, sub niciun chip, Samson,
Adio-ți spun, Dalila, orișicum ai fi!
Se termină-aici, robia filisteană,
Orice mi-ai spune-n șoapte, nu mă mai poți minți!

Adio – să mă lași sleit fără puteri;
Și orb s-ajung să-nvârt la râșnița cea grea!
Adio-ți spun, Dalila, chiar dacă ai să suferi,
Și niciodată-n viață, nu mă vei mai avea.

Reflecții privind cuplul conjugal


cuplu-tinandu-se-de-mana11 (1)

Reflectam astăzi la relația de cuplu și la inflația de rupturi, divorțuri și despărțiri din ultimii ani ce-au survenit la nivelul acestui tip de relație în societatea umană europeană și americană. Am fost creați și ”distribuiți” de Dumnezeu în cele două genuri – feminin și masculin – pentru a ne potrivi și coexista într-o relație de dragoste, acea forță care ne ține, sau ar trebui să ne țină, împreună, relația bărbat-femeie fiind un dat, invenția Creatorului.

Cred că ceea ce ar spori succesul cuplului conjugal ar fi o anumită percepție, probabil forțată, artificială, identică cu cea pe care o avem vis-a-vis de relația părinți-copii sau noi-Dumnezeu. Indiferent de evoluția/involuția acestor relații, statutul celor două tipuri de relație și ecuația în care fiecare parte componentă din fiecare tip de relație, rămâne neschimbat. Indiferent de cum se vor comporta copiii față de părinți sau părinții față de copii, copiii se vor numi în permanență descendenții părințilr lor, iar părinții vor rămâne pentru totdeauna creatorii copiilor. Indiferent de cum se vor raporta la Dumnezeu, noi, oamenii, vom rămâne pentru totdeauna ființele create de Dumnezeu, Creatorul nostru.

În cazul îndrăgostiților/persoanelor căsătorite, situația stă altfel. O decizie, o greșeală, o răzgândire, pot schimba statutul persoanelor implicate într-o relație. Dacă am percepe și aceste ultime tipuri de relație amintite, diferit, întărindu-le cu mai multăresponsabilitate și cu refuzul de a ne gândi la despărțire/divorț, probabil, rezultatele ar fi altele. Dar, se pare, și la nivelul relațiilor am preluat mentalitatea consumeristă, de unică folosință – nu mai reparăm ce s-a stricat. Înlocuim produsul.

Despre emisiunea „BURLACUL”


Burlacul

Am urmărit secvențe din câteva ediții ale acestei emisiuni comerciale, să umplu la nivel de INDEX cultura mea generală. Doar atât. Pentru că a urmări toate emisiunile ar fi fost o ENORMĂ pierdere de timp pe care am dedicat-o lucrurilor cu adevărat importante în urma cărora sper că am rămas cu ceva durabil. De pildă, cititul unor cărți bune m-au îmbogățit pe termen lung.

Ca sursă de inspirație nu am avut niciodată nevoie pentru întâlniri. Mulțumesc lui Dumnezeu: am fost înzestrat cu suficientă creativitate încât nu am nevoie să fur (pre)textele verbalizate de personajele acestei emisiuni.  

Burlacul e un experiment artificial care comunică la nivel de subconștient personajelor angrenate în el că trebuie să aleagă/să fie alese din cercul acesta restrâns alesul/aleasa inimii. Ce aberant! Cum să alegi obiectiv din cercul acesta strâmpt și redus la imposibilitate o persoană compatibilă cu tine?     

Emisiunea vine să atragă telespectatorii ce visează cu ochii deschiși la cai verzi pe pereți, la cel mai frumos exemplar masculin/feminin pe care să-l aibe într-o zi în curtea sa asemeni unui bolid cu mulți cai putere sub capotă dar care este…atât de costisitor!  

Burlacul e individul ”creat” și dichisit în laboratorul unei televiziuni, pentru a patina cu succes pe sticla televizuală spre a fi înghițit pe nemestecate de oamenii care se holbează cu gurile căscate la el, cum ne holbam noi, copii de pe strada ce poară numele marelui poet ucrainean, Taras Sevcenko, dintr-un sătuc al Bucovinei natale, în anii imediat următori loviturii de stat din decembrie 89, când trecea câte-o mașină străină,  setați pe frumusețea fizică, probabil, de invidiat și cam atât. Cum e personajul în realitate? Cum e să trăiești cu un om frumos la chip zi de zi? Ce poate face o femeie cu un pachet de mușchi, sclipici de scenă și cuvinte siropoase? Dar bărbatul cu o prințesă scoasă din cutie, cu fustă scurtă, păr lung și tabieturi păguboase? Nimic. Vă spun că nu mare lucru. Viața înseamnă nervi și transpirație la serviciu, cumpărături, bucătărie, curățenie etc. Viața reală de cuplu nu prea are loc pe agendă pentru aburelile materializate sub reflectoare de scenariști și regizori. Sunt curios cât va ține combinația Bogdan Vlădău și blonda a cărei nume l-am uitat imediat ce am terminat de vizionat secvența de final…    

Ce este aceea iubire?


iubire-395_5c5e4eb8b21d89

Realizez că anii vieții zboară și că nu am învățat să iubim – un act esențial care oferă sens, semnificație și gust vieții. Am citit multe despre iubire. De la 1 Corinteni 13 până la C. S. Lewis, Ortega y Gasset, Jean Luc Marion sau William Shakespeare. Dar, dacă e să mă luați repede-repede, să-mi cereți să definesc iubirea, cred că nu știu ce este iubirea. Probabil sunt unul din foarte mulți analfabeți într-ale iubirii. Și mă întreb care dintre noi știe ce e aceea iubirea? Prea multe despărțiri și prea multe divorțuri. Rupem prea ușor parteneriatele afective de parcă am avea inimi și suflete de rezervă. Suntem în pas cu tendința economică, consumeristă. Nu mai reparăm nimic din ce s-a stricat. Pur și simplu abandonăm ce s-a stricat și înlocuim. Așa ni se duce viața și ne ”trezim” că am ajuns deja în ”după-amiaza” vieții noastre, la o vârstă în care fizionomiile noastre nu mai prezintă interes, probabil, nici pentru noi.

Cred că în afara lui Dumnezeu care a murit pentru noi, restul folosim expresia ”te iubesc” mai mult ca pretext pentru înnodarea relațiilor. Fiindcă dacă ceva scârțâie, nu luptăm, sau o facem prea puțin pentru relațiile noastre. Nu pentru că nu e adevăr în iubirea declarată, dar, parcă, lipsește ceva, conținutul iubirii e într-un dozaj scăzut în balonul declarativ, restul fiind altceva. Practic, cred că ceea ce ne determină să inițiem relații, pe care le cultivăm, uneori fără consecvența necesară, este nevoia de a iubi și de a fii iubiți. De a interacționa la nivele intime, profunde. De a nu mai fi singuri. Etc. Fără nevoie, probabil n-ar mai fi existat cuplul bărbat-femeie. Cine s-ar mai lega la cap dacă nu l-ar durea? Iubirea noastră este impură, cu o compoziție ciudată, ce alterează pe parcurs și conținutul de iubire pură, autentică, veritabilă. Identific în iubire multă pasiune, nevoie și egoism. Nimeni nu iubește în cuplu dezinteresat. Toți dorim să primim totul și suntem alături de celălalt doar cât rotițele relației de cuplu se rotesc. Dacă una sau mai multe rotițe ale angrenajului conjugal se blochează, tindem să aruncăm cealaltă persoană în tomberonul istoriei personale și să o înlocuim cu alta. Dar cu orice persoană am fi, vine ziua când una sau mai multe rotițe se vor bloca. Pentru că toți avem calități, dar și defecte. Din acest motiv, pentru ca o relație să dureze, este nevoie de o hotărâre obiectivă, la rece, de a fii alături de persoana iubită chiar dacă ceva nu mai funcționează. Cred că trebuie să mergem în trecutul bunicilor noștri pentru a învăța de la ei deprinderea de a repara ce s-a stricat și a-l iubi necondiționat pe celălalt. Altfel, va fi haos. Durere. Dramă. Singurătate. Depresie. Gânduri de sinucidere. Neîncredere.

 Asta e realitatea și alta n-avem.