Dragul meu turnător


dragul meu turnator

Gabriel Liiceanu surprinde. E unul din acei autori ai căror cărţi, odată luate între mâinile ce menţin coperţile deschise, sunt lăsate cu greu pe măsuţă.

Dragul meu turnător, e o surpiză plăcută ce fascinează prin curajul de a pătrunde în paginile arhivate ale propriului Dosar de urmărire, naturaleţea şi dezinvoltura cu care îşi descrie gândurile, emoţiile şi sentimentele trăite în urma studierii acestui dosar, dublate de înfăţişarea turnătorului său, un declarat ateu „de mic”, cu „vocea moale, stinsă, fără inflexiuni şi accente părea că se modelase pe trupul împuţinat şi adus de spate” (pag. 27), pe care Gabriel îl reîntâlnise în biroul său din Casa Scânteii, mastodontul stalinist ce adăposteşte Editura Humanitas. Omul cu pielea albă, întinsă, a cărui chip se asemăna cu un mulaj, din ceară, golit de sânge, după cum îl văzuse Gabriel Liiceanu, venise să discute vânzarea propriilor acţiuni deţinute la editură, de teama morţii apropiate, datorită vârstei înaintate (83 ani) şi conştientizarea imposibilităţii ulterioare de cheltuire a banilor deţinuţi în respectivele acţiuni.

liiceanu

Pătrund incisiv în cartea maestrului Liiceanu şi uit spaţiul în care mă găsesc – metroul, şi staţia la care trebuie să cobor.

Recunosc – Liiceanu a fost şi este unul din mentorii mei într-ale scrisului, accesibil prin intermediul cărţilor sale, pe care le-am devorat, uneori cu o plăcere nebună. Confisc, uneori, puţin din stilistica lui creatoare, atât cât mă pricep, în scrierea propriilor mele articole pe care le public pe blogul personal.

Mă gândesc serios să public o carte în formatul acesta, al scrisorilor, adresate femeilor pe care le-am iubit de-a lungul timpului, fără să dau nume. Nu cu scopul de a retrăi ce-a fost în poveştile mele de dragoste, ci cu acela de a înţelege, la rece, ce-a fost. A fost, sau n-a fost, iubire? M-am apucat, deja, de treabă. Vom vedea ce va ieşi.

Declarație de iubire – un citat adorat


liniste

E-o liniște deplină în această vineri seară. Sunt acasă. Toate furtunile vieții mele s-au potolit. Televizorul e tăcut. Difuzoarele calculatorului, idem. Nimic nu-mi (mai) tulbură acum universul interior. Sunt împăcat cu mine. Am cinat și gândul mi-a zburat la unul din scriitorii mei preferați: Gabriel Liiceanu. Doresc să redau un citat dintr-o carte citită într-un trecut nu foarte apropiat. Un citat adorat. Un fragment de-o frumusețe și-o profunzime rară care mă face să mă-ntreb de ce suntem simpatici pentru unii și antipatici pentru alții? De ce unii reușesc să ne accepte așa cum suntem, iubindu-ne, iar alții ne duc în fața instanței lor personale și ne citesc sentința la despărțire de parcă ei ar fi perfecți, născuți cu stea în frunte? Sunt liniștit și din acest punct de vedere. Nu voi încerca să mă schimb. Nu voi încerca să fiu, în esență, alt om. Pentru că, în esență, e minunat să știi că ești acceptat așa cum ești și acceptarea este la nivelul ființei tale și nu la nivelul unei imagini pe care o întreții ca să placi unuia sau altuia. Cine nu te acceptă, trebuie lăsat să plece din viața ta, pentru a face loc acelor persoane pentru care prezența ta reprezintă motiv de bucurie și nu de silă, tristețe sau exasperare.

 

Citatul promis este acesta:   

 

”Fiecare om își alcătuiește de-a lungul vieții un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistența acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulți – pe care i-a preluat în el și pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, și împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Acești oameni puțini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o știm sau nu, stratul de protecție care ne ajută să trecem prin viață. Fiecare om ”face față” la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viață), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur și simplu în viață. Dacă ura celorlalți – covârșitoare uneori! –, invidia lor, mârșăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câțiva oameni pe care îi iubim până la capăt.”     

             (Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire, Ed. Humanitas, București, 2006, pag. 101)

 

Fenomenul Pitești…la mare


fenomenul pitesti

Dimineață. Devreme. Întins cu burta și cu ochii-n sus, pe cearceaful purpuriu, admiram cerul. Era de-un albastru infinit, splendid, cu o nuanță ce semăna parcă cu cea de pe Biserica mănăstirii ordodoxe din Voroneț. Era excelent ca fond al unei hârtii imaginare pe care vroiam să scriu cu litere, de asemeni, imaginare, gândurile înmuiate în călimara cu cerneală neagră, despre litoralul românesc unde ajunsesem în dimineața zilei de 3 august a.c., printre gogoși și porumbi fierți cărora li se făcea reclamă excesivă și agasantă, printre prosoape și turiști, în stațiunea unde reușisem să negociez un preț bun pentru o cameră, în Eforie Sud, aproape de plajă, la casa unei familii fără ”figuri în cap” și așteptări nerealiste.

N-am mai scris despre litoralul încremenit parcă în proiect, ca să preiau ideea unui scriitor preferat – Gabriel Liiceanu. Am preferat să citesc pe fondul acesta albastru rândurile unei cărți – Fenomenul Pitești – o insulă a ororii absolute din Gulagul autohton în perioada anilor 49-52, așa cum a fost înțeles de regretata personalitate aflată în exil, la Paris, Virgil Ierunca, în cartea publicată la editura Humanitas.

Fascinantă dar cutremurătoare, dezgustătoare dar totodată plină de savoarea unui conținut veritabil ce o transformă într-o mare FILĂ din Istoria României recente, o carte ce luptă împotriva pierderii adevăratei memorii, implicit împotriva atrofierii simțului realului dintr-un prezent continuu de după lovitura de stat din 89 ce parcă a încercat să mascheze realitatea anilor unui regim imbecil și imbecilizator ce-a încercat în diversele pușcării de la Gherla, Aiud, Râmnicul Sărat, Târgu Ocna, Jilava etc., culminând cu Piteștiul, să ucidă structura psihică, spirituală și intelectuală a unei Românii ce părea fără viitor și fără ieșire din imensul lagăr ce se întindea între granițele țării, prin impunerea unei filosofii create și impuse de minți atee precum Marx, Lenin sau Stalin.

Citind această carte aflii despre realitatea ororii absolute, sadismul urcat la superlativul cutremurător al umanității cu față de bestie, emblematic fiind un anume Țurcanu despre care mă întreb dacă poate exista o bestie umană mai feroce ca el?

Citind această carte ai mari șanse să apreciezi prezentul din perspectiva libertății de expresie și acțiune. Prin contrastul izbitor produs de realitatea penitenciarelor politice și cea în care trăim, probabil vei începe să apreciezi perna și patul pe care dormi, liniștea necurmată a nopții, somnul netulburat de acțiunile diabolice ale unor ființe umane ce-au acceptat să coboare la subsolul umanității, sau, mai bine spus, la nivelul lipsei totale de umanitate.

M-am întrebat care regim totalitar a fost mai crud? Nazismul, sau comunismul. Aleg comunismul prin aceea că acest ”model” a ucis pe modelul picăturii chinezești, comparativ cu celălalt care mai extermina ființe umane și fără prea multă suferință.

Cărțile care ne-au făcut oameni


cartile care ne-au facut oameni

Citiți această fascinantă carte. Și veți intra în intimitatea dimensiunii culturale, în secvențele biografice legate de carte, a intelectualilor contemporani de marcă, precum: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici sau Dan C. Mihăilescu. Toți aceștia, dar și alții, pe care nu-i amintesc aici, dar care trăiesc în această carte, oferind rândurile lor autobiografice, vă vor livra lista lecturilor care le-au marcat existența. Lista lecturilor pe care ei le consideră ca fiind fundamentale. Cea mai elaborată listă îi aparține lui Gabriel Liiceanu care uimește prin consistența titlurilor enumerate. Cartea este o condensare de liste, fiecare listă fiind rodul fiecărui ghid într-ale cărților ce apare aici și își povestește puțin viața în raport cu cărțile întâlnite/citite ce au lăsat un ecou nemuritor.  

ÎNAPOI LA ARGUMENT


 0.1 0.2

Librăria Humanitas. Lângă Cișmigiu. Într-o atmosferă invadată de lumină, între pereții ornamentați cu mii de cărți frumos ordonate pe rafturi și categorii,  în prezența foarte multor oameni (să fi fost 300?) cot la cot, umăr lângă umăr, dar fără împinsături, înjurături și jandarmi nevoiți să intervină, ca la sfintele moaște de la Sfânta Parasheva, în Iași sau pe Dealul Patriarhiei, în București, a început dialogul dintre Andrei Pleșu și Horia Roman Patapievici, doi dintre semizeii intelectualității românești contemporane.

0.3

Gazda noastră, Gabriel Liiceanu, un alt semizeu aflat (încă) printre noi, a dat startul acestei întâlniri, urmat de H. R. Patapievici care a motivat de ce emisiunea Înapoi la argument se va desfășura aici, cu public, începând din seara asta și nu la televizor – fiindcă TVR Cultural, gazda acestei emisiuni, și-a încetat emisia.

Tema întâlnirii a fost: Parabolele lui Iisus, care este și titlul cărții scrise de Andrei Pleșu.

De ce Isus vorbea în parabole? Se întreabă Patapievici după care citește fragmente din cartea lui Pleșu, cel din urmă începând prin a se întreba: ce-ai vrut să ne spui Isuse?

Evanghelia, spunea Pleșu, este un text căruia trebuie să-i dai o versiune proprie, trăită. Cu ce întrebare trăiești? Cu ce întrebare te târăști prin viață? Sunt oameni care nu au vreo întrebare.

H. R. Patapievici: Există un mod de a citi parabolele?

A. Pleșu: Da. Cu condiția de a nu ne gândi la o rețetă. Parabolele se citesc în contextul lor. Trebuie să cunoști contextul în care s-au spus parabolele și cine a fost auditoriul, destinatarii parabolelor.

Orice aventură spirituală, spunea Pleșu, implică un risc. Există în parabole câteva riscuri: de a fi mulțumit cu tine însuți, de a fi disperat, de a te pripi în a-i judecat pe alții.

Tipul uman ce nu are întrebări, nu poate primi răspunsuri.

În parabole nu avem de-a face cu legi. Nu deducem din textele evangheliilor legi, coduri etc. Parabolele sunt clare, nu sunt alegorice, mesajul lor fiind veghea. Noi trăim în general destul de somnolenți.

Evanghelia e vestea cea bună. Nu e vestea cea rea. E mesajul bucuriei.

Întâlnirea s-a terminat printr-un mic discurs ținut de Gabriel Liiceanu care puncta avantajul culturii, acela de a ne ajuta să creștem și să devenim alți oameni în sens pozitiv.

La final, Andrei Pleșu a avut o sesiune de autografe ce au ajuns și pe cărțile subsemnatului, cu nedumerirea autorului: ce utilitate au autografele?     

7

Bibliografie ce merită parcursă


La cererea unei amice, am scris lista bibliografică a cărţilor care se merită citite, care au consolidat temelia intelectului meu. Le redau în continuare cu speranţa de a vă fi de un real folos:

  1. Biblia;
  2. Petre Anghel, Stiluri şi metode de comunicare, Ed. Aramis;
  3. Constantin Rădulescu Motru, Psihologia poporului român;
  4. Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii, Ed. Curtea veche;
  5. Cristian Bădiliţă, Cu degetul pe rană, Ed. Curtea veche;
  6. Garry Smalley, ADN-ul relaţiilor;
  7. Larry Crabb, Înţelegând oamenii;
  8. Larry Crabb, Bărbaţi şi femei. Diferenţele pot fi o sursă de bucurie, Ed. Kerigma;
  9. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Ed. Evanghelismos;
  10. Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Ed. Humanitas;
  11. Gabriel Liiceanu, Despre seducţie, Ed. Humanitas;
  12. Gabriel Liiceanu, Apel către lichele, Ed. Humanitas;
  13. Gabriel Liiceanu, Despre ură, Ed. Humanitas;
  14. Gabriel Liiceanu, Despre minciună, Ed. Humanitas;
  15. Andrei Pleşu, Jurnalul de la Tescani, Ed. Humanitas;
  16. C. S. Lewis, Cele patru iubiri;
  17. Robert Turcescu, Dans de Bragadiru, Ed. Polirom;
  18. Cristian Tudor Popescu, Luxul morţii, Ed. Polirom;
  19. Gary Thomas, Căsătorie sfântă, Ed. Kerigma;
  20. Vladimir Pustan, Dulcele sărut al singurătăţii, Ed. Fabrica de vise;
  21. Vladimir Pustan, Trădată iubirea trecea, Ed. Fabrica de vise;
  22. Vladimir Pustan, Scrisorile lui Belorofon, Ed. Fabrica de vise;
  23. Cedric Mims, Enciclopedia morţii;
  24. Mihail sadoveanu, Baltagul;
  25. Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război;
  26. Jean Luc Marion, Fenomenul erosului, Ed. Deisis;
  27. John Gray, Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus;
  28. Radu Paraschivescu, Cu inima smulsă din piept, Ed. Humanitas, 2008;
  29. Jonatan Hill, Istoria gândirii creştine;
  30. Earle Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Ed. Cartea Creştină;
  31. Dr. Ed. Wheat, Viaţa intimă în căsnicia creştină, Ed. Cartea creştină;
  32. Ştiinţa şi credinţa creştină, Ed. Cartea creştină;
  33. John Waine, Demisia lui Darwin;
  34. Allan Pease, Limbajul trupului;
  35. Nicolae Berdiaev, Sensul creaţiei;
  36. Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit;
  37. John Bunyan, Călătoria creştinului;
  38. Leland Ryken, Sfinţi în lume – puritanii în adevărata lor lumină;
  39. Petre Ţuţea, 322 vorbe memorabile;
  40. Septimiu Chlcea, Cum să redactăm;
  41. Ion Luca Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea;
  42. A. E. Baconscki, Fluxul memoriei;
  43. Vasile Voiculescu, Sonete;
  44. William Shakespeare, Romeo şi Julieta;
  45. Andrei Pleşu, Despre bucurie în est şi vest, Ed. Humanitas;
  46. John Montgomery, Drepturile omului şi demnitatea umană, Ed. Cartea creştină;
  47. Ortega Y Gasset, Studii despre iubire;
  48. Cornel Filip, Păgânizarea creştinismului apostolic, Ed. Kerigma;
  49. Codul bunelor maniere;
  50. Harriet Lummis Smith, Secretul mulţumirii, Ed. Kerigma, 3 volume;
  51. Joshua Harris, Adio amoruri;
  52. Ben Carson, Mâini înzestrate;
  53. Ben Carson, Gândeşte cutezător;
  54. Francis Schaeffer, Trilogia, Ed. Cartea creştină;
  55. Eric şi Leslye Ludy, Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu;
  56. John F. MacArthur, Când sarea îşi pierde gustul;
  57. Elisabeth Elliot, Cărarea singurătăţii;
  58. Elisabeth Ellioth, Pasiune şi puritate;
  59. David DeWitt, Cartea bărbatului matur;
  60. James Dobson, Căsătoria: împlinire sau frustrare;
  61. Norman Wright, Comunicarea cheia căsniciei tale;
  62. Luis palau, Cu cine să mă căsătoresc;
  63. Nancy L. Van Pelt, Curtenie completă;
  64. Nancy L. Van Pelt, Secretele comunicării;
  65. Norman Wright, Deci, te căsătoreşti;
  66. Gene Edwatrds, Divina iubire;
  67. Ligia Mănăstireanu, Eu cu cine mă căsătoresc?;
  68. Daniel Brânzei, Ghidul familiei creştine;
  69. Josh McDowell, Secretul artei de a iubi;
  70. Stephen Arteburn, Fred Stoeker, Lupta fiecărui bărbat;
  71. Stephen Arteburn, Fred Stoeker, Lupta fiecărui tânăr;
  72. Hill,HilJosh McDowell, Mai mult decât un simplu tâmplar;
  73. Josh McDowell, Manual de consiliere a tinerilor;
  74. Watchman Nee, Nu iubiţi lumea;
  75. Mary Bater, O descoperire uluitoare;
  76. C. S. Lewis, Creştinismul redus la esenţe;
  77. Emil Bartoş, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloaie, Ed. Cartea creştină;
  78. Millard Erickson, Teologie creştină, Ed. Cartea creştină;
  79. James W. Sire, Universul de lângă noi, Ed. Cartea creştină;
  80. Thomas Kempis, Imitatio Christi;
  81. Elisabeta si Iosuif Ţon, Viaţa de familie, Ed. Cartea creştină;
  82. John Dobson, Viaţa pe marginea prăpastiei;
  83. Yoneko Tahara, Yoneko;
  84. Betty şi D. W. Holbrook, Înainte de a spune „Da”;

La Bookfest 2008


Astăzi am pierdut (câştigat) câteva ore la Book Fest.

Lume multă (nu foarte multă), prezentare de carte la diferite edituri, bâlbâiţi şi retori, standuri bogate şi standuri sărace, cărţi bune şi mai puţin bune, edituri cu cărţi promiţătoare şi cu cărţi ce au pierdut resurse în zadar – ăsta a fost peisajul pavilioanelor ocupate cu standurile diverselor edituri la acest târg de carte de la Romexpo în Bucureşti.

Mi-a fost onorată percepţia vizuală prin a-l remarca pe Gabriel Liiceanu – care m-a surprins într-un mod plăcut la prezentarea romanului Cu inima smulsă, de Radu Paraschivescu, carte pe care am achiziţionat-o cu autograf. De asemenea, am fost încântat să îi văd, în carne şi oase, pe Dan C. Mihăilescu, Horia Roman Patapievici care a avut o prezenatare sinceră şi sensibilă a unui audio book, pe Ioana Pârvulescu, Traian Ungureanu, Valeriu Stoica, Adriana Bittel sau Nicolae Manolescu.

Cred că editurile prezente la acest târg cu cel mai mare rating au fost Humanitas, Polirom, Rao, Curtea Veche, Paralela 45 şi punct (punct-ul nu în sensul de nume al unei edituri ci cu sensul unui semn de punctuaţie).

La standul Cotidianului am asistat la o dezbatere politică. Se pare că băieţii au fost cumpăraţi de Vasile Blaga pentru că toţi, dar absoluţi toţi erau pro Vasile Blaga şi contra Sorin Oprescu – oaia neagră a dezbaterii din stâna adhoc constituită. Din câte ştiu doar în anii regimului trecut românii erau injectaţi, vorba lui C. T. Popescu, cu otrava negândului şi toţi trebuiau cel puţin să mimeze că gândesc identic cu spiritul ideologic al Partidului Comunist. Să fie şi acum aşa? Mă îndoiesc! De aceea i-am întrebat la sfârşitul dezbaterii, „cu cât v-a plătit Blaga?!”, întrebare la care nu am primit răspuns, ci doar o întrebare asemănătoare, fapt care îmi întăreşte clar convingerea… şi îmi oferă un răspuns la întrebarea pe care le-am adresat-o eu. Răspunsul e evident. Cu cât i-a plătit Vasile Blaga pe jurnaliştii de la Cotidianul? Cantitatea e necunoscută.