Așteptăm o Românie înfricoșătoare?


o-america-infricosatoare_1_fullsize

Am găsit-o întâmplător pe un site specialializat cu vânzarea cărților. Mi-a atras atenția. Am comandat-o și…am terminat de citit.

Este o carte fascinantă, ”fără perdea” – dar fără limbaj trivial – ușor diluată. Per ansamblu a fost o investiție bună de timp. O carte care prezintă America dincolo de paravan, contrabalansând cu imaginea de vis a acestei țări din mintea unora: visul american care este, pe alocuri un coșmar cu care n-ai vrea să te-ntâlnești.

”O americă înfricoșătoare” mă duce cu gândul acum la realitatea unei potențiale Românii înfricoșătoare, nu atât în privința violurilor ci în cea a unui dezastru economic și a unui exod masiv al românilor, ceea ce ar transforma România în Detroitul de altădată, în care au mai rămas doar ”bătrânii, bolnavii și cei lipsiți de mijloace – adică cei care sunt prea săraci, prea descurajați sau prea handicapați ca să se ducă  în altă parte” (pag. 232).

Aceasta poate deveni realitatea din România următorilor 5-10 ani dacă stăm pasivi – cei care stau – fără să ieșim în stradă și să protestăm împotriva încercării de erdoganizare a României, începută subtil cu această ordonanță de urgență a Guvernului Grindeanu!

PRIM-MINISTRUL EROU


palatul-victoria

(sursa foto:http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/muzee/palatul-victoria-227.html)

          La iarnă vom avea alegeri parlamentare. La Palatul Parlamentului și Victoria vom avea, probabil, persoane noi. Îmi doresc ca acestea să fie reprezentate de tipologii umane noi, care să ”patineze” pe sticla televizoarelor cu demnitate și care să nu stârnească fluierături, mișto-uri, ironii și alte asemenea apucături populare.

          Începând cu anii 90, am avut la Palatul Victoria diverse personaje și tipologii, de la aceea care a reprezentat premierul elegant, cultivat, capabil să dea răspunsuri inteligente și până la aceea a premierului ”yes-man” sau a celui cu fizionomie populară, cu mustață ce s-ar fi putut armoniza într-un tablou nepictat de Grigorescu. Activitatea acestora nu s-a convertit în acțiuni masive, substanțiale de (re)construcție a României, care să ne propulseze la egalitate cu țările vest-europene. Dimpotrivă! Majoritatea acțiunilor lor s-au focalizat pe așa numita privatizare a activelor României și pe o administrare îndoielnică a țării.

          Cimitirile sunt pline de eroi. Ne lipsesc eroii-vii, în special în fruntea statului. Îmi doresc un Prim-Ministru erou. Acest gen de ființă umană mi-ar plăcea să ocupe fotoliul principal de la Palatul Victoria începând cu  iarna acestui an. Acest gen de Premier ne lipsește de 26 de ani. Cum nu ne putem îmbăta cu apă minerală, nu ne (mai) putem îmbăta cu amintirile istorice ale eorilor acestui neam peste care a călcat talpa diverselor popoare, de la otoman, maghiar și până la cel rusesc. Mă gândesc la acel om pe care să-l doară-n șpiț de recomandările UE sau ale Ambasadei SUA. Pe care să-l intereseze doaleanțele occidentului doar dacă acestea contribuie la construcția țării sale. Îmi doresc să fie suficient de abil și de inteligent încât să fie capabil să pună România în funcțiune. Pe bune!

          Mi-ar plăcea să văd un om capabil să convertească exploatarea resurselor României într-un excedent bugetar pe care să-l ”cheltuiască” în investiții cu un randament ridicat în sensul unor plusuri-valoare pe termen lung (infrastructură, educație, sănătate, companii de stat etc.), care să ne transforme din țară pretabilă mai degrabă la statutul de membru al unei eventuale uniuni africane (cum suntem acum), într-un membru respectat al Uniunii Europene.

          Doamne ajută!

 

Așteptările noastre


tinta

Nu știu cum sunt ceilalți. Dar noi suntem un popor al așteptării. Ca să se întâmple ceva, așteptăm salariul și pensia. Ajutorul de șomaj și alocația. Așteptăm ziua noastră, Moș Nicolae și Moș Crăciun. Zilele libere și concediul. Așteptăm ziua de mâine și săptămâna următoare. Luna viitoare și anul nou. Așteptăm alegerile, parlamentarii, Guvernul și Președintele României să facă ceva pentru noi. Pomana și favoarea lor. Inițiativa vecinului, pentru a-l imita, apoi ne urnim să facem ceva.

Supralicităm așteptarea din exterior, a unui ”prea mult” de la alții și ”prea puțin” de la noi. E drept, Îl mai includem și pe Dumnezeu în procesul acesta lung al așteptării, în special când ne este foarte greu, în rugăciuni lacrimogene și patetice, instabile și fluctuante, în perioade de criză profundă, de momente fără soluții și fără viziune.

Muncim prea puțin pentru ceea ce dorim. Fără pasiune și fără entuziasm. Și așteptăm schimbarea și ieșirea dintr-o situație din afara noastră și nu din noi. În perioada de criză socială comunistă am așteptat americanii. Și n-au venit! Acum e criză și așteptăm să treacă criza. Și mă tem că nu va trece! Nu avem curajul de a ne lua la harță cu existența pe ringul realității și de a-i da un KO imprevizibil așteptării de la alții. Prin idei noi și drumuri noi. Printr-o mai multă implicare personală și, implicit, pentru mai multe rezultate.

Bine spune Scriptura că suntem angajați în criticism, într-unul care nu ne vizează bârna propriei persoane, ci luăm la cătare paiele celuilalt.

Fie-ne schimbarea rapidă!

România condusă de Traian Băsescu


Vă mai amintiţi, probabil, de articolul scris anul trecut:

România, Dacia Break şi Ileana Cosânzeana

By Cezar Pesclevei

România anului 2008 seamănă leit cu autoturismul Dacia Break care mi-a răsărit în cale, parcat, astăzi, în P-ţa Presei Libere din Capitală, când mă îndreptam spre Parcul Herăstrău pentru a mă destinde.

Era o Dacie de culoare verde, fabricată probabil în anii ’90, născută după căderea regimului comunist, prăfuită şi neângijită, a cărei tăblărie era peticită cu chit (pasta specială cu care se dreg porţiunile tăblăriei ce urmează a fi vopsită) şi cu direcţia defectă – fapt indicat de roata stângă, faţă, vizibil afectată. Roata dreaptă, faţă, părea în regulă. Să fii indicat roata stângă, de fapt, realitatea stângii politice româneşti (realitatea PSD) şi cea a unui SNC (Sistemul Nervos Central) din cele două ce reprezintă conducerea bicefală a Statului Român – Băsescu sau Tăriceanu?

Coincidenţă sau nu, autoturismul Dacia despre care scriu avea nr. de înmatriculare „B xx NUE”, pentru a ne oferi blazonul posibilelor cuvinte ale lui Traian Băsescu sau, de ce nu, chiar ale Premierului Călin Popescu Tăriceanu: „România NU E aşa precum o vedeţi (…). Aveţi probleme la ocheane!” Noi sau domniile voastre?

Ceea ce rămâne clar e starea dramatică a autoturismului Dacia Break cu pricina. Dacă aş fi proprietarul lui l-aş destina casării sugerate de Guvern prin Programul „Rabla”, pentru a-mi achiziţiona mai lesne, prin mia de euro primită de la casare, o maşină care să reprezinte, în acest târziu ceas al 13-lea, România sperată după mult-aşteptatul timp postdecembrist.

Pot asemăna România şi cu o fată superbă, desprinsă din paginile basmelor, numită Ileana Cosânzeana (am evitat numele vreunei vedete moldovene sau dâmboviţene din motive lesne de înţeles), înaltă, cu ochii albaştrii de Voroneţ şi rochie de un verde ce şi-a împrumutat nuanţa de la smarald. Răpită şi violată până în 1989 de Don Juan-ul mioritic incult, prostituându-se astfel fără dorinţa ei, neglijată şi sărăcită, a fost eliberată în zdrenţele anului1989.

În prezent, Ileana Cosânzeana trăieşte tot neîngrijită şi tratată prost pentru că a scăpat din braţele abuzive ale Don Juan-ului incult dar este concubina Don Juan-ului versat, intelectual, în definitiv, la fel de dizgraţios ca cel iniţial.

Ileana Cosânzeana miroase urât. Pentru că nu i se permite să se spele. Ea este doar machiată, fără consimţământul ei, într-un mod strident şi inestetic peste murdăria ce persistă pe faţa traumatizată şi obosită, fără a fi îndepărtată, spălată, cu apa căinţei, resemnării, pasului înapoi şi a reabilitării morale.

România anului 2008 persistă în a fi o Românie căreia i se refuză remedierea tehnică şi morală în ciuda deja uzatului C.N.S.A.S.

Părăsind vecinătatea autoturismului Dacia Break pe care l-am admirat (cu părere de rău), de undeva mi-a apărut dintele mai bine spălat cu Colgate al Preşedintelui Băsescu ce s-a prins în horă cu ceilalţi dinţi pentru a-şi lua rămas bun de la mine cu un rânjet dipreţuitor.

Ieri am trecut pe lângă un alt autoturism, marca Dacia 1310, la care am remarcat că nu doar roata/roţile din faţă sunt defecte (deci nu pot fi direcţionate) ci şi cea/cele din spate. Priviţi imaginile:

20072009

20072009(005)

20072009(006)

20072009(007)

20072009(008)

Aceasta este România condusă de Traian Băsescu. Aceasta este starea unei ţări conduse de un preşedinte incompetent. O ruină! Da, o ruină. Nu mai are nici roţile din faţă (guvernarea) nici pe cele din spate (economia) „capabile” să mişte această ţară. România este o ţară abandonată. Tuflită la periferia Europei, în estul nepăsării şi ignoranţei. Nici împinsă de la spate, nici cu rezervorul plin de carburant (bani) nu mai poate să funcţioneze, fiindcă are defecţiuni aproape iremediabile la roţi!

Soluţii?

M-am săturat de (neo)comunism


Motto: poezia Deşteaptă-te române

Seria evenimentelor ce marchează acum Republica Moldova nu e lipsită de logică, de lipsă de precedent sau de substanţă. Orice situaţie sau incident este o consecinţă a ceea ce a fost… Moldovenii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora, s-au săturat de Voronin şi de filosofia sa politică. Ajunge prezenţa lichelei în mediul cotidian, social şi societal cu implicaţii nefavorabile în mediul intrapersonal. Românii din partea de răsărit a Prutului s-au săturat de comunism, de teroare, de încremenirea în proiect (cum bine o spune Gabriel Liiceanu), de conducere defectuoasă a unei ţări, conducere ce nu poate constitui zestrea oferită de mama sau soacra distinsului în urma începerii mariajului său cu noua postură. Manifestările violente ale tinerilor moldoveni la adresa preşedenţiei şi parlamentului moldovean l-au lăsat probabil, perplex, pe Vladimir Voronin. Mai nocive au fost, totuşi, „manifestările violente” ale instituţiilor supreme făcute pe seama demnităţii şi libertăţii umane ale cetăţenilor, de subminare a acestor atribute fundamentale… Când liderul unui stat se consideră şef pe propria moşie, revolta este mai mult decât necesară. În absenţa valorilor iudeo-creştine, îndrăznesc să scriu că lichidarea, asasinarea (la propriu) a acestui tiranozaur reprezintă obiectivul fundamental necesar încercării depăşirii regimului nefast.

Realitatea dinspre apus de Prut poate fi un sumum de date factuale apriorice unei crize sociale asemănătoare celei din Republica Moldova. Nu m-ar mira dacă, aposteriori, la sfârşitul anului 2009, realitatea socio-economică antagonică expresiei „să trăiţi bine” şi autorului ei, să degenereze într-un nou decembrie 1989 autohton cu al lui coloană sonoră a cărei amintire ne solicită încă timpanul amintirii. Otrava negândului, de care vorbeşte Cristian Tudor Popescu, îşi pierde, pe zi ce trece, pe fondul realităţii ce a ajuns să zgârie stomacul flămânzit, efectul. Începutul pierderii lui a fost în 1989. Oare când fiv-a pierdut de tot? Când ne vom însănătoşi? Nu poţi să păcăleşti la nesfârşit poporul cu televizorul. Durerea datorată de cuţitul ajuns la os, (re)simţită în fiecare celulă a fiinţei, destramă orice încercare politică de cosmetizare a negrului ce se vrea a fi alb. Politica cu filon bolşevic îşi pierde adulanţii. Cu fiecare alegere electorală din România, prezenţa la vot scade într-un raport proporţional cu trecerea anilor. Alianţa guvernamentală curentă îmi întăreşte ipoteza a cărei confirmare nu întârzie să apară zi de zi. Anume, că prezenţa curentă a sorgintei comuniste în mentalitatea, praxis-ul şi urmele suspuşilor ne conduce înspre dezastru. La alegerile prezindenţiale ale acestui an, alegerea unui tehnocrat este imperioasă. Asta fiindcă nu votăm la fel de des precum ne schimbăm ciorapii sau încălţămintea. Amatorismul cu feluritele sale forme şi culori este plăcut în parcuri şi păduri, în medii de promenadă unde alegerile greşite nu afectează preponderent decât singularitatea. Ar fi bine să ne trezim din euforia negândului şi a sechelelor din trecut. Avem nevoie de cineva care să ne reprezinte interesele văduvite de atenţie. Nu cunosc cine ar putea fi acea persoană. Oricum, ea trebuie căutată. Şi găsită. Nu după discurs, ci după identificarea a ceea ce se ascunde în spatele discursului, în motivaţia şi determinarea acţiunilor sale ulterioare; nu după marca costumului plăcut privirilor ci după identitatea trecută şi prezentă. Asemeni, persoana aceasta nu trebuie aleasă după criteriul prozelitismului politic, ci după cel al competenţei, profesionalismului, al relevanţei, al considerentelor ce transced politicul şi se intersectează, chiar se identifică cu existenţa potenţialului necesar exercitării eficiente a funcţiei nr. 1 în stat. Zăhărelul majorării salariului în cazul profesorilor nu ar mai trebui înghiţit şi spre finele anului 2009, chiar dacă va fi prezentat într-o nouă formă cu o nouă aromă. EL TREBUIE SCUIPAT AFARĂ! Altfel, va da un (nou) gust amar ce se va perpetua pentru încă cinci ani cu coordonate şi perspective fataliste.

Trăiesc cu speranţa că primăvara de la Chişinău va fi, în sfârşit, toamna regimului nedorit şi în cealaltă parte a României pierdute, iar toamna românească a acestui an să fie primăvara noului, a unui început politic, social şi economic diferit. Amin.