Selectez lideri


1-st-mobzoid

Selectez maxim 10 Lideri, din orice tara, doritori sa dezvolte o afacere revolutionara in industria publicitara, si extinderea (dezvoltarea) afacerii la nivel international. Afacerea este similara unei francize iar activitatea este 80-90% pe internet. Informatii de baza aici https://www.facebook.com/Mobzoid-900294313440529/ iar detaliile doar in privat !

Reflectând la anul nașterii mele – 1983


7ART4133

   Aseară reflectam la anul nașterii mele: 1983.
M-am născut în ultima parte a dictaturii ceaușiste. Am prins puțin din tristețea acelor ani marcați de cozi la pâine și salam, la butelie și carne de pui. Am respirat puțin sub cerul cenușiu al acelor ani.
Dacă mă nășteam mai devreme, probabil aș fi suferit ca deținut politic – având curajul și demnitatea de a nu mă sinucide intelectual și spiritual sau, dacă aș fi acceptat să mor din aceste puncte de vedere, aș fi fost o rotiță ”blahoslovită” cu decorații și ”de toate” de vârfurile uriașei nomenclaturi.
Dacă mă nășteam mai târziu, în era it-ului, a facebook-ului, probabil aș fi fost o persoană superficială, făcându-mi temele folosind ca sursă exclusivă internetul, iar cărțile ar fi fost doar elemente decorative pentru living.
Mă bucur, așadar, că m-am născut în 1983, în luna februarie – îmi place mult să scriu de mână luna nașterii mele – chiar dacă am avut acces mai târziu la claviatura unui laptop.
Am făcut parte, probabil, din ultima generație de copii care și-a trăit copilăria afară, în apropierea casei, jucând diverse jocuri, sau în gârlă, nu foarte departe de casă.
Probabil, sunt reprezentantul ultimei generații de copii naivi, ușor de păcălit de părinți. Am experimentat o copilărie frumoasă, petrecută în natură. Mi-au plăcut – și-mi plac – animalele, mirosul de prune din ceaunul pregătit pentru povidlă, mirosul de cârnați preparați din porcul tăiat de Crăciun, mirosul de pâine sau cozonacii scoși din cuptorul special făcut pentru asta.
Mă simt binecuvântat de libertatea pe care o pot respira actualmente în România și de oportunitatea de a citi cărți bune scrise de autori străini consacrați, la care nu aș fi avut acces dacă mă nășteam mai devreme și/sau, probabil, nu aș fi avut apetit pentru ele dacă mă nășteam mai târziu.

Când ți se va lua din nou curentul…


curent

Ți s-a întâmplat să rămâi fără curent ore-n șir? Ai avut sentimentul lipsei a ceva esențial ce te-a blocat, livrându-ți impedimentul – lipsa curentului – în calea tuturor activităților? Nu ți-ai găsit locul și nici starea de echilibru până ”n-a venit lumina”? Ei bine, nu ești singurul care a exprimat toate acestea.
Azi a fost o pană de curent și am simțit că sunt naufragiat în propriul dormitor, rupt de realitate și despărțit de lume – dacă internetul este puntea post-modernă ce ne pune-n legătură cu ceilalți.
Cred că am devenit dependent de internet și de teve. Probabil ar trebui să încep un soi de terapie cu mine însumi cu scopul de a-mi simplifica viața și a reuși astfel să-mi continui viața și în orele când pică internetul sau curentul , fără sentimentul blocajelor.
Când electronicele din casă sunt moarte – când ți se va lua din nou curentul – poți trăi mai departe, poți citi sau comunica cu persoanele din proximitatea ta, te poți ruga sau medita, poți iubi sub diferite forme și ipostaze, poți mânca sau dormi, te poți juca sau alerga. Cultivând activitățile enumerate, te poți apropia mai mult de ceilalți și te poți regăsi pe tine însuți – cum, probabil, n-ai mai făcut-o demult – ieșind pentru o perioadă din labirintul www, Facebook sau Google.

DOREL A VRUT SĂ LOVEASCĂ DIN NOU…


dorel

Dorel e-un personaj național consacrat. E peste tot. ”Atacă” când nu te-aștepți. Uneori e-mbrăcat în salopetă ”no name”, alteori în uniforma cu însemne ale vre-unui serviciu de utilitate publică, alteori, în blugi și bluză de trening. Pe cât de stângaci și de nepriceput, făcându-te să te revolți la vederea operei sale cu consecințe păguboase, pe atât de hazliu, făcându-te să râzi, chiar de unul singur, oprindu-ți-se mintea-n loc la ”minunea” făcută de mâinile sale.

În dimineața asta, alarma de la telefon nu a fost atât de eficientă pe cât a fost Dorel care m-a căutat la interfon. M-am trezit cu…Dorel. Erau doi…Doreli. Unul din ei îmi spune că a venit să mă deconecteze de la rețeua de cablu și internet. Somnoros cum eram, l-am întrebat, nedumerit, ce a venit să facă?! În final, n-a mai trecut la acțiunea ”deconectării voluntare” în dreptul meu. A deconectat-o pe vecina. Căci la ea venise-ră, de fapt. Totuși, nu-nțeleg cum de nu s-a prins din prima că eram bărbat și nu aveam cum să port nume de fată.    

Dumnezeu (nu) face reiting?


gloria-lui-dumnezeu-se-vede-in-creatia-sa

E ceas de seară și deschid teve-ul. Puțin, să-mi umplu pauza între activități mai importante ca uitatul la televizor.

Butonez telecomanda pe canalele de știri care ne reamintesc de fenomenul simplu în natură – spus așa de Preda – pe care oamenii îl consideră înspăimântător, acela al Morții care nu era în vacanță nici când trebuia să-l ia dincolo pe Cioabă, împăratul țiganilor. Și nu spun Dumnezeu să-l odihnească fiindcă sufletul omenesc odată plecat din universul interior al unei ființe umane nu rămâne inert undeva, blocat la doi metri sub pământul rudimentar ce nu a progresat la stadiul luxuriant al coșciugului în care va fi, probabil, pus Cioabă, iar Dumnezeu nu e angajat la vre-un salon de masaj unde se relaxează și se odihnesc clienții dispuși să plătească serviciile probabil nefiscalizate din aceste locuri.   

Televiziunile și platformele online comentează dispariția terestră a susnumitului dar nu aud niciun discurs care să problematizeze dimensiunea spirituală a celui dispărut dintre noi. Mass-media e strict mercantilă, patinează pe sticlă doar subiecte care generează audiență – avere, diagnostice, bani, aviaone, spitale etc. Nici la moartea unui om nu se abține mass-media să (nu) vorbească de facturi. De suflet și judecată nu pomenește nimeni. Oare Dumnezeu nu face reiting? Probabil că nu. Fiindcă, de asemenea probabil, am schimba imediat canalul când am auzi de Dumnezeu. Fiindcă ne complacem în starea păcătoasă în care ne bălăcim.  

Reflecții privind lectura


lectura

Citind cărțile pe care le aleg, la sugestia unor prieteni poate mai cultivați decât mine, sau, pur și simplu, pe baza propriilor impulsuri, realizez că mintea mea – un imens univers încă liber în cea mai mare parte a lui, se mobilează și se înnobilează cu fiecare filă și carte pe care o termin de citit. Mai am atâtea cărți cu care trebuie să-mi mobilez mintea! Atâtea livinguri, dormitoare și mansarde ale lumii mele interioare așteaptă să fie mobilate! Pentru asta, în timpul liber pe care-l am, trebuie să pun la cură de slăbire televizorul și calculatorul. Și reușesc. Găsesc puterea să renunț pentru perioade consistente de timp la televizor și iau o carte. Pentru succesul renunțării la teve și internet contribuie și amintirea cărții lui Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, (v-o recomand!) pe care am lecturat-o în urmă cu vreo șapte ani, o lucrare convingătoare în care autorul argumentează temeinic, efectele profund nocive ale televizualului asupra minții pe care mi-o doresc capabilă pe termen lung de analize, sinteze, procese cognitive complexe. Și din acest motiv aleg lectura în detrimentul lumii artificiale, nocive, contraproductive ale televizorului și internetului.  

efectele-televiziunii-asupra-mintii-umane---coperta-1

Practic, fără lectură, avem o minte săracă ce se ocupă cu nimicuri, hoinărind pe dealurile pustii ale existenței noastre interioare, ne-depășind nivelul nevoilor primare surprinse de psihologul umanist Abraham Maslow în a sa Piramidă a necesităților, fără idei și fără munca atât de necesară a ”morii” care macină… idei. Cineva (C. Noica dacă nu greșesc) spunea că mintea e murdară și trebuie spălată prin lectură. Deși e o treabă demodată, neatractivă, ce solicită un efort de concentrare imens, pălind în fața televiziunii și internetului, lectura ne ajută să depășim granița plafonării și autosuficienței, a lumii noastre înguste, fără perspective de avansare, autodepășire și dezvoltare.

Internetul și televizorul sunt asemeni fast-food-ului. Ne oferă pe tavă câteva pastile energizante ce ne dau impresia că am primit suficiente informații, că ne-am hrănit mintea, dar, fiind sinceri cu noi înșine, realizăm că suntem flămânzi în profunzime, că am ”mâncat” fast-food și că mintea noastră are nevoie de hrană consistentă.      

Copii de ieri, copii de azi


happy_children

 

”Copilăria fără internet a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viața!” este maxima găsită pe pagina de socializare a unui ”amic” virtual, ce mi-a ridicat la fileul gândirii mingea unor idei pe care le-am dezvoltat în legătură cu perioada copilăriei mele, versus cea a copilăriei copiilor de azi.  

Sunt frumoși, simpatici, mai inteligenți în comparație cu cei din generația mea, totuși, copiii de azi nu mai au oportunitatea copiilor de ieri. Stilul de viață al copiilor contemporani, cu permisiunea adulților, s-a schimbat fundamental. Juniorii de azi nu mai trăiesc aventura jocurilor din spatele blocului și nici incursiunea în micile jungle din gârlele de la țară unde îmi petreceam copilăria, în special vara.

Copiii de azi nu știu ce e aia „pac-pac”, și nici ”ascunsa”, două din jocurile copilăriei preferate de mine. Nu știu ce e aia să mergi la furat de căpșuni sau de cireșe, nici împușcatul cu carbit de Paște. Asta fiindcă se ascund în jungla virtuală, mult mai periculoasă decât ”jungla” gârlei din satul bunicilor. Și pentru că totul a trecut din proprietatea nimănui în aceea privată.

Copiii de azi au o copilărie sintetică, tristă, banală și izolată. Ei se bucură de mărunțișurile periculoase pentru mintea și sufletul lor, livrate prin monitorul calculatorului sau al televizorului – două din instrumentele majore de manipulare și dezinformare contemporană.   

Când eram copil nu am citit multe povești, și nici nu mi s-au citit prea multe, dar am trăit o poveste veritabilă, reală, în care se mișcau picioarele cu care pășesc și azi  – aceea a unei copilării pline de aventură și peripeții.

Din nefericire, cred, copiii de azi nu citesc povești și nici nu trăiesc povestea vieții lor, silueta ce proiectează umbre în mișcarea aventurilor inocente și neinițiate.

În prezent scena pe care copiii își joacă propriile lor personaje e artificială, departe de reflectoarele publicului spectator adhoc constituit: sufrageria locuinței, camera lor sau spațiul de joacă din mall. Natura șomează, fiind absentă din viața micilor  scenariști, regizori și a micilor personaje mai consumatoare de conținut informațional și social virtual ca niciodată.

Mă înteb care va fi traiectoria devenirii copiilor de azi spre adulții de mâine? Care va fi impactul copilăriei pe care o trăiesc, în viitor, peste două sau trei decenii?  Care va fi entuziasmul cu care își vor trăi viața? Oare nu se vor plictisi cu același stil de viață care nu va mai ascunde niciun mister la un moment dat, fiind un perpetuum ”anotimp”,  fără o schimbare superioară?