O țară numită ROMÂNIA


romaniaaa
O țară numită România: ajunsă o rablă cu emblemă, sclipici și aparat improvizat de aruncat praf în ochii populației naive, fără roți și cu motor ce merge-ntr-un piston – ăla pus în mișcare doar de Dumnezeu și încercarea (eșuată) a demagogilor politici de a o prezenta ca o mașină de fițe, pe care o vor toți în garajul lor.
 
O țară numită România: trădată și vândută pe firimituri, cu praful depus peste cărțile de istorie și peste onoarea marilor OAMENI DE STAT avuți de-a lungul secolelor.
 
O țară numită România: o colonie populată cu oameni incapabili să organizeze o revoltă națională care să bage frica în trădătorii de neam și țară.
 
Asta e imaginea conturată în mintea mea după atâtea tragedii din ultimele luni (sinucidere Calea Victoriei, Colectiv, Ekeng etc.).

În vizită la Marian


10370598_953980911284447_770816042_n

Motto: „O pereche de pantofi are mai multe de oferit, decat o simplă purtare”
Nedelcu Marian

Cu Marian Nedelcu, FENOMENUL care a revoluționat piața de încălțăminte făcută la comandă, am intrat în contact anul trecut. Aveam nevoie de o pereche de pantofi pe mărimea mea și, cum găsirea unei perechi care să-mi vină ”mănușă” a fost o adevărată aventură pentru mine, cu limba scoasă de-un cot după atâta alergătură între magazinele de încălțăminte, am decis să-l sun pe Marian. Acesta mi-a luat măsurile și… în două săptămâni erau gata bijuteriile: prima pereche de pantofi maron whiskey pe mărimea tălpilor mele, care mi-a înseninat fața. M-am arătat țanțoș în fața prietenilor cu noua mea pereche de pantofi, bucuros nevoie-mare, în mall.
De ce asociez expresia ”FENOMEN” de numele Marian Nedelcu? Pentru dinamica business-ului său de confecționat pantofi pe mărimea clienților. Pentru curajul lui de a readuce la viață o meserie din vremuri uitate în paginile de istorie a Bucureștiului pe a cărui promenade curgeau cândva gentelmani și doamne în tandem. Și, nu în ultimul rând, pentru creativitatea debordantă: m-a uimit diversitatea modelelor create de tânărul designer Marian Nedelcu care poate răspunde tuturor așteptărilor clienților actuali și potențiali – de la clasic la modern, de la pantoful uzual la cel exclusivist confecționat din piele de piton.
Apreciez la tânărul de 24 de ani Marian Nedelcu inițiativa antreprenorială și potențialul de lider: el a convins-o pe prietena lui, Monica, să i se alăture în proiectul său, împreună formând o echipă excelentă.
Deși sunt tânăr, fac parte din categoria oamenilor ”de modă veche”. Nu mă încântă chinezăriile – acei pantofi cumpărați din piață, ”de la ruși”, făcuți de dragul de a fi făcuți și vânduți. Mi-am dorit genul acesta de pantofi pe care i-am găsit în creațiile lui Marian, acei pantofi ridicați la rang de artă, creați cu pasiune și dăruire. Mi-am dorit o pereche de pantofi care oferă ca bonus originalitatea și sufletul investit în procesul execuției lor. Pantofii confecționați de Marian și echipa lui sunt unicați.
De la prima noastră întâlnire am rămas prieteni. În vizita pe care care i-am făcut-o azi am dorit să admir noile sale creații și, fiindcă n-am rezistat tentației, am mai comandat două perechi de bijuterii – modelul Derby, un clasic în viață ce încă se poartă după foarte mulți ani de la apariția lui (clasicul nu se va demoda vreodată).
Marian mi-a oferit la probă o pereche de pantofi pentru definitivarea lungimii piciorului. Apoi mi-a măsurat reperele monturilor. Am definitivat și înălțimea ristului ambelor labe ale picioarelor. I-am sugerat lui Marian ca pantoful să fie cât mai comod, chiar dacă în dimensiuni va lăsa o toleranță care în mod normal nu se lasă. Dacă nu frecventez ringul de dans, măcar în pantofi să-mi danseze picioarele în timp ce măsor străduțele Centrului vechi.
Pentru că sosește anotimpul ploios, Marian mi-a recomandat să port în această perioadă doar pantofii cu talpa de tunit, nicidecum vreo pereche cu talpă de piele cum obișnuiește majoritatea populației, fiindcă talpa de piele absoarbe umiditatea prezentând riscul de a se dezlipi.
În același registru al discuției, Marian m-a învățat că pentru o întreținere corectă a pantofilor, este necesară utilizarea perechii de șanuri pe care el o include în comanzile onorate, atunci când pantofii sunt ”parcați” în pantofar, pentru ca pielea să rămână întinsă, evitând cutele inevitabile. De asemeni, pielea are nevoie de întreținere cu o cremă solidă, nicidecum lichidă.
Casa de Comenzi Nedelcu Marian are o vitrină dedicată și doamnelor sau domnișoarelor interesate de o pereche de pantofi confecționate cu măiestrie și pasiune. Marian e pregătit să ia măsurile specifice doamnelor și domnișoarelor doritoare să poarte astfel de bijuterii.
Pentru detalii și comenzi, accesați cu încredere pagina de Facebook: https://www.facebook.com/NedelcuMarianShoes

Viktor Yanukovych, corijent la istorie?


President-Viktor-Yanukovich-300x214

 

Dacă nu te numești Putin sau Kim Jong-Un, ci Președintele unei țări medii numite Ucraina, a te împotrivi maselor revoltate folosind ordine de exterminare a propriilor cetățeni, dovedește că n-ai învățat nimic din istorie.

Fostul Președinte al Ucrainei, Viktor Yanukovych, n-a învățat nimic din trecut. Înainte să tragă în propriul popor, Yanukovych trebuia să gândească bine de tot înainte… Cunoscând structura interioară dârză, ar fi fost un gest înțelept să cedeze.

Galeria de portrete ale istoriei recente, arată că sunt acțiuni ce se pot întoarce cu efect de bumerang în fruntea unui lider de stat ce se crede Dumnezeu pe pământ.

Ceaușescu Nicolae a sfârșit-o tragic. La fel și Saddam Hussein sau Muammar Gaddafi : dramatic, asemeni unor animale hăituite.

Yanukovych? În cel mai fericit caz, va ajunge în fața Tribunalului Penal Internațional de la Haga. Trebuia să-i fie clară ideea că Uniunea Europeană își dorește Ucraina în sfera ei de influență iar în contextul unei populații ce-și dorește integrarea în UE, influența Rusiei este serios pusă sub semnul întrebării urmat de-un alt semn, al exclamării.

Mă-ntreb ce fel de consilieri a avut Yanukovych? Credea că el va fi o excepție, iar morții din Euro-maidan îi vor descuraja pe viii rămași după baricade? S-a înșelat și într-un final a abandonat… și-a fost ”concediat” de Parlament.

Aștept cu nerăbdare România anului 2015…

Percepția mea asupra EȘECULUI


 

ESEC

Marii oameni ai istoriei din diverse domenii au experimentat eșecuri din plin. Marii inventatori au încercat exasperant de multe ori până au reușit. În cultura românească eșecul este perceput ca ceva negativ, cu un conținut indezirabil absolut.

Personal, văd eșecurile ca rezultate ale încercărilor noastre, ca etape intermediare și nu finale, într-adevăr, neplăcute, dar care fac parte din viața noastră cotidiană. Cei care percep eșecurile ca ”finish-urile” cursei de alergare pe acest pământ, n-au nici cea mai mică șansă să experimenteze SUCCESUL de la finalul cursei. De ce (NU) trebuie să ne oprim din încercările noastre profesionale, sociale, afective, spirituale pentru a ajunge la rezultatele dorite? Fiindcă după fiecare eșec avem expertiza necesară pentru a știi ce strategie să adoptăm mai departe. Vom știi ce trebuie să ajustăm la noi. Vom știi ce nu știm, dar avem nevoie să știm pentru a ne spori șansele pentru a reuși.

Am experimentat multe eșecuri. Cele mai dure, cu impactul cel mai devastator, mi s-au părut cele emoțional-sentimentale. Dar nu m-am dat bătut. NU MĂ DAU BĂTUT. Încă cred într-o relație maritală de succes. Fiindcă vreau să ajung la REZULTATELE SCONTATE. ȘI ȘTIU CĂ ÎNTR-O ZI VOI AJUNGE ACOLO. ȚIN CU DINȚII SĂ AJUNG ACOLO!

Am fost și eu la stadiul la care renunțam (personal, relațional, profesional, spiritual etc.) cu una, cu două. Dar azi nu mă las bătut. Mă încăpățânez să mă văd un om de succes.

Vrei să ajungi sus? Începe de jos și asumă-ți posibilitatea de a eșua. Eșuezi? Ridică-te și mergi mai departe. Scutură-te de praf și gândește-te că doar așa ai șanse să scrii istorie în viața ta și, de ce nu, în cărțile de istorie ce vor vedea lumina tiparului peste ani…

Fii CONTEMPORAN CU TINE!


timp

Într-o noapte recentă, fără somn, pe fondul unei liniști depline, reflectam la una din realitățile care ne frânează spre plus infinitul devenirii noastre, spre viitor, reflectam la TRECUT. Mă gândeam la acel timp consumat în care am trăit experiențe negative ce au intrat în mormântul Timpului și care-mi bântuie, asemeni unor fantome ce vor a se afișa ”în carne și oase” dar (mai) există doar în cutia mea craniană.

Adevărul este că nu putem șterge cu buretele trecutul asemeni scriiturii de pe tabla clasei în care unii din noi se chinuiau cu învățătura, dar putem dobândi maturitatea de a înțelege că nu putem da timpul înapoi și e nevoie să transformăm experiențele neplăcute din filme color în cele ”alb-negru” văzute la televizoare cu lămpi, de-acum cvasi-dispărute, pentru a ne auto-securiza emoțional și a fi mai puțin afectați atunci când Memoria ne pune pe birou în mapa uneori imprevizibilă, evenimente din trecut.

Avem nevoie să fim mai puțin vulnerabili și să ne debarasăm de ancorele înțepenite pe fundul apei pentru a putea părăsi Portul Trecutului și a naviga mai departe spre Porturile Viitorului.

Am întors multe file negre din carte de istorie personală cu titluri scrise în negru, altele în gri și încerc să exist în prezent, contemporan cu mine, eu, cel care nu mai există atunci și acolo, ci doar acum și aici, cu gândul orientat spre viitor.

Apropo de ideea filmului color, versus ”alb-negru”: citeam undeva că atunci când ești confruntat de o persoană cu un spirit de-un criticism excesiv, fă un efort psihologic, de imaginație, și încearcă să vezi persoana în alb-negru, cu linii de contur pierdute, ușor neclare, într-un degrade întâlnit în tablourile realizate cu măiestrie. Ne-maipercepând-o color, cu ale ei haine multi-colore, probabil țipătoare, te va ajuta să faci față mai bine criticilor care-ți tulbură apele universului tău interior. Aceasta deoarece, dincolo de imperfecțiunile și greșelile tale consemnate pe filele ei de jurnal nescris ce merită confruntate cu critici, îți destabilizează lăuntrul – acea cameră de ccomandă sufletească și rațională. Or tu ai nevoie în permanență să-ți păstrezi echilibrul mental și sufletesc, pentru a fii mereu pe linia de plutire, astfel încât, dacă i-ai pierdut pe toți, să ai grijă să nu te pierzi chiar pe tine. Fiindcă criticile – dacă-mi este permisă exprimarea aceasta impersonală, încearcă să te bage la fund. Dac-ai ajuns acolo, riști să te pierzi pe tine, partenerul cu care faci cea mai bună echipă. Nu te poți autoboicota!

SFÂRȘITUL OCCIDENTULUI?


sfarsitul.OCC

Mi-am pus ambiția la treabă și am reușit să termin, târziu, în noapte, obosit și ușor plictisit,  cartea de futorologie a profesorului Lucian Boia, Sfârșitul occidentului, apărută la editura în curtea căreia a mai publicat și alte lucrări: Humanitas. Am fost intrigat să intru în posesia acestei cărți încă de la auzul veștii că a ieșit de sub tiparniță. Fuga, fuga, am ajuns la una din librăriile ce poartă numele editurii și am cumpărat-o. Nu regret că am citit-o. Pe paginile ei, autorul argumentează sociologic, filosofic și istoric sfârșitul expansiunii occidentului, a Europei (de vest) și a Americii, punând sub semnul întrebării (legitim), persistența în timp a Uniunii Europene cu a ei monedă impersonală. China și India sunt țările care cresc din punct de vedere economic și demografic și amenință supremația occidentului ce alunecă pe propriul topogan confecționat, probabil, din ignoranță, inconștiență, absența acțiunilor necesare etc (punctez eu).

În timp ce citeam această carte, mă întrebam unde se găsește România? Și mi-am răspuns: nici în căruță, nici în teleguță! Suntem un stat nedefinit dacă privim prin lupa ”occident-orient”,o struțo-cămilă. Nu suntem nici în occident, nici în orient. Mă întrebam și de ce tocmai acum occidentul se pierde pe drumul său când aveam, probabil, șansa să ne occidentalizăm și noi? Acum, când aveam șansa să rezolvăm problemele sociale și dezvoltare urbană?

Din nefericire, autorul lansează câteva ipoteze vagi în privința viitorului spațiului occiental, implicit a Planetei Albastre. Carența fundamentală a acestei cărți stă într-un singur cuvânt cheie pe care el îl folosește o singură dată, în treacăt, la pagina 111, anume, Apocalipsa, ultima carte din Sfânta Scriptură pe care o cred și care susține sfârșitul inevitabil al lumii, al acestei planete cu tot ce este pe ea, sfârșit concretizat prin ardere. Cartea are o abordare seculară, balanța epistemologică fiind dezechilibrată profund. Lipsește flagrant o minimă abordare teologică, fără de care nu poți fi un bun futurolog, acea persoană care privește în viitorul pe care-l compară cu o pagină albă pe care se va scrie, dar nu se știe ce. Concret, lipsește Dumnezeu și fără Dumnezeu, orice încercare de a contura viitorul e sortită eșecului, eșec pe care autorul și-l recunoaște în materie de intuire a viitorului.

 

De ce este România altfel?


de-ce-este-romania-altfel

Cartea profesorului Lucian Boia, De ce este România altfel?, oferă câteva coordonate istorice interesante care te pot ajuta să înțelegi de ce țara noastră este la nivelul la care este și de ce nu a putut mai mult. De ce nu are o economie mai puternică, de ce nu are lume mai educată, de ce, de ce. Se citește ușor. În textul ei nu te vei împiedica de cioturi patriotarde și nici baloane umplute cu aer, care, înțepate, n-ar mai lăsa în urmă decât ”ambalajele” aerului care le făceau uriașe.

Autorul abordează câteva aspecte esențiale, personalități, ce au marcat Istoria României și câteva trăsături ale noastre care ne-au împiedicat să progresăm, să abandonăm obiceiul consacrat al bătăii pasului pe loc.

Din cine a fost formată populația României de-a lungul istoriei? Ce personalități străine au avut contribuții importante în România? Ce sunt alea forme fără fond? Cum e cu educația, comunismul, mahalaua și brandul de țară la români? Citiți această carte…