POEZIE ZuRLiE


poezie

                                                                    Lume, vreau să mă însor,

                                                                   Cu fata care să iubească

                                                                   Un suflet pentru care mor,

                                                                   Clipele făr’ să trăiască –

 

                                                                   Acea iubire din poveste

                                                                   Fără de care, o tristețe

                                                                   M-apucă-acum și iar visez

                                                                   Tânjind cu dor să-mbrățișez

 

                                                                   Fata din vis – visul de basm

                                                                   Un vis rulat ca într-un vals

                                                                   Cu-al meu suflet ce dorește –

                                                                   O domnișoară ce vorbește:

 

                                                                   Că-i de Dumnezeu dorită,

                                                                   Iubirea-aceea de pe vremuri –

                                                                   C-un dor nespus la întâlnire

                                                                   Și cu fiori la despărțire,

 

                                                                    În taina serilor de vară

                                                                    Doar o iubire de poveste

                                                                    Fără umbră de ocară –

                                                                    Și fără celebra zestre…

 

                                                                   Nunta vreau să fie simplă,

                                                                   Fără multe candelabre

                                                                   Fără mese-mbelșugate

                                                                   Și minți bete, scelerate.

 

                                                                   Undeva, într-o poiană,

                                                                   Sau într-o grădină-ascunsă,

                                                                   Sub trei pomi ce țin de umbră,

                                                                    Răsăriți din iarba tunsă.

 

                                                                     Așadar, dați like și share

                                                                     Să se ducă în eter…

                                                                     Să vină din lung sau lat

                                                                     Acea EA de măritat…

 

Anunțuri

La final


Untitled

Există uneori un mod ciudat de a reacționa în fața unei iubiri pierdute. Sau poate nu. Poate exilul în lumea ta, interiorizarea aceasta în care stai pasiv și refuzi să mergi mai departe, uitând chipul fostei iubite pierdut în trecut, e unul firesc, natural.
Fila unei iubiri nu se poate întoarce ușor. Și asta îți spune că ai iubit-o, că ai vrut-o pentru totdeauna. Că universul tău interior a prins conturul chipului ei, iar sufletul tău s-a atașat de umbra sufletului ei – un proces emoțional-afectiv ce-a fost inutil.
În ciuda dificultății de a-ți explica aceasta, știi că iubește un alt bărbat acum, sau, cel puțin, de dragul acestei imagini (inutile sufletului), mimează asta. Mai știi că acel bărbat o iubește sau, cel puțin, se preface că a ajuns într-un timp scurt la acel nivel înalt și totodată adânc al iubirii, iar ea crede asta.
Iubire înseamnă și să lași „pierdută” persoana în brațele altei persoane, chiar dacă ea a fost cea mai iubită femeie din viața ta.
Am învățat târziu că iubire înseamnă și să respecți decizia celuilalt de a nu te mai iubi și, efectiv, să nu mai cauți persoana iubită, chiar dacă plutești în deriva existenței tale până când, într-o zi, subnutrită prea mult, iubirea ta pentru ea va muri.
Iubirea înseamnă și să lași ușa trântită în nas închisă, pentru că nici Dumnezeu nu forțează voința liberă a unui om. Sunt mai presus de Dumnezeu?

Încă sunt singur. Cu sufletul în așteptare. În așteptarea iubirii. A unei iubiri veritabile care să înceapă și să nu se mai sfârșească; decât la sfârșitul lumii. La sfârșitul lumii unuia dintre noi, sau la sfârșitul civilizației umane descris de Apocalipsa.
Am mai trecut pe strada aceasta îngustă și întunecată a despărțirii. Doar persoana iubită diferă. Suferința e aceeași. Are același gust. Și aproape aceeași intensitate. Aceeași senzație și părere de rău. Nu doar natura are perioadele ei. Și viața are anotimpurile ei. Acum e iarnă și sper să nu rămână așa.
Trăiesc cu speranța că această carte nu va rămâne prima și nici ultima pe tema dragostei. Mormântul nu trebuie primit decât după o poveste de dragoste adevărată.
Moartea nu a răpit din lumea asta sufletul lui Romeo, nici pe-al Julietei. Fiindcă nici unul, nici celălalt, nu mai era un suflet solitar, separat. Deliciul morții a fost unul minim. Fiecare exista în comuniune cu celălalt. Moartea a primit un suflet și, ca expresie că acel suflet nu avea o existență solitară, a fost nevoită să primească și sufletul celuilalt. Moartea s-a bucurat doar de transferul celor două suflete în lumea de dincolo, nu de separația lor. Or, dacă murim ca iubiți, deodată, ce-avem de pierdut?
Moartea martirilor primelor secole ale creștinismului sau ai deținuților politici din închisorile comuniste, expresie a barbarismului omului față de om, nu a fost moartea sufletelor singure. Era moartea celor ce mureau (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert

.coperta cartea mea

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf 🙂 Costul cărții este de NUMAI 14,9 lei.

Lopata și târnăcopul iubirii


tarnacop

De la comoda muncă de birou, în domeniul socio-uman, la vânzări, în firma socrului meu, ajunsesem la lopată și târnăcop, pe motiv de incompetență. Așa spuneau despre mine cumnatele mele („perfecte” de altfel), ce își doreau un trai comod la serviciu, odată cu venirea mea la firma socrului-boss. Era verdictul unui cumnat care cică era managerul firmei. Era un manager matinal, cu gândul în permanență la off-road, care evalua competențele angajaților săi, transpirând pe dealuri și-n păduri, cu motorul…
Acasă, în timpul liber, în vila somptuoasă a soției, mă relaxam, când într-o cameră, când în alta, după preferințe, scriind. Ce contrast! Să locuiești la o vilă, asemeni unui boss, să te plimbi cu un Mercedes, dar să muncești pe șantier asemeni unui om lipsit de educație, îmbrăcat în blugi uzați, cu bocanci în picioare și mănuși de tăvăleală în mâini!
Aici, pe domeniul socrului meu, săpam un șanț necesar pentru branșarea la apă. Era un șanț adânc de un metru și lat de aproximativ patruzeci de centimetri. Făceam treaba asta cu un coleg. Parcă săpam un tranșeu pentru un război ce urma să vină…
Hai că bine-ai mai ajuns! Dăi bătăi, ignoră bătăturile și transpirația ce curge șiroaie. Luptă, luptă! Ai o soție minunată care te vrea bărbat. Să dai la târnăcop și la lopată, că de altceva nu ești în stare în concepția ei. „Aici îți este locul”, îmi spune ea. Ok, bine, fie! Accept, ca o soluție provizorie. Accept târnăcopul și lopata. Să nu crezi că mi-e frică de muncă!
Gluma zilei venea tot din partea ei:
– Ieșim la plimbare? îmi spune spre seară…
– Nu sunt în stare, îi spun și… adio romantism, adio plimbare, dragă soție.
M-ai adus la târnăcop și lopată, la furcă și, mai târziu, la sapă de lemn și crezi că-mi mai arde de plimbare?! Tu, da, ești fata tatei, ai un loc călduț, la birou. Îți permiți să te plimbi! Eu sunt măscăriciul de serviciu al propriei mele identități. Nu îți este rușine să ieși cu mine pe stradă?
Nu ești antrenat. Dar azi așa, mâine așa, săptămâna viitoare tot așa și (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

coperta-din paradis in desert

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf 🙂 Costul cărții este de NUMAI 14,9 lei.

Autostrada iubirii și handicapul sufletesc…


handicap

Autostrada iubirii nu a fost prea lungă. Iubirea nu a ținut șnur. Problemele au apărut încet, dar sigur, mai repede decât mă așteptam… Viteza amețitoare cu care rulam cu bolidul tinereții, pe autostrada conjugală, una ignorantă și neștiutoare, a fost rapid schimbată. Nu mai ajungeam atât de ușor, ca odinioară, de la serviciu, amândoi, direct în pat, de parcă altceva mai bun, mai fascinant și mai de dorit nu exista pe lume.
Pe autostrada vieții noastre de cuplu au început să apară de-acum porțiuni cu drum în lucru. Acolo, încetineam viteza mașinii noastre până la limita evitării oricărui pericol. Ulterior, după rezolvarea conflictului, măream viteza progresiv, depășind porțiunea de drum aflată în reparații, cu speranța că nu vom mai întâlni un alt blocaj care să ne forțeze să reducem viteza. Aiurea! Nu trecuse mult timp și apărea o altă zonă de drum ce necesita reparații.
Cea mai degradată porțiune de drum s-a format când ea mi-a spus că nu mai vrea amor! Cel puțin nu oricum! Nu mai conta dacă vroiam sau nu, dacă mă simțeam pregătit. Ea își dorea să concepem un copil! Din femeia care ți se dăruia, necondiționat, cu tandrețe și afecțiune, aceasta începuse să mă condiționeze…
Trupul este o dimensiune legată indivizibil, până la moarte, de suflet! Ce credeți că s-a întâmplat în sufletul meu când femeia îmi spune că de azi începe să mă priveze de amor? Din acel moment, pe autostrada iubirii noastre apăruse un imens blocaj ireversibil! Am tras mașina pe dreapta. Am abandonat-o acolo, undeva, la începutul drumului vieții noastre. Am scos triunghiul reflectorizant din portbagaj și l-am pus în spatele mașinii. A încremenit acolo. Și azi, când scriu aceste rânduri, este tot acolo. S-a depus praful pe mașină. Au venit ploile, au spălat mașina, dar autostrada nu s-a deblocat. A rămas la fel de blocată. Iar s-a depus praful și iar a plouat. În zadar. Lacrimile nu mai puteau face nimic. Nu mai sensibilizau. Nu mai urneau nimic. Autostrada a rămas blocată. Șantajul a distrus relația! Fiindcă fără sentiment – acesta era distrus, deja – actul sexual e un pur lucru mecanic sec.
Recunoșteam că dobândisem un soi de handicap mai necunoscut Direcției de Asistență socială care eliberează certificatele de handicap cu gradul corespunzător persoanei ce suferă de o anumită dizabilitate. E un handicap mai puțin vizibil, mai discret. Un handicap sufletesc, care produce multă suferință posesorului și persoanei care până mai ieri, era cea mai dragă ființă din univers! Un handicap ce te împiedică să mai iubești și te încăpățânează în starea aceea ce te deterrmină să nu te mai poți dărui! Coloana vertebrală a sufletului s-a fracturat iremediabil!
Trupul ei, (…)

continuarea fragmentului este în cartea Din Paradis, în deșert.

IMG_0056

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf 🙂 Costul cărții este de NUMAI 14,9 lei.

Imaginea femeii care iubeşte şi câteva secrete ale succesului conjugal


femeie iubeste

Experiența mi-a format o imagine robot a femeii care iubeşte. Acum știu cum arată femeia care iubește. Când o femeie iubeşte, își respectă bărbatul. Îi oferă libertate. Nu vorbim de permisivitate. Vorbim de acel spaţiu, suficient de extins, în care bărbatul se poate dezvolta personal și profesional.
Când o femeie iubeşte, îi pasă atunci când relaţia merge prost. E conștientă că acest spațiu familiar numit acasă, riscă să nu mai fie simțit de bărbat ca „acasă”. Acasă e spaţiul de la graniţa cu societatea. E un loc plăcut, separat de mediul de luptă pentru supravieţuire din afara casei. Dacă o femeie ţi-a transformat mediul de acasă în mediul de afară, unde trebuie să fii pregătit să lupţi, să stai cu garda sus în permanenţă, acel spaţiu numit „acasă” şi-a pierdut sensul şi misiunea. Acasă nu mai este „acasă”!
Pentru o femeie este necesar să înţeleagă că acasă e locul intim pe care un bărbat şi-l doreşte. Are nevoie de calm, de un cadru în care el, bărbatul, se poate deschide. Acasă are nevoie de atenţie la conținutul comunicat de el. Acasă, are nevoie de menajament când el spune că nu a reuşit să ducă la îndeplinire o sarcină, un obiectiv, o acţiune.
Când a pierdut spațiul de acasă, bărbatul nu mai luptă pentru ea, ci împotriva ei. Fiindcă ea s-a metamorfozat într-o Xena, în opozanta lui, nicidecum nu mai este partenera lui. Îl determină pe el să-şi reactiveze poziţia, trăsăturile şi strategiile de luptă. În această ipostază, o femeie realistă nu se mai poate aştepta să fie iubită de bărbatul cu care este în război.
O femeie războinică cu soţul ei este o femeie învinsă. Pentru că pierde din partea bărbatului tot ceea ce poate el să-i ofere mai de preț: IUBIREA. Atunci viaţa de femeie devine pustie. Bărbatul este construit pentru a dobândi profilul unui războinic. Va face faţă realităţii din pustiu. Dar femeia?
Când i-am spus cuiva că o parte a succesului relaţiei dintre o femeie şi un bărbat este asigurat de sensibilitatea femeii față de bărbat, iar absenţa acestui ingredient poate genera eşecul, am fost întrebat cum înțeleg sensibilitatea unei femei. I-am răspuns: Nu o percep ca pe o raportare dintre un adult şi un copil, deşi, în unele situaţii, bărbaţii resimt nevoia de a fi ţinuţi în braţe, fără a fi etichetaţi… Când un bărbat simte că femeia îl susţine necondiționat, în ciuda eşecurilor acumulate, măsura voinţei cu care va încerca să rezolve mâine ce nu a reuşit azi, va fi superioară.
Strict vorbind, sensibilitatea e absenţa durităţii din tonalitatea vocii, din conţinutul mesajelor transmise de ea. Sensibilitatea se vede în timpul acordat. În gestica pe care o femeie o introduce în procesul de comunicare.
Apropo de sensibilitate! În cultura noastră există un mit: „Bărbaţii sunt insensibili!” FALS! Bărbaţii sunt sensibili! Problema stă în faptul că pentru a fi naturali în manifestare şi a-şi arăta umanitatea, sensibilitatea, bărbaţii au nevoie de un mediu propice. Au nevoie SĂ NU FIE RESPINŞI DE PARTENERA LOR!
Când un bărbat simte că nu este respins de partenera sa, (…)

Cartea poate fi comandată pe Facebook (https://www.facebook.com/pesclevei.cezar) – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com)

Comanda trebuie să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_0056

CADOUL visat de ziua mea


Untitled
Mâine, 28 februarie, e ziua mea. Împlinesc 32. Când au trecut toți acești ani? S-au dus asemeni unei mașini rapide prin tunelul ireversibil al vieții. Mama îmi spunea că am venit pe lume la ora opt, seara. Dacă întârziam patru ore, m-aș fi născut pe 29…o dată la patru ani…
Cadouri? Nu îmi doresc cadouri. Nu îmi aduceți cadouri. Nu le vreau. Nu pot îmbrăca sufletul cu ele. Nu mă (mai) incită. Nu mă mai fac să zâmbesc cu gura până la urechi … Mi-ar declanșa cel mult un surâs. Acel surâs dezamăgitor pentru cei care ar veni să-mi dăruiască ceva. Și nu pentru că gestul lor n-ar conta. Ci pentru că ”material” primită sub forme diverse nu m-ar bucura cu adevărat.
Buzele mele s-ar transforma în două arcuri de cerc perfect articulate doar dacă cadoul zilei de mâine ar fi începutul unei povești de dragoste. Începutul unei povești despre care n-am mai scris. O poveste a cărei realitate ar depăși imaginația mea.
Ce voi face mâine? Nimic. N-am organizat nimic, n-am invitat pe nimeni. Voi sărbători fără ”tam-tam” și fără bucate alese. Cu mine și cu Dumnezeu din cer. Prefer liniștea, paradoxal cu faptul că anticipez să fiu invadat de ”la mulți ani-uri” venite mai mult din universal virtual (Facebook) decât din realitatea fizică.
La mulți ani?! Fie! Să am parte de ei. Să fie mulți și plini de iubire…

O problemă fundamentală


love

Simt că în mine există o problemă fundamentală nerezolvată. Încă trăiesc o nevoie profundă nesatisfăcută: aceea a convingerii că nu sunt iubit. Că nu mi s-a dăruit încă nimeni. Că nu a existat cineva care să mă iubească în adevăratul sens al cuvântului: necondiționat!
Nu împlinisem 18 ani când viața mea a devenit o intersecție într-un uriaș deșert: mi-a murit mama. Probabil că ea m-a iubit necondiționat. Pe atunci nu aveam suficientă capacitate analitică pentru a distinge iubirea autentică a ei, fie și în momentele în care își exercita rolul părintelui ce aplică corecțiile necesare…
Soția nu m-a iubit necondiționat. Afecțiunea ei pentru mine avea un preț pe care trebuia să-l plătesc. În fiecare zi, trebuia să câștig moneda de schimb cu care să plătesc dragostea ei. În rate nu-mi oferea nimic. Dacă într-o zi nu eram capabil să câștig suficient, adio afecțiune! Adio zi trăită în paradis! Acea zi devenea o zi a unei case somptuoase (cea în care locuiam), cu pereți reci și un apus văzut prin ferestrele de termopan.
Conștientizez, mai mult ca niciodată, că dragostea agape, acea iubire necondiționată ce se dăruiește indiferent de starea partenerului la un moment dat, este de o importanță vitală în relația unui cuplu. Unde ajungem dacă suntem puși în situația de a „plăti” dragostea celuilalt? Cine sau ce mai suntem atunci? Devenim cerșetori îmbrăcați în pijamale, cu genunchii sufletești la picioarele partenerului, care nu mai dă doi bani pe noi. Fiindcă ne-am dovedit neputincioși în acea zi?!
La antipodul iubirii reale, există, machiată strident, în haine elegante, dar provocatoare, dragostea de tipul „te iubesc pentru că…” sau „te iubesc dacă…”. E dragostea egoistă, falimentară. E dragostea contractuală. Atunci când condițiile invocate nu mai sunt îndeplinite, fiind, probabil, absente momentan, dragostea o șterge din loc și spune că se va întoarce abia când vor fi întrunite condițiile solicitate ce i-au determinat apariția și persistența! Cu o astfel de dragoste, relația eșuează. Fiindcă e doar o formă subtilă de egoism, mimând excelent dragostea veritabilă, schimbându-și vestimentația când viața reală își pune amprenta pe cuplul ai cărui parteneri sunt cât se poate de imperfecți.
Viața mea devenise un iarmaroc în miniatură; zgomotos, cu țigani și marketing de bâlci, în care se comercializa totul! Iubirea devenise un produs de lux pentru care trebuia să plătesc scump. Dacă nu aveam suficienți bani, adio iubire! Nimic nu (mai) e moca! Totul se plătește!
O altă chestiune: într-o relație maritală, Amorul,(…)

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog, sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre. Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂 Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_0056