2 pariuri relaționale


PARIUL

Tratează oamenii ca și cum ar fi ceea ce ar trebui să fie și îi ajuți să ajungă ce pot să fie.

GOETHE

   A mai rămas o singură zi din anul 2018. Mâine va începe numărătoarea inversă a orelor și minutelor rămase din acest an. Privind retrospectiv în anul care a trecut și în ceilalți ani, gândul îmi zboară la oamenii cu care am interacționat. Nu au fost puțini. Chipul unor oameni îmi apare atât de clar în minte… ! Am întâlnit două tipologii: cei bine intenționați, curați, care au mizat pe inteligența, cunoștințele și aptitudinile mele (chiar dacă nu m-au cunoscut suficient înainte) și cei cu intenții ascunse, care au mizat pe contrariul celor înșirate… și s-au înșelat…
Cu siguranță ți s-a întâmplat și ție să fii subestimat cel puțin o dată de cineva în privința vreunei (in)capacități sau aptitudini ale tale de către anumiți oameni. Cu siguranță ai uimit la un moment dat când, în ciuda a ceea ce credeau anumiți oameni despre tine, sau a aparențelor, le-ai dovedit contrariul. În viața de zi cu zi a acestei lumi pragmatice care ne înconjoară, există două mari pariuri pe care, conștienți sau nu, le-am făcut de-a lungul timpului cu noi înșine în legătură cu percepția și atitudinea noastră față de oamenii întâlniți. Chiar acum, în timp ce citești aceste rânduri, tu ai pariat deja cu tine însuți în legătură cu mine cu (non)inteligența și capacitățile sau aptitudinile mele (nu-i așa? Recunoaște!).
Concret, noi construim o imagine în mintea noastră, ne formăm o anumită percepție privind persoanele cu care interacționăm la nivel personal sau profesional și, în funcție de imaginea sau percepția formată asupra acelor persoane, ne setăm comportamentul, atitudinea, reacțiile și intenția de a ne respecta ”termenii contractuali” față de acele persoane.
Dacă mizăm pe faptul că persoana din fața noastră este în cunoștință de cauză în privința unui subiect sau a unei probleme care ne leagă discuția sau relația dintr-un anumit moment, vom avea o anumită abordare și atitudine, fără a specula că acea persoană nu cunoaște ceva anume. Dacă vom miza pe faptul că acea persoană este în necunoștință de cauză, vom avea o abordare și o atitudine diferite celor din prima miză… Dacă mergem pe al doilea pariu, pentru a obține anumite avantaje de natură materială sau nu, iar persoana ”se prinde”, imaginea noastră în ochii acelei persoane va avea de suferit.
Singurul pariu câștigător ÎNTOTDEAUNA PE TERMEN LUNG este acela pus pe prezumția de inteligență, știință, capacitate și aptitudine a persoanelor cu care interacționăm. A paria pe necunoașterea unui om se poate dovedi profitabil dacă omul este cu adevărat neștiutor iar intenția ta este aceea de a obține profit din asta. Dar dacă speculezi că acel om nu știe iar el dovedește că știe, atunci ai pierdut încrederea acelui om, dovedind că nu ești de bună credință, iar imaginea ta se face țăndări asemeni unei oglinzi căzute de pe un perete.
A fii de bună credință și a paria ÎNTOTDEAUNA pe existența științei și aptitudinilor unei persoane este cel mai bun pariu pe termen lung, chiar dacă nu toate persoanele cu care interacționezi vor fi precum ți-ai imaginat. Într-un astfel de pariu nu vei pierde nimic. Dar dacă practici celălalt pariu, ai pierdut încrederea oamenilor pe care i-ai ”citit” greșit! Dacă ai ”citit” greșit anumiți oameni și ei se prind că tu ai speculat neștiința lor în favoarea ta, mai ales în mediul online pe vreo rețea de socializare, iar ei reacționează scriind că te-ai înșelat, asumă-ți asta și schimbă pe viitor miza pariului… E ca-n Pariul lui Blaise Pascal privind (non)existența lui Dumnezeu: a paria pe existența lui Dumnezeu este un pariu câștigător, comparativ cu pariul pe non-existența lui Dumnezeu, pentru că dacă în lumea cealaltă realizezi că El nu există, nu ai pierdut nimic, dar dacă El există, ai pierdut totul.
La mulți ani cu pariuri înțelepte!

La mulți ani blogului meu!


sampanieee

Blogul meu împlinește azi 10 ani! În 2008, pe 25 ianuarie, apărea în galaxia virtuală cezarpesclevei.wordpress.com și prima postare. Tot în 2008 am publicat un eseu despre moarte care a reușit performanța de a fii indexat de google în polpozișân la căutările de eseu privind moartea. .

… și iată că azi blogul meu împlinește 10 ani. 10 ani care mi-au adus un total de peste 205.000 vizualizări. Mult, puțin? Înseamnă că am abordat totuși subiecte de interes pentru publicul navigant pe oceanele virtuale ale internetului.

Nu am o viziune clară asupra viittorului scriiturii acestui blog. Nu știu dacă îl voi nișa vreodată. Cert este că voi continua să public, spontan și autentic, ceea ce gândesc în viitoarele momente în care inspirația mă va lovi cu buzduganul ei…

La mulți ani blogului meu!

Reflecții la împlinirea celor 31 de ani


31

Am terminat de scris încă un an cu viața mea. Înaintez în istorie. Trăiesc. Sunt încă contemporan cu ea și cu viața. De azi, încep scrierea unui nou an. Câți vor mai fi? Doar Dumnezeu știe. E cert doar că am apucat să trăiesc 31 de ani. Sunt mulțumit că prin harul și îndurarea lui Dumnezeu am ajuns aici. Sunt bucuros că n-am trecut prin experiența vre-unui accident auto, nici prin cea a unei afecțiuni medicale grave. Exersez secretul mulțumirii, acela de a fi mulțumit cu ceea ce am acumulat până acum și aici. Nu mă aventurez prea tare cu așteptările, cu capu-nainte, în viitor, pentru ceva ce, probabil, nu voi avea vreodată…

N-am înțeles nici până la această vârstă de ce, la onomastica cuiva, lumea se bucură? Practic, sărbătoritul marchează prin ”baieramul” oferit amicilor dispariția unui an din puținii ani pe care-i trăiește pe acest pământ. Oare nu s-ar potrivi mai degrabă condoleanțele?

Ce mă nemulțumește la 31 de ani? Nu sunt convins c-am întâlnit femeia care să-și articuleze iubirea ei pentru mine, de o voință puternică. Nici pe cea care să-și ancoreze iubirea de credința puternică în Dumnezeu și în relație.

Înainte să plece din viața mea, ea nu s-a întrebat dacă este/a fost cea mai iubită femeie de mine? Nici dacă va fi cel puțin la fel de iubită de următorul bărbat? În felul acesta, probabil, ea poate rata iubirea vieții ei…

Sunt bucuros că am terminat de scris cartea în care vorbesc de  paradisul pierdut al relației cu cea mai iubită femeie și paradisul copilăriei sau al studenției mele. Totodată, deșertul rămas în locul femeii iubite și în cel al copilăriei sau vieții studențești pierdute iremediabil. Nu (re)povestesc aici falimentul lui Adam şi-al Evei. Mă adresez fostei iubite, prin intermediul acestui jurnal al reflecțiilor în care vorbesc de falimentului iubirii noastre.

Nu ezit să vorbesc şi despre alte iubite care au ceva fundamental în comun cu ea: despărţirea de mine.

Fiecare despărţire a fost percepută de mine ca o alungare din paradis. Ca o abandonare în deșert.

Sunt în plin proces de publicare al cărții. Lucrez la ultimele detalii necesare publicării și sper ca în cel mai scurt timp, cartea mea să vadă lumina tiparului.

Dacă vreți să-mi urați ceva, vreau să-mi spuneți orice, dar nu mai repetați deja exasperantul și mult-plagiatul ”la mulți ani”. Să vedem cât de creativ sunteți.

Meditaţie la împlinirea unui nou an


Mi-am adus aminte de câteva cuvinte pe care le-am citit cândva, fugitiv (mă grăbeam spre ce? Nu mai ştiu). Citeam că adevăraţii prieteni sunt cu tine mereu. Chiar dacă distanţa este o barieră între tine şi ei. Ceilalţi semnatari ai contractului social ce are ca obiect prietenia dintre tine şi ei, tacit sau explicit, sunt asemenea umbrelor, existând în apropierea ta doar în prezenţa soarelui, când pot beneficia de un favor, un serviciu, un folos, fie el şi dprin simpla ta prezenţă. Cred că majoritatea „prietenilor” pe care îi avem ne sunt doar „obiecte” însufleţite cu temperatura naturii din anotimpul ce încă persistă. Inima lor nu compune simfonia sufletească pentru sufletul nostru. Corzile lor sunt dezacordate şi sună rău, dizarmonic, oribil.

Am dorit să scriu acestea ieri, 28 februarie, la împlinirea a 26 ani de când am văzut lumina într-un oraş liniştit din Bucovina, în Rădăuţi. Am scris aceste rânduri ca meditaţie la urarea de „la mulţi ani!” pe care am primit-o din partea a câtorva persoane, deşi numărul oficial al prietenilor pe care îi am este cu mult mai mare. De ziua mea au strălucit câteva lumini în acord cu universul tainic al fiinţei mele. Restul au fost umbre. Umbre indiferente cu corzi sufleteşti abandonate, cu nuanţe împrumutate din noaptea în care ţi se face frică…

Ziua de ieri a fost o zi obişnuită. Am fost la serviciu… În lăuntrul meu am apreciat persoanele ce mi-au adresat clasica urare. Totuşi, se potriveau condoleanţele. Fiindcă, cu fiecare an care trece, am un an mai puţin de trăit. Aceasta e realitatea!