10 sugestii pentru arta de a trăi cu bani (mai) puțini


     bani

     Ai auzit, probabil, oameni care au spus că au cheltuit suma x de bani și habar nu au pe ce? Sau, chiar tu ai fost emițătorul acest vorbe? Ei bine, da! Lipsa de educație financiară și de atenție asupra veniturilor și cheltuielilor te poate aduce în stadiul de a pierde controlul asupra cheltuielilor și de a realiza că buzunarul e gol, luna nu s-a terminat, salariul e departe – peste două săptămâni va ateriza în buzunarul tău, nevoile continuă să vină asemeni unor musafiri nepoftiți iar tu nu știi ce să (mai) faci.

     Pentru că da, avem mai multe dorințe și nevoi decât bani pentru a ni le putea permite (unele nevoi sunt reale, altele induse). Pentru că da, într-o societate în care ești bombardat de reclame la orice colț de stradă, pe orice canal media și pe orice site, ai nevoie să-ți însușești arta de a te descurca cu resurse financiare limitate.

     Nu sunt expert financiar, dar îți ofer, din experiență, câteva sugestii care te pot ajuta în efortul tău de a reuși să te descurci cu bani (mai) puțini:

  1. Evită restaurantele. Dacă îți este foame și vrei să mănânci în oraș, caută o cantină unde poți mânca ieftin și foarte bine (cantitativ și calitativ).
  1. Evită mall-urile și terasele din centrele istorice. Te poți plimba pe acolo și vei putea spune că ai fost și tu acolo.
  1. Învață și gătește mâncarea preferată.
  1. Nu investi banii în haine, nu deveni robul ”țoalelor” și nu cumpăra (alte) haine până ce hainele pe care le porți nu s-au uzat (la maxim!).
  1. Vânează reducerile la haine, încălțăminte și cărți. Nu-i așa că nu vei păstra eticheta pe care scrie prețul pentru a evita potențiala etichetare suferită din partea apropiaților?
  1. Repară încălțămintea ușor deteriorată. Încă nu ești atât de bogat încât să apari în lumina reflectoarelor și, cu siguranță, doar tu și pantofarul veți ști că perechii de pantofi x i s-au înlocuit tălpile sau i s-a aplicat o lipire sau o cusătură.
  1. Nu schimba calculatorul sau telefonul mobil, nici vreun aparat electrocasnic până la defectarea acestora.
  1. Evită folosirea mașinii personale. Personal folosesc mașina doar pentru cumpărături sau pentru a ieși din București. Metroul, căci la el mă refer – este un mijloc de transport în comun foarte confortabil (cu excepția intervalelor orare de vârf), accesibil, foarte rapid și lipsit de stres. În plus, poți investi timpul călătoriei cu metroul în lecturarea cărților interesante pentru tine.
  2. Strânge suficiente haine pentru mașina de spălat. Nu pune doar câteva la spălat. Astfel vei economisi energie electrică, apă, detergent, anticalcar și balsam punând la spălat cantitatea maximă permisă de mașina ta de spălat automată.
  1. Închiriază o locuință la periferia orașului. În zona București-Ilfov, întreținerea este considerabil mai ieftină la periferia de sud decât în centrul sau nordul Capitalei.

       Multă înțelepciune!

Galaxia burlacilor


Burlacul1

În câteva cuvinte prin rimă și prin vers

Doresc să vă descriu al vieții sale mers;

Sau să vă redau tabloul de acasă –

Burlacul, pur și simplu, fără de emfază:

.

Burlacul nu prea are pat

Că ce e pat, e un ciudat dulap,

Căci câte împrăștie pe el:

mobile, cărți, vai! fel de fel…

.

Dulapul său, e joc de loterie

Când îl deschizi, mai scapi cu viata?

Iar patul negru din sugfragerie

Zici că-i taraba rușilor din piață

.

Podele goale nu prea-ai să găsești

dar nici covoare nu prea-ai cum să vezi –

sunt haine multe pe jos aruncate

pantaloni, șosete și alte…delicate…

.

Bucătăria sa, e jocul de șotron,

pe care-l joci aici, fără vre-un pardon –

La câte sticle-s pe jos aruncate

și câte borcane de gem consumate.

.

În băi zici că-i parfumerie

Lângă vecinii cu… șaormerie

Nu poate ieși în oraș burlacul

Decat parfumat… cu tonele… săracul…

.

Mașina sa-i rară bijuterie

Schimbă euro… să arate bine

O duce des pe la spălătorie

Dar o parchează la șaormerie.

.

Bucătăria sa e mult dotată

Full-options, poate prea tunată

Dar frigideru-i e pustiu și gol

Doar o bucată de salam…nasol.

.

Așa e universul unui biet burlac –

singur, trist și poate cam sărac

mașina sa e ce-i mai de preț ce are

până-o domnișoară la orizont apare…

.

Ca să știți la ce vă înjugați,

Fetelor, citiți, citiți, citiți și repetați

Acesta-i burlacul, real, cu cari vă măritați,

Nu cel descris de Shakespeare și alți scribi rasați.

TERAPII… de șoc


Circulă prin popor, în mulțimea anonimă a plaiurilor mioritice, prin câte un reprezentant  al său, un mit inuman: nu da afară din casă, să nu te știe lumea când și ce probleme ai. Ține în tine și cultivă aparența că la tine e mereu bine. Total fals! Credeți în acest mit? Personal nu. Fiindcă este total contraproductiv! Este total păgubos! Asta fiindcă suntem posesorii unui univers interior, a unei lumi lăuntrice invizibile, dar perceptibile în intimitatea fiecăruia din noi, ce seamănă cu un rezervor.

În lumea aceasta a noastră, pe care o simțim doar noi, acumulăm toate tensiunile, tristețile, bucuriile, frustrările, necazurile și suferințele rezultate din experiențele care ne marchează gol-uri la poarta sufletului nostru.

Sunt inevitabile trăirile consumate aici, în dimensiunea nevăzută a ființelor noastre. Și colectarea stărilor interioare este inevitabilă. Dar expulzarea lor, nu! Pe aceasta o putem evita. Deși este absolut necesară eliberarea lor, pentru a nu face implozie. Pentru a nu face un mare BUUM interior. Totuși, aceasta este o hotărâre! Tu decizi dacă și când vrei să scoți din tine ceea ce nu trebuie să rămână acolo! Tu decizi dacă vei apela la o spovedanie informală.

Deși nu sunt psiholog (dar cunosc, volens-nolens, ceva informații din vastul domeniu numit psihologie), în contextul acestui articol, voi numi terapie orice mijloc de scoatere în afară a stărilor emoțional-sentimentale negative, uneori și pozitive, cu scopul de a le diminua șocul, efectul coroziv, spre a menține sănătatea mintală intactă.

Care sunt terapiile mele de șoc? Spre exemplu, comunic cu persoanele apropiate. Multe zeci de minute. Telefonic sau face-to-face. Scot din mine prin intermediul cuvintelor ceea ce mă doare, ceea ce-mi provoacă suferință și disconfort. Le mulțumesc pe această cale persoanelor apropiate (se știu ele, nu e necesar să le numesc) care mă ascultă, ori de câte ori vreau să ”conferențiez” pe teme precum despărțirea, iubirea, iertarea, singurătatea, comuniunea, sufletul etc.  De multe ori scriu, cum o fac și acum. Scriu pe hârtia virtuală a programului ”Word”, sau chiar direct pe blog și facebook. Și chiar funcționează!  Mă simt altfel. Mă simt eliberat. Chiar dacă suferința persistă, continui să trăiesc cu psihicul pe linia de plutire. Pentru că altfel…

Alteori mă rog Tatălui ceresc. Care mă cunoaște și sper să contribuie decisiv la rezolvarea unei sau altei probleme. Știu. Veți fi tentați să filtrați/criticați/validați aceste rânduri prin lentila confesiunii căreia îi aparțineți. Dar nu! Rezistați acestei tentații. Citiți aceste rânduri pur și simplu, exact cum sunt scrise! Nu vă băgați printre rânduri! Mă rog și punct.

Când sunt nervos sau plâng, ”mănânc” mulți kilometri de șosea cu roțile mașinii mele, într-o plimbare asortată cu muzică bună dată uneori la maxim. Știu că atunci sunt parte din propriul spectacol creat de mulți decibeli pe metru pătrat. Dar na, ar avea sens să fiu personajul principal în Spărgătorul de pahare, farfurii și vaze cu flori?

Închei aici cu terapia numită scris, sperând în utilitatea acestor rânduri, ajutându-vă să treceți de bariera numită rușine. Nu mai țineți în voi ceea ce vă macină! Identificați propriile voastre terapii de șoc. Sau copiați-le pe ale mele. Nu sunt protejate de copyright!

Reflecții de duminică seara


Duminică seara am ieșit în Parcul Herăstrău. Canicula s-a băgat la somn iar plimbarea pe care am făcut-o a fost o reală plăcere.

În apropierea unei alei, pe o pânză, era proiectat un film. Unul românesc, care mi-a reamintit de anii copilăriei: ”Amintiri din copilărie”. Dacă pe atunci priveam filmul cu ochii mari ce abia descopereau lumea, acum am privit diferit, dintr-un alt unghi, pelicula amintirilor lui Creangă. Am urmărit cu invidie simplitatea vieții oamenilor contemporani cu Creangă. Ei nu aveau atâtea ocupații cronofage ca noi. Nu aveau radio, televizor, calculator, ipod sau telefon mobil. Oamenii de atunci gravitau în jurul realităților simple: familia, munca, biserica, școala, strângerile de sărbătoare sau iarmarocul.

Viața noastră este atât de complexă! Pe lângă ocupațiile pe care le aveau și oamenii de acum două secole, noi ne complicăm existența încărcându-ne viața cu-atâtea lucruri față de care devenim roboți, ne legăm precum un magnet de o bucată de metal, încât mă întreb dacă mai suntem ființe umane sau robi programați ai lucrurilor? Mă întreb dacă ne mai rămâne timp pentru meditație sau rugăciune, pentru interacțiuni de calitate cu apropiații, dacă mai acordăm suficient timp pentru ceea ce are importanță? Din supermarket ne cumpărăm atâtea sortimente de bunuri de consum! În casă avem atâtea chestii! Mașina noastră are atâtea opționale! De fapt, cred că trăim într-un context în care, chiar dacă am dori să ne simplificăm viața, să ne debarasăm de lucrurile mai mult sau mai puțin utile cu care ne-am accesorizat viața, nu am putea. Fiindcă am realiza că, viața trăită fătă tv, calculator, telefon sau mașină, tinde să fie imposibilă.

Viața noastră se desfășoară atât de rapid! Îmi amintesc că acum 10 ani, când internetul era o chestiune încă greu accesibilă, corespondam și așteptam cu nerăbdare să primesc răspunsul la scrisori. Acum scriu fără pasiune e-mailuri și nu mai trăiesc așteptarea răspunsului la e-mail. Mă întreb spre ce ne îndreptăm? Unde va ajunge societatea umană cu stilul ei alert?     

Din jurnalul unei zi de vineri


Astăzi, mașina mi-a răpit câteva ore bune. Sunt pasionat de automobilul personal. Am dus-o la spălătorie, apoi i-am făcut un polish pentru a remedia rășina ce a picurat din crengile pinului sub care am parcat-o, și a-i reda luciul…Mmm, ce bine a ieșit! Se putea să o las doar cu exteriorul…? Nu! Am lustruit-o și pe interior, i-am curățat bordul, cadranele, i-am curățat și hidratat tapițeria de piele și…sunt încântat de ce a ieșit! La sfârșit, mașina mi-a mulțumit oferindu-mi un zâmbet fermecător. Încercați și voi cu mașina personală… la sfârșit vă va zâmbi!

De la mama am învățat ideea pantalonilor la dungă. Seara aceasta am aruncat o privire în dulap și, am luat de acolo două costume. M-am uitat la dungile pantalonilor. Erau șterse… Am pus fierul de călcat în priză și m-am apucat de treabă. Activitate de altfel plăcută, foarte utilă, mai ales pentru un bărbat divorțat… Le-am redat dungile…Și pantalonii mi-au zâmbit, nu mă vor trăda când mă voi îmbrăca cu ei!

Taximetriştilor


Cred că nu sunt singurul pieton care era cât pe ce să fie călcat de maşina unui şofer de taxi. În acest sens am dedicat stimabililor taximetrişti din Bucureşti o epigramă cu toată căldura de peste zi, fiind solidar în totalitate cu victimele automobilelor lor:

Mă călcaţi mânca-v-ar mama

De idioţi taximetrişti?

Sunteţi şoferi de meserie

Sau ucigaşi profesionişti?!