10 sugestii pentru arta de a trăi cu bani (mai) puțini


     bani

     Ai auzit, probabil, oameni care au spus că au cheltuit suma x de bani și habar nu au pe ce? Sau, chiar tu ai fost emițătorul acest vorbe? Ei bine, da! Lipsa de educație financiară și de atenție asupra veniturilor și cheltuielilor te poate aduce în stadiul de a pierde controlul asupra cheltuielilor și de a realiza că buzunarul e gol, luna nu s-a terminat, salariul e departe – peste două săptămâni va ateriza în buzunarul tău, nevoile continuă să vină asemeni unor musafiri nepoftiți iar tu nu știi ce să (mai) faci.

     Pentru că da, avem mai multe dorințe și nevoi decât bani pentru a ni le putea permite (unele nevoi sunt reale, altele induse). Pentru că da, într-o societate în care ești bombardat de reclame la orice colț de stradă, pe orice canal media și pe orice site, ai nevoie să-ți însușești arta de a te descurca cu resurse financiare limitate.

     Nu sunt expert financiar, dar îți ofer, din experiență, câteva sugestii care te pot ajuta în efortul tău de a reuși să te descurci cu bani (mai) puțini:

  1. Evită restaurantele. Dacă îți este foame și vrei să mănânci în oraș, caută o cantină unde poți mânca ieftin și foarte bine (cantitativ și calitativ).
  1. Evită mall-urile și terasele din centrele istorice. Te poți plimba pe acolo și vei putea spune că ai fost și tu acolo.
  1. Învață și gătește mâncarea preferată.
  1. Nu investi banii în haine, nu deveni robul ”țoalelor” și nu cumpăra (alte) haine până ce hainele pe care le porți nu s-au uzat (la maxim!).
  1. Vânează reducerile la haine, încălțăminte și cărți. Nu-i așa că nu vei păstra eticheta pe care scrie prețul pentru a evita potențiala etichetare suferită din partea apropiaților?
  1. Repară încălțămintea ușor deteriorată. Încă nu ești atât de bogat încât să apari în lumina reflectoarelor și, cu siguranță, doar tu și pantofarul veți ști că perechii de pantofi x i s-au înlocuit tălpile sau i s-a aplicat o lipire sau o cusătură.
  1. Nu schimba calculatorul sau telefonul mobil, nici vreun aparat electrocasnic până la defectarea acestora.
  1. Evită folosirea mașinii personale. Personal folosesc mașina doar pentru cumpărături sau pentru a ieși din București. Metroul, căci la el mă refer – este un mijloc de transport în comun foarte confortabil (cu excepția intervalelor orare de vârf), accesibil, foarte rapid și lipsit de stres. În plus, poți investi timpul călătoriei cu metroul în lecturarea cărților interesante pentru tine.
  2. Strânge suficiente haine pentru mașina de spălat. Nu pune doar câteva la spălat. Astfel vei economisi energie electrică, apă, detergent, anticalcar și balsam punând la spălat cantitatea maximă permisă de mașina ta de spălat automată.
  1. Închiriază o locuință la periferia orașului. În zona București-Ilfov, întreținerea este considerabil mai ieftină la periferia de sud decât în centrul sau nordul Capitalei.

       Multă înțelepciune!

M-am alăturat și eu campaniei inițiate de Radio România Cultural, ”uită o carte undeva”


20150910_132428

M-am alăturat și eu campaniei inițiate de Radio România Cultural și am ”uitat o carte undeva” în metrou, deși, inițial, în cursul zilei de ieri intenționam ca azi să ”uit” o carte pe una din băncile Parcului Herăstrău.

Au fost nori pe cerul Capitalei și am renunțat la ideea de a ”uita” cartea în parc de teama ca cititorul/cititoarea anonim(ă) care o va găsi, să o ia udă și, de fapt, să o abandoneze…

20150910_132419

Așadar, am luat o carte scrisă chiar de mine, am lăsat un mesaj cititorului/cititoarei care o va găsi, am ”uitat-o” pe unul din scaunele din ultimul vagon, am făcut poze și am plecat în alt vagon.

P.S. Despre această campanie puteți citi aici.

O fantezie din prima zi de primăvară


primavara

Aseară am alergat în parc. Din nou. Și-a fost o plăcere: am simțit în propriile nări că a venit primăvara. Brize parfumate cu polenul cireșilor și-al vișinilor ajungeau în plămânii mei însetați de parfum natural proaspăt. Am simțit că undeva, într-un colț uitat din mine, a încolțit primăvara.

Pe drum mi-am dorit ca trenul metroului bucureștean să se armonizeze cu melodiile săltărețe și vesele, pline de efervescență și tinerețe ascultate la mini-player. Dar nu s-antâmplat. Și dacă mi s-ar fi îndeplinit fantezia asta, ar fi fost nasol, findcă trenul ar fi deraiat de pe șine, iar eu aș fi rămas blocat ceva timp în subteran, lovit probabil de bare și trântit la podea printr-un K.O. al realității deraiate, pe care nu l-aș fi putut evita. Realitatea din desene animate nu poate migra în realitate fără să sufere grave abateri de la dinamica văzută în filmele de animate.

Secvențe din jurnalul serii


jurnall

      În seara asta am fost pentru a doua oară din acest an la alergat în parc. Era semi-întuneric. Mă-ntreb ce gânduri erau în mintea trecătorilor sau celor ce alergau în parc, văzându-mă alergând cu o carte în mâna stângă? Probabil eram un caraghios. Ce legătură există între alergat și cartea inconfortabilă, ținută strâns – pentru a preveni alunecarea din mână și pierderea ei?
Am considerat că timpul pierdut în călătoriile cu metroul trebuie investit în ceva. E-aiurea să stai cu privirea fixă, admirând pereții albi și tavanul trenului ce scârțâie pe șinele ceaușiste. Sau chipurile oamenilor, vestimentația și siluetele lor. Nu neg: îmi place să admir chipul angelic al vre-unei domnișoare, chit că risc să visez apoi la chipul ei, pe care-l caut în amintirile recente, izbit fiind de golul din viața mea ce se vrea umplut de existența chipului încă negăsit…
În ce altceva s-ar putea investi acel timp petrecut în tunelele bucureștene, dacă nu în cititul unei cărți? Și pe cine altceva dacă nu pe Vladimir Pustan puteam să-l citesc? – unul din puținii oameni care mențin Adevărul în reanimare pe suprafața terestră a României.
Am lecturat din cartea Trezește-mă când moartea-i la fereastră, în care autorul vorbește de accidentul soției sale și de spitalizarea ei – dacă am priceput bine. În timp ce citeam despre speranță, un ”cimitir al corăbiilor noastre”, m-am oprit din alergatul pe rândurile paginii și-am privit în jur. M-am ciocnit de privirile rigide, triste și îndreptate-n jos, spre podea, ale călătorilor. Miroseam aerul ignoranței, a nepăsării și a unui ”cadavru” a reațiilor umane. Oare oamenii aceia mai sunt vii în materie de reacții?

Trezeşte-mă-când-moartea-i-la-fereastră
Priveam figura unui tânăr ce venea parcă dintr-o altă lume, una de laborator în care se dorește, probabil, crearea omului nepăsător la ce se-ntâmplă în proximitatea lui, în viața semenilor lui. Oare sunt mulți români în a căror chip s-a-nmormântat zâmbetul, speranța, păsarea, dorința de implicare și-a apărut în loc albeața fulgilor de gheață?
Venind de la alergat, am coborât din metrou satisfăcut că am făcut ce mi-am propus și, pășind prin praful străzii am ajuns acasă cu gândul la duș.

Reflecţii pe un peron


reflectie

Eu. Pe un peron. Aştept metroul. E târziu. Luminiţa de la capătul tunelului nu se vede. Dacă s-ar vedea, ar fi două: farurile metroului. Ultimul bec ce emană lumina slabă, ceauşistă, e undeva la maxim 100 m distanţă de capătul peronului. Tunelul nu se dezminte: e mult întuneric acolo.

Reflectez. Încă am 30 de ani pe care-i voi părăsi curând. Voi împlini 31. Ce repede au zburat anii! Parcă ieri aveam 14 ani şi mă lăudam în faţa bunicii cu carneţelul acela gri primit de la Poliţie, cu poza pe hârtie fotografică, numit Buletin de identitate. Azi am peste dublul vârstei de atunci…

A venit metroul. Punctual, conform cu ora de sosire în staţie, menţionată pe monitorul asemeni unei plasme depăşite moral. Urmează staţia Crângaşi…Metroul prinde viteză şi mă gândesc că, asemeni lui, se duce şi viaţa mea pe ale ei şine. Repede, repede. Ca mâine voi avea dublul vârstei de azi. Dacă nu voi reuşi să iubesc…şi să fiu iubit, probabil voi simţi că am trăit degeaba, că timpul meu a trecut asemeni unui tren prin gări, fără să ia în călătoria sa acea persoană specială la care visam. Chiar şi fără, simt că am în viaţa mea persoane deosebite care mă acceptă aşa cum sunt, fără să-mi reproşeze nimic, fără să-mi spună că există ceva ce nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lor „estetice”. Fără să-mi dea impresia că ar trebui să mă chinui să fiu altfel decât sunt.

Metroul înaintează cu viteză. E trecut de ora 23:30. Încă nu am ajuns acasă. Acasă? Ce farmec poate avea realitatea acestui cuvânt fără persoana iubită acolo?

Imagine de vis pentru studenții din sesiune?


20131003_233431

 

Este, probabil, imaginea de vis a multor studenți pe care ar dori-o în sala de curs, în timpul examenelor, nu în metroul bucureștean, imagine surprinsă câteva seri în urmă, când mă întorceam, târziu în noapte, acasă. O companie/firmă, a decis să facă un altfel de publicitate, cu ”fițuici” lipite pe toată lungimea pereților trenului subpământean.

Primele amintiri din București


arcul-de-triumf-bucuresti

Locuiesc în București. În acest weekend, în câteva momente de liniște, am căutat în sertarele memoriei personale primele imagini din momentul venirii mele în București. Cea mai veche imagine pe care o am este aceea de la Podul Izvor. Nu știu exact ce vârstă aveam atunci, (să fi avut patru ani?) dar e cert că eram cu mama care venise în București din considerente profesionale.

Cele mai multe imagini le am sunt de pe vremea când am venit în București pentru a da examenul de admitere la facultate. Aveam 18 ani. Era în vara anului 2001, când m-am trezit singur, la ieșirea din Gara de Nord, dimineața, pe la 5, din trenul Suceava-București Nord,  în atmosfera luminată de becurile ce emanau o lumină gălbuie pe fațata Gării de Nord. Căutam linia tramvaiului 45 cu care am mers multe stații pentru a ajunge pe Șoseaua Chitilei unde locuia gazda mea.

La început am savurat călătoriile cu tramvaiul, autobuzul și metroul ca pe ceva nemaiexperimentat. Practic, primele luni de studenție, chiar primii ani petrecuți în Micul Paris, au fost o perioadă de timp în care exploram și descopeream un oraș imens. Un oraș cu multe bulevarde și cartiere unde m-aș fi putut rătăci foarte ușor. Dar nu m-am rătăcit. Am învățat într-o progresie lentă Bucureștiul, în ani de zile. Acum mi se pare o joacă să mă plimb prin tot Bucureștiul. În special seara, pe Magheru, spre Parcul Herăstrău. În Băneasa, Piața Scânteii, Arcul de Triumf, Cotroceni, Militari, Drumul Taberei etc.