nou
Filă nouă din jurnalul sufletului meu
Mă regăsesc în „trenul tristeţii”. Îi spun aşa fiindcă trenul acesta pe care îl iau din (…) pentru a reveni la Bucureşti este marcat de o stare neplăcută – aceea a tristeţii cauzate de o despărţire. Despărţirea de scumpa mea (…). Cu toatea acestea, ştiu că la sfâşitul săptămânii o voi revedea pentru a-mi încărca din nou fiinţa cu prezenţa ei, prezenţă fără de care nu mai pot trăi şi care îmi oferă SENSUL VIEŢII. Sensul acestei vieţi cu a cărei realităţi fără de iubire prezintă o existenţă fără sens, goală şi zgomotoasă cu a ei lucru mecanic importat, din nefericire, de interacţiunea umană din realitatea industrială.
Îmi simt camerele labirintice ale sufletului meu inundate de dor. Dorul de a o avea lângă mine, în proximitatea respiraţiei mele adânci ce tânjeşte după comuniunea netulburată de realitatea despărţirilor, pe cea de care mi-am luat rămas bun acum câteva minute. Sper să nu mă înec de dor…
Este superb să alinţi în braţele tale de fiinţă masculină o fiinţă feminină a cărei suflet a ascultat ecoul prelung al sufletului tău şi în prezent coexistă fiinţei tale a cărei univers interior însetează, setea lui fiind potolită doar de iubirea ce izvoreşte din lăuntrul celuilalt şi se revarsă către sufletul al cărui posesor eşti chiar tu.
Ce onoare poate să ţi se facă ţie, fiinţă masculină trecătoare pe Terra, decât aceea de a ţi se dărui, în timpul cât eşti aici, cea mai deosebită creaţie numită femeie? Ai putea găsi altceva mai minunat decât această fiinţă preponderent emoţional-sentimentală din ale cărei corzi vibrânde naşte simfonia pentru care şi îngerii şi-ar abandona condiţia angelică? Simfonia de care vorbesc este iubirea, neântrecută încă de nici o capodoperă muzicală perceptibilă cu timpanele urechilor trupeşti. Ce realitate pământească poate să-ţi ofere ţie, bărbatul, un sens mai semnificativ şi mai profund decât femeia aflată în ipostaza celei care ţi se dăruieşte? Ai putea găsi ceva mai relevant sufletului tău? Pentru mine doar ea e steaua terestră ce străluceşte cu o putere neântrecută de stelele celorlalte realităţi ale constelaţiei mele.
Astăzi mă regăsesc în „trenul tristeţii”. Mâine (prin aceasta înţelegând un viitor apropiat), sper să mă găsesc în „trenul fericirii” care să mă ducă pentru totdeauna la (…), fiindcă doresc a fi mereu cu cea care mi-a ascultat răsunetul prelung al sufletului. Ea mi-a salvat timpul de la scurgerea lui fără conţinutul unui sens fundamental existenţei.
Mulţumesc scumpa mea (…) că ai ales să fii un „medic stomatolog” al danturii sufletului meu obişnuit a interacţiona cu multe lovituri de „bocanc”.
No name
Ce poţi scrie pe-o foaie albă?
Ce poţi zgâria cu-albastrul devenirii,
Pe albul suferind de celuloză?
Ce poţi să mai scrii
Din ce nu au scris alţii
Şi ce vei scrie tu
Să fie scris de-a pururi?
Nimic!
Nimic nu-i nou
Pe sfera pământească,
Ci totul e ştiut
De Mintea dumnezeiască!
Doar noi credem că facem
Descoperiri supreme
Cânt tot era ştiut
dincoace de vreme.
cezar pesclevei 