Elogiu răcelii mele zdravene


raceala

M-am oprit la pat pentru mai mult timp începând de ieri… Răceala e de vină. Și m-am apucat de scris un elogiu la adresa ei, a răcelii mele zdravene:

Răceala zdravănă este fantastică. Apare când nu-ți dorești. Întotdeauna!  Aceasta reușește ceea ce nu reușește geografia – să te pună în contact cu experiența învârtirii pământului și, odata cu el, a învârtirii dormitorului.
Răceala zdravănă te aduce în starea omului meditativ, cum nu reușesc nicio carte despre budism – contempli albul imaculat al tavanului și norii împinși de vânt pe scena cerului, pe care-i urmărești prelung la fereastra dormitorului.
Acum devii pasagerul propriului tren al amintirilor și realizezi mai bine ca oricând ce repede au trecut anii, asemeni unui zbor de păsări din poezia lui Anatol E. Baconsky…

Sau, îți imaginezi cum ar fi ca dormitorul tău să se transforme într-un vehicul aerian asemeni unei (mici) farfurii zburătoare aidoma celei din Star Trek cu care să călătorești deasupra pământului, la câteva sute de metri înălțime pentru a vedea peisaje montane și marine, începând cu lanțul munților Carpați, continuând cu Alpii sau masivul Himalaya și până în Haway și câteva plaje tropicale.

Te mai gândești la ce bine e că te-ai născut în 1983 și ai ajuns să trăiești în 2017, când au fost scoase pe piață tot felul de tratamente pentru răceală și gripă, dar apoi începi să trăiești o ușoară invidie gândindu-te la profitul pe care-l fac companiile farmaceutice.

Răceala aceasta ce te-a sleit de puteri îți aduce aminte de cuvintele Scripturii din scena ispitirii lui Hristos de către Diavol (Matei 4), în care Domnul Hristos îi răspunde Diavolului atunci când cel din urmă îi cere să transforme pietrele în pâini, că ”omul nu trăiește numai cu pâine” (când pofta de mâncare ți s-a tăiat).

Răceala zdravănă aduce din planul figurat în cel real, palpabil, realitatea ideii existenței la temperaturi înalte și te întrebi de ce nu ai fost și tu proiectat, asemeni motorului de sub capota autoturismului cu termostat și lichid de răcire?

La finalul fluxului de gânduri și imagini ce-mi trec prin minte ocazionat de răceala asta zdravănă, îmi spun că nu e chiar atât de rău! Am răgazul de a mă odihni de-a binelea și de a coborî din mașina de formula 1 în care am fost în timpul fiecărei zile din săptămână…

Reclame

Reflecţii privind viaţa mea sentimentală


trandafir_rosu_cu_roua

Sunt un tip sentimental. Sunt atras de feminitate încă de prin clasa întâi, dar prima relaţie am avut-o târziu, abia în primul an de facultate, la vârsta de 19 ani. N-aş putea spune că fac un harem cu numărul fetelor/femeilor cu care am fost în relaţie de-atunci. N-am avut (foarte) multe relaţii. Dar, ce e sigur, este faptul că, după ce n-au mai fost cu mine, majoritatea şi-au găsit rapid jumătatea. Atât de mult m-au iubit…c-au sărit repede în altă barcă. J Am fost, probabil, o pistă de lansare spre cerul fericirii lor de după… despărţire. Sau, introducerea unui film a cărui acţiune a continuat în alt film, cu alte personaje, în alt cadru. De ce-au plecat femeile din viaţa mea? Unele de nervi, altele de ciudă, fiindcă la începuturi eram copilăros şi naiv mai tot timpul, altele pentru că le-am greşit. A nu se înţelege că ele nu greşeau… Altele aveau aşteptări de domeniul ştiinţifico-fantastic. Spre exemplu, unele îşi doreau un bărbat perfect. Şi au realizat pe parcursul călătoriei romantice, când petalele trandafirilor se ofileau rând pe rând, că cel de lângă ele e…imperfect, vorbeşte şi râde (uneori) zgomotos, e încăpăţânat (uneori) copilăros (alteori), are personalitate şi nu-i uşor de manipulat. Dar asta nu era în nicio contradicţie cu faptul că le-am iubit. Sunt curios dacă cei cu care sunt (acum) chiar sunt…perfecţi. Probabil doar ipocriţi…

Mă tem că, atunci când ne întâlnim cu celălalt, la începuturi, avem o imagine idealistă despre persoana de lângă noi. O percepem cu un soi de aureolă, aproape că nu spunem despre acea persoană că are aripi de înger şi este desprinsă din iconografia ortodoxă. Dar aceasta e utopia care, probabil, are cel mai mare potenţial de a dezamăgi o femeie şi de a o face să trăiască o frustrare cronică ce nu se mai termină. Aşteptările, idealismele şi închipuirile desprinse din cărţile de poveşti citite de părinţi în perioada copilăriei noastre, sau telenovelele vizionate mai târziu cu-atâta consecvenţă şi pasiune ne sap izvorul şi ne pompează Apa Irealismului nostru care împiedică maturizarea reală într-o relaţie ce se vrea a fi serioasă, de perspectivă şi de încredere. Pe măsură ce timpul trece, chipul celuilalt coboară din icoană şi devine uman, real, cu imperfecţiuni, cu riduri şi cu coşuri. Apar lumini contrastate pe ici-colo, de umbre. Îndulcită de calităţile tale, pe care ea, femeia, le recunoaşte şi o fac să se simtă mândră de tine, vederea i se tulbură şi gustul ei devine dintr-o dată amar când se loveşte de acelea pe care le numeşte generic defecte. Dintr-o dată, realizează că este pe Planeta Pământ, una pe care locuitorii ei sunt imperfecţi, ispitiţi şi ispitibili de la Adam şi Eva-ncoace, a căror curiozitate ne-a terminat fericirea deplină pe pământ. Şi pleacă de lângă tine crezând că pajul ce a agăţat-o cu emfază a venit de sus pentru ea şi de-acum urmează zile cu răsărituri şi apusuri ce au o tentă de roz, pereţii casei vor fi zugrăviţi în roz, iar gustul va fi de-acum doar dulce. Cred că fiecare despărţire ne marchează, lasă un ecou în rezervorul hodorogit al iubirii ce are nevoie de vindecare divină pentru a oferi (din nou) maximul de iubire de care dispuneam odinioară şi pe care cel de lângă noi şi-l doreşte.         

Marș pentru Basarabia


basarabia

Azi, la metrou, am primit un fluturaș, o invitație la un ”Marș pentru Basarabia”. Basarabenii doresc ca bucata de Românie confiscată de ruși, pe care trăiesc ei, să fie alipită bucății mai mari numită România. Dorința lor e justă, asemeni dorinței celor ce vor revenirea României de la statutul de Republică semiprezidențială, la cel de Monarhie. Și eu sunt adeptul acestei idei. Bolșevismul a confiscat României atât Basarabia, cât și Monarhia. În privința Monarhiei, este indubitabil: sporovăiala clasei politice autohtone justifică schimbarea. Nu suntem structurați psiho-social pentru așa numita democrație. Ne trebuie un principe înțelept, un monarh, un simbol onorabil, autentic și favorabil României, respectat de marile puteri ale lumii, fără obiceiul paharului la orice moment din zi și din noapte, care să reprezinte interesele celor mulți, dincolo de beția cuvintelor patinate pe sticla teveurilor.

În privința alipirii Basarabiei de România, mă întreb care este, de fapt, substratul motivațional, ceea ce nu se spune, ”pânza freatică” a dorinței lor în privința dispariției graniței dintre noi și ei? Dacă dorința lor ascunsă nu este altceva decât o pistă de lansare spre Eldorado, spre occidentul european spre care, români fiind, s-ar duce cu buletinul, atunci motivația este greșită. Unirea Basarabiei cu Patria Mamă ar agrava bunăstarea noastră și ar împovăra statul român. Dacă ar depinde de mine, aș fi dispus să le fac pe plac moldovenilor, dar nu cu scopul de a le facilita lansarea lor spre vest – situație în care aș regreta decizia. Lărgirea teritorială pură nu mă satisface. Deși, cu moldovenii-n țară, majoritatea parlamentară n-ar mai avea nevoie de unguri, lăsându-i să saliveze la mult dorita autonomie.

ROMÂNI, NU VĂ (MAI) VINDEȚI PĂMÂNTUL!!!


teren-arabil

Se spune că odinioară, în timpul războaielor, românii fugeau în păduri, în munții care-i ascundeau de năvălitorii nemiloși.

Astăzi, războiul nu mai este unul militar. Ci economic.

Americanii au atacat Irakul din punct de vedere militar, dar acest atact a avut un substrat economic. Atacul a fost motivat de existența petrolului din acest stat arab.

Ne aflăm într-un plin război economic crud: criză economică, o cifră a șomajului global a cărui scădere este greu de crezut, românii mai au O SINGURĂ ALTERNATIVĂ: pot alerga la țară, la pământ, la peticul de țărână lăsat moștenire de înaintași.

FMI-ul reprezintă un important arsenal al Occidentului în războiul economic contemporan.

Nu mă erijez în liderul vre-unui partid politic, nici al Guvernului sau a Președinției, dar nu am găsit un imperativ mai potrivit ca aceasta: ROMÂNI, PROPRIETARI DE PĂMÂNT, NU VĂ VINDEȚI MOȘIA!

Când șomajul din România va fi la cote alarmante iar bucata de pâine nu va mai putea fi câștigată în stilul clasic al angajatului la stat sau la patron, pământul de la țară va mai rămâne SINGURA ALTERNATIVĂ DE SUPRAVIEȚUIRE.

Dacă veți ajunge să vindeți pământul veți fi nenorociți. Nu veți mai avea unde alerga, asemeni strămoșilor de odinioară din calea cotropitorilor.

Și nu vorbesc în van. În sudul României, italienii, spaniolii și alți străini caută să cumpere sute de hectare comasate pentru afacerile lor agricole. După ce vor cumpăra pământul din sudul României, vor căuta în nord, în dulcea Bucovină.

Chiar dacă va ajunge o insulă în marea de pământ cumpărată de italieni, spanioli și alții, nu voi vinde pământul moștenit.

România, o naţiune liberă spre cer


Am încremenit la auzul veştii că se scumpesc alimentele şi combustibilul, mai ales că nu se anunţă a fi pimul val de scumpiri.

Se pare că cei ce au cumpărat pământ pe Lună, Venus sau Marte au ştiut ei ce-au ştiut. Cei 1000 de români care sunt deja proprietarii de teren pe planetele sus amintite (conform cu ziua) au fost vizionari. Au fost profeţi ce au vorbit fără glas despre viitoarele scumpiri care ne vor face viaţa din ce în ce mai greu de trăit.

Acum, ideea de a cumpăra pământ pe Lună, Marte sau Venus începe să-mi suscite şi mie interesul. Probabil că acolo se găsesc zăcăminte de petrol încă neexploatate care se poate lua moca, departe de privirea unui Patriciu, Tender sau ştiu eu ce Năstase doritor să se reprofileze pe o afacere mai profitabilă; nu de alta dar dacă în viitor ne va surprinde filmul evenimentelor „Gripa aviară II” sau „Gripa aviară reloaded”, ce se face domnia sa fără ouă?

Scriu acestea asemeni unui Marin Preda în romanul Moromeţii. Se pare că timpul nu mai are răbdare cu noi. Realitatea ar dori să ne alunge pe noi, românii fără averi, din spaţiul acesta mioritic al Terrei. Prezentul ar dori să ne lase fără cetăţenie şi, oricum, dacă dorim cetăţenie italiană sau spaniolă riscăm să fim ucişi cu sânge rece.

Dar cum ar arăta oare România fără noi? Cum ar fi România doar cu  stimabilii conducători ai ţării, din Parlament, din opoziţie şi din clasa oamenilor de afaceri? Pe spatele biciuit al cui ar mai beneficia, stimabilii din propoziţia anterioară, de concedii în cine ştie ce ţară încă nemaiauzită de badea Ion din vârful satului şi el necunoscut clasei selecte a României? Cine ar mai aduce profitul nenorocit pentru care unii îşi câştigă pâinea din sudoarea inundată de soare? Cine le-ar mai repara maşinile made in Germany în care se plimbă proprietarii cadavrelor încă nedecedate?

Aş fi curios să vizionez un film, chiar şi din domeniul SF-ului, în care toţi oamenii simpli să nu mai existe în România, locul lor să fie preluat de nişte umbre, imensele absenţe umblătoare care să nu mai aibă nevoie să muncească pentru a se hrăni, a-şi cumpăra îmbrăcăminte sau a-şi achita facturile la plata întreţinerii. Oare ce ar face clasa selectă a României fără robii ei, fără oamenii simpli luaţi de fraieri şi expluataţi până la epuizare? Cred că atunci am putea vedea nişte parodii, nişte caricaturi de fiinţe care încearcă să ia locul celor ce mai ieri i-au servit. Abia atunci ar putea conştientiza importanţa oamenilor care sunt cu mult mai mult decât simple resurse producătoare de profit.

România este o naţiune liberă spre cer. Românii sunt liberi să moară pentru că nimeni în afară de Dumnezeu nu le-ar regreta decesul şi nimic nu îi mai ţine pe pământul patriei. Ţara aceasta nu mai este ţara românilor, a acelor fiinţe care s-au născut aici şi sunt conduse de persoane care să le reprezinte interesele.A fost vândută de băieţii răi ce dau tunuri oriunde sesizează teren prielnic pentru acestea, de indivizii numiţi oameni politici, de palavragii de profesie ce-au instaurat încremenirea în proiect a progresului şi dezvoltării reale, indiferenţa şi lipsa de acţiune favorabilă maselor.