De ce nu mai sunt liberal


pnl

Nu mi-am propus să scriu acest text. O fac impulsionat și de campania alegerilor interne din PNL la finalul căreia va fi ales noul președinte al PNL:

 Am fost membru PNL. Se întâmpla în anul 2014. M-am implicat intens în campania Președintelui Klaus Iohannis în mediul online dar și în secția de votare unde am fost repartizat ca membru al comisiei unde m-am asigurat că totul se va desfășura cu o corectitudine maximă. Îmi amintesc că i-am spus președintelui de comisie (pesedist) să nu încerce vreo manevră pentru că nu voi ezita să o comunic… și da, în secția de votare unde am fost repartizat nu s-a mișcat…

M-am bucurat că am fost unul din oamenii care a contribuit la victorie. Nu am făcut asta din anumite interese. Ci din convingerea potențialei schimbări în această țară…

În seara alegerilor din turul doi, după ce Iohannis a fost declarat (neoficial, e adevărat) câștigător, am ajuns la sediul central de atunci al PNL-ului din proximitatea Arcului de Triumf. Am aflat că noul Președinte al României va ciocni un pahar de șampanie…și ce credeți? Am ciocnit paharul de șampanie cu noul ”om-simbol” ales al României? Nu! Anumiți oameni din PNL m-au îndepărtat discret și diplomatic. Acest gest m-a dezgustat și nu am mai semnat noua adeziune ocazionată de fuziunea PNL cu PDL.

Dacă PNL nu se va reforma, nu va avea nicio șansă să crească și să mențină oameni cu potențial. Nu mă propunț în privința preferințelor mele legate de viitorul președinte al partidului dar, cu siguranță va trebui să aibă curajul de a reforma partidul implementând o viziune prin care fiecare membru va fi angrenat și apreciat în PNL.

 

 

Anunțuri

Apelul intelectualilor in cazul Spiru Haret


sigla

Un APEL la care subscriu:

Noi subsemnaţii, universitari, cercetători, oameni de cultură, am luat cunoştinţă cu stupoare de încercarea unor politicieni importanţi, ca Mircea Geoana, presedintele PSD si al Senatului, de a muşamaliza şi atenua scandalul din jurul universităţii private „Spiru Haret”, ca şi de tentativa, apartinand insusi presedintelui Romaniei, de a sugera că acest scandal are ca substrat o luptă pentru influenţă între universităţile de stat şi cele private.

Nu există nimic care să legitimeze uriaşa impostură universitară pe care a creat-o universitatea „Spiru Haret” cu singurul scop de a face o afacere pur lucrativă. Nu subversiunea din partea universităţilor de stat sau a sindicatelor a creat sutele de mii de studenţi „de la distanţă” ai universităţii „Spiru Haret”, şi nu ea a produs raportul aberant de peste 400 de studenţi la un cadru didactic (cînd norma europeană nu depăşeşte 20 de studenţi la un cadru didactic). Nici o maşinaţiune nu poate să explice cataloagele cu 9000 de studenţi, toate semnate de un singur cadru didactic, nici o conspiraţie împotriva învăţămîntului privat nu explică de ce s-au numit aproape 100 de profesori şi conferanţiari fără validarea comisiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării care, prin lege, are această responsabilitate.

Nu acceptam lamentarea ipocrită pentru absolvenţii care au terminat în ultimii trei ani programe neacreditate ale universităţii „Spiru Haret”. Acele programe au rămas neacreditate fiindcă universitatea ştia că nu poate obţine acreditarea din partea ARACIS. În consecinţă, majoritatea respectivilor studenţi sînt rău pregătiţi iar diplomele pe care aşteaptă să le primească sau le-au primit deja nu au acoperire. Absolvenţii respectivi ştiau (sau aveau putinţa să afle) care dintre programele de studiu din fiecare an academic erau sau nu acreditate.

Cerem şi susţinem demersurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a verifica funcţionarea Universităţii „Spiru Haret” şi a altor universităţi private sau de stat care s-ar putea afla în situaţii asemănătoare.
Cerem ca toate diplomele de la Universitatea „Spiru Haret”, obţinute la programe de studii neacreditate în ultimii trei ani (de cînd există actuala formă a legii acreditării), să fie considerate valabile numai în mod provizoriu, şi anume pe o durată de 4-5 ani, definitivarea lor urmînd să fie condiţionată de un nou examen de licenţă susţinut la o facultate acreditată.
Cerem tuturor politicienilor şi partidelor politice să se abţină de la presiuni şi de la deturnarea anchetelor în scopuri electorale.

Cerem Parchetului să se sesizeze în cazul Universităţii „Spiru Haret”.
Considerăm că, în absenţa unor astfel de măsuri energice dar necesare, învăţămîntul universitar românesc, fie el privat sau de stat, va fi discreditat fără drept de apel, iar impostura, non-valoarea şi ilegalitatea vor fi astfel răsplătite.

Semnatari:

Andrei Cornea, Andrei Oişteanu, Dan Perjovschi, Armand Goşu, Andreea Pora, Rodica Palade, Smaranda Vultur, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Livius Ciocarlie, Zoe Petre, Serban Foarta, Stefan Andreescu, Vintila Mihailescu, Alina Mungiu Pippidi, Andrei Pippidi, Florin Iaru, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Vasile Docea, Lucica Iancu, Adrian Cioroianu, Mihnea Berindei, Alex Leo Serban, Ion Vianu, Marius Oprea, Stefan Borbély, Ioana Both, Calin-Andrei Mihailescu, Filon Morar, Liviu Antonesei, Radu Filipescu, Liviu Rotman, Paul Cornea, Leon Volovici

Sursa AICI si AICI

P.S. Dacă aş fi Ministrul Educaţiei, aş verifica şi situaţia Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava…

O nouă stea pe cerul României– Sorin Oprescu


Din depărtare, la câteva luni distanţă de anul 2009, o nouă stea străluceşte pe bolta întunecată a României: Sorin Oprescu.

Alegerile prezidenţiale din anul următor vor fi marcate de steaua aceasta care se va metamorfoza din actualul punct incandescent ce a crăpat deja întunericul, în soarele ce va topi corupţia, minciuna, hoţia, pasivitatea, ignoranţa sau clasă politică nefavorabilă societăţii. Şi o spun fără a mă îmbăta cu apă rece cum îi place d-lui Ion Iliescu să spună atunci când ograda sa politică se hazardează, asemeni unor copii inconştienţi, că va pune mâna hapsână pe putere.

Ideea unui Preşedinte independent sună trăsnet! Este una din cele mai ingenioase idei care va descreţi minţile românilor. Ea deţine potenţialul impactului maxim în rândul masei care, plictisită şi exasperată de vechea coloratură depăşită, va dori (doreşte) ceva NOU. Un candidat la alegerile presidenţiale colorat în roşu, portocaliu, albastru, galben sau mai ştiu ce altă culoare reprezentativă pentru un partid politic a inhibat receptorii electorali până acolo încât i-a tocit şi i-a făcut insensibili, fără capacitatea de a mai percuta la semnalele emise de sfera politică. N-aţi învăţat la Psihologie, în clasa a X-a, că un receptor asupra căruia se exercită un stimul constant pentru o perioadă lungă de timp slăbeşte din receptivitate?

Ar fi pentru prima dată în istoria României când un om ar păşi pe eşafodul prezidenţial şi ar putea spune, fără rezerve, că România este în sfârşit o ţară liberă de interesele colorate. Ar fi pentru prima dată în istoria acestei ţări când ideea unei democraţii va curge prin venele corpului societal românesc şi va abroga prin dizolvare pseudodemocraţia blestemată. Pentru prima dată în istoria noastră de după ’89 s-ar crea premizele schimbării la faţă a României mutilate de golurile şi lipsurile adâncite direct proporţional cu înaintarea anilor în tunelul întunecat şi sumbru al timpului.

Sorin Oprescu va străluci asemeni unui soare nou pe bolta autohtonă cu speranţa că va aduce un strat de ozon nou şi o altă atmosferă pentru sănătatea şi design-ul României.

După cum se pronunţau Stelian Tănase şi Mircea Dinescu la emisiunea Tănase şi Dinescu de pe Realitatea TV în data de 11 iulie a.c., dacă continuă să facă curăţenie la Primăria Capitalei în ritmul şi consistenţa în care a început, Sorin Oprescu are şanse reale să răstoarne procentele actuale din sondaje la alegerile prezindenţiale de la anu’ lăsând astfel formaţiunea actuală de la guvernare, muritoare de foame iar pe cea nou formată ce şi-a pregătit artileria grea cu promisiuni – PSD-PC, probabil, cu dinţii scrâşnind de durere din cauza marelui ciolan ratat. Pentru că, nu-i aşa, „în lupta socială, sânt mai slabi acei care deţin puterea fără să aibă echivalentul vitalităţii, decât acei care sânt în drum spre putere cu toate resursele vitale.” (Emil Cioran)