Așteptăm o Românie înfricoșătoare?


o-america-infricosatoare_1_fullsize

Am găsit-o întâmplător pe un site specialializat cu vânzarea cărților. Mi-a atras atenția. Am comandat-o și…am terminat de citit.

Este o carte fascinantă, ”fără perdea” – dar fără limbaj trivial – ușor diluată. Per ansamblu a fost o investiție bună de timp. O carte care prezintă America dincolo de paravan, contrabalansând cu imaginea de vis a acestei țări din mintea unora: visul american care este, pe alocuri un coșmar cu care n-ai vrea să te-ntâlnești.

”O americă înfricoșătoare” mă duce cu gândul acum la realitatea unei potențiale Românii înfricoșătoare, nu atât în privința violurilor ci în cea a unui dezastru economic și a unui exod masiv al românilor, ceea ce ar transforma România în Detroitul de altădată, în care au mai rămas doar ”bătrânii, bolnavii și cei lipsiți de mijloace – adică cei care sunt prea săraci, prea descurajați sau prea handicapați ca să se ducă  în altă parte” (pag. 232).

Aceasta poate deveni realitatea din România următorilor 5-10 ani dacă stăm pasivi – cei care stau – fără să ieșim în stradă și să protestăm împotriva încercării de erdoganizare a României, începută subtil cu această ordonanță de urgență a Guvernului Grindeanu!

Anunțuri

RUSIA VA ATACA ROMÂNIA?


trio

Inevitabilul s-a produs. Victoria lui Donald Trump aduce în prim-plan chestiuni de care, probabil, puțini au fost conștienți în urmă cu o zi. Magnatul odată ajuns în Biroul Oval va pune – cel puțin în aparență – Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) și România, sub semnul întrebării.

În Campania pentru Casa Albă, Donald Trump spunea despre SUA că nu va mai acorda (dacă va ajunge Președinte) sprijin militar statelor care nu plătesc financiar. România a plătit apartenența la NATO prin resurse umane, prin militarii trimiși în diverse zone de conflict, nu și financiar. În acest context, întrebarea expusă în titlul acestui articol, devine una de actualitate: mai putem vorbi despre protectoratul SUA acordat României și altor țări? Nu știu. E greu de oferit un răspuns acestei întrebări. Dar cred că România nu este o miză pentru Rusia. România este o carte ”falsă„ în pachetul de cărți al jocului geo-strategic mondial. E puțin probabil ca România să prezinte un interes real pentru Rusia.

Adevăratele cărți de joc pentru Rusia sunt țările din Orientul Mijlociu, pentru noile rezerve de hidrocarburi descoperite în proximitatea Israelului, Mexicul – țară din care Ursul de la Răsărit poate respira amenințător în ceafa SUA – sau China.

Va fi foarte interesant de urmărit dinamica relației noului om-simbol al Americii și Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Nu cred într-o sinceritate reală dintre noul președinte American și omologul rus – dacă poate fi vorba de așa ceva. Cel mult, va patina pe sticla teveurilor un simulacru de simpatie și bună cooperare, fiecare lider având pumnalul în mânecă, pregătit să-l înfingă în spatele adversarului.

Rechinii fricii


rechin

În România, rechinii politici

Au născut rechinii fricii

Ce-atacă copiii, adolescenții și tinerii –

Care, cu privirea-n pământ,

Nu mai au puterea,

Curajul, viziunea, misiunea,

Să spere.

 

Rechinii fricii atacă-n

Oceanul asasinatului economic

Din România

Tinerii sceptici,

Lipsiți de credință,

Care blocați,

Sunt o pradă sângerândă

A rechinilor însetați de sânge

Ce-atacă.

 

Doar speranța, credința

și Dumnezeu

mai pot salva de rechini –

de rechinii fricii

ce-atacă și mușcă

copiii, adolescenții și tinerii

României.

PRIM-MINISTRUL EROU


palatul-victoria

(sursa foto:http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/muzee/palatul-victoria-227.html)

          La iarnă vom avea alegeri parlamentare. La Palatul Parlamentului și Victoria vom avea, probabil, persoane noi. Îmi doresc ca acestea să fie reprezentate de tipologii umane noi, care să ”patineze” pe sticla televizoarelor cu demnitate și care să nu stârnească fluierături, mișto-uri, ironii și alte asemenea apucături populare.

          Începând cu anii 90, am avut la Palatul Victoria diverse personaje și tipologii, de la aceea care a reprezentat premierul elegant, cultivat, capabil să dea răspunsuri inteligente și până la aceea a premierului ”yes-man” sau a celui cu fizionomie populară, cu mustață ce s-ar fi putut armoniza într-un tablou nepictat de Grigorescu. Activitatea acestora nu s-a convertit în acțiuni masive, substanțiale de (re)construcție a României, care să ne propulseze la egalitate cu țările vest-europene. Dimpotrivă! Majoritatea acțiunilor lor s-au focalizat pe așa numita privatizare a activelor României și pe o administrare îndoielnică a țării.

          Cimitirile sunt pline de eroi. Ne lipsesc eroii-vii, în special în fruntea statului. Îmi doresc un Prim-Ministru erou. Acest gen de ființă umană mi-ar plăcea să ocupe fotoliul principal de la Palatul Victoria începând cu  iarna acestui an. Acest gen de Premier ne lipsește de 26 de ani. Cum nu ne putem îmbăta cu apă minerală, nu ne (mai) putem îmbăta cu amintirile istorice ale eorilor acestui neam peste care a călcat talpa diverselor popoare, de la otoman, maghiar și până la cel rusesc. Mă gândesc la acel om pe care să-l doară-n șpiț de recomandările UE sau ale Ambasadei SUA. Pe care să-l intereseze doaleanțele occidentului doar dacă acestea contribuie la construcția țării sale. Îmi doresc să fie suficient de abil și de inteligent încât să fie capabil să pună România în funcțiune. Pe bune!

          Mi-ar plăcea să văd un om capabil să convertească exploatarea resurselor României într-un excedent bugetar pe care să-l ”cheltuiască” în investiții cu un randament ridicat în sensul unor plusuri-valoare pe termen lung (infrastructură, educație, sănătate, companii de stat etc.), care să ne transforme din țară pretabilă mai degrabă la statutul de membru al unei eventuale uniuni africane (cum suntem acum), într-un membru respectat al Uniunii Europene.

          Doamne ajută!

 

3 motive pentru care societatea de consum este falimentara


consum societate de

Societatea consumerista in care traim nu are sustenabilitate.

„Predicatorii” si sustinatorii acestui tip de societate nu fac decat sa „misioneze” in favoarea corporatiilor, nicidecum in aceea ca omului de rand. Suntem bombardati de reclame ce transmit mesaje manipulative: consuma acum! cumpara acum! Ia-ti un credit acum! Iar cine se lasa dus de val, va realiza, mai devreme sau mai tarziu ca, dand curs si materializand “incurajarile” mass-media, (poate) ajunge pe marginea prapastiei sale existentiale.

Iata cele trei motive pentru care societatea de consum care a aparut si in Romania, este falimentara sau, de ce e necesar sa revenim la viata simpla si consumul moderat de bunuri si servicii:

  1. Pentru ca o societate consumerista sa aiba suport real, e necesar ca in acea societatea economia sa fie stabila, sa ofere predictibilitate angajatilor si venituri minime decente. In Romania, omul simplu nu are parte de nimic din toate acestea. Deci, nu iti garanteaza nimeni acel cash flow care sa-ti permita sa fi o rotita in marele mecanism al consumului planetar cu specific occidental.
  1. Viata ne demonstreaza ca existent fiecaruia poate deveni plina de surprize neplacute. Asadar, economisirea este vitala pentru a nu intra intr-un soi de cerc vicios al dependentei de insitutiile de creditare (banci si alte companii ce ofera bani cu titlu de imprumut in conditii dezavantajoase).
  1. Avem mai multe dorinte decat resurse pentru satisfacerea dorintelor.

In Romania, tinerii au devenit sclavii placerilor, bunurilor si serviciilor fara sa realizeze. Consuma tot….ba chiar pe datorie. Nu economisesc, dimpotriva: „consuma” din viitor ceva ce inca nu au produs ci spera ca vor produce. Aproape orice intalnire e ba in mall, ba la terasa sau restaurant. Romantismul a murit ucis de calaul imperialismului occidental care a rapit din mentalul colectiv plimbarile si timpul petrexcut in parc sau in natura. Apropo! Ne asteapta o criza dramatica!

In afara unei locuinte unde creditul se justifica, in anumite limite, celelalte credite indica faptul ca oamenii nu gandesc cu mintea…Cum vine aia sa te imprumuti pentru o vacanta?

Sa fim intelepti!

Antreprenori, vă paște o criză de resurse umane fără precedent!


businessmen-152572_960_720

Exclamația s-a născut în urma discuțiilor purtate într-o perioadă considerabilă de timp cu diverse persoane – mai mult sau mai puțin apropiate – care lucrează în diverse domenii de activitate – de la construcții, imobiliare, mutări și până la stomatologie.

În Bucureștiul anului 2016, angajații părăsesc locurile de muncă și, în locul lor, nu mai vin alții să lucreze ”pe nimic”, ca să citez vorba unui interlocutor. Viteza cu care angajații își părăsesc locurile de muncă a devenit mai mare ca viteza cu care locurile de muncă libere sunt ocupate de angajați noi. Vorbim, așadar, de un fenomen social/profesional fără precedent. Imnul de stat a intrat, se pare, în subconștientul românilor care preferă să plece în occident/orient pentru un trai mai bun decât să simtă neajunsurile statutului de angajați la ei în țară.

Preconizez că în maxim 5 ani, antreprenorii din București-Ilfov care nu vor reuși ”la timp” să-și fidelizeze angajații, vor avea două opțiuni mari și late: fie să paseze, să șuteze, să înscrie doar ei în propriul lor bisnis, muncind pe brânci în locul altor doi-trei angajați pe care nu-i vor mai găsi sau, vor falimenta. Nu pun a treia opțiune, aceea de a crește consistent salariul, deoarece în vasta și incurabila lăcomie, nu vor pofti să renunțe la obezul lor profit pentru a plăti angajații cu salarii suficient de mari, astfel încât angajații lor să rămână pe termen lung în prăvălia lor. Asta și pentru că natalitatea din România e în pom și pomu-n aer, iar inteligența celor care intră pe piața muncii este în continuă creștere.

Concret, ce poate face un angajator pentru a-și fideliza angajații?

Trebuie să-și construiască o viziune în care, realmente angajații să fie cel mai important capital de care dispun, fără de care ei nu pot crea cifră de afaceri și, implicit, profit. În această viziune trebuie să includă nu doar suma de bani netă pe care angajații să o evalueze ca fiind acceptabilă dar și alte avantaje care să-l determine pe angajatul Vasile să rămână în firmă și să nu mai plece.

Mai concret, ce m-ar determina pe mine să rămân într-o firmă pe lângă banii obținuți?

  • Relația funcțională cu angajatorul și cu colegii.
  • Frecventarea diverselor cursuri de formare/perfecționare profesională care m-ar ajuta să devin un angajat mai bun și, implicit mai profitabil pentru compania în care lucrez.
  • Concedii suportate de angajator.
  • Un grafic de indexare a salariul funcție de performanțe și vechime.

Cineva îmi povestea că, la firma unde lucrează, angajatorul e dispus să ofere 1800 lei net lunar pentru cineva fără experiență, dar care cunoaște limba engleză la un nivel conversational ȘI NU VINE NIMENI. Logic! Acel patron și alții asemeni lui cu cerință de limbă străină, omite, conștient sau nu, faptul că cine cunoaște limba engleză la nivel conversational se poate angaja pe un salariu cu cel puțin 10-20% mai mare la o multinațională cu sediul în București-Ilfov!

Sunt curios cum va mai fi, realmente, ”dansul” angajați-angajatori peste 5 ani și ce vor face angajatorii români din București pentru a mai avea oameni.

Sunt convins că o parte a antreprenorilor care vor citi rândurile acestui articol, vor râde. La unii va fi un surâs elegant, la alții un râs zgomotos, sarcastic. Peste maxim 5 ani îmi vor da dreptate.

O țară numită ROMÂNIA


romaniaaa
O țară numită România: ajunsă o rablă cu emblemă, sclipici și aparat improvizat de aruncat praf în ochii populației naive, fără roți și cu motor ce merge-ntr-un piston – ăla pus în mișcare doar de Dumnezeu și încercarea (eșuată) a demagogilor politici de a o prezenta ca o mașină de fițe, pe care o vor toți în garajul lor.
 
O țară numită România: trădată și vândută pe firimituri, cu praful depus peste cărțile de istorie și peste onoarea marilor OAMENI DE STAT avuți de-a lungul secolelor.
 
O țară numită România: o colonie populată cu oameni incapabili să organizeze o revoltă națională care să bage frica în trădătorii de neam și țară.
 
Asta e imaginea conturată în mintea mea după atâtea tragedii din ultimele luni (sinucidere Calea Victoriei, Colectiv, Ekeng etc.).