3 motive pentru care societatea de consum este falimentara


consum societate de

Societatea consumerista in care traim nu are sustenabilitate.

„Predicatorii” si sustinatorii acestui tip de societate nu fac decat sa „misioneze” in favoarea corporatiilor, nicidecum in aceea ca omului de rand. Suntem bombardati de reclame ce transmit mesaje manipulative: consuma acum! cumpara acum! Ia-ti un credit acum! Iar cine se lasa dus de val, va realiza, mai devreme sau mai tarziu ca, dand curs si materializand “incurajarile” mass-media, (poate) ajunge pe marginea prapastiei sale existentiale.

Iata cele trei motive pentru care societatea de consum care a aparut si in Romania, este falimentara sau, de ce e necesar sa revenim la viata simpla si consumul moderat de bunuri si servicii:

  1. Pentru ca o societate consumerista sa aiba suport real, e necesar ca in acea societatea economia sa fie stabila, sa ofere predictibilitate angajatilor si venituri minime decente. In Romania, omul simplu nu are parte de nimic din toate acestea. Deci, nu iti garanteaza nimeni acel cash flow care sa-ti permita sa fi o rotita in marele mecanism al consumului planetar cu specific occidental.
  1. Viata ne demonstreaza ca existent fiecaruia poate deveni plina de surprize neplacute. Asadar, economisirea este vitala pentru a nu intra intr-un soi de cerc vicios al dependentei de insitutiile de creditare (banci si alte companii ce ofera bani cu titlu de imprumut in conditii dezavantajoase).
  1. Avem mai multe dorinte decat resurse pentru satisfacerea dorintelor.

In Romania, tinerii au devenit sclavii placerilor, bunurilor si serviciilor fara sa realizeze. Consuma tot….ba chiar pe datorie. Nu economisesc, dimpotriva: „consuma” din viitor ceva ce inca nu au produs ci spera ca vor produce. Aproape orice intalnire e ba in mall, ba la terasa sau restaurant. Romantismul a murit ucis de calaul imperialismului occidental care a rapit din mentalul colectiv plimbarile si timpul petrexcut in parc sau in natura. Apropo! Ne asteapta o criza dramatica!

In afara unei locuinte unde creditul se justifica, in anumite limite, celelalte credite indica faptul ca oamenii nu gandesc cu mintea…Cum vine aia sa te imprumuti pentru o vacanta?

Sa fim intelepti!

Reclame

Gânduri de seară


noapte

E seară. Mi-am propus să ies la alergat dar n-am mai ieșit. M-am ocupat de ”gospodărie”. Miroase acum a proaspăt…
Sunt singur în dormitor. Cu aripile sufletului de plumb, privesc pe fereastră. Pe fondul negru al nopții, remarc, ca în majoritatea nopților trecute, lumina dreptunghiulară roșie, întinsă uniform pe toată suprafața geamului mare a apartamentului din blocul vecin – nu foarte apropiat de fereastra balconului meu. Mă-ntreb cine locuiește acolo? Presupun că un cuplu de tineri. N-aș îndrăzni să bat la ușă să-mi potolesc curiozitatea – de ce au lumină roșie în fiecare seară? Sunt romantici în fiecare seară? Povestea lor are mai mult de trei ani? Atât durează – spun unii psihologi, romantismul în doi.
Visez și eu s-o întâlnesc pe ea și să schimb lumina gălbuie din lustra atârnată de tavan cu cea verzuie de la veiozele din dreapta și stânga patului matrimonial pentru-a obține o fereastră luminând a primăvară, mai mare ca cea a vecinilor de vis-a-vis.

Mi-l învie cineva pe Valentin?


trandafir

Mâine e o zi specială. Una care-mi aduce, asemeni mării, fluxuri și refluxuri, câteva amintiri… Dar e mort. E mort al meu Valentin. De trei zile stă în sicriu așa. Aștept o minune, dar ea întârzie. Și n-o mai aștept. M-am hotărât! Mâine duc mortul la cimitir. Fără niciun ritual. Fără niciun popă. Fără niciun pastor.

Nici Cupidon nu e departe de starea lui Valentin. E în comă, la reanimare. E întreținut în viață de aparate ale speranței că, într-o zi, își va reveni la misiunea de odinioară și va fi bine.

În anii trecuți, de 14 februarie, m-am bucurat cu Valentin la masă. În lumina palidă și romantică, la restaurant, în două rânduri. Valentin ne privea în ochi cu acea strălucire ce te făcea să crezi că fericirea asta va fi în fiecare an. Că va dura toată viața. Dar s-a înșelat. Ziua de mâine va fi diferită. Nu vom mai sta cu Valentin la masă. Voi fi cu el la groapă.

Sunt șanse slabe de înviere mâine. Dar, probabil, după îngropăciune, asemeni lui Hristos, plictisit să stea în locuința morților, Valentin va învia. Deși sunt sceptic: Valentin nu e Dumnezeu. Deci… Dar, dacă totuși va reveni printre oameni, va avea, oare, puterea, să răstoarne greutatea țărânei pentru a putea ieși la suprafață?  

După o oarecare experiență maritală…


sarut_sentimente_dragoste_relatii_42472900

După o oarecare experiență maritală (eșuată, ce-i drept), am descoperit puțin din problematica relațiilor ce eșuează pe țărmul singurătății în doi și al despărțirii ulterioare.

Deși luați ca la școală, fiecare din noi am fi capabili să expunem în mare parte ingredientele unei relații de succes, totuși, în viața reală ne dovedim obtuzi, incapabili și ignoranți ai celorlalte componente cu care am fost înzestrați, dimensiuni cel puțin la fel de importante ca cele care ne incită și ne motivează să intrăm într-o relație, să ne însurăm sau să ne mărităm.

Concret, ne axăm începuturile pe dimensiunea fizică și emoțională, privim la nesfârșit chipul persoanei iubite, ce devine imaginea-obsesie ce ne ocupă întreaga minte, ne re-amintim sărutările sau îmbrățișările  dar neglijăm dimensiunea intelectuală, psihologică și spirituală.

Ne concentrăm excesiv pe primele, și insuficient pe ultimele. Nu comunicăm deschis așteptările, cine suntemm și ce vrem de fapt. Ne cunoaștem prea puțin la nivel psihologic și, în momentele limită – care apar, cu siguranță – luăm personal ”design-ul manifestițional” al celuilalt și ne despărțim, în loc să lucrăm acolo, în cariera de piatră abia descoperită în care e nevoie de muncă…

Concret, nu ne putem baza relația doar pe romantism și frumusețea celuilalt. Dacă de sex te vei plictisi într-o zi, iar celălalt are pase proaste iar afecțiunea dispare o perioadă, ce mai rămâne? Avem nevoie și de cultivarea celorlalte dimensiuni…

Mai există dragoste?


Mai există dragoste și acceptare în această lume? Dacă până la 28 de ani nu ai experimentat dragostea și acceptarea reală a unei femei (chit că ai fost căsătorit), cele două ți se par ușor utopice. Te întrebi dacă pot exista și în viața reală, nu doar expuse artistic în cărți, reviste și filme îmbibate cu romantisme ce stârnesc lacrimi, surâse și invidie. Am depășit stadiul dorinței de a fii acceptat cu orice preț, de a mai fi cameleonic. La ce bun? Are vre-un sens să joc teatru? Îmi surâde ideea de a fii acceptat și iubit așa cum sunt, fără a încerca să fiu altfel decât sunt. Este relaxant să fii tu însuți, în propria-ți piele, fără a te chinui să fii alt personaj: unul pe placul tuturor. Provocarea e aceea de a găsi persoana care mă poate accepta și iubi așa cum sunt și a mă ajuta să fiu cum își dorește…