Ultimul sonet a lui Corneliu Vadim Tudor din lumea de dincolo


vadim tudorr

Dragi români, vă spun adio;
Îmi pare rău că am murit,
Acum, când Țara Românească,
Cea Mare, nu s-a resfințit…

Regret că după Păunescu,
Tocmai acum mi s-a sfârșit,
Și plec lăsând o Țară goală,
Fără VISUL împlinit.

Regret că nu v-am lăsat un Frate
Să ducă VISUL mai departe,
Să facă România Mare
Și s-o-nalțe către astre!

Mă duc, mă duc la Judecata
Cea zugrăvită pe pereții
Mănăstirii-n Bucovina
Pe care-o taie hrăpăreții…

Vă mulțumesc că ați venit,
Așa de mulți la căpătâiul
Unui om ce la sfârșit
Pierdut-a curs-a pentru-ntâiul…

(Sper că toată lumea a înțeles că este un sonet imaginat)

Cu sufletul în așteptarea iubirii


asteptare iubirii

Sunt singur. Cu sufletul în așteptare. În așteptarea iubirii. A unei iubiri veritabile care să înceapă aici și să nu se mai sfârșească…Ultima mea iubire a început pe Feisbuk, a continuat în Parcul Chindia din Târgoviște, acum mai bine de un an și jumătate și s-a sfârșit, recent, tot pe Feisbuk, unde mi-a spus adio… Încă sufăr, dar va trece. Nu doar natura are perioadele ei. Și viața are anotimpurile ei. Acum e o iarnă geroasă ce nu va ramâne, din fericire, așa. Am mai trecut pe strada aceasta îngustă și întunecată a despărțirii. Nimic nu e nou. Decât persoana pe care am iubit-o. Suferința e aceeași. Are același gust. Și aproape aceeași intensitate. Aceeași senzație și părere de rău. Am impresia că experimentez nu doar consumismul de produse cumpărate ci și acela al suferinței. Experiența mă ajută ca, pe fondul negru al vieții mele să nu mai folosesc culori întunecate. Mă străduiesc să folosesc culori calde, deschise și optimiste. Încet, încet, peisajul se înseninează. Negrul se estompează. Noaptea se consumă. Dimineața trebuie să-și trimită soarele pe cerul vieții mele. Până atunci, admir bolta întunecată pe care sclipesc stelele.      

SFÂRȘITUL LUMII NU A VENIT!


sfarsitul_lumii_41344200

M-am trezit și realizez că exist: văd, aud, simt, miros, vorbesc.
În noaptea aceasta nu s-a întâmplat nimic. Nu au fost cutremure, nici uragane, nici foc din cer nu a căzut. Nu a venit sfârșitul existenței umane.
Stau liniștit. Peste câteva ore vine seara și la miezul nopții se schimbă data.  Calendarul mayaș s-a înșelat.
21 decembrie se va dovedi o zi ca oricare alta și mă gândesc la ce scrie în Sfânta Scriptură, anume, că, data sfârșitului lumii nu o știe nimeni ci numai Tatăl ceresc. Și că nu e necesar să știm când va fi sfârșitul. Ceea ce tebuie să facem este să ne pregătim, să fim pregătiți pentru momentul final al lumii, să cultivăm o pregătire continuă (spirituală) pentru the end.

Puzzle existenţial


Şi vara cad frunze de toamnă.

Şi vara cad flori pe morminte;

Se-ngână ziua cu noaptea şi vara,

Mor ne-ncetat şi fiinţele sfinte.

– 

Şi-n biserici vin demoni la rugă

Şi-n biserici ispite ne smulg…

Suntem desertul Satanei fără lumină,

Ne cheamă Pământul născut mai demult.

 –

Poşta ne expediază scrisori de la Moarte,

E-mailuri sumbre ne-ntunecă zarea.

În colţul vieţii stă tristă iubirea,

Corabia noastră-o doboară mareea.

 –

Rămânem doar noi când ceilalţi nu mai sunt,

Rămân doar pomii scheletici când iarna ne prinde.

Singurătate de basm şi de coşmar renăscut

E tot ce mai suntem la sfârşit când ne stingem.